UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

joi, 29 octombrie 2009

SEDINTA LA TIOLTIURI


Pe parcursul acestui an am descris mai in detaliat cum au decurs activitatile in Tioltiuri/Cornesti, in cursul acestei zile a avut loc o sedinta la Tioltiuri referitor la problemele localitati.Sedinta nu adecurs tocmai bine pentru actualul primar in functie, domnul Juleanu. Mai multi localnici s a u plans ca nu s a lucrat nimic in folosul localitati ba mai mult sa piedut si proiectul de drum BARLEA-TIOLTIURI.

Chiar si cei care au sustinut candidatura domnului Juleanu au fost nemultumiti de cele promise si neindeplinite de actualul primar. Din acele multe puncte promise sa-u realizat O (zero) in 9 luni de conducere ba mai mult se lauda cu unele datorii ale primariei.

Pe parcurs voi monitoriza toate problemele comunei Cornesti si voi face unele rapoarte semestriale sa vedem cum decurge activitatea in comuna.

PNL HUEDIN , O NOUA COMPONENTA

În şedinţa din 28.10.2009, biroului de conducere a PNL Huedin a hotărât noua componenţă. Noi membri au fost coptaţi în conducerea partidului la nivel local.
Astfel, domnii Giurgiuman Liviu – fost primar al oraşului Huedin, Nuţ Ioan, Tărău Mircea, Gabrian Păunel au fost numiţi în funcţia de vice-preşedinte. La conducera organizaţiei de pensionari a PNL Huedin a fost numit domnul Fărcaş Viorel. De asemenea, au mai fost coptaţi în Biroul Permanent Local şi domnii Neag Gheorghe, Durcău Vladimir şi Paşcalău Florin. Primenirea organizaţiei PNL Huedin are ca scop formarea unei organizaţii puternice la nivel local, atât în vederea obţinerii unor rezultate bune la alegerile prezidenţiale cât şi la viitoarele alegeri locale. Amintim că PNL deţine un număr de 2 consilieri locali, în persoana d-lui Abrudan Sorin preşedintele organizaţiei, precum şi d-lui Samfira Ionuţ. Şi organizaţia de tineret a PNL Huedin are un nou preşedinte interimar în persoana d-lui Tomoş Vlad. Avem informaţii că unii membri din organizaţia de tineret a PD-L, nemulţumiţi de relaţiile cu conducerea acesteia, s-au inscris în organizaţia de tineret a PNL. Preşedintele organizaţiei PNL Huedin, ne-a declarat că „Partidul Naţional Liberal este deschis în ceea ce priveşte înscrierea de noi membri, indiferent dacă au făcut parte sau nu din alte partide politice. Atât timp cât oamenii apreciază că politica liberală este în esenţă politica bunului simţ, fără a impune membrilor acestui partid „politica pumnului în gură” sau „politica spălării creierului”, toţi simpatizanţii care vor să adere la PNL sunt bine primiţi.”Unul din artizanii cooptării acestor noi membri este consilierul judeţean PNL, dl. Mihai Szeplekan. Acesta ne-a declarat următoarele „De câteva luni am făcut un efort susţinut în Huedin şi în zonă în încercarea de a atrage cât mai mulţi membri în PNL. Am avut întâlniri permanente atât cu oamenii care au fost coptaţi ca noi membrii în conducerea organizaţiei cât şi cu alţi susţinători din Huedin şi din comunele din jur. Chiar preşedintele PNL Cluj, domnul senator Marius Nicoară, a fost prezent acum 2 săptămâni la o întâlnire cu membrii noi, mulţumindu-le personal pentru faptul că au ales să ni se alăture. Cred că acum, organizaţia PNL Huedin, este mai puternică, putând obţine un rezultat bun la alegerile prezidenţiale.”
Noul Biroul Permanent Local al organizatiei P.N.L. Huedin are următoarea componenţă:
Preşedinte: Abrudan Sorin
Vicepreşedinţi: Giurgiuman Liviu
Nuţ Ioan
Tărău Mircea
Etveş Călin
Secretar: Gabrian Păunel
Membrii: Iancu Gheorghe
Loi Dacian
Samfira Ionuţ
Merca Dănuţ
Fărcas Viorel – preşedinte organizaţia de pensionari
Etveş Laura - preşedinte organizaţia de femei
Tomoş Vlad - preşedinte organizaţia de tineret
Neag Gheorghe
Durcău Vladimir
Paşcalău Florin

Rezultatele audierilor miniştrilor din Guvernul Croitoru

Parlamentarii din Comisiile reunite pentru administraţie publică au decis, cu 15 voturi "pentru" şi 21 "împotrivă" să dea aviz negativ candidaturii Sulfinei Barbu, propusă pentru funcţia de ministru al Mediului.
Radu Berceanu, propus ca ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, a primit aviz negativ din partea celor cinci comisii parlamentare care l-au audiat joi, cu 42 de voturi "împotrivă" şi 33 "pentru". Votul a fost nominal. Reprezentanţii minorităţilor nu au votat.
Candidatul pentru postul de Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a primit aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Învăţământ, 21 de parlamentari votând "împotrivă", 15 "pentru" şi înregistrându-se 2 abţineri. Parlamentarii Cristian Ţopescu şi Raimond Luca au fost cei care s-au abţinut.
Ministrul Mihai Stănişoară, nominalizat pentru portofoliul Apărării, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "împotrivă" şi 13 "pentru".
Liderul PDL Adriean Videanu a fost avizat negativ pentru portofoliul Economiei, de către Comisiile pentru Economie, Industrii şi Servicii reunite de la Parlament, primind 36 de voturi "împotrivă" şi 29 de voturi "pentru".
Ministrul Theodor Paleologu, nominalizat pentru portofoliul Culturii, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă" şi nicio abţinere.
Emeric Saghi, propus de Lucian Croitoru pentru portofoliul Internelor, a fost avizat negativ, el primind 40 de voturi "împotrivă" şi 26 de voturi "pentru".
Miercuri, comisiile au dat vot pozitiv pentru Vasile Blaga şi Bogdan Aurescu, propuşi pentru Dezvoltare şi Externe, în timp ce Cătălin Predoiu, Gheorghe Pogea, Adrian Rădulescu, Mihai Şeitan au primit aviz negativ, pentru portofoliile Justiţiei, Finanţelor, Agriculturii şi Muncii.

miercuri, 28 octombrie 2009

Crin Antonescu provoacă pe Băsescu şi pe Geoană la dezbateri televizate, faţă în faţă


"Domnul Băsescu şi domnul Geonă s-au asigurat, prin reprezentanţii desemnaţi de partidele domniilor lor, că nu vor avea loc dezbateri faţă în faţă în această campanie electorală. Eu îl chem şi pe domnul Băsescu şi îl chem şi pe domnul Geoană să vină şi să avem dezbateri publice, dezbateri televizate, în faţa electoratului român, despre România despre ce a fost, despre ce o să fie, despre cine suntem fiecare şi despre ce vrem să facem, despre onoare, cuvânt, obligaţii, angajamente, programe, despre ce vor domniile lor", a susţinut Crin Antonescu.
Liberalul a subliniat că a înţeles că până acum Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al României, "nu se cobora să discute cu liderul opoziţiei sau cu vreun adversar", adăugând că acum el are aceeaşi condiţie de candidat ca şi şeful statului.
"Domnul Băsescu discută cu Radu Moraru şi câteodată la TVR, unde moderatorii mai au puţin curaj şi sunt legaţi în scaun şi li se pune un căluş în gură şi îi fac smene din ochi când să intervină domnul Băsescu. Dar acum totuşi domnul Băsescu este candidat, o elementară condiţie de competiţe ne pune pe toţi pe aceeaşi poziţie în faţa alegătorilor, şi nu înţeleg de ce refuză şi Băsescu şi Geoană să vină să ne confruntăm, să discutăm despre problemele care îi interesează pe români. De ce le refuză şansa alegătorilor români de a alege, de ce se tem, de ce evită o asemenea confruntare?", a spus Antonescu.
El a spus că îi cheamă pe cei doi "în modul cel mai civilizat", menţionând că dacă Băsescu şi Geoană nu vor accepta această invitaţie, va trage concluzia că "le e mai uşor să mintă de unii singuri, să vorbească doar în mijlocul susţinătorilor şi că le frică de o confruntare în care cineva să le pună întrebări despre ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se întâmplă în România".

HUIDUIELI LA BOTOSANI...

Candidatul PSD+PC la presedentie, Mircea Geoană, însoţit de vicepreşedinţii PSD Ilie Sârbu, Marian Sârbu şi Gheorghe Nichita, de preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu, şi vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputatilor, Valeriu Steriu, a mers în piaţa agroalimentară din municipiul Botoşani, unde a vorbit cu vânzătorii de la tarabe şi a cumpărat ulei şi flori.
Mulţi dintre comercianţii de la tarabe purtau şorţuri cu PDL, în condiţiile în care piaţa agroalimentară este în subordinea Primăriei, primarul oraşului fiind liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur.
Unii dintre oamenii aflaţi la acel moment în piaţă au început să-l huiduie pe Geoană, spunând că toţi politicienii îşi aduc aminte de populaţie doar în campanie electorală şi că apoi uită de promisiuni.
În timp ce unii îl huiduiau, Geoană vorbea cu alţi cetăţeni care îl susţineau, iar mai mulţi simpatizanţi PSD au început să strige "Geoană-Preşedinte!"
Din piaţa agroalimentară din municipiul Botoşani, Mircea Geoană a plecat spre comuna Vlăsineşti, unde urmează să aibă o întâlnire cu fermierii la Ferma Portas.
În cursul dimineţii, Mircea Geoană a participat la un miting electoral organizat în faţa sediului PSD Botoşani, unde a declarat că lupta electorală pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale nu va fi uşoară pentru că "fiara este rănită, dar încă mai răsuflă".

marți, 27 octombrie 2009

Alianta Democratica pentru Timisesti fara ingerinte,ne spune...

Mai crede cineva că Băsescu face referendum pentru a face economii la buget?Mai crede cineva că Băsescu vrea să elimine pensiile speciale, nesimţite??PENSII NESIMŢITE PRIMESC VOTANŢII LUI!!!EL INSUŞI A PROMULGAT LEGILE NESIMŢITE!!!Pensii speciale au securiştii, magistraţii şi cadrele militare, pensionaţi la 40-50 de ani - vreo 230.000 de militari şi securişti!!!!VEZI AICI o informare completă http://www.ziua.net/display.php?data=2009-03-10&id=250356 DE CE NU A SPUS TIMP DE 5 ANI ŞI NU SPUNE NICI ACUM NIMIC BĂSESCU DESPRE ACEST JAF AL BUGETULUI DE STAT?POLIŢIŞTII, SECURIŞTII, MILTARII NU AU CONTRIBUIT niciodată LA FONDUL DE PENSII, DAR PRIMESC PENSII SPECIALE DE ZECI DE MILIOANE DE LEI DIN BUGETUL DE STAT!!!! În timp ce restul românilor muncesc până la 65 de ani şi se pensionează cu popă, MAGISTRAŢII, POLIŢIŞTII, SECURIŞTII ŞI MILITARII se pensionează la 50 de ani şi primesc pensie din bugetul de stat şi de asigurări sociale!!!FURĂ DIN BANII TĂI DE SALARII ŞI PENSII!!!Mai crede cineva că Băsescu-pdl vrea legea pensilor şi eliminarea pensiilor speciale??!BĂSESCU LE DĂ STELE LA GENERALI ŞI PENSII SPECIALE ŞI URLĂ CĂ VREA BINELE PENSIONARILOR!! MARE MINCINOS!!!Are nevoie de această masă de manevră pentru a se alege şi să fure fără a suporta rigorile legii!!! STATUL LUI BĂSESCU ESTE UN STAT FASCIST, CARE SE SPRIJINĂ PE O CLIENTELĂ DIN JUSTIŢIE, POLIŢIE ŞI ARMATĂ şi o haită de lătrăi-propagandişti care „coafează” realitatea!!! Clientelă plătită din banii tăi să te umiliască, jefuiască, batjocorească şi fure!!!!

Responsabilitatea pentru situaţia ţării revine în mod egal lui Geoană şi Băsescu


"Responsabilitatea pentru situaţia în care se află astăzi ţara este egal împărţită între domnul Băsescu şi domnul Geoană, între Partidul Democrat Liberal şi Partidul Social Democrat, care s-au aliatla începutul acestui an, s-au simţit foarte bine împreună", a declarat, marţi, la Piteşti, presedintele PNL,Crin Antonescu.
Crin Antonescu a menţionat că Băsescu s-a simţit foarte bine ca aliat cu Geoană, Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc şi cu Vanghelie.
"S-a simţit foarte bine domnull Băsescu aliat şi cu domnul Geoană şi cu domnul Iliescu şi cu domnul Voiculescu şi cu domnul Hrebenciuc şi cu domnul Vanghelie şi cu toţi aceşti domni" a declarat Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a mai precizat că Mircea Geoană ar trebui să ţină seama în momentul în care face promisiuni de faptul că PSD a fost la guvernare în acest an alături de PDL.
"E bine ca atunci când domnul Geoană cutreieră ţara promiţând în stânga şi în dreapta, dupa cum îl ştim, mare promiţător, să nu uite că a avut nouă luni de zile un partid care a deţinut jumătate de Guvern", a spus Crin Antonescu.

luni, 26 octombrie 2009

PNL NU VOTEAZA FAVORABIL GUVERNUL CROITORU

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, la finalul BPC, că liberalii nu vor vota favorabil miniştrii premierului desemnat, menţionând, referitor la poziţia PDL, că audierile nu se pot face "pe picior într-o zi", ci poate dura două-trei zile, în funcţie de decizia BP reunite.

"Azi (luni) am stabilit că vom respecta toate procedurile constituţionale, legale şi cele prevăzute în Regulamentul celor două Camere. Procedura de audiere nu se face pe picior, într-o zi, probabil ea va dura două-trei zile, în funcţie de Birourile Permanente ale celor două Camere. Sunt unii miniştrii care trebuie să treacă prin faţa mai multor comisii şi nu se pot face pe picior audieri. Decizia noastră este clară: Parlamentarii PNL vor vota împotriva acestor cetăţeni, care nu au absolut nici un fel de şansă să facă parte dintr-un Guvern", a susţinut Ludovic Orban.

Liderul PNL a subliniat că liberalii susţin în continuare "instalarea cât mai rapidă a unui Guvern legitim condus de Klaus Iohannis în poziţia de premier" şi, în mod evident, vor trimite la plimbare "pe cetăţenii care vor să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de învestitură".

Întrebat dacă liberalii au mai discutat cu social-democraţii şi cu UDMR pentru a fi siguri de votul lor în Parlament, Orban a replicat că "de PSD nu poţi fi niciodată sigur". "De PSD nu poţi fi sigur niciodată, dar cred că o decizie a Parlamentului de susţinere a lui Johannis ca premier şi i s-a solicitat lui Băsescu retragerea candidaturii lui Croitoru este un act de voinţă incontestabil, care va determina comportamentul ulterior al tuturor parlamentarilor care la ora actuală alcătuiesc o majoritate de aproape 70%", a spus liderul PNL.

Întrebat dacă PNL este de acord cu propunerea PDL privind organizarea audierilor miniştrilor cabinetului Croitoru, Orban a afirmat că "PDL ar face bine să-şi dea afară toţi miniştrii care nu respectă drepturile legale ale cetăţenilor români, să nu se mai ţină de coţcării politicianiste cu iz electoral şi atâta tmp cât au pe umeri responsabilitatea efectuării tuturor plăţilor, asigurării tuturor drepturilor legale, să facă bine să rezolve problemele oamenilor".

El a subliniat că l-a văzut cu stupoare pe "cetăţeanul Croitoru" spunând că "a fost asigurat de preşedintele Băsescu şi de PD că va obţine sprijinul parlamentar".

"Evident că vom da un vot negativ tuturor miniştrilor. Ce vot să-i dăm de exemplu lui Pogea care a introdus impozitul forfetar, care a majorat taxele şi impozitele locale cu peste 20%, care a creat cea mai mare datorie publică din istoria României pusă pe umărul fiecărui român? Ce mandat să-i dăm domnului Berceanu care a blocat toate contractele de construcţie de autostrăzi şi care până la ora actuală nu a absorbit nici măcar un singur euro din programul operaţional sectorial pe transporturi", a spus Orban.

Întrebat însă dacă un vot negativ va primi şi independentul Bogdan Aurescu, Ludovic Orban a replicat că nu-l cunoşte pe "domnul Bogdan Aurescu".

duminică, 25 octombrie 2009

BASESCU SI ANTONESCU IN TURUL II


31,3% dintre romani ar vota cu Traian Basescu, 23,8% l-ar alege pe Crin Antonescu, pe locul trei clasandu-se Mircea Geoana cu 21,9%. Sorin Oprescu ar fi votat de 10,4%, Gigi Becali - 4,8%, Kelemen Hunor - 3,8%, iar Corneliu Vadim Tudor - 3,7%, arata un sondaj BCS consultat de ziare.com.
47,7% din respondenti cred ca Traian Basescu a adus la putere un guvern incompetent care a accentuat criza economica, iar 43% spun ca Traian
Basescu a instaurat un regim corupt in Romania. Traian Basescu este perceput drept cel mai corupt candidat, urmat de Nati Mier si Mircea Geoana.
De asemenea, 28,9% dintre romani cred ca Sorin Oprescu nu a facut nimic important ca primar generalal Capitalei si nu va face nimic nici ca presedinte al tarii.
26,7% dintre respondenti cred ca Nati Meir este cel mai urat candidat la functia suprema in stat, in timp ce 28,6% sunt de parere ca Crin Antonescu este cel mai frumos.
Acelasi studiu releva ca Nati Meir si Gigi Becali sunt cei mai nepotriviti
candidati pentru functia de presedinte al Romaniei.
Doua treimi din romani traiesc mai prost decat anul trecut din cauza proastei conduceri a tarii - 64%-, jumatate din ei - 49,3% - nu cunosc un candidat capabil sa le ridice nivelul de trai, iar 55% cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita in tara noastra.Sondajul BCS a fost comandat de compania americana Marsh Copsey s Associates Inc. din Washington, SUA, si a fost realizat pe un esantion format din 1.222 persoane, selectate din 89 localitati urbane si rurale din toate judetele tarii, in perioada 15-19 octombrie 2009.

Riposta lui Crin


Acesta este un răspuns video pentru a Riposta lui Crin - varianta veche

vineri, 23 octombrie 2009

NU TREBUIE RECLAMA PENTRU REDUCEREA NUMARULUI DE PARLAMENTARI


PNL a depus la Parlament un proiect de modificare a Legii electorale care prevede reducerea numărului de parlamentari la 316, a anunţat, joi, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, arătând că pentru diminuarea numărului de aleşi nu este nevoie de un referendum, ci de o "simplă modificare" legislativă.
PNL vrea reducerea numărului de parlamentari la 316, proiectul liberalilor stipulează mărirea normei de reprezentare a senatorilor şi deputaţilor ceea ce va avea ca efect diminuarea numărului de parlamentari.
Astfel, conform proiectului propus de PNL, norma de reprezentare a deputaţilor va creşte de la 70.000 la 110.000 de cetăţeni, iar norma de reprezentare a senatorilor se va mări de la 160.000 la 221.000 de cetăţeni, a mai spus Nicolăescu.
Nicolaescu a arătat că, în aceste condiţii, numărul deputaţilor va fi de 217, iar numărul senatorilor de 99, rezultând un total de 316 de parlamentari.
Nicolăescu a mai spus că această modificare va duce la creşerea calităţii dezbaterilor în comisiile de specialitate, la îmbunătăţirea prezenţei parlamentarilor la lucrări, la condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităţii în teritoriu, la reducerea cheltuielilor.
El a arătat că proiectul liberalilor nu prevede modificarea sistemului bicameral al Parlamentului, deoarece acest sistem este o garanţie a îndeplinirii corecte a procesului legislativ.
Potrivit lui Nicolăescu, tema Parlamentului unicameral trebuie să fie supusă dezbaterii publice astfel încât la revizuirea Constituţiei, cetăţenii să fie bine informaţi pentru a vota în cunoştinţă de cauză.
Parlamentarii au avizat negativ, miercuri, în plenul reunit al celor două Camere, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind convocarea unui referendum naţional în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale pe tema Parlamentului unicameral şi a reducerii numărului parlamentarilor la maximum 300.

joi, 22 octombrie 2009

INVESTESTE IN ANTONESCU


PNL a lansat o actiune inedita de strangere de fonduri pentru sustinerea campaniei electorale a lui Crin Antonescu.
Cei care vor sa contribuie la campania domnului Antonescu au la dispozitie doua numere de telefon, la care pot dona un euro, respectiv cinci euro.

Deputatul Horea Uioreanu a spus ca aceasta actiune este similara filozofiei fiscale liberale, "putini de la multi". "Sunt cetateni care vor sa sprijine financiar campania domnului Antonescu, dar au o retinere in a veni la sediul partidului sau sa mearga la banca, mai ales daca e vorba de sume mici. Acum, prin intermediul unui SMS la numerele 2746 sau 2741, in functie de cat vor sa doneze, cetatenii pot deveni actionari la campania lui Crin Antonescu".
In schimbul donatiei, cetatenii vor primi un wallpaper sau un ringtone.

Deci in concluzie un sms 2746 sau 2741

miercuri, 21 octombrie 2009

PDL BISTRITA IN DOLIU

Toate cele şapte persoane implicate în accidentul rutier produs, marţi dimineaţă, în localitatea braşoveană Rupea sunt membre ale PDL Bistriţa-Năsăud şi se întorceau de la Bucureşti, unde au susţinut concursuri pentru posturi în instituţii deconcentrate, cinci dintre ele pierzându-şi viaţa.
Victimele accidentului de la Rupea, membrii ai PDL Bistriţa-Năsăud
În accidentul petrecut la Rupea, unde o maşină a intrat sub un tir parcat, trei persoane au murit pe loc, iar alte patru au fost rănite. Ulterior, doi dintre răniţi au murit în ambulanţă, respectiv la spital.
Potrivit Sorinei Drecşan, de la Cancelaria prefectului din Bistriţa-Năsăud, în accident au murit consilierul municipal PDL Ciprian Ilieş, soţii Liliana şi Călin Găzdac (angajaţi ai APIA Bistriţa-Năsăud), Anamaria Cherecheş (care lucra ca civil la Inspectoratul Judeţean de Poliţie) şi Valentin Vlaşin.
Alţi doi reprezentanţi PDL, Ovidiu Valea (consilier superior APIA) şi Flaviu Moldovan (fostul primar al comunei Miceştii de Câmpie), sunt în comă profundă.
Cei şapte se întorceau de la Bucureşti, unde au dat concursuri pe posturi vacante în instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii.
Drecşan a spus că Liliana Găzdac tocmai luase concursul pentru postul de director adjunct al Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA), iar Călin Găzdac promovase concursul pentru postul de director adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR). Anamaria Cherecheş promovase concursul pentru postul de director adjunct al DADR, iar Valentin Vlaşin pe cel de director coordonator al OJCA. Ciprian Ilieş fusese admis pentru postul de director al Agenţiei de Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Ovidiu Valea a obţinut şi el un post de director adjunct al DADR, iar Flaviu Moldovan - cel de director al Unităţii de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ).
Potrivit sursei citate, toţi erau membri PDL Bistriţa-Năsăud.
Potrivit şefului Direcţiei Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi, unchiul lui Ciprian Ilieş, nepotul său a închiriat un microbuz cu care au plecat la Bucureşti mai mulţi democrat-liberali din judeţ care au susţinut concursuri pe posturi rămase vacante în instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca să nu meargă cu mai multe maşini.
"El a dat concurs pentru postul de şef la Agenţia de Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pe care l-a luat. A închiriat un microbuz ca să nu meargă cu mai multe maşini. Am vorbit aseară (luni seară - n.r.) cu el şi mi-a spus că pleacă de dimineaţă. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Suntem distruşi, merg chiar acum la Rupea să-l aduc acasă", a spus Sabin Ilieşi.
În vârstă de 33 de ani, Ciprian Viorel Ilieş este nepotul lui Sabin Ilieşi, care, de altfel, l-a şi promovat în politică, mai întâi la PNL, apoi la PLD şi ulterior la PDL. O perioadă, Ciprian Ilieş a lucrat împreună cu unchiul său la firma Valea Românească, după care l-a urmat la Universitatea "Vasile Goldiş" din Arad, unde Sabin Ilieşi este conferenţiar, iar Ciprian Ilieş era asistent universitar.
În Consiliul Local Bistriţa, Ciprian Ilieş era la primul mandat, din partea PDL. El avea două fetiţe.
Accidentul din localitatea braşoveană Rupea s-a produs, marţi dimineaţă, după ce un minibuz înmatriculat în Bistriţa, în care se aflau şapte persoane, a intrat într-un tir cu remorcă parcat în afara carosabilului. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat că este posibil ca şoferul autovehiculului înmatriculat în Bistriţa să fi adormit la volan sau să nu fi văzut tirul din cauza ploii abundente. MEDIAFAX

luni, 19 octombrie 2009

Crin Antonescu la inagurarea sediului PNL din Floresti

Am ajuns la postarea 1000 si am vrut sa fie ceva mai special...
Primul partid care si-a deschis sediu propriu in localitatea Floresti (Cluj) este cel liberal.
Viceprimarul Horea Sulea, seful organizatiei locale a PNL, a programat inaugurarea sediului pentru duminica, 18 octombrie, zi in care presedintele PNL, Crin Antonescu, a luat parte, la Cluj, la sedinta Ligii Alesilor Locali.
Cum era de asteptat, candidatul liberalilor la presedintia Romaniei a onorat invitatia de a taia panglica noului sediu. Viceprimarul Sulea l-a rasplatit cu o icoana si cu o carte de rugaciuni, musai sa fie citita si recitita de liderul liberal daca ajunge la Cotorceni.
http://www.tv-net.ro/Stiri-Crin-Antonescu-la-inagurarea-sediului-PNL-din-Floresti+4491

TNL si OFL la Parlamentul European


Tineretul Naţional Liberal şi Organizaţia de Femei Liberale au participat săptămâna trecută la un seminar la Parlamentul European, organizat de doamna Norica Nicolai, liderul delegaţiei liberale din România în Parlamentul European.
Seminarul a început cu o mica introducere în tainele Parlamentului European şi a continuat cu Tratatul de la Lisabona, care dupa acceptul Cehiei, va trece în sfârşit, dar şi situaţia doamnelor în rândul euro-deputaţilor.
Se pare că votanţii europeni sunt din ce în ce mai liberali şi trimit din ce în ce mai multe femei în rândurile deputaţilor europeni. Din partea aleşilor PNL 80 % sunt doamne, pe lângă Norica Nicolai mai fiind alese şi Adina Vălean, Renate Weber şi Ramona Mănescu. De altfel, anul trecut, Ramona Mănescu a făcut cinste României dupa ce a fost aleasă euro-parlamentarul anului.
În drum spre Bruxelles şi înapoi au fost parcurse 5 tări: Ungaria, Austria, Germania, Belgia şi Cehia.
TNL şi OFL sunt gata pentru o campanie lungă, dar la capatul căreia, candidatul susţinut de ambele organizaţii, Crin Antonescu, o sa devină preşedintele-simbol al românilor şi o să promoveze politica externă de care avem nevoie pentru o ţară europeană aşa cum trebuie să devenim.

duminică, 18 octombrie 2009

BASESCU IN CAMPANIE,BLAGA PE "DOI DI UN SFERT"


In timp ce Traian Basescu santajeaza Parlamentul cu dizolvarea, lucru aproape imposibil pe 7 decembrie, si anunta ca, daca pica Lucian Croitoru la vot, va numi un prim-ministru din PD-L, Guvernul interimar Boc, aflat la al doilea interimat, isi vede linistit de treaba. Care treaba se dovedeste a fi schimbarea adjunctilor serviciului secret al Internelor, singurul care, pana acum, ii scapase lui Basescu. Desi fostului ministru Dan Nica i s-a reprosat ca se teme de o posibila fraudare a alegerilor, Basescu l-a numit in functie pe chiar seful de campanie, pe Vasile Blaga, care a anuntat, e drept ulterior, ca se retrage din aceasta postura. In ciuda faptului ca numirea interimarilor din Guvernul Boc 2 este contestata la Curtea Constitutionala, la fapt de seara, Blaga si-a pus oamenii in toate functiile cheie din derviciul secret al Ministerului de Interne, DGIPI, motivul a nenumarate dispute dintre PSD si PD-L, incheiate prin ruptura coalitiei. In vreme ce Basescu se multumeste sa mentioneze doar in discursuri electorale un caz atat de grav, precum faptul ca un minister al statului roman, membru NATO si UE, este condus de structuri din afara, probabil ca partenerii externi se crucesc. Presedintele statului, seful CSAT, vorbeste la B1 TV cum i-a rugat pe Dumitru Iliescu si Catalin Voicu sa nu faca ce ar fi facut, abia acum. Iar Blaga a venit o zi mai tarziu sa confirme o scurgere de informatii cu stiinta lui Dan Nica. Graba cu care sunt schimbati sefii acestui serviciu in ajunul alegerilor prezidentaile ne arata ca, in cursa pentru Cotroceni, DGIPI face toti banii.

Marian Vanghelie, una din persoanele despre care presedintele a spus ca ar avea acces la arhiva DGIPI a declarat, la acelasi pot de televiziune, ca va depune o plangere penala pentru toate actele semnate de Vasile Blaga in perioada de interimat. Vanghelie sustine ca stie despre documente care au fost sustrase din arhiva DGIPI in timpul mandatului lui Vasile Blaga la Ministerul de Interne, in perioada in care Omar Hayssam a fugit din tara. In replica, Blaga spune ca nu avea mandat de supraveghere a lui Hayssam si ca nu are cunostinta de documentele disparute. Recent, Vanghelie a declarat ca "arhiva DGIPI este la loc sigur" si ca in ea s-ar afla informatii importante despre fuga lui Omar Hayssam, despre o afacere in care sunt implicati importanti lideri din PD-L impreuna cu familia presedintelui Basescu, plus alte doua inregistrari cu Elena Udrea si Elena Basescu.

BASE MINTE IAR...ROMANI NU SE PRIND?!


Traian Basescu santajeaza din nou, jucand la cacealma: daca nu votati premierul meu, dizolv Parlamentul. El a mai recurs la un gest similar in 2007, cand a zis ca-si da demisia in cinci minute
Criza politica a atins pragul razboiului total. Dupa ce l-a respins pe candidatul aliantei PNL-PSD-PC-UDMR, Basescu l-a desemnat premier pe Lu­cian Croitoru si l-a trimis sa alerge dupa voturi. Specia­listul in economie, fara ex­perienta in politica dambo­viteana, n-a reusit pana ieri seara sa gasesca niciun par­tener de dialog cu care sa al­catuiasca un Guvern de uniu­ne nationala, asa cum i-ar placea liderului de la Cotro­ceni. Asta in ciuda faptului ca, tot ieri, Basescu le-a aratat pisica parlamentarilor. Gan­din­du-se probabil ca nu poate sparge "majoritatea sui-ge­neris de la Grivco", asa cum a numit-o, presedintele incear­ca mai nou sa sperie parla­mentarul de rand, cel care isi vede amenintat fotoliul pen­tru care a "investit" sute de mii de euro. Uitand parca de Constitutie, Basescu a ame­nintat direct Parlamentul ca, daca il respinge pe Croitoru, atunci va propune un alt pre­mier, cel mai probabil din ran­durile PDL, si daca nici aceasta propunere nu va trece, atunci va dizolva Legislativul. Dupa "matematica" lui Basescu, Ro­mania ar putea ramane fara Parlament pe 7 decembrie, imediat dupa anuntarea re­zul­tatelor celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor pre­zidentiale. Numai ca, in Consti­tutie, la articolul 89, se specifica clar ca presedintele nu poate dizolva Parlamentul in ultimele sase luni de man­dat. Nici consilierii preziden­tiali n-au fost de acord cu seful lor, admitand ca dizol­varea Parlamentului o poate face numai un presedinte care a depus juramantul. Basescu a recunoscut, joi seara, ca a mintit poporul si in 2007. Chiar daca, si de aceasta data, a venit cu o explicatie: "Eu am mai spus un lucru antologic cu acel..., in cinci minute de­mi­sionez, nu m-am tinut de cu­vant pentru ca am primit in­formatia ca se pregatea o ordonanta de urgenta in care voiau sa stabileasca faptul ca un presedinte demisionar nu mai poate candida". (Catalin F. VARZARU - catalin.varzaru@ziua.ro)
Presedintele incearca prin toate mijloacele sa determine Parlamentul sa accepte un Guvern croit dupa vointa sa, recurgand la amenintari si chiar la minciuna. Ieri, de la postul public de radio, Basescu le-a transmis parlamentarilor ce-i asteapta in cazul in care resping varianta Croitoru: presedintele face o noua nominalizare si, in cazul unui nou refuz, trece la dizolvarea Legislativului. "Presedintele in functie face treaba asta (dizolva Parlamentul - n.red.), nu asteapta nimeni pe noul presedinte", a avertizat Basescu, in ciuda Constitutiei care ii interzice sefului statului acest drept in ultimele sase luni de mandat. Stupefianta afirmatie vine dupa ce, joi seara, intr-o emisiune tv, presedintele a recunoscut ca nu s-a tinut de cuvant cand a promis, in 2007, ca demisioneaza in cinci minute daca Parlamentul il suspenda.
"Constitutia spune asa: presedintele se duce, si in cazul nostru merge cu Croitoru, Parlamentul il respinge. Constitutia da Parlamentului instrumentul de a respinge propunerea presedintelui, iar aceasta majoritate sui-generis de la Grivco se va putea manifesta prin votul in Parlament si este respinsa propunerea presedintelui. Presedintele trebuie sa faca din nou consultari, si la a doua nominalizare, si o prezinta din nou Parlamentului care poate sa o aprobe sau sa nu o aprobe. In pasul trei, Constitutia spune ca daca Parlamentul nu vrea doua propuneri, presedintele poate emite decretul de dizolvare a Parlamentului dupa 60 de zile", a explicat Basescu, la Radio Romania Actualitati.
google_protectAndRun("ads_core.google_render_ad", google_handleError, google_render_ad);
Intrebat daca nu este nevoie ca noul presedinte sa depuna juramantul, Basescu a spus ca nu trebuie asteptat acest moment. "Si in prima zi de dupa alegeri, deci pe data de 7 de­cembrie, daca au trecut 60 de zile. Presedintele in functie face treaba asta (dizolva Parlamentul - n.red.), nu-l asteapta nimeni pe noul presedinte", a spus seful statului, conform NewsIn. El a admis ca, in acest caz, exista riscul unor alegeri anticipate, insa a spus ca spera ca acest lucru sa nu se intample. Tot ieri, Basescu a promis ca va emite decretul de organizare a referendumului pentru unicameral "indiferent de optiunea Parlamentului, daca e <> sau <>".
El a mai spus ca a doua nominalizare de premier, in cazul respingerii lui Croitoru, o va face din cadrul partidului cu cel mai mare numar de parlamentari, respectiv PDL.
Contrazis de consilier
Chemati sa explice cum va reusi seful statului sa dizolve Parlamentul a doua zi dupa alegeri, pe 7 decembrie, in conditiile in care Constitutia nu permite acest lucru, consilierii prezidentiali au dat din colt in colt. Peter Eckstein Kovacs s-a referit la obligatia Parlamentului de a da Guvern tarii in 60 de zile si a apreciat, la Realitatea Tv ca, pana in 13 decembrie, "presedintele in exercitiu poate sa dizolve Parlamentul". Nici Eckstein si nici celalalt consilier chestionat, Catalin Avramescu, nu au reusit sa explice cum poate Basescu sa-i trimita pe parlamentari acasa, cand legea fundamentala nu ii permite acest lucru la final de mandat.
In cele din urma, Stefan Deaconu, seful Departamentului Constitu­tional de la Cotroceni, a recunoscut, la postul citat, ca "Parlamentul va putea fi dizolvat de catre urmatorul presedinte, oricare ar fi el, numai dupa validarea mandatului acestuia".
Comparat cu Ceausescu
Contracandidatii lui Basescu l-au acuzat ca exercita un santaj la adresa parlamentarilor cu anunturi referitoare la dizolvarea Parlamentului. "Traian Basescu este un agresor la adresa sistemului de drept. Isi permite lucruri pe care nici Nicolae Ceausescu nu si le-a permis: sa ameninte oamenii si sa-i sperie ca nu se mai platesc pensiile si salariile.
El exercita un santaj si la adresa parlamentarilor, cu teama ca ar putea fi dizolvat Parlamentul, pe principiul <>", a sustinut Crin Antonescu. La randul sau, Mircea Geoana i-a reprosat lui Basescu faptul ca vrea sa tina tara in criza politica pana la alegerile prezidentiale. "De aceea, mi se pare de o mare inconstienta pentru un sef de stat sa poti sa ameninti in gura mare ca ai criza politica prelungita timp de doua luni de acum incolo. Este o chestiune incalificabila acest gen de politica. Nu mai are ce cauta in fruntea Romaniei", a mai afirmat Geoana.
Ce spune Constitutia
ARTICOLUL 83
(1) Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului.
(2) Presedintele Romaniei isi exercita mandatul pana la depunerea juraman­tului de Presedintele nou ales.
ARTICOLUL 89
(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici in timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.


ECATERINA ANDRONESCU SI-A DAT SALARIU ANTICIPAT ...

Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educatiei si Cercetarii, este acuzata de studenti ca, pe ultima suta de metri din mandat, a dat frau liber universitatilor sa-si organizeze masterate, chiar daca nu aveau acordul Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS).
Studentii sustin ca, printr-un ordin de ministru semnat in 29 septembrie, Andronescu a aprobat 640 de masterate, unele propuse chiar de universitati care aveau un grad de inredere scazut din partea ARACIS. Mai mult, parcurgand anexele ordinului, se poate observa ca dintre cele 640 de programe, 170 sunt aprobate doar pentru Universitatea Politehnica din Bucuresti, unde fostul ministru este rector.
„Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) trage un semnal de alarma asupra abuzului de putere al doamnei Ecaterina Andronescu. Ordinul emis reprezinta o incercare evidenta de eludare a rolului ARACIS in invatamantul romanesc. Consideram ca nu pot fi tratate cu neseriozitate deciziile privind studiile post-universitare, cu atat mai mult ca cat Ciclul II Bologna da o importanta si mai mare programelor de studii superioare de masterat", se arata intr-un comunicat semnat de vicepresedintele ANOSR, Cristina Fit.
"Prin emiterea acestui ordin, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a demonstrat faptul ca exista doar secvential forme de control asupra procesului de invatamant, in functie de interesele personale sau de grup. Comunitatea studenteasca este deranjata de haosul creat in sistemul educational si de faptul ca persoane responsabile cu solutionarea problemelor au condus, prin deciziile lor, la un profund regres in educatie”, mai precizeaza comunicatul citat. ANOSR ii solicita premierului Emil Boc, care ocupa si functia de ministru interimar al MEC, revocarea acestui ordin.
Printre masteratele nou infiintate la Universitatea Politehnica Bucuresti, se numara cele de „Politici Europene”, „Studii europene. Institutii si valori” sau „Managementul resurselor umane”. „Ne punem intrebarea: masteranzii vor fi pregatiti de profesorii chimisti si fizicieni?”, mai spun liderii ANOSR.
Clujeanul Mircea Miclea, fostul ministru al educatiei, a declarat ca prezenta unor masterate de acest gen la o universitate cu profil tehnic este „ciudata”, insa depinde daca acele masterate au fost avizate de ANOSR.
„Depinde ce s-a intamplat, daca acele programe au fost evaluate de ARACIS, e o decizie corecta, poate ca lista e atat de mare pentru ca s-au trimis toate odata. Daca nu exista un demers de evaluare al ARACIS, atunci acest ordin a fost o eroare. Ordinul poate fi revocat sau poate fi corectat”, a declarat domnul Mircea Miclea.

CRIN ANTONESCU IN VIZITA LA CLUJ


Presedintele PNL si, candidatul PNL-ului la presedintia Romaniei, Crin Antonescu, se afla astazi intr-o vizita la Cluj-Napoca. La orele 11:00,Crin Atonescu si prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, participa la o intalnire cu Liga Alesilor Locali si membri din Ardeal ce are loc la Casa de Cultura a Studentilor.

Ludovic Orban ia transmis lui Basescu: "Brevetul de marinar ii va folosi lui Basescu si in viata de dupa, sa vasleasca cu succes in cazanul cu smoala".

Crin Antonescu la randul sau ia transmis lui Boc ca: "Clujul nu poate fi al lui Boc. La Munchen, Heidelberg, Sorbona, Vatican, Clujul e al lui Marga".

La orele 16:00 lideri PNL se vor intalni la Sala Europa la Casa de Cultura a Studentilor, cu Liga Alesilor Locali si oameni de afaceri din zona Ardealului.La intrunirea de azi a fost prezent si Andrei Marga, rectorul Universitatii Babes-Bolyai care i a comunicat ex GUVERNULUI : "De la Cluj a plecat recent o echipa guvernamentala ce va intra in istorie ca una dintre cele mai putin competente de dupa 1990" .

joi, 15 octombrie 2009

SUSTIN DRAGOS DINU pentru MINISTERUL SANATATI


Dragos Dinu, 41 de ani, fost directorul executiv al celui mai mare grup de retail si distributie de pe piata locala de medicamente, A&D Pharma (care grupeaza distribuitorul Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu), .Si fostul meu sef insa la o distanta mai mare.Indr-o dimineata ma trezesc pe mail cu un mail de la DRAGOS DINU:"Pentru ca zvonistica si folclorul sa nu functioneze la intrebarea de ce plec raspunsul meu este nici uzura, nici divergente de opinii, nici slabe performante, nici comoditate, nici dorinta de schimbare, niciun sablon.
Simt nevoia sa las pe cineva care sa-si doreasca sa realizeze alaturi de voi mai mult decat mi-am dorit si am realizat eu"
Cu fondatorii A&D Pharma s-a cunoscut in decembrie 1995, prin intermediul head-hunterului George Butunoiu si a fost al 11-lea angajat al Pluri-farm (una dintre diviziile A&D Phar-ma), in pozitia de area sales manager. Primele lucruri pe care le-a facut in cadrul companiei au fost cele invatate de la Pepsi, respectiv traseele de vizi-tare. "Nimeni nu a avut viziunea A&D Pharma de astazi.
Traseul profesional al lui Dragos Dinu2002: devine CEO al A&D Pharma1996: se alatura echipei A&D Pharma ocupand mai multe functii: area sales manager in divizia Plurifarm (care apartinea de Mediplus), manager divizie Plurifarm, director executiv Mediplus Pharma1995-1996: sales manager pe Bucuresti al Agroalim Imp. Exp.1993-1995: roate manager pentru Bucuresti al Sitaco Pepsi Cola 1992-1993: Bouygues Romania SRL1991-1992: inginer la ISAFA&D Pharma, 13 ani cu Dragos DinuBazele companiei au fost puse in 1994 de oamenii de afaceri Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury si Walid Abboud;Doi ani mai tarziu ei il recruteaza pe Dragos Dinu ca area sales manager al diviziei Plurifarm (care apartinea de Mediplus);La momentul preluarii functiei de CEO in 2002, A&D Pharma avea un business de 93,5 mil. euro si putin sub 1.000 de angajati;Sub mandatul lui Dragos Dinu, cifra de afaceri a atins 425,5 mil. euro anul trecut si peste 4.000 de angajati;Dinu este recunoscut drept unul dintre cei mai influenti executivi din industria farmaceuticaDe la primele importuri la peste 4.000 de angajati1994: prima divizie de OTC - Plurifarm1997: se pun bazele distribuitorului de medicamente Mediplus1997: apare prima farmacie Sensiblu;2005: A&D Pharma cumpara Europharm;2006: este vandut pe Bursa din Londra un pachet de 34% din actiuni, sub forma de GDR (Global Depositary Receipts - Certificate Globale de Depozit);2007: incepe prospectarea statelor din jur pentru extinderea regionala.

miercuri, 14 octombrie 2009

PENIBILI ...

Emil Boc: “Preşedintele nu va putea desemna la funcţia de prim-ministru decît pe acel candidat care are suportul majorităţii parlamentare”
GIP publică fragmente din volumul Instituţii politice şi proceduri constituţionale în România (Manual de bază pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative), apărut la Editura Accent din Cluj în anul 2003. Fragmentele se referă la atribuţiile Preşedintelui României în legătură cu desemnarea primului-ministru. Autorul cărţii este profesorul de drept constituţional Emil Boc.


Pag. 225: “Preşedintele României nu se bucură de independenţă totală în desemnarea primului-ministru. Potrivit textului constituţional, Preşedintele trebuie să consulte partidul care deţine majoritatea absolută a locurilor în Parlament ori, dacă nu există o a asemenea majoritate, să consulte toate partidele reprezentate în Parlament.
Chiar dacă Preşedintele României nu este obligat să ţină cont de părerile partidelor consultate, considerăm că nu va putea desemna la funcţia de prim-ministru decît pe acel candidat care are suportul majorităţii parlamentare”

pag. 165: “Aşadar, esenţial în procedura de formare şi învestire a Guvernului este votul Parlamentului. Guvernul va răspunde politic doar în faţa Parlamentului care îl poate demite. (sublinierea îi aparţine lui Emil Boc)

pag. 162: “Preşedintele nu are independenţă totală în desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. /…/ Dacă Preşedintele ar omite consultarea unui partid parlamentar – indiferent de mărimea lui – el s-ar face vinovat de încălcarea Constituţiei, cu posibilitatea declanşării procedurii de demitere a sa din funcţie”.
http://blog.grupul.ro/?p=579

IMPORTANT PENTRU ROMANIA!!!

Daca Traian Basescu va intra in turul secund din 6 decembrie, atunci va pierde in fata contracandidatului, indiferent cine ar fi acesta, arata acelasi sondaj. Astfel, la o confruntare cu Mircea Geoana, Traian Basescu ar pierde la un scor de 48%-52%, la una cu Crin Antonescu ar pierde cu 49% la 51%, iar daca i-ar fi contracandidat Sorin Oprescu, Traian Basescu ar pierde alegerile prezidentiale cu 47% la 53%.

BASESCU PIERDE SI IN ULTIMUL SONDAJ


Peste jumatate din romanii cu drept de vot se arata “destul” si “foarte” interesati de alegerile prezidentiale, in al caror tur secund Traian Basescu ar pierde in fata oricaruia dintre cei trei contracandidati, Mircea Geoana, Crin Antonescu sau Sorin Oprescu, reiese dintr-un sondaj realizat de CCSB 10-11.10.2009, la comanda inpolitics.ro.
Potrivit studiului, in ceea ce priveste primul tur al alegerilor prezidentiale, 33% se arata “destul de interesati” de alegeri, in vreme ce 23% se declara “foarte interesati.” In contrapondere, 43% dintre respondenti manifesta “putin” si “foarte putin” interes in legatura cu acelasi eveniment electoral.
CCSB estimeaza ca 42% din romani se vor prezenta la urne la alegerile prezidentiale, in topul intentiilor de vot conducand, la turul I, Traian Basescu (31%), urmat de Mircea Geoana (22%), Crin Antonescu (18%) si Sorin Oprescu (13%).
Daca Traian Basescu va intra in turul secund din 6 decembrie, atunci va pierde in fata contracandidatului, indiferent cine ar fi acesta, arata acelasi sondaj. Astfel, la o confruntare cu Mircea Geoana, Traian Basescu ar pierde la un scor de 48%-52%, la una cu Crin Antonescu ar pierde cu 49% la 51%, iar daca i-ar fi contracandidat Sorin Oprescu, Traian Basescu ar pierde alegerile prezidentiale cu 47% la 53%.
De asemenea, “daca duminica viitoare ar avea loc alegeri generale”, 35% dintre respondenti ar vota cu PSD-PC, 28% cu PDL si 20% cu PNL. PRM si UDMR ar fi alese de 6%, respective 5%, arata sondajul.
Sondajul a fost realizat in perioada 10-11 octombrie, pe un esantion de 996 de persoane si are o marja de eroare de 3,2%.

CRIN ANTONESCU URCA IN SONDAJE


Studiile realizate recent relevă că tot mai mulţi români ar vota cu Crin Antonescu, în timp ce ceilalţi candidaţi pierd în faţa electoratului, a declarat duminică, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, vicepreşedintele PNL, Romeo Stavarache, şeful de campanie electorală al partidului.
'Din studiile realizate până acum, Traian Băsescu şi Mircea Geoană sunt pe un trend descendent foarte abrupt, în timp ce candidatul PNL, Crin Antonescu, urcă în preferinţele electoratului şi este posibil ca peste o lună cei doi contracandidaţi să aibă cu cel puţin 5-6 procente mai puţin decât acum', a spus Romeo Stavarache.
El a mai spus că Traian Băsescu ar fi preferat în momentul de faţă de 30%-32% din cei care se vor prezenta la urne, Mircea Geoană de 17%-19%, în timp ce Sorin Oprescu ar fi votat de 15-16% din electorat.
Vicepreşedintele PNL şi-a exprimat convingerea că Antonescu va intra în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, în ciuda faptului că la nivel naţional există cinci sau şase organizaţii judeţene în care candidatul liberal beneficiază acum de până la 17% din sufragii.
'Noi creştem acum. Nu foarte puternic, dar creştem. Schimbarea trebuie făcută în România şi trebuie făcută în cunoştinţă de cauză, cu un candidat demn. România s-a săturat de vorbe şi de promisiunile făcute mai ales în ultimul an. PNL va avea o campanie electorală transparentă, de bun-simţ, centrată pe lucruri concrete, iar ce vom spune se va materializa. Cred că a venit timpul să dovedim că minciuna are picioare scurte', a mai spus Romeo Stavarache.
La rândul său, liderul liberalilor tulceni, Octavian Popa, a afirmat că Antonescu va beneficia şi de sprijinul românilor din străinătate.

CRIN ANTONESCU LA CLUJ


Duminica(18.10.2009), Crin Antonescu vine la Cluj pentru a se intalni cu liberalii din judet si din Transilvania, la Casa de Cultura a Studentilor, ora 11:00. Cei care doriti sa participati, trimiteti confirmare: Nume Prenume la tnlcluj@gmail.com.

Alin Ungur

marți, 13 octombrie 2009

BOC VINE ACASA

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, azi marţi 13.10.2009, cu 254 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă", potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.
Valeriu Zgonea, secretarul Camerei Deputaţilor, a anunţat că, oficial, la dezbateri au fost prezenţi 441 de parlamentari, din care au votat însă doar 434.
Din cele 434 de voturi exprimate, patru au fost anulate, astfel că numărul de voturi valabile a fost de 430.
Dintre acestea, potrivit procesului-verbal de şedinţă citit de Zgonea, 254 au fost voturi "pentru" iar restul de 176 au fost "contra".
Anunţul rezultatului oficial a fost aplaudat de către parlamentarii Opoziţiei.

luni, 12 octombrie 2009

CALCULUL PENTRU MOTIUNEA DE CENZURA

Pentru ca o moţiune de cenzură să fie adoptată ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.
PNL, UDMR şi PSD au împreună 88, 31 şi, respectiv 162 de parlamentari, ceea ce înseamnă un total de 281 deputaţi şi senatori, care, dacă ar vota în favoarea moţiunii, ar determina căderea Guvernului.
Pe de altă parte, PDL are 170 de parlamentari, iar grupul minorităţilor, care tradiţional votează în favoarea Guvernului, 18 deputaţi, ceea ce împreună înseamnă 188 de parlamentari.
Mircea Geoană declara, recent, că dacă UDMR va vota pentru moţiune, Guvernul va pica.
PNL susţine un guvern de tehnocraţi, condus de primarul Sibiului.

Curtea Constituţională (CC) a respins, luni, sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură PNL-UDMR

Curtea Constituţională (CC) a respins,azi , sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură PNL-UDMR, cu o zi înaintea datei programate pentru dezbaterea şi votarea în Parlament a documentului Opoziţiei.
Curtea a decis cu unanimitate de voturi ca sesizarea PDL să fie respinsă ca inadmisibilă.
Curtea Constituţională (CC) a dezbătut sesizarea PDL, care a reclamat că ar fi neconstituţională moţiunea de cenzură PNL-UDMR.
Liberalii au depus, în 6 octombrie, la Parlament moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României". Moţiunea este semnată de parlamentarii PNL, UDMR şi de şapte reprezentanţi ai PSD. Textul moţiunii a fost citit, joi, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, dezbaterea şi votul urmând să aibă loc marţi.
Parlamentarii PDL au trimis, joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate privind iniţierea moţiunii de cenzură de către aceiaşi parlamentari care au semnat şi moţiunea de cenzură precedentă. Documentul a fost elaborat de parlamentarii jurişti din PDL, în urma disputei din plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
În opinia democrat-liberalilor, semnatarii moţiunii de cenzură depuse de PNL şi UDMR după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectele de lege privind salarizarea unică, educaţia şi reorganizarea agenţiilor nu mai pot semna o altă moţiune în aceeaşi sesiune.
Conform articolului 113, alineatul 4 din Constituţie, dacă o moţiune de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului.
Punctul de vedere al PDL a fost respins de parlamentarii PNL, PSD şi UDMR, care au arătat că interdicţia se aplică pentru două moţiuni de cenzură iniţiate fără ca acestea să fie urmarea angajării răspunderii Guvernului.
Reprezentanţii celor trei partide afirmau că prevederile constituţionale nu interzic semnarea mai multor moţiuni de cenzură de aceiaşi parlamentari, dacă moţiunile respective sunt urmare a angajării răspunderii Guvernului.
Moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României", semnată inclusiv de şapte parlamentari PSD, conţine atacuri dure la adresa şefului statului şi a Cabinetului Boc II, nu şi la componenta social-democrată a guvernării. Documentul aduce în discuţie "nereprezentativitatea flagrantă" şi ilegalitatea în care se află Guvernul Boc II, aflat "la masa puterii" prin încălcarea Constituţiei.

PRESEDINTELE POET

Presedintele Romaniei ,Traian Basescu isi vede mama moarta.
Mama preşedintelui Traian Băsescu a fost internată la Institutul Oncologic din Bucureşti. Internarea mamei preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a avut loc în urmă cu câteva zile.
Mama şefului statului are 80 de ani şi locuieşte în Constanţa.
Poetul basescu face poezi pe spatele mamaei sale bolnave.
http://www.youtube.com/watch?v=Seu-MiMMBF8

joi, 8 octombrie 2009

"11 impotriva Romaniei!"

Despre incoerenta si incapacitatea Guvernului condus de Emill Boc am mai vorbit cu prilejul altor motiuni simple sau de cenzura pe care le-am supus atentiei publice si le-am dezbatut in Parlament. Ele au fost demonstrate, se resimt in casa fiecarui roman si au generat miscari de protest fara precedent din partea organizatiilor socio-profesionale.

Lipsa unui program coerent si eficient anticriza, populismul, demagogia si minciuna, lipsa performantei economice capabile sa scoata Romania la liman, ignorarea partenerilor sociali, a Parlamentului, a partidelor politice, incapacitatea de a conduce si de a gestiona Romania, dar mai ales scaderea nivelului de trai si pierderea locurilor de munca sunt atributele constante ale Guvernului Boc si tot atatea motive pentru care am sustinut si sustinem in continuare ca dumneavoastra, guvernantii, trebuie sa parasiti cat mai grabnic Palatul Victoria!

Astazi a venit timpul sa dati socoteala pentru nereprezentativitatea flagranta in care va aflati si pentru ilegalitatea pe care v-o asumati in conducerea acestei tari, prin incalcarea Constitutiei. Impreuna cu Traian Basescu, stimati domni ce va aflati acum la masa puterii, ati aruncat Romania intr-o tripla criza: economica, politica si morala.

Criza economica, despre care se stia inca de la finele anului 2008, nu a fost in niciun fel contracarata prin masuri guvernamentale care sa-i sprijine pe cei loviti. In timp ce la nivelul guvernului se imparteau posturi si se „ungea” clientela politica cu functii si demnitati, Romania reala se prabusea cu fiecare zi care trecea: 700.000 someri, peste 100.000 de firme mici si mijlocii inchise sau suspendate, spitale in care oamenii nu-si mai gasesc vindecarea, din cauza lipsei de medicamente.

Mai mult decat atat, siguranta cetateanului este pusa in pericol, fie ca vorbim de o crestere fara precedent a infractionalitatii, fie ca vorbim de trenuri care deraiaza aproape zilnic, fie ca vorbim de aservirea interesului cetateanului de catre o coruptie din ce in ce mai agresiva ori de o justitie paralizata. In loc sa caute solutii in interiorul sistemului, Guvernul Basescu-Boc a preferat sa puna gaj Romania pentru un imprumut impovarator de la FMI, care a adus o datorie de 2500 de euro pe capul fiecarui salariat. Acum, cetatenii acestei tari se vad pusi in situatia cumplita de a lupta pentru supravietuire, pentru gasirea unor solutii de a-si achita impozitele si taxele tot mai mari, ratele si creditele la banci, dar si pentru a plati pentru incompetenta guvernului Basescu-Boc.

Criza politica a atins apogeul in a doua jumatate a acestui an, cand goana pentru gasirea celei mai bune cai de fraudare a alegerilor a devenit o forma de expresie politica. Pe masura ce timpul trecea, ministri, secretari de stat, sefi de deconcentrate deveneau pioni intr-un conflict ce a cuprins intreaga Romanie. Partidul pe care il conduceti a schimbat regulile democratiei si triseaza flagrant, aducandu-l in joc pe aliatul aparent neutru - Presedintele Basescu. Din acel moment, nimic nu a mai contat pentru actualii guvernanti, decat absurda batalie pentru putere, pentru cele mai multe voturi furate. Daca Basescu trebuie sa castige, nimic nu mai este prea putin pentru aceasta: nici sutele de mii de someri si nici regresul unei economii fragile. Unul dintre cei mai importanti membri ai Coalitiei pentru Romania recunostea public ca in cabinetul Boc, 95% era politica si doar 5% administratie.

Ati aruncat, domnilor guvernanti, oricare ati fi acum, Romania cu multi ani in urma. Numai ca cetateanul de rand, cel caruia ii cereti votul ori de cate ori aveti nevoie de el, nu mai are apetenta pentru politica pe care o avea in urma cu 20 de ani. Platitorul de taxe si impozite, cel asupra caruia se rasfrang erorile unui guvern de incompetenti, este mult mai preocupat de insanatosirea mediului economic si de siguranta zilei de maine pentru propria familie. Nimic din mascarada si circul pe care le promovati in fiecare zi nu-l mai intereseaza, singura reactie a acestuia fiind una de dezgust, care se rasfrange, din pacate, asupra intregii clase politice.

Criza morala este cu siguranta cel mai cumplit efect care a lovit populatia Romaniei in urma guvernarii Basescu-Boc. Pana acum, cetateanul roman mai avea o speranta: indiferent de cat de greu i-ar fi fost din punct de vedere economic, indiferent de cat de scarbit ar fi fost de scandalurile politice, stia ca este protejat de legile unui sistem democratic. Presedintele jucator a transformat Romania intreaga in parcul sau de distractii, rasucind si contorsionand intr-un montagne-russe ametitor legea fundamentala si aruncand in tunelul groazei pe milioanele de cetateni din aceasta tara.

Smecheria a fost inaltata la rang de politica publica, iar eludarea legii, privita ca o abilitate personala si ca o virtute a primului om din stat. Acest guvern si-a marcat debutul prin incalcarea Constitutiei, primul act emis de catre Emil Boc fiind declarat neconstitutional - ne referim aici la cumulul pensiei cu salariul - si a sfarsit tot prin incalcarea legii fundamentale – printr-o ordonanta care afecteaza regimul Parlamentului si totodata drepturile electorale ale cetatenilor. Ce mai conteaza ca schimbarea unui ministru si a partenerilor din guvern trebuie facuta in spiritul Constitutiei, cand obiectivul major de fraudare a alegerilor trebuie atins cu orice scop?
Prin criza politica pe care ati generat-o, ati pus sub semnul intrebarii functionarea unor institutii fundamentale ale statului si, mai grav, le-ati discreditat si le-ati furat autoritatea, incercand sa le aserviti lui Traian Basescu. Guvernul Basescu-Boc a incalcat cu buna-stiinta Constitutia, abuzand de procedura angajarii raspunderii si incercand astfel sa legifereze in domenii importante, chiar daca interesele cetatenilor nu erau armonizate si respectate.Ati promis romanilor cresterea pensiilor si a salariilor, pentru cadrele didactice chiar cu 50%. Nu ati facut nimic, in schimb ati avut grija sa le inghetati si chiar sa le diminuati veniturile.

Ati promis ca nu veti umbla la taxe si impozite. Ati mintit din nou. Ati introdus impozitul forfetar prin care ati determinat inchiderea a zeci de mii de firme si drept consecinta, romanii si-au pierdut locurile de munca. Aflam prin vocea presedintelului Basescu ca de fapt sarcina dumneavoastra si a domniei sale nu a fost aceea de a scoate Romania din criza. Adevarata miza a fost lupta pentru putere pentru care ati mobilizat energii nebanuite, ati mintit si ati incurajat vrajba intre oameni, ati numit si ati pus latreaba clientela politica impreuna cu institutiile statului, ati incalcat Constitutia, toate acestea pentru ca domnul Basescu sa obtina al doilea mandat.

Aflam tot de la presedintele Basescu ca pentru la anul le pregatiti romanilor o noua surpriza: cresterea TVA. Consecinta: deja cu veniturile reduse, cetatenii vor trebui sa plateasca mai mult pentru asigurarea traiului de zi cu zi. Dar pentru dumneavoastra si pentru ambitiile politice si electorale ale presedintelui Basescu, nici un cost nu e prea mare daca este suportat de romani.

Cat despre performanta individuala a fiecarui ministru din Cabinetul dumneavoastra, ati avut grija, domnule Boc, impreuna cu Traian Basescu sa faceti o evaluare doar a ministrilor PSD pe care i-ati fortat sa plece de la guvernare. In schimb, ministrii PDL au fost foarte eficienti iar domnul Basescu le-a mai oferit in custodie inca un portofoliu, aproape pentru fiecare in parte. Insa trebuie sa stiti domnule Boc ca adevarata evaluare are loc in fata Parlamentului care v-a investit, iar concluzia noastra si a romanilor este simpla: bilantul activitatii ministrilor dumneavoastra este dezastruos.

Actul de guvernare a fost deturnat in dauna interesului legitim al cetatenilor pentru a face loc in spatiul public atacurilor murdare, santajului si luptelor interne. Lupta electorala prezidentiala si-a castigat un loc privilegiat in preocuparile Guvernului, in detrimentul Constitutiei, a respectului public si a bunului simt, prin abandonarea solutiilor la criza economica si deterioarea nivelului de trai la cetatenilor. Acesta este tabloul conturat de Guvernul Basescu-Boc in Romania anului 2009. Aceasta este realitatea netrunchiata, nefardata cu care i-ati fericit, domnule Boc, pe cetateni intr-un an de criza economica, oferindu-le, asa cum am mai spus, in plus o criza politica si mai ales, una morala.

Insa, in acest timp s-a mai petrecut un lucru grav pentru democratia romaneasca. Intr-un mod fara precedent si periculos pentru corpul natiunii romane, in total dispret fata de romani, puterea executiva se subsumeaza, mai nou, doar Palatului Cotroceni. Primul-ministru a oferit pe tava presedintelui Romaniei, Traian Basescu, Guvernul pe care il conduce reusind sa-l stearga din paginile Constitutiei, de la capitolul Putere executiva.Are nevoie presedintele Basescu de referendum pentru scoatere din Constitutie a Parlamentului bicameral, hop-top-boc, o ordonanta de urgenta care ne obliga pe toti sa ne pronuntam in termenul stabilit de domnia sa, prin incalcarea Constitutiei! Are nevoie Traian Basescu de sectii de votare comasate pentru referendum si alegerile prezidentiale pentru a maximiza si a specula voturile cetatenilor, hop-top-boc, o noua ordonanta de urgenta prin care romanii sunt indemnati sa voteze in favoarea presedintelui in functie, din nou cu incalcarea Constitutiei si a drepturilor electorale!

Are nevoie presedintele Basescu de un guvern docil, care sa-i organizeze alegerile, chiar prin fraudarea lor, pentru a-i oferi un nou mandat, hop-top-boc, o remaniere neconstitutionala care s-a soldat cu aruncarea „cotei de guvernare PSD” din Palatul Victoria! Are nevoie presedintele Basescu de toti prefectii pentru a-si asigura linistea si ordinea in sectiile de votare, hop-top-boc, Guvernul a declansat in ultimele zile un adevarat jihad impotriva prefectilor PSD si a directorilor de deconcentrate! Are nevoie Traian Basescu doar de guvernarea PDL, pentru a-si impune puterea politica in Romania, hop-top-boc, o are! Astfel, Guvernul Boc a devenit o arma folosita de Traian Basescu in lupta politica. Traian Basescu a devenit purtatorul de cuvant al Guvernului Romaniei, cel care intervine pe o piata libera si care da lectii tuturor: analistilor economici, Bursei de Valori, institutiilor financiare si chiar Bancii Nationale.

Astazi, acest Guvern se legitimeaza doar in fata presedintelui Basescu si in favoarea sa, si nu cum este normal, in fata Parlamentului si pentru interesele celor pe care ar trebui sa-i reprezinte: milioanele de cetateni romani. Va prevenim, domnule Boc, si o facem fara compasiune, ca Traian Basescu se foloseste acum de dumneavoastra si se va debarasa in curand, ca de un lucru inutil. Actualul Guvern nu-si mai cunoaste adevaratul izvor de legitimitate democratica si credem ca a sosit momentul sa restabilim, in limitele constitutionale, ordinea raporturilor dintre Legislativ si Executiv. Prin formula pe care v-ati insusit-o, de interimate fara acoperirea Constitutiei, nu aveti legitimitatea de a conduce Romania, iar ministrii dumneavoastra – de altfel, fara prea mari performante in domeniile lor – mai au si pretentia sa reformeze si alte sectoare importante in numele cetatenilor romani. Va informam ca in actul de guvernare nu-i ca in matematica, minus cu minus nu da plus si un ministru de doua ori mai nepriceput nu e niciodata mai bun.Guvernul dumneavoastra, al lui Traian Basescu, si nu al cetatenilor, este incapabil sa conduca intr-o asemenea formula si sa raspunda interesului public.

Doamnelor si domnilor,

Actualul guvern al domnului Basescu, adevaratul vis implinit al acestuia, se dovedeste a fi un monstru cu picioare de lut. Presedintele Basescu gireaza un guvern care nu va face nimic pentru oamenii acestei tari, caci are un singur scop, acela de a asigura solutia politica si de frauda pentru candidatura domniei sale.

Dumneavoastra, domnule Boc, ati preluat puterea sub toate auspiciile favorabile: v-a nasit si protejat domnul Basescu si v-ati bazat pe o larga majoritate parlamentara. Din pacate, singura dumneavoastra preocupare a fost sa dinamitati stabilitatea politica a Romaniei, sa scufundati in saracie populatia tarii si sa puneti bazele unei fraude electorale in folosul candidatului Basescu.

Prea mult fariseism in acest prim an de guvernare domnilor, prea multa bataie de joc la adresa romanilor. Oamenii aud doar acuze la adresa fostului Guvern si scuze patetice ale unor ministri care, precum niste fecioare neprihanite, se perinda pe la televizor si dau din colt in colt ca nu au bani pentru proiectele propuse, intorcandu-si buzunarele in vazul lumii, semn al neputintei si al unei incompetente cronice.

Dar, domnule Boc, va faceti vinovat nu numai de incompetenta. Principala acuza pe care v-o aducem este cea de disolutie a autoritatii statului. Ati locat institutii, ati incalcat legile tarii, v-ati batut joc de proceduri. Aveti o singura viziune: asigurarea, cu orice pret, a suprematiein lui Traian Basescu. V-ati transformat in argatul celui care impinge spre haos Romania, pe care o considerati mosia Presedintelui. Cetatenii romani nu sunt iobagii dumneavoastra ! Nu ne regasim in mentalitatea de sluga pe care o afisati in fata domnului Basescu.

Doamnelor si domnilor,

Membri ai guvernului – atatia si atat cat mai sunteti, Aceasta motiune de cenzura nu este doar o forma de lupta parlamentara. Mai mult decat oricand – nu este o formalitate ! Este urmarea fireasca a actiunilor dumneavoastra de devalizare economica si morala a Romaniei. Ati ramas doar 10 si cu Emil, 11 ! Daca am vorbi in termeni sportivi am putea spune ca sunteti cat o echipa de fotbal. Dar jocul dumneavoastra se poarta impotriva Romaniei. Antrenorul de la Cotroceni va conduce in ofensiva impotriva a 22 de milioane de cetateni. Parafrazand un brand deja patentat putem spune ca sunteti: „11 impotriva Romaniei !”

Si tocmai de aceea, va spunem astazi ca jocul nu se va termina cu o victorie: nu doar ca veti pierde, veti iesi huiduiti de pe teren. V-ati compromis total: ca oameni politici, ca profesionisti, ca moralitate. E momentul fluierului final! E timpul doamnelor si domnilor parlamentari sa dati un vot impotriva camarilei restranse a domnului Basescu. E timpul sa gasim pentru dansii nu un autobuz, ci un microbuz – caci incap acolo – cu Traian Basescu la volan si sa ii trimitem intr-un concediu prelungit. Sa nu ne facem griji: si-au asigurat singuri banii de benzina……

marți, 6 octombrie 2009

DUPA SONDAJE BASESCU VA FI SEF DE NAVA


Centrul de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB) a dat publicitatii un sondaj de opinie potrivit caruia presedintele Traian Basescu va pierde alegerile prezidentiale, indiferent cu cine se va confrunta in turul II. La o prezenta la urne estimata la 44%, sondajul CCSB releva faptul ca presedintele in exercitiu ar aduna, in turul II, doar 43% din voturi, iar Sorin Oprescu 57%. In cazul in care in turul II ar accede liberalul Crin Antonescu, el ar fi votat de 54% dintre respondenti, fata de 46% cati opteaza pentru Traian Basescu. In fine, in a treia varianta de tur II, Geoana contra Basescu, liderul PSD ar aduna 53% din voturi, iar seful statului 47%. Sondajul CCSB mai arata ca, in turul I al alegerilor prezidentiale, pe 22 noiembrie, 31% dintre romani l-ar vota pe Traian Basescu din partea PDL, 20% pe Mircea Geoana din partea Aliantei PSD+PC, 18% pe Crin Antonescu din partea PNL si 14% pe independentul Sorin Oprescu. C.V. Tudor (PRM) ar obtine 8%, Gigi Becali (PNG) - 6%, iar Kelemen Hunor - 2%. Altfel spus, Sorin Oprescu va lua in turul doi voturi de la PSD (27%), cate 14% de la PD-L si PNL si 12% de la PRM. In mod firesc, 60% din votantii PDL il prefera, in turul al doilea, pe Traian Basescu. El va aduna doar 9% din votantii PNL si 7% din cei ai PSD+PC, dar si 13% din nehotarati.Foarte disciplinat se dovedeste a fi electoratul PSD: 83% din simpatizantii socialistilor romani l-ar vota in al doilea tur pe Geoana. Liderul partidului Mircea Geoana l-ar devansa la acest capitol pana si pe Kelemen Hunor, pentru care ar opta 77% din disciplinatii, odinioara, alegatori ai Uniunii Democrate Maghiare din Romania. Revenind, Geoana nu ar atrage mai mult de 7% din alegatorii PDL si abia 2% din cei ai PNL, dar si 8% din nehotarati. Liderul PNL, Crin Antonescu, ar obtine 58% din sufragiile electoratului liberal, 10% din cel al PDL si chiar 12% din cel al PSD, 8% din nehotarati si-ar indrepta optiunea catre liderul liberalilor. Interesant este faptul ca, in ipoteza in care Gigi Becali va intra in turul al doilea, liderul PNG ar aduna de la PDL 27%, adica un procent mult mai mare decat cel al votantilor propriului partid, care l-ar prefera doar intr-o proportie de numai 20%.Cercetarea CCSB mai releva faptul ca romanii sunt nemultumiti intr-o proportie serioasa de directia in care se indreapta tara, 68% din respondentii sondajului de opinie sunt de parere ca directia spre care se indreapta Romania este una gresita si numai 20% afirma ca tara ar merge intr-o directie buna. Sondajul mai arata ca 58% din romani sunt interesati de alegerile prezidentiale, iar 65% sunt de acord cu trecerea la parlament unicameral si cu reducerea numarului de parlamentari. De asemenea, 72% din cetatenii cu drept de vot au declarat pentru CCSB ca se vor prezenta la referendumul convocat de Traian Basescu.Sondajul CCSB mai arata faptul ca, dupa mult timp, Alianta PSD+PC ar devansa PD-L in intentiile de vot, social-democratii fiind preferati de 33% din intentiile de vot pentru Parlament, fata de 30% cat ar strange PDL. PNL ar urma sa obtina 21%, iar PRM, cu 6%, ar reveni in Parlament. In rest, UDMR ar fi votata de 5% din electorat, PNG de 3% si PNT-CD de 1%.Cercetarea CCSB, cu o eroare tolerata de 3,1%, a fost realizata in perioada 2-3 octombrie la comanda IMAS, pe un esantion multistadial cluster cu selectie probabilista a persoanelor si este reprezentativ pentru populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei.

DUPA RUPEREA COALITIEI APAR SI NOI "COTIZANTII" AI PDL-ULUI

Noile propuneri de directori coordonatori ai PDL (“ediţia” de toamnă)

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Culte – Ligia Mihaiu
Casa de Pensii Cluj – Maria Adriana Antoci
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj – Grigore Onaciu
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului– Regiunea Nord-Vest – Dan Gavrea
Agenţia pentru Prestări Sociale Cluj – Ana Barbu
Casa de Cultură a Studenţilor – Adam Laszlo
Direcţia Regională de Statistică Cluj – Călin Găbudean
Oficiul Judeţean de Poştă Cluj – Ilişor Raţiu
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj – Gabriela Leş
Hidroserv SA Cluj – Ciprian Moldovan
Organismul Intermediar pentru POS Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea NV – Anca Câmpean


Directori susţinuţi de PSD, dar care râmân în funcţii

Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Claudia Anastase
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj – Mihai Costin
Garda de Mediu, Comisariatul Regional Cluj– Mihaela Rozor
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Cluj – Emilia Groza
Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale Cluj – Alin Modrea


Directorii coordonatori susţinuţi de PDL (“ediţia” de primăvară)
independenti dar cotizanti ai PDL-ului

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică – Dorina Duma
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj – Radu Mircea
Oficiul Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie – Mircea Mihăştean
Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială – Ana Barbu
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj – Emilian Roşca
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Daniel Don
Direcţia Judeţeană penrtu Tineret – Constantin Răduţă
Clubul Sportiv Municipal – Ciprian Moldovan
Garda Financiară – Secţia Cluj – Emil Ilea
Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor – Adrian Bărbos
Centrul Judeţean de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Gheorghe Serban
Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Cluj – Mircea Crişan
Oficiul Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Cluj – Florin Leontin Criste
Direcţia Silvică Cluj – Ioan Morar
Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj – Mariana Leş
Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Cluj – Viorel Pleşa
Direcţia judeţeană a Autorităţii Apele Române – Ovidiu Jean Oprea
Direcţia Regională de Poştă Cluj-Napoca – Ovidiu Călin
Direcţia Judeţeană Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Alexandru Duma
Unitatea Teritorială a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale –Viorel Vălean Nelorian
Inspectoratul Teritorial în Construcţii Cluj – Horaţiu Catarig
Inspectoratul Scolar Judeţean Cluj – Anca Cristina Hodorogea
Regia Regională de Drumuri şi Poduri – Ion Pantelimon
Regia Victoria – Angela Marchiş

Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, a anunţat, luni, iniţierea de către liberali a unui protocol cu toate formaţiunile politice şi candidaţii independenţi - mai puţin PD-L şi Traian Băsescu -, al cărui scop să fie prevenirea fraudelor electorale pe care, susţine el, democrat-liberalii le pregătesc."Biroul Politic Central al PNL a decis să iniţiem semnarea unui protocol cu celelalte formaţiuni politice şi candidaţi independenţi înscrişi în cursa prezidenţială pentru prevenirea fraudelor electorale şi pentru asigurarea unor alegeri prezidenţiale corecte care să se desfăşoare în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării. Avem semnale foarte clare că PD-L pregăteşte fraude electorale pentru aceste alegeri prezidenţiale. Acţiunea la nivel guvernamental indică clar faptul că în momentul de faţă PD-L nu guvernează România, în momentul de faţă PD-L nu face altceva decît să pregătească fraudarea alegerilor prezidenţiale", a afirmat Orban.Ludovic Orban a precizat că protocolul este deschis şi organizaţiilor non-guvernamentale interesate să asigure corectitudinea alegerilor.Potrivit prim-vicepreşedintelui liberal, schimbarea prefecţilor şi a legislaţiei electorale sînt semnale că actualul Guvern pregăteşte în mod deliberat fraudarea alegerilor prezidenţiale."Toţi preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare vor fi numiţi de prefecţi. La ora actuală toţi prefecţii din ţara asta sînt prefecţi ai PD-L, iar PD-L nici măcar nu mai are jena să respecte legea şi să-i prezinte ca pe înalţi funcţionari fără apartenenţă politică", a mai spus Ludovic Orban.Acesta a explicat că protocolul propus de PNL presupune colaborarea între semnatarii documentului în toate etapele de pregătire şi de realizare a procesului electoral, semnalarea, identificarea şi prezentarea oricăror semne, indicii sau fraude electorale.De asemenea, părţile semnatare ar urma să colaboreze în cursul procesului electoral la nivelul secţiilor de votare, să conteste orice preşedinte sau vicepreşedinte de secţie de votare care e membru al PD-L, să identifice infracţiuni cum ar fi cumpărarea de voturi."În momentul de faţă, PD-L nu face decît să strîngă nume, liste de oameni pe care să-i pună preşedinţi sau vicepreşedinţi de secţii de votare, care să acţioneze în numele PD-L", a afirmat Orban. De altfel, prim-vicepreşedintele PNL şi-a exprimat convingerea că firmele de autocare vor avea un grad de ocupare de 100% pe 22 noiembrie şi pe 6 decembrie.Ludovic Orban a anunţat că discuţiile pentru încheierea protocolului vor fi purtate de o echipă a PNL coordonată de el.

Consilierii lui Emil Boc, suspendati din UBB


Consilierii premierului Emil Boc care profeseaza in Universitatea Babes-Bolyai (UBB) au fost suspendati sau eliberati din functiile didactice si trecuti in regim de plata cu ora incepand cu 1 octombrie, se arata intr-o hotarare a Consiliului de Administratie (CA) al UBB de acum zece zile.
Hotararea loveste in special in profesorii de la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si al Comunicarii (FSPAC), sefii de catedre Calin Hintea si Dan Lazar, asistentul universitar Cyntia Curt si sociologul Gabriel Badescu.
Hotararea 23284 din 24 septembrie 2009 a CA al universitatii arata ca “personalul didactic cu functii executive in alte institutii publice se suspenda sau se elibereaza din functiile executive ocupate in UBB (…), incepand cu 1 octombrie 2009” si ca “personalul didactic cu functii executive in alte institutii publice se remunereaza in regim de plata cu ora, prevenindu-se obtinerea de salarii din doua functii publice”.

Prietenul lui Vasile Blaga, din nou director la Transgaz

Presedintele democrat-liberalilor medieseni, Florin Muntean, revine pe unul dintre posturile cele mai bine platite de statul roman: cel de director al Trangaz Medias. Numirea a fost semnata in aceasta dimineata de ministrul Economiei, Adriean Videanu. Muntean este un bun prieten al lui Vasile Blaga, caruia i-a si cununat fiica.

Florin Muntean a mai fost directorul acestei societati si intre 2005-2007, fiind inlocuit de guvernul Tariceanu II. Imediat dupa pierderea alegerilor din 2008, liberalii au pierdut si acest post, care acum ii revine PDL-ului si lui Florin Muntean.

Muntean este un apropiat al presedintelui Traian Basescu, pe filiera Vasile Blaga, pe care il numeste chiar prietenul sau. Intre cei doi exista si o relatie de rudenie. Anul trecut, Florin si Elena Muntean i-au cununat fiica lui Vasile Blaga, pe Agathe. Muntean declara la vremea respectiva: „Pe Agathe o stiu de cand era mica, a crescut sub ochii nostri odata cu prietenia dintre mine si tatal ei”.

PDL-istul a avut chiar in urma cu cateva zile o iesire la adresa lui Mircea Geoana care, in vizita sa in judetul Sibiu, a vizitat si Transgazul, tinand sa dea mana cu cat mai multi angajati ai socitatii. Geoana a picat la tanc, pentru ca, acum, nu ar mai fi intrat in incinta societatii. „Angajatii Transgaz-ului si Romgaz-ului sunt atat de destepti incat sa aiba opinia lor proprie si sa voteze ceea ce doresc dansii si nu trebuie sa fie influentati in sediile lor. Iar cei care fac campanie electorala in sediile societatilor comerciale de tip Romgaz si Transgaz incalca in primul rand legislatia”, a spus Florin Muntean, intr-o conferinta de presa.

Infiintata in aprilie 2000, in baza unei hotarari a Guvernului, compania Transgaz opereaza tehnic sistemul national de transport gaze, tranzit international si dispecerizarea gazelor naturale.

duminică, 4 octombrie 2009

BASESCU CANDIDEAZA PE BUNE...


Presedintele Traian Basescu si-a anuntat astazi oficial candidatura pentru alegerile prezidentiale. El a facut acest anunt la Sanicolau Mare, judetul Timis, unde se afla in vizita de lucru.
Gestul presedintelui era unul previzibil, date fiind declaratiile facute pe 15 septembrie in fata Parlamentului, ocazie cu care si-a facut, practic, public programul electorat. "Toata lumea ma intreaba daca voi candida sau nu. Va spun dumneavoastra: da, voi candida! Voi candida pentru un motiv simplu: niciun presedinte nu poate sa lase scris cum a fost mandatul lui. Singurul mod in care poate sa-si verifice mandatul este sa candideze din nou. Si va multunesc ca mi-ati dat ocazia sa-mi anunt aici, in mod neplaficat, candidatura", a spus presedintele in fata oamenilor din comuna timiseana.
Sulfina Barbu, vicepresedinte al PD-L, a sustinut la Realitatea Tv ca aceasta formatiune politica nu avea cunostinta despre faptul ca presedintele Basescu va face azi acest anunt. Totusi, absolut intamplator, toti liderii organizatiilor judetene ale PD-L au fost convocati pentru astazi la Bucuresti la o sedinta in cadrul careia se stia ca Gheorghe Flutur va stabili sarcinile de campanie elctorala.