UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

sâmbătă, 29 decembrie 2007

Una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România, deschisă la Cluj

Una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România, deschisă la Cluj
Una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România, prima din Transilvania dotată cu instalaţie de produs zăpadă artificială şi cu sistem avansat de iluminare pentru utilizarea pârtiei pe timp de noapte, a fost deschisă pe Feleac, judeţul Cluj.

Radu Mureşan, administratorul pârtiei a declarat, duminică, că pârtia a fost deschisă abia acum din cauză că iarna a fost zgârcită cu zăpada.

"Am avut probleme şi cu tunurile de zăpadă, dar acum pârtia este acoperită cu zăpadă şi îi aşteptăm pe clujeni la schi. Pârtia este deschisă în fiecare zi până la ora 22.00", a precizat Mureşan.
În fiecare zi, prima jumătate de oră, teleschiul este gratuit.
Pârtia este situată la 12 kilometri de Cluj, pe dealul Feleacului, în apropiarea turnului de televiziune. Accesul spre pârtie se face din drumul naţional DN9 Cluj-Turda, drumu fiind asfaltat până la pârtie. Pârtia are o lungimea a traseului de 765 de metri, diferenţa de nivel între staţiile finale fiind de 98 de metri, iar înclinarea medie a traseului este de 14 grade

vineri, 28 decembrie 2007

Revelion in centrul orasului

Seara de Revelion poate fi petrecuta de clujeni si in centrul orasului. In Piata Unirii, acestia vor avea parte de concerte, focuri de artificii si mese special amenajate de sarbatoare. Tot aici, cei prezenti vor avea ocazia de a cumpara produse traditionale de sezon, precum dulciuri, ceaiuri, preparate specifice Sarbatorilor de iarna si obiecte de arta populara. In seara de 31 decembrie, vor fi organizate spectacole, iar la miezul noptii cei prezenti vor putea urmari, timp de citeva minute, focurile de artificii din momentul trecerii in noul an. Evenimentul este organizat de compania de telefonie Orange, impreuna cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, parteneriat care a facut posibila si ridicarea bradului de circa 2 metri din Piata Unirii, in urma cu 3 saptamini. In seara de Revelion, clujenii vor mai putea admira jocuri de lumini si mai multe decoratiuni speciale de sarbatoare. Petrecerea va incepe de la ora 17, iar clujenii sint asteptati intr-un spatiu creat special pentru aceasta perioada. La bradul din Piata Unirii, cei mici au avut ocazia sa il intilneasca pe Mos Craciun si au primit cadouri. Tot aici s-au cintat colinde, iar organizatorii au pregatit o masa speciala pentru copiii care provin din familii sarace si orfelinate.

SI DIN SURSE PDL , TOT PRIN CENTRU VOR FACE REVELIONUL SI PDL-ISTI CARE AU MENTIONAT "e ultimul an de mandat a lui Boc si trebuia sa fim toti" LASA CA PLATESTE.........TOT.

PD-istii, luati peste picior la Biroul Permanent, fiindca s-au rebotezat PDL-isti

Democratii si liberal-demo­cratii, reuniti in Partidul Demo­crat-Liberal, au fost luati peste picior, in ultima sedinta a conducerii Camerei Deputatilor, de reprezentantii tuturor formatiunilor parlamentare. Motivul l-a constituit cererea PD ca Biroul Permanent sa ia act de schimbarea denumirii partidului.

Liberalii, in frunte cu Titu Gheorghiof si Bogdan Olteanu, nici nu au vrut sa auda de aceasta posibilitate pana cand noua denumire nu este inregistrata si la Tribunalul Municipiului Bucuresti. „Potrivit Statutului si Regulamentului Camerei Deputatilor, grupurile se formeaza potrivit rezultatului din alegerile generale - partidele care au participat si au trecut de pragul electoral. Orice modificare, practic, ia denumirea. Modificarea aceasta in denumirea unui partid o putem accepta daca s-a inregistrat la Tribunalul Municipiului Bucuresti. Or eu, dupa cate stiu, abia se depune cerere”, a protestat Gheorghiof, potrivit stenogramei Biroului Permanent.

Noul prefect al judeţului Sibiu, Ilie Mitea, a fost instalat în funcţie

SIBIU / 12:27, 28.12.2007

Fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului, Ilie Mitea, a fost instalat, vineri, în funcţia de prefect al judeţului Sibiu, luându-i locul lui Ion Ariton, schimbat din funcţie în şedinţa de Guvern din 19 decembrie.
Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Prefecturii Sibiu, în prezenţa secretarului de stat în MIRA, Victor Paul Dobre, şi a Colegiului Prefectural. Înainte de a-i preda ştafeta noului prefect, secretarul de stat Dobre a apreciat activitatea fostului prefect şi a precizat că schimbarea nu s-a făcut pe motive politice.
"Am avut cuvinte de laude pentru domnul Ariton şi ţin să subliniez că am avut o colaborare foarte bună şi este unul dintre prefecţii pe care i-am apreciat foarte mult. De la 1 ianuarie 2006, pentru mine prefecţii nu mai aparţin partidelor politice, ci sunt înalţi funcţionari publici cu care lucrez ", a declarat Dobre.
Secretarul de stat a mai arătat că decizia schimbării din funcţie a lui Ion Ariton ţine de "mobilitatea înalţilor funcţionari publici".
"Motivele schimbării ţin de natura funcţiei. După cum ştiţi, de la 1 ianuarie 2006, prefectul nu mai este demnitar, ci înalt funcţionar public. Face parte din Corpul Înalţilor Funcţionari publici şi se supune rigorilor legii care înseamnă şi mobilitatea în funcţie. Este o decizie luată în normalitate", a mai precizat Dobre.
La preluarea funcţiei, Ilie Mitea a declarat că "este greu să preiei ştafeta de la un prieten".
Ilie Mitea a ocupat până acum funcţia de director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu. Acesta a a fost director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu din 2005, după ce nouă ani a ocupat funcţia de consilier local. Pe linie politică, Mitea a fost membru al PD, iar în 2003 a trecut la PNL. Înainte de preluarea funcţiei de prefect, Mitea a renunţat la calitatea de membru de partid.
Fostul prefect, Ion Ariton ar urma să ocupe un post de inspector la Guvern, dar nu exclude nici posibilitatea de a se întoarce în politică.

Liderii PNG Vrancea au trecut la PNL

Preşedintele PNG Vrancea, Constantin Buză
Preşedintele PNG Vrancea, Constantin Buză
Preşedintele PNG Vrancea, Constantin Buză, şi vicepreşedintele organizaţiei, Fevronia Stoica, s-au înscris, joi, în PNL, susţinând că împreună cu ei vor trece la PNL aproximativ 2.000 de membri ai PNG.
Atât Constantin Buză, cât şi Fevronia Stoica s-au înscris la începutul acestui an în PNG, după ce mai mulţi ani au fost membri ai PSD, pe listele căruia ambii au fost aleşi senatori. Mai mult, Constantin Buză a deţinut şi funcţia de prefect al judeţului înainte de 2004.
Preşedintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru, a confirmat că fostul prefect Constantin Buză şi Fevronia Stoica s-au înscris în PNL.
"Atât Buză cât şi Stoica s-au înscris în PNL. Astăzi (joi - n.r.) am perfectat această înscriere, iar împreună cu domnul Buză mai vin şi 2.000 de membri ai PNG", a precizat Nini Săpunaru. El a infirmat speculaţiile conform cărora, Constantin Buză ar urma să primească funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei PNL, dar a precizat că Buză şi Stoica vor face parte din Biroul Permanent Judeţean al partidului.
Secretarul general al PNG Vrancea a evitat să comenteze plecarea lui Buză. "Nu ştiam de această plecare şi nu pot face prea multe comentarii. Nu am avut nicio discuţie în contradictoriu cu domnul Buză", a precizat Dorin Ciulină, secretarul general al organizaţiei PNG.

joi, 27 decembrie 2007

Alegerile locale, batalia anului 2008


Alegerile locale, batalia anului 2008* Analistul politic Cristian Parvulescu a declarat pentru “Gardianul” ca principala confruntare politica a anului 2008 va fi legata de alegerile locale. Parvulescu este convins ca scandalurile din 2007 se vor perpetua si anul viitor. “Campania electorala va fi negativa, violenta. Ma astept ca presedintele Traian Basescu sa se implice in campanie, desi cred ca obligatia sa este de a ramane neutru”, a atras atentia Parvulescu

* Istoria i-a dat dreptate lui Parvulescu. Seful statului a inceput anul 2007 in forta, “aruncand” pe piata politica un biletel trimis de Tariceanu presedintelui cu scopul - dupa cum sustinea chiar Basescu - de a se interveni in Justitie pentru Dinu Patriciu. Biletelul roz, ascuns la Cotroceni timp de doi ani de zile, a reprezentat pentru adversarii presedintelui un laitmotiv pentru a incepe procedurile de suspendare din functie, fapt care s-a si intamplat. Dupa o luna de “pauza”, Basescu a fost “trimis” de popor inapoi pe scaunul de sef al statului.

* Revenirea la Cotroceni a reprezentat un motiv in plus pentru presedinte in a ataca Parlamentul, Gu
vernul si partidele politice, mai putin PD. Efectele dorite de Basescu nu au fost cele asteptate: democratii nu au obtinut rezultatele scontate la europarlamentare si nici votul uninominal dorit de seful statului nu a trecut de referendum. Printre vinovati, presedintele l-a gasit si pe Emil Boc. In schimbul esecului, Basescu a cerut un sacrificiu, desi democratii nu si l-au dorit: fuziunea PD-PLD

(Bogdan Apostolescu , Vlad Bårleanu)

Scandalul care a influentat scena politica romåneasca in 2007 a fost cel legat de vestitul biletel roz. În 11 ianuarie 2007, secretarul executiv al PD, Elena Udrea, declara ca premierul Calin Popescu- Tariceanu i-a cerut presedintelui Traian Basescu, în urma cu doi ani, printr-un bilet cu antet, scris si semnat de mâna, sa intervina la Parchet în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu, asupra caruia începuse cercetarea penala în cazul tranzactionarii pe bursa a actiunilor Rompetrol. Ulterior, ruptura aparuta intre Palatele Cotroceni si Victoria a „desfasurat“ un permanent scandal.

La o zi dupa ce presedintele Basescu a prezentat biletul primit de la premierul Tariceanu, partidele si-au prezentat strategiile, în conditiile crizei politice declansate de respectivul document.
În 18 ianuarie 2007, presedintele PSD, Mircea Geoana, declara ca, din punctul de vedere al social-democratilor, principalul vinovat pentru criza politica este seful statului, motiv pentru care PSD va demara procedura de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, în baza articolului 95 din Constitutie. El a precizat ca, daca povestea cu biletelul este reala, atunci seful statului ar fi complice si tainuitor al unei fapte de înalta coruptie. Tot în 18 ianuarie 2007, presedintele PC, Dan Voiculescu, a prezentat un document pe care i l-a atribuit presedintelui Basescu si care a fost trimis de acesta lui Codrut Seres, pe atunci ministru al economiei, în aprilie 2006. Liderul PC l-a acuzat pe Traian Basescu ca a încercat pe lânga fostul ministru Seres sa obtina contracte de energie ieftina pentru firma Alro Slatina. Comitetul Executiv National al PSD a decis, în 20 ianuarie 2007, calendarul actiunilor de suspendare a presedintelui. În 26 ianuarie, liderul PSD, Mircea Geoana, a anuntat ca formatiunea pe care o conduce a finalizat procesul de strângere a semnaturilor necesare suspendarii sefului statului. PSD-istii au fost sustinuti tacit de celelalte partide mai putin de PD si PLD.

Ruperea Aliantei si comisia «Voiculescu»

În 29 ianuarie 2007, PD a decis sa participe pe liste separate la alegerile pentru Parlamentul European. În 13 februarie 2007, secretarul general al PSD, Titus Corlatean, a declarat ca PSD ar putea propune înfiintarea unei comisii parlamentare de ancheta a presupuselor încalcari ale Constitutiei de catre Traian Basescu, aceasta urmând sa fie un cadru de dezbatere a argumentelor invocate de opozitie pentru suspendare. În 27 februarie, liderul conservator Dan Voiculescu a anuntat ca PC a preluat initiativa PSD si va cere, în plenul Parlamentului, odata cu discutarea suspendarii sefului statului, o comisie de ancheta a activitatii presedintelui. Tot atunci, presedintele Traian Basescu a anuntat, prin intermediul unei scrisori adresate conducerii Parlamentului, ca nu va participa la sedinta comuna în care se va discuta materialul PSD legat de suspendarea sa, considerând ca referendumul, votul plenului si Curtea Constitutionala vor lamuri temeinicia demersului opozitiei. Parlamentul a aprobat, în 28 februarie 2007, la propunerea PC, înfiintarea unei comisii de anchetare a presedintelui Traian Basescu. Doar 76 de reprezentanti ai PD si PLD au votat împotriva, iar cei 21 de parlamentari ai UDMR s-au abtinut. PD a anuntat ca nu va desemna cei doi parlamentari care-i revin în Comisia parlamentara de ancheta a sefului statului. Presedinte al comisiei a fost ales liderul PC, Dan Voiculescu. Printre cei care au fost audiati la Comisia de ancheta s-au numarat ministrul economiei, Varujan Vosganian, în 7 martie 2007, fostul sef al SRI, Radu Timofte, precum si actualul sef al institutiei, George Maior, în 13 martie 2007. În aceeasi zi au mai fost audiati fostul ministru al apararii, Teodor Atanasiu, care a declarat membrilor comisiei ca suspendarea sa de catre seful statului poate fi încadrata la categoria nerespectarii legii si directorul SIE, Claudiu Saftoiu.

Interceptarile «au intrat» pe fir

Ulterior, in presa a aparut un articol în care era prezentata stenograma audierii lui Saftoiu la Comisia speciala. În discutia cu parlamentarii, acesta afirma ca SIE desfasoara actiuni operative pe teritoriul României, inclusiv interceptari telefonice – atributii ce revin SRI. Claudiu Saftoiu si-a dat demisia din functia de director al SIE chiar în ziua aparitiei articolului in presa.

Capete de acuzare

Printre acuzatiile la adresa sefului statului se numara faptul ca a abandonat rolul de mediator al statului, a contribuit la crearea unei atmosfere de instabilitate politica, si-a subordonat serviciile de informatii ale tarii, a înfiintat organisme ad-hoc paralele cu institutiile constitutionale existente, a comandat public procurorilor ce dosare sa instrumenteze cu prioritate, a favorizat diversi agenti economici sau ca si-a arogat dreptul la initiativa legislativa. În favoarea Raportului au votat reprezentantii PSD, PRM, PC, în timp ce aceia ai PNL si UDMR s-au abtinut.

«Biletelele» lui Coldea

Pe 18 aprilie, liderul PSD, Mircea Geoana, a dezvaluit ca presedintele Traian Basescu a cerut serviciilor de informatii date compromitatoare despre judecatorii Curtii Constitutionale. Geoana a prezentat presei ceea ce el a numit a fi un document olograf pe care l-ar fi întocmit prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, care ar atesta ca acest serviciu a exercitat presiuni la adresa judecatorilor Curtii Constitutionale. Liderul PSD a cerut reanalizarea de catre Curtea Constitutionala a dosarului prin care a fost propusa suspendarea lui Traian Basescu.

Suspendarea lui Basescu

In data de 19 aprilie, Basescu a fost suspendat de Parlament din functie. Rezultatele oficiale ale votului Parlamentului: 322 de voturi „pentru“, 108 „impotriva“ si 10 voturi anulate. In momentul votarii au fost prezenti in sala 440 de parlamentari din totalul celor 465. Timp de o luna presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu a preluat functia de presedinte al statului. Ulterior a avut loc, potrivit Constitutiei referendumul care statua daca Basescu va fi repus in functie sau nu. Rezultatul referendumului: Basescu s-a intors la Cotroceni!

PD scos din guvern

Scandalurile dintre Palatele Cotroceni si Victoria s-au lasat si cu scoaterea PD de la guvernare. In data de 1 aprilie, premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va cere Parlamentului votul pentru un nou guvern din care nu vor mai face parte reprezentantii PD, ci doar cei ai UDMR. Premierul a mai precizat la vremea respectiva ca noul Cabinet va avea in continuare programul de guvernare al Aliantei D.A. Ulterior, Cabinetul Tariceanu II nu a scapat de razbunarea lui Basescu, acesta din urma provocand disparitia din guvern a unor ministri.

Europarlamentarele si referendumul pentru uninominal - barometrul razboiului politic

Efectele scandalurilor politice ale anului 2007 s-au materializat in rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si referendumul pentru votul uninominal. Din aceste scandaluri nici un partid nu a iesit castigator, scorurile obtinute la europarlamentare nemultumindu-i pe liderii politici. De cealalta parte, Basescu nu a reusit sa introduca, prin referendum, votul uninominal majoritar in doua tururi de scrutin. Mai mult, seful statului a contestat la Curtea Constitutionala votul uninominal mixt asumat de guvern, iar Curtea i-a dat dreptate. Cu alte cuvinte, Romania nu are, momentan, votul uninominal atat de „dorit“ de politicieni.

Iata rezultatele de la europarlamentare si referendum. PD- 28,81% din voturi, urmat de PSD cu 23,11% si PNL cu 13,44%. Pe locurile patru si cinci se mentin PLD cu 7,78% si UDMR cu 5,52%, iar candidatul independent Laszlo Tokes - 3,44%. Cei care nu au trecut de pragul electoral de 5% sunt PNG - 4,85%, PRM - 4,15%, PC - 2,93%, PIN - 2,43%, PNTCD - 1,38%, Partida Romilor - 1,14%, Alianta Socialista - 0,55% si Partidul Verde - 0,38%. Astfel, PD a obtinut 13 mandate de europarlamentar, PSD - 10, PNL - 6, PLD - 3, în timp ce comunitatea maghiara va avea 3 reprezentanti în PE, dintre care doi ai UDMR, carora li se alatura independentul Laszlo Tokes. Astfel, în urma centralizarii rezultatelor nationale, România este reprezentata în Parlamentul European de democratii Sorin Frunzaverde, Roberta Anastase, Petru Filip, Monica Iacob-Ridzi, Marian Jean Marinescu, Maria Petre, Rares Niculescu, Marian Zlotea, Florin David, Mihaela Popa, Constantin Dumitriu, Nicodim Bulzesc si Sebastian Bodu (PD-istilor li se vor adauga in grupul PPE liberal-democratii Theodor Stolojan, Dumitru Oprea si Nicolae Vlad Popa), de social-democratii Titus Corlatean, Adrian Severin, Rovana Plumb, Daciana Sârbu, Catalin Nichifor, Adriana Ticau, Ioan Mircea Pascu, Gabriela Cretu, Corina Cretu, Victor Bostinaru. Liberalii vor fi reprezentati de Renate Weber, Daniel Daianu, Adina Valean, Cristian Busoi, Ramona Manescu si Mago-Imre Csibi. De cealalta parte, comunitatea maghiara va fi reprezentata de Gyorgy Frunda, Sogor Csaba si independentul Laszlo Tokes.

Rezultate finale la referendum

Prezenta la urne potrivit rezultatelor finale a fost, la referendum, de 26,51%, din care 81,36% au votat „DA“, 16,17% au votat „NU“, iar 2,46% din voturi au fost nule. Din centralizarea datelor înscrise în procesele-verbale primite reiese ca la referendum au participat 4.851.470 persoane, din care 3.947.212 au votat „pentru“ votul uninominal, iar 784.640 au votat „împotriva“ si s-au înregistrat 119.618 de voturi nule. Structura numarului de participanti la referendum, conform listelor electorale, este urmatoarea: numarul persoanelor înscrise în listele pentru referendum - 18.296.459; numarul persoanelor înscrise în copia de pe lista electorala permanenta - 18.222.176; numarul persoanelor înscrise în lista electorala speciala - 74.283; numarul participantilor la vot - 4.851.470; numarul persoanelor care s-au prezentat la urne, înscrise în copia de pe lista electorala permanenta - 4.306.757; numarul persoanelor care s-au prezentat la urne, înscrise în copia de pe lista electorala speciala - 73.686; numarul persoanelor care s-au prezentat la urne, înscrise în copia de pe lista electorala suplimentara - 471.027. Asadar, din cauza prezentei nesemnificative la vot, referendumul pentru votul uninominal nu a fost validat.

Partidul prezidential: PD-L

Finele anului 2007 i-a adus lui Traian Basescu un cadou: fuziunea PD-PLD. Noul partid rezultat prin fuziunea celor doua formatiuni politice, PD-L, mosteneste trecutul PD si este condus de Emil Boc. Cele doua functii de prim-vicepresedinte sunt detinute de Theodor Stolojan si Adriean Videanu, iar scaunul de secretar general este al lui Vasile Blaga.

miercuri, 26 decembrie 2007

Tăriceanu aşteaptă ca Băsescu să îndeplinească "formalitatea" numirii Noricăi Nicolai la Justiţie

Tăriceanu aşteaptă ca Băsescu să îndeplinească
Tăriceanu aşteaptă ca Băsescu să îndeplinească "formalitatea" numirii Noricăi Nicolai la Justiţie
Premierul Călin Popescu Tăriceanu aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să îndeplinească "formalitatea" semnării decretului de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, anunţând, luni, că, personal, a încheiat procedurile normale în astfel de situaţii.

"Eu i-am avansat nominalizarea, conform procedurilor normale, preşedintele trebuie să facă formalitatea să semneze decretul de numire", a răspuns Tăriceanu unei întrebări a presei pe această temă.

Solicitat în continuare de presă să comenteze motivul pentru care şeful statului întârzie să semneze decretul de numire a Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului de Justiţie, Tăriceanu a răspuns : "Prefer să îl întrebaţi pe dânsul".

Propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, în locul lui Tudor Chiuariu care a demisionat, a fost transmisă de premierul Tăriceanu la Preşedinţie la jumătatea lunii decembrie, fără ca şeful statului să fi semnat până în prezent decretul de numire.

Nominalizarea Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului Justiţiei a fost decisă în BPC al PNL, cu 28 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".


Pârtia Feleac, de lângă Cluj, a fost inaugurată sâmbătă

Clujenii au la dispoziţie, la doar 12 kilometri de oraş, una dintre cele mai moderne pârtii de schi din ţară - Pârtia Feleac, inaugurată sâmbătă. Iubitorii sporturilor de iarnă au venit să testeze traseul de 750 de metri, cu o diferenţă de nivel de 98 de metri.

Pârtia Feleac este dotată cu un teleschi care poate transporta 412 persoane pe oră, precum şi cu instalaţie pentru zăpadă artificială. Sistemul de iluminare, format din 27 de stâlpi, permite utilizarea pârtiei şi noaptea. Un drum cu teleschiul costă 3 lei.

Accesul se face din Drumul Naţional 9 Cluj Napoca - Turda, însă şoferii trebuie să ştie că ultimii 4 kilometri nu sunt asfaltaţi.

duminică, 23 decembrie 2007

Liberalii cu papion au dansat ca la 1919



Tinerii liberali s-au reunit, miercuri seara, la Palatul Parlamentului, in cadrul celei de-a treia editii a Galei TNL, pentru a acorda premii celor mai de succes reprezentanti ai TNL, de la eveniment lipsind, insa, chiar presedintele formatiunii liberale, premierul Tariceanu.

Organizatorii au gandit si au creat o atmosfera de bal din 1919, invitatii cu papion si rochii elegante putand admira, la intrarea in Palatul Parlamentului, numeroase masini de epoca.

S-a dansat vals si, la final, Berti Barbera a sustinut un recital. Probleme au fost la capitolul invitati, premierul lipsind de la eveniment, asa cum au facut-o si alti numerosi ministri, motivul vehiculat de unii dintre tinerii liberali fiind scandalul general de accidentul rutier al ministrului Transporturilor Ludovic Orban.

Au fost prezenti, insa, ministrul Economiei Varujan Vosganian, presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, viitorul ministru al Justitiei Norica Nicolai, presedintele AVAS Teodor Atanasiu, fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman, dar si cativa parlamentari.

Premiul pentru cel mai important sustinator al TNL i-a revenit, si in acest an, liderului PNL Calin Popescu-Tariceanu. „Presedintele nu este in acest moment alaturi de noi. Voi avea grija sa-i inmanez domnului diriginte (n.r. - Tariceanu) acest premiu la prima noastra intalnire si ii voi transmite gandurile voastre“, a declarat presedintele TNL, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei.

Vosganian: Salariile şi preţurile la energie vor înregistra creşteri moderate, în 2008

Vosganian: Salariile şi preţurile la energie vor înregistra creşteri moderate

Ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian a prezentat, sâmbătă, la Iaşi, câteva previziuni referitoare la indicatorii economici în 2008, arătând că anul viitor, salariile, pensiile, dar şi preţurile la energie vor înregistra creşteri moderate, oamenii trebuie să se obişnuiască: nu vor mai fi creşteri salariale substanţiale, cu 20-30%, ci doar în acord cu creşterea economică", a subliniat Vosganian.

Acesta a precizat că pensiile vor înregistra creşteri importante, dar abia în 2009, iar pentru aceasta Guvernul va trebui să mobilizeze resurse serioase.

"Creştera pensiilor nu va mai putea fi acoperită doar de la bugetul asigurărilor sociale şi se vor face alocări de la bugetul de stat", a explicat ministrul Economiei şi Finanţelor.

Pe de altă parte, Vosganian a precizat că " în ciuda previziunilor alarmiste", preţurile la energie nu vor creşte spectaculos.

"Pentru sectorul energetic, 2008 va fi anul modernizărilor, al privatizărilor şi al investiţiilor. În 2007, am reuşit să stabilizăm preţurile la energie şi vom continua să le menţinem la acest nivel, în măsura în care condiţiile pieţei internaţionale din domeniu vor rămîne neschimbate. Urmărim ca creşterea preţurilor la energie să nu se abată de la ţinta inflaţiei", a arătat ministrul Economiei.

Vosganian a adăugat că România are şi pentru anul 2008 perspective bune de creştere economică.

"Dacă înlăturăm seceta de anul acesta şi impactul său negativ asupra agriculturii, am fi atins o creştere economică de 8,1% şi o inflaţie de doar 4,2%. Această tendinţă se va păstra în 2008", a arătat Vosganian.

Maramureş: Obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun se păstrează cu sfinţenie

Obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun se păstrează cu sfinţenie în satele din Maramureş
Crăciunul continuă să fie în Maramureş o sărbătoare la care tradiţiile şi obiceiurile se păstrează cu sfinţenie, cel mai bine acesta putând fi văzute la sate, însă şi în marile oraşe în Ajunul Crăciunului se pot vedea grupuri de colindători, tineri şi bătrâni care vestesc Naşterea Domnului.Lectorul universitar doctor Delia Suiogan de la Universitatea de Nord Baia Mare este de părere că atât timp cât colinda şi colindatul nu vor pieri, sărbătoarea Crăciunului nu îşi va pierde farmecul în Maramureş."Colindatul în comun este un ritual străvechi cu funcţionalitate magico-simbolică foarte complexă. Ceremonialul conţine elemente de cult al soarelui, elemente de cult al morţilor, dar şi elemente de cult agrar", a precizat specialistul etnolog.

Sărbătoarea are trei etape: perioada de pregătire, postul şi toate celelalte acţiuni în care intră curăţirea casei, a curţii, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsă între 23 decembrie (Ajunul Ajunului) şi 31 ianuarie, iar ultima este perioda dintre Anul Nou (numit în vechime Crăciunul cel mic) şi Bobotează.
"Foarte multe ritualuri au fost păstrate în acest context. Unele nu mai sunt simţite ca obiceiuri, fiind privite ca acţiuni obişnuite, dar fac parte din acea serie lungă de gesturi simbolice care îi permit individului ca, periodic, să aibă şansa unui nou început", a explicat Delia Suiogan.

Ea a dat ca exemplu tăiatul porcului, care este simţit şi astăzi ca un ritual deosebit de important, gestul amintind de jertfele aduse zeităţilor care se năşteau şi mureau periodic, în perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Sacrificarea acestuia se făcea înainte într-o anumită zi, cea de Ignat şi în zorii zilei. Chiar dacă data nu se mai respectă, se păstrează încă o serie întreagă de ritualuri, care au menirea să asigure sănătatea şi prosperitatea în familie în Noul An. Astfel, porcul nu trebuie văitat şi toate activităţile din timpul tăierii lui trebuie să fie însoţite de voie bună şi de urări.
"În Maramureş, se face semnul crucii cu sânge pe fruntea coconilor (n.r. – copiilor) ca aceştia să fie sănătoşi şi puternici. Contactul cu carnea animalului, implicit cu sângele acestuia, înseamnă transferul de putere, de viaţă asupra celui care consumă acest aliment. În acelaşi timp, animalul devine mediator între lumi, între om şi zeu/divinitate, între om şi strămoşii săi", a precizat lectorul universitar.
În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele în gât, aceştia pleacă pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obişnuişte să se ofere colăcuţi, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, se dau bani. Ei umblă cu "Steaua" sau cu "Capra", al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea ), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a arătat că alaiul caprei aminteşte de alaiul dionisiac al personajelor jumătate om, jumătate animale întâlnite la traci, la grecii antici şi la romani.
În unele zone, în afara acestor obiceiuri se mai păstrează şi "Viflaimul", un teatru popular în care apar personajele biblice care au legătură cu momentul Naşterii Domnului. Sunt puţine localităţile Maramureşului în care mai este prezentat spectacolul, şi datorită numărului mare de personaje, peste 20, dar şi a pregătirilor minuţioase care trebuie făcute cu mult timp înainte. În Ieud, dar şi în alte localităţi de pe Valea Izei tradiţia s-a mai păstrat, chiar dacă "Viflaimul" nu este prezentat chiar în Ajunul de Crăciun.
Delia Suiogan a arătat că ”"n cadrul sărbătorilor de iarnă, un rol important l-a jucat şi îl mai joacă încă deghizarea şi travestirea, practicate în jocul cu măşti. Cei ce se mascau, individual sau în grup, urmăreau ca, pe lângă proecţia reală sau magică să obţină, cu ajutorul măştilor şi legătura spirituală cu presupusele forţe supraomeneşti".
Ea a mai adăugat că, în Maramureş, un loc important îl ocupă "jocul moşilor", la originea căruia se pare că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi - ritual strămoşesc de cinstire a morţilor.
"Masca propriu-zisă de moş maramureşan executată din blana de cornute, deşi aminteşte de animalul originar, se deosebeşte de masca similară din restul zonelor etnografice ale ţării prin faptul că nu au coarne", a spus Delia Suiogan.
Etnologul a mai spus că un loc important îl au şi obiectele legate de colindat, amintind de bâtă, care este văzută ca un "arbore al vieţii". Atingerea porţilor şi a femeilor, dar şi bătaia repetată atât în podeaua casei, cât şi în pământul din curte cu bâta are rol fertilizator, potrivit credinţelor din Maramureş. De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipseşte din gospodăriile maramureşenilor de Crăciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificând fertilitatea. Mai sunt însă mărul - aliment sacru si "fruct al cunoaşterii", şi nuca, asimilată cu "oul cosmic". Toate aceste se regăsesc pe mesele de Crăciun în toate gospodăriile din Maramureş, chiar dacă modernismul şi-a făcut loc chiar şi în zonele rurale.
În schimb, sunt extrem de rare situaţiile în care podelele casei sunt acoperite cu fân proaspăt, iar sub faţa de masă sunt puse paie pentru dobândirea bunăstării. De asemenea, nu se mai leagă cu lanţuri picioarele mesei, obicei care se practica pentru a opri animalele salbatice să atace vitele din curţi şi să îndepărteze răul din casă.
În schimb, superstiţiile persistă încă, astfel încât nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv câte o bucăţică de aluat dospit , despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă. Mai există şi credinţa că acei care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe faţă cu apă de izvor în care se pune un bănuţ de argint.
Cel mai important este ca de Crăciun casa să fie curată şi împodobită de sărbătoare, iar masa să fie plină, pentru că adunarea membrilor familiei în jurul mesei şi al bradului este elementul cel mai bine conservat. Delia Suiogan a arătat că "obiceiul apare ca o formă de reconstituire a strângerii tuturor ai casei în jurul buturugii sacre ce se aprindea în vatra casei în Ajun şi care are rostul de a-i încărca cu putere pe participanţi".
Etnologul este de părere că "atâta vreme cât nu se va apela la mimare, Crăciunul va rămâne acelaşi, un timp al bucuriei şi al renaşterii".

miercuri, 19 decembrie 2007

Liderii politici comentează posibila demisie a lui Orban


Liderii politici comentează posibila demisie a lui Orban
Liderii politici comentează posibila demisie a lui Orban
Liderii partidelor comentează posibila demisie a ministrului Ludovic Orban.Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, trebuie să demisioneze din funcţie dacă se confirmă că a accidentat un copil, după care a plecat de la locul accidentului.“Domnul Orban, dacă se confirmă că a fost implicat şi un copil în accident şi că a mai şi plecat de la locul accidentului, singurul gest este demisia. Eu nu ştiu ca domnul David (ministrul Internelor şi Reformei Administrative – n. r.) să fi avut vreo legătură cu acest lucru”, a afirmat preşedintele PSD.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a sugerat, miercuri, că ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, ar trebui să îşi dea demisia dacă se va dovedi că a minţit în legătură cu accidentul rutier în care a fost implicat, cu condiţia ca acest fapt să fie constatat de instituţiile abilitate.

„Dacă domnul Orban a minţit, dacă domnul Orban n-a spus adevărul, atunci, binenţeles, că nici domnia-sa nu s-a născut ministru, dar să ştim acest lucru (n.r. că a minţit), eu atât vreau”, a răspuns el, întrebat în conferinţa de presă săptămânală dacă ministrul Orban ar trebui să demisioneze în cazul în care se va dovedi că a minţit atunci când a spus că nu a existat nicio victimă în urma accidentului rutier în care a fost implicat.

„Dacă reiese că a minţit, eu unul nu vreau să mă suibtitui justiţiei, nu vreau să mă substitui poliţiei, şi consecinţele pentru mine sunt foarte clare, nimeni nu s-a născut ministru”, a afirmat liderul UDMR, menţionînd, totuşi, că aşteaptă, „concluziile poliţiei, justiţiei” în acest caz.
Potrivit lui Marko, nimeni nu s-a născut ministru şi nimeni nu trebuie să se cramponeze de funcţie.
PDL consideră că situaţia generată în urma accidentului de circulaţie în care a fost implicat ministrul Transporturilor reclamă "demisia de urgenţă" a acestuia din funcţia de ministru, se arată într-un comunicat al democrat-liberalilor remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
"Este inadmisibil faptul că ministrul Ludovic Orban s-a considerat cetăţean de rang superior, prin refuzul de a respecta legea în condiţiile în care a comis un accident de circulaţie. Negarea iniţială a evenimentului, negarea existenţei unei victime, părăsirea locului accidentului, atitudinea de muşamalizare a accidentului sunt fapte grave, în afara legii, care îl descalifică pe domnul Orban pentru a ocupa în continuare funcţia de ministru", consideră PDL.
De asemenea, PDL cere demisia ministrului Internelor, Cristian David, ca "gest de asumare a răspunderii pentru modul total incorect în care autorităţile implicate au gestionat această situaţie, protejându-l pe domnul Orban împotriva legii, în loc să aibă drept preocupare aplicarea legii la fel ca în cazul oricărui cetăţean".
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, marţi seara, ministrului Ludovic Orban să demisioneze în urma scandalului în care este implicat după accidentul rutier de pe Şoseaua Cotroceni, între timp cei doi având mai multe discuţii telefonice pe acest subiect, au declarat pentru MEDIAFAX surse PNL.
ACUMA DACA STAM SA CALCULAM AR TREBUI SA DEMISIONEZE TOTII NUMAI CA NU SUNT LOCURI PENTRU TOATE PARTIDELE LA PUTERE,PSD-UL VORBESTE......OARE DE CE NU SI-A VAZUT ASCHIA DIN OCHI......SI BOC.....FACE TOT BOC BOC INAINTE DE SARBATORI.

Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD


Deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD - surse
Deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD - surse
Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Craiova, că deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD, el apreciind că acest lucru "este un câştig net pentru partid".
Mircea Geoană a venit în conferinţa de presă însoţit de deputatul Lia Olguţa Vasilescu.
Lia Olguţa Vasilescu a spus că negocierile pentru trecerea ei de la PRM la PSD au început în urmă cu un an. Ea a afirmat că preşedintele PSD Mircea Geoană a determinat-o să facă acest pas, însă a avut negocieri cu toate partidele parlamentare, mai puţin UDMR.
Deputatul a mai spus că decizia a fost transmisă preşedintelui PRM Corneliu Vadim Tudor, ea evitând să prezinte motivaţiile care au determinat-o să facă acest gest.
"Cred că se aşteptau la acest lucru încă de acum un an, de când au scris despre mine în «Tricolorul». Am iubit mult acest partid (PRM-n.r.) şi am pus suflet acolo. Sper ca foştii mei colegi să nu-şi schimbe părerea peste noapte despre mine. Eu nu am venit în PSD pentru funcţii, ba din contră, eu am pierdut funcţii venind în PSD. Eu nu voi mai fi preşedintele Comisiei de învăţământ din Cameră şi nici secretarul Comisei de regulament pentru că aceste funcţii au fost negociate de PRM şi este normal să rămână la ei", a declarat Vasilescu, mulţumindu-i preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru "ajutorul" pe care i l-a oferit în politică.
Liderul PSD a apreciat că trecerea Liei Olguţa Vasilescu la acest partid este un câştig net şi că este "o ştire care va reverbera în lumea politică".
Surse din cadrul filialei judeţene a PSD Dolj au declarat că negocierile cu Lia Olguţa Vasilescu au început după alegerile pentru Parlamentul European.
Deputatul PRM Ioan Aurel Rus a anunţat în plenul Parlamentului, că PRM îi retrage sprijinul politic deputatului Lia Olguţa Vasilescu, pe care o va înlocui de la preşedinţia Comisiei de Învăţământ a Camerei Deputaţilor.
Olguţa Vasilescu s-a născut la Craiova, are 33 de ani şi este la al doilea mandat de deputat din partea PRM. Ea se numără printre membrii fondatori ai PRM, iar în perioada 2000-2004 a fost purtător de cuvânt al partidului. Din anul 2000, este preşedintele Organizaţiei de Tineret România Mare şi membru în Biroul Permanent al partidului.
Lia Olguţa Vasilescu este preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor.
Vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, a declarat, miercuri, că, dacă Lia Olguţa Vasilescu a demisionat din PRM, aceasta este o consecinţă a faptului că partidul i-a retras sprijinul politic pentru Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.
Bolcaş a precizat că Biroul Permanent al PRM şi grupurile parlamentare ale PRM i-au retras sprijinul politic deputatului Lia Olguţa Vasilescu pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de învăţământ, pe motiv că aceasta a avut o activitate necorespunzătoare în acest post.
Potrivit lui Bolcaş, Olguţei Vasilescu i se reproşează că, în calitate de preşedinte al Comisiei de învăţământ, a făcut greşeli în legătură cu o serie de avize date la anumite acte normative şi cu proiecţia pe care a făcut-o cu privire la un pact pentru învăţământ.El a spus că a întrebat-o pe Lia Olguţa Vasilescu încă de săptămâna trecută dacă intenţionează să plece din PRM, iar ea l-a informat că nu comentează astfel de zvonuri care sunt nişte "prostii".
În ziua alegerilor europarlamentare, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat că va demisona din Senat şi că cere parlamentarilor partidului să-i urmeze gestul. La două zile, Vadim Tudor a renunţat la demisie, însă acţiunea sa a generat o stare de tensiune în partid, prima care a demisionat fiind deputatul Daniela Buruiană.
SA FIM REALISTI, PRM-UL AFOST O DATA .NU VAD CA LA URMATOARELE ALEGERI PRM-UL SA AIBA5% SI UNA PESTE ALTA OLGUTA NEGOCIAZA ACEASTA PLECARE DE UN AN , OARE DACA VADIM E CHIAR ASA DE DREPT ...DE CE NU RECUNOASTE ACEST LUCRU? SE STIA CA VA PLECA, DAR NU STIA CAND.

marți, 18 decembrie 2007

Cui ii pasa de elevii din Cluj-Napoca?

Cui ii pasa de elevii din Cluj-Napoca?
Prin intermediul acestui comunicat, doresc sa imi exprim totala dezaprobare pentru felul in care administratia PD-ista a municipiului Cluj-Napoca ignora unele proiecte de interes major pentru locuitorii sai. De asemenea, vreau sa trag un semnal de alarma, in ceasul al doisprezecelea, pentru a determina executivul Primariei sa se trezeasca din starea de amorteala si sa isi canalizeze eforturile catre proiectele pe termen lung ale municipalitatii.

Dupa cum se stie, Ministerul Educatiei a alocat in anul 2007 judetului nostru importante sume de bani pentru reconstructia sau consolidarea gradinitelor si scolilor. Acesti bani au fost acordati in urma cererilor diferitelor institutii de invatamant, bazate pe nevoile lor. Primaria, in calitate de administrator al scolilor si gradinitelor din municipiul din Cluj-Napoca, ar fi trebuit sa demareze procedurile pentru cheltuirea banilor acordati de la bugetul de stat.

Prin urmare, in sedinta de maine a Guvernului, circa 1 milion de euro alocati scolilor din municipiul Cluj-Napoca si necheltuiti, se vor redistribui altor primarii din judet care stiu sa isi faca treaba si care au solicitat suplimentarea fondurilor pentru lucrarile in desfasurare. Acest fapt este cu atat mai surprinzator, at?timp cat o parte din fonduri au fost alocate inca din luna martie a acestui an si nu au fost cheltuite.

Acest comportament al administratiei publice locale din Cluj-Napoca reprezinta, fara indoiala, un dispret total fata de domeniul invatam?ului si fata de zecile de mii de copii clujeni care beneficiaza de acest serviciu public. Este, de altfel, si comportamentul adevarat al Partidului Democrat, fata de banul public si fata de cei care platesc impozite si taxe. Este, in cele din urma, felul in care domnul Emil Boc intelege sa aprecieze munca noastra, a liberalilor din Cluj, de a aduce fonduri guvernamentale pentru investitii in judet.

Spre stiinta publicului larg si in special a parintilor clujeni, va enumeram in continuare scolile din Cluj-Napoca care au ratat, in acest an, finantarea de la bugetul de stat, precum si suma pierduta de fiecare: Colegiul Economic 'Iulian Pop' (400.000 lei), Colegiul Tehnic de Comunicatii 'Augustin Maior' (400.000 lei), Colegiul National 'Emil Racovita' (10.000 lei), Scoala cu clasele I-VIII 'Emil Isac' (150.000 lei), Gradinita cu program prelungit numarul 1 (300.000 lei), ), Gradinita cu program prelungit numarul 32 (550.000 lei), Gradinita Cartier Central (700.000 lei), Gradinita cu program prelungit nr. 4 (30.000 lei), Gradinita Cartier Gruia (700.000 lei), Liceul Teoretic 'Apaczai Csere Janos' (100.000 lei), Gradinita cu program prelungit numarul 21 (150.000 lei), Gradinita cu program prelungit numarul 42 (100.000 lei).


Horea Uioreanu
Deputat PNL Cluj

Clujul, la al doilea ministru

Senatorul Norica Nicolai a primit nominalizarea oficială din partea PNL pentru a ocupa scaunul de ministru al Justiţiei.
Cu 28 de voturi pentru şi doar unul împotrivă, Biroul Permanent Central al PNL a decis ieri s-o nominalizeze pe Norica Nicolai (foto) pentru ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei, părăsită de Tudor Chiuariu. Ea şi-a propus două proiecte majore, elaborarea Codurilor Penal şi de Procedură Penală şi a unei strategii naţionale de prevenire a corupţiei.

Conştientă că va avea un mandat scurt, de numai un an, Nicolai a precizat pentru ZIUA de Cluj că şi-a propus obiective puţine, dar esenţiale şi realizabile în cursul anului 2008.
“îmi propun, în primul rând, finalizarea codificării, adică a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală pentru că nu este normal ca la 17 ani de la Revoluţie să funcţionăm în baza unui Cod din 1969. Apoi îmi propun îmbunătăţirea administrativă a justiţiei, prin modernizarea structurilor şi informatizarea sistemului, creşterea calităţii actului de justiţie şi eu consider că şi magistraţii trebuie să participe la perfecţionarea permanentă. Justiţia trebuie să facă pasul spre competenţă, profesionalizare şi responsabilitate publică.
Doresc specializarea justiţiei, prin specializarea tribunalelor, înfiinţarea Tribunalelor Muncii, Tribunalelor Comerciale. Nu în ultimul rând, doresc elaborarea unei strategii naţionale de prevenire a corupţiei deorece România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o asemenea strategie”, a declarat Nicolai. în viziunea sa, o asemenea strategie va trebui elaborată în colaborare cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
“Vor trebui stabilite măsuri atât în justiţie, cât şi în administraţie, pentru că în administraţie se loveşte cetăţeanul cel mai frecvent de corupţie. Debirocratizarea şi transparentizarea procedurilor administrative sunt vitale”, a explicat Nicolai. Deşi este recunoscută drept unul dintre cei mai fervenţi adversari liberali ai preşedintelui Traian Băsescu, Nicolai susţine că intră în această funcţie fără prejudecăţi. “Sunt dispusă să lucrez constructiv cu toate instituţiile (inclusiv Preşedinţia) care doresc o justiţie pilon al statului de drept şi garant al democraţiei”, a spus Nicolai.
“Nu-mi doresc o justiţie de paradă”
Ea a mai expus câteva din principiile şi ţintele viitorului său mandat.
“Să nu-şi imagineze cineva că voi fi un ministru partizan, că voi conduce ministerul în interesul partidului, nu voi ceda unor presiuni politice şi voi conduce ministerul în beneficiul României”, a precizat Nicolai, recunoscând însă că “nu este uşor să începi un proiect românesc pe justiţie, cu un an înainte de finalul mandatului”.
Ea a mai precizat că nu este o adeptă a modificărilor succesive şi a ordonanţelor de urgenţă. “Cred că dezbaterea parlamentară trebuie să fie vitală în adoptarea unei legi”, a spus Nicolai. Ea şi-a mai propus realizarea unei “justiţii pentru toţi”.
“Sunt conştientă că, în acest moment, nu toţi românii au acces egal la justiţie. Justiţia trebuie să fie pentru toţi”, a afirmat viitorul ministru.
Ea şi-a mai propus să stabilizeze “declinul de imagine al justiţiei”. “Justiţia trebuie să se facă acolo unde îi este locul, în sala de judecată, nu-mi doresc o justiţie de operetă, de paradă, ci una în care oamenii să aibă încredere”, a spus Nicolai.

“Dacă, la finalul acestui scurt mandat, opinia publică nu va mai vorbi de existenţa influenţelor politice în justiţie va însemna că mi-am onorat mandatul”, a conchis Nicolai.
Ponta: “în sfârşit,vine cineva care ştie despre ce e vorba”
Cel puţin pentru moment, Nicolai nu are parte de contestări din partea politicienilor jurişti.

“Nu am ce să comentez acum. Voi comenta după două, trei luni de mandat, să văd ce va face, cum se va comporta”, a declarat fostul ministru al Justiţiei, actualul lider PD-L, Valeriu Stoica. O poziţie similară a adoptat şi preşedintele PD-L Cluj, deputatul Daniel Buda.

“Numirea noului ministru este decizia premierului şi apanajul preşedintelui. Voi comenta după ce va fi numită oficial în funcţie”, s-a limitat să declare Buda. în schimb, vicepreşedintele PSD pe domeniul statul de drept, justiţie şi drepturile cetăţeanului, deputatul Victor Ponta, pare a avea încredere în Nicolai.

“Eram obişnuiţi ca Tăriceanu să numească tot felul de apropiaţi, care nu aveau nici o legătură cu domeniul. Mă bucur că, în sfârşit, vine cineva care ştie despre ce e vorba. Doamna Nicolai a fost în magistratură, a fost procuror, apoi avocat”, a afirmat Ponta. Cu toate acestea el a calificat misiunea noului ministru drept una “aproape imposibilă”.
“Sarcina cea mai dificilă va fi să scoată justiţia din bătălia dintre cele două palate, care nu e bătălia justiţiei şi nici a românilor”, a opinat Ponta. “Sigur, dacă va persista în greşelile predecesorilor ei, suntem partid de opoziţie şi o vom critica, dar personal sunt convins că doamna Nicolai nu va face greşeala lui Macovei şi Chiuariu de a folosi justiţia în bătălia politică”, a conchis Ponta.

FUNAR VREA SA STIE CATE CASE ARE BASE DE LA STAT.....

Secretarul general al Partidului Romania Mare, senatorul Gheorghe Funar, i-a cerut premierului sa spuna ce actiuni a intreprins pentru intrarea in legalitate in ceea ce priveste cele trei imobile pe care familia lui Traian Basescu le-ar fi dobandit ilegal, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit lui Funar, in timp ce era ministru si, apoi, primar general al Capitalei, actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, avea un apartament de patru camere in Constanta, pe aleea Zmeurei, cumparat in anul 1992, dar a beneficiat "ilegal" si de o locuinta aflata pe strada Maresal Constantin Prezan, de o vila in strada Aviatorilor, nr. 57 si de un apartament de 370 metri patrati in strada Stefan Mihaileanu nr. 2, toate in Bucuresti.
"Nu stiu daca acum, in preajma sarbatorilor de Craciun si a Anului Nou, presedintele Romaniei are sau nu un confort moral. Sigur are trei case de lux obtinute ilegal de la stat" - afirma Gheorghe Funar, prin intermediul unui comunicat de presa transmis marti.
Senatorul clujean a adresat, pe aceasta tema, o interpelare premierului, cerand sa i se comunice cum a fost rezolvata aceasta chestiune si l-a intrebat pe Tariceanu daca nu cumva i-a sugerat presedintelui sa doneze acele locuinte unor familii care au fost evacuate in strada sau unor familii cu multi copii, care traiesc in conditii de saracie extrema.

Tăriceanu cere parlamentarilor să voteze bugetul pe 2008


Tăriceanu cere parlamentarilor să voteze bugetul pe 2008
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut parlamentarilor să renunţe la lupte politice şi acţiuni electorale pentru a vota proiectul de buget pe 2008, arătând că proiecţia bugetară este una echilibrată şi permite dezvoltarea în continuare a României.
"Am aşezat cheltuielile pe o bază solidă şi sănătoasă, nu creştem impozitele şi taxele, nici nu introducem altele noi. Fac un apel să depăşim considerentele electorale şi să votăm acest buget", a spus Tăriceanu, în plenul Parlamentului.
El a arătat că bugetul va fi alimentat din rezultatele creşterii economice, îmbunătăţirea disciplinei fiscale şi lărgirea bazei de impozitare.
"Vom lărgi baza de impozitare a veniturilor prin eliminarea plafonului de cinci salarii medii brute la plata contribuţiilor la pensii, corelat cu eliminarea plafonului de pensii, prin egalizarea bazei de impunere pentru pensii şi şomaj, precum şi prin includerea tuturor veniturilor în baza de calcul pentru contribuţiile sociale", a afirmat premierul.
Tăriceanu a asigurat că nu se va renunţa la cota unică de impozitare, arătând că introducerea acesteia, deşi criticată inclusiv de Fondul Monetar Internaţional, a determinat o creştere a veniturilor bugetare cu 18 %, în 2005, cu 24%, în 2006, şi cu peste 30 %, în 2007.
"Cu taxe mai mici, vom încasa la buget, anul viitor, 39,3% din PIB, comparativ cu 29% în 2004. Este un buget normal pentru o Românie proaspăt intrată în clubul european şi care vrea să îşi valorifice şansele", a arătat şeful Guvernului.
El şi-a încheiat discursul reluând apelul către parlamentari la "responsabilitate politică" şi cerându-le să voteze bugetul pentru anul viitor.
Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectul Legii bugetului de stat şi cel al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008.
La şedinţă participă un număr de 235 de parlamentari.

luni, 17 decembrie 2007

Norica Nicolai, anunţată oficial de PNL pentru funcţia de ministru al Justiţiei


Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că, al propunerea premierul Călin Popescu Tăriceanu, senatorul Norica Nicolai a fost validată cu 28 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă" pentru a fi desemnată ministru al Justiţiei.

"În cazul succesorului lui Tudor Chiuariu, lucrurile sunt destul de simple. Primul-ministru a făcut o propunere în persoana Noricăi Nicolai şi, supusă la vot secret, această propunere a întrunit 28 de voturi din 29", a declarat Antonescu.

Anterior, surse liberale au declarat, pentru MEDIAFAX, că BPC al PNL a aprobat, în şedinţa de luni, cu 28 de voturi "pentru", propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu ca vicepreşedintele Norica Nicolai să fie desemnată pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Conform surselor citate, s-a înregistrat un vot "împotrivă", din partea vicepreşedintelui Dan Radu Ruşanu.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că Norica Nicolai a fost nominalizată de conducerea PNL pentru postul de minsitru al Justiţiei la propunerea sa. Întrebat, luni, de presă cum comentează nominalizarea Noricăi Nicolai pentru conducerea Ministerului Justiţiei, Tăriceanu a întrebat retoric : "Cum că comentez dacă eu am nominalizat-o ?".

Postul de ministru al Justiţiei a rămas vacant după ce Tudor Chiuariu şi-a dat demisia, la începutul săptămânii trecute.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul pentru constatarea vacanţei unui post de membru al Guvernului prin demisia ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu.
Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, după ce a fost desemnată, că îşi doreşte să stabilizeze "declinul de imagine" al Justiţiei româneşti, menţionând că nu îşi doreşte "o justiţie de operetă".
"Mulţumesc pentru încrederea pe care PNL mi-a acordat-o. Trebuie să vă mărturisesc că, la decizia de a accepta această funcţie, opinia colegilor de partid a fost decisivă. Am asumat această răspundere pentru că sunt om de lege, sunt fost magistrat şi respect justiţia în care cred", a declarat vicepreşedintele liberal, adăugând că nu doreşte să fie "un ministru partizan".
Ea şi-a exprimat speranţa că va conduce Ministerul Justiţiei în beneficiul României, care are nevoie de o justiţie independentă.
"Voi ţine ca, la finalul mandatului, România să aibă un Cod penal, pentru că nu este normal ca la 17 ani de la Revoluţie să funcţionăm în baza unui Cod din 1969. Nu sunt adepta promovării multor texte prin ordonanţă de urgenţă. Cred că dezbaterea parlamentară trebuie să fie vitală în adoptarea unei legi", a mai afirmat Nicolai.
În ceea ce priveşte imaginea Justiţiei, Norica Nicolai a susţinut că doreşte stabilizarea "declinului de imagine".
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis, luni, Preşedinţiei propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei.

800 locuri de parcare în viitorul Parking Calvaria


800 locuri de parcare în viitorul Parking Calvaria
La sfarsitul saptamanii trecute a fost depus la Primaria Cluj-Napoca Proiectul pentru Autorizarea de Construire privind Parkingul de la Calvaria si casetarea paraului Calvaria. La licitatia pentru proiect care s-a desfasurat in luna iunie au participat 4 firme: Trapec SA, cu o oferta de 660.000 RON, Alfos SRL (600.00 RON), Proiect CF Bucureşti SRL (730.000 RON) şi P-Delta SRL, care a castigat proiectul cu o oferta in valoare de 270.000 RON, la care se adauga TVA.
Proiectul, care este coordonat de viceprimarul Adrian Popa, prevede casetarea paraului Calvaria şi crearea unei parcari pe strada Mehedinti, intre strazile Bucium si Tazlau pe o suprafata de 25.670 metri patrati. Constructia va fi inconjurata de spatii verzi. Locatia va oferi 800 de locuri de parcare, desfasurate pe doua nivele. Licitatia pentru executia obiectivului va fi realizata in luna martie. Valoarea totala a investitiei, aşa cum a fost prevazuta in studiul de fezabilitate, va fi de 29.079.381 RON (aprox. 8,4 milioane euro, la cursul de la data studiului de fezabilitate)
'Este unul dintre cele mai importante proiecte ale Primariei, in care eu m-am implicat foarte mult. Constructia acestui parking este deosebit de importanta pentru locuitorii din cartierul Manastur si va avea ca efect principal decongestionarea traficului in zona, dar si crearea unor noi spatii verzi. In plus, investitia va permite si introducerea transportului in comun pe strada Mehedinti', a declarat viceprimarul Adrian Popa

Cluj-Napoca, 17 decembrie 2007

duminică, 16 decembrie 2007

Funar: PRM a început demersurile pentru demiterea lui Băsescu

Funar: PRM a început demersurile pentru demiterea lui Băsescu
Senatorul PRM Gheorghe Funar a declarat că PRM a început demersurile pentru demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în baza articlului 96 din Constituţia României pentru înaltă trădare.
"Nu mai este nevoie de referendum cu participarea poporului român şi să mai cheltuim aiurea încă 25 de milioane de euro. Îl putem acuza (pe preşedintele Traian Băsescu - n.r.) de înaltă trădare, ca urmare a faptelor care au fost săvârşite în special de UDMR-işti şi de Ungaria vizând dezmembrarea teritorială a României, fapte care nu au fost sancţionate de preşedintele Traian Băsescu prin neîntreprinderea niciunui demers în vederea respectării constituţiei a legii siguranţei naţionale. Solicităm aplicarea acestui articol şi avem nevoie de semnăturile celor 322 de prieteni ai preşedintelui Traian Băsescu şi apoi să facem un demers al Parlamentului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care să decidă în privinţa demiterii domniei sale din funcţia de preşedinte al Românei pentru înaltă trădare", a declarat Funar.

Potrivit lui Gheorghe Funar, nu se poate accepta ca să se repete lecţia Kosovo pe pământ românesc în 2008 sau în anii care vin, respectiv să avem un război civil, o dezmembrare teritorială a României şi Transilvania să devină provincie autonomă în Europa, iar preşedintele României Traian Băsescu să încalce în continuare Constituţia ţării şi legea siguranţei naţionale.

sâmbătă, 15 decembrie 2007

PSD îi scrie lui Stolojan, felicitându-l că a preluat conducerea PD

PSD îi scrie lui Stolojan, felicitându-l că a preluat conducerea PD
PSD i-a adresat, sâmbătă, o scrisoare deschisă lui Theodor Stolojan, "noul lider al PD", în care îl felicită pe acesta că a reuşit, ceea ce nu au putut nici Vasile Blaga, nici Adriean Videanu, şi anume "preluarea conducerii simbolice a PD din mânile lui Emil Boc".
"Domnule preşedinte, înainte de toate, vă transmitem felicitări pentru faptul că aţi fost desemnat de domnul Traian Băsescu la conducerea Partidului Democrat - l. Faptul că aţi reuşit ceea ce nu au putut nici Vasile Blaga, nici Adriean Videanu, şi anume, preluarea conducerii simbolice a PD din mânile lui Emil Boc este o realizare politică îmbucurătoare pentru noi", se
arată în scrisoarea adrestaă de PSD lui Theodor Stolojan, remisă agenţiei MEDIAFAX.
Social democraţii consideră că, după aproape 20 de ani de carieră politică remarcabilă, după transferuri spectaculoase de la FSN, la PNL, iar acum la PD, de la socialism, la liberalism, la populari, Stolojan şi ceilalţi membri ai conducerii "PD-l" reprezintă "prototipurile perfecte ale «clasei politice expirate» descrisă atât de plastic de preşedintele Traian Băsescu".
"În vreme ce mulţi dintre colegii dumneavoastră de tranziţie se apropie de finalul carierei politice, iată că dumneavoastră şi prietenii din PD tocmai vă relansaţi şi doriţi să pozaţi drept reprezentanţii noii clase politice. Cum să creadă cineva că vreţi reforma clasei politice, că luptaţi împotriva corupţiei şi a sechelelor «comunismului securist» când în primul rând al conducerii PD-l se află exponenţi ai corupţiei - primarul Falcă Gheorghe sau ai securismului - Ionescu Silvian", se arată în scrisoare.
Social-democraţii apreciază că, dincolo de mica victorie personală de a fi pus în fruntea PD de către Traian Băsescu, după o oră secretă de dirigenţie, Theodor Stolojan şi "partidul cu 25 de vicepreşedinţi" fac parte dintr-o «clasă politică putredă ce nu mai poate tracta România către progres».
"Sunteţi reprezentantul de seamă al unei «clase politice depăşite, care a ajuns în urma aspiraţiilor pe care le au românii». Singura politică pe care o mai faceţi este cea a împărţirii ciolanului, adică a funcţiilor de conducere ale PD, prietenilor din clubul politic PLD. Nu aveţi niciun proiect pentru România şi nicio idee constructivă pentru binele oamenilor. Românii nu vor mai da doi bani pe forţa fără idei şi pe fuga după putere", mai scrie PSD.
În opinia social-democraţilor, Stolojan este "total desprins de «realităţile poporului pe care pretindeţi că îl reprezentaţi»".
"Nu puteţi să aveţi pretenţia de a reprezenta un popor, nici dvs., nici proaspeţii subordonaţi de la PD, când nu aţi avut măcar minima decenţă democratică de a vă consulta membrii de partid, aşa puţini cât sunt ei, înainte de a-i preschimba peste noapte în populari. Mentorul dvs., Traian Băsescu spunea că «politicienii devin nişte maimuţe ale oligarhiei financiare». Noi vă dorim succes în cuşca pe care v-a dăruit-o însuşi dl. preşedinte Băsescu, cu celebra-i «generozitate» şi să reprezentaţi cu cinste «clasa politică ticaloşită» din care faceţi parte alături de multe nume mari ale Partidului Democrat – l", se mai arată în scrisoare.
PSD precizează că toate citatele folosite în scrisoare sunt declaraţii publice ale lui Traian Băsescu.
Forurile reunite ale PD şi PLD au aprobat, sâmbătă, în unanimitate, comasarea prin absorbţie a celor două partide.
Anterior, Convenţia Naţională a PD a aprobat, cu unanimitatea voturilor, transformarea partidului în PDL. De asemenea, au fost adoptate documentele politice ale noului partid şi protocolul de comasare cu PLD. În paralel s-a desfăşurat Congresul PLD, care a aprobat comsarea cu PD şi documentele politice ale viitorului PDL.

BOC ,BOC........LA USA BATE CINEVA

Trei filiale PLD au iesit din front



PLD Buzau, Caras-Severin si Salaj nu au acceptat ideea unificarii cu PD si au votat impotriva rezolutiei Delegatiei Permanente. Conform unor surse, soarta lor se pare ca este pecetluita, ei urmand sa dispara in perioada urmatoare din partid. Votul lor a fost interpretat ca un semn de nesupunere, mai ales ca inaintea Delegatiei Permanente au avut loc intalniri intre centru si anumite filiale nemultumite pentru ca acestea sa fie de acord cu unificarea. Gheorghe Stanciu, liderul PLD Salaj, a fost cel mai transant si a spus ca este posibil sa plece cu intreaga filiala la PNL. "Electoratul nostru este unul satul de clasa politica. Eu m-am tinut de cuvant din 1994, de cand sunt in politica, si nu mi-am mintit alegatorii. Cu PD nu se poate construi, sunt mentalitati diferite, ei au dizolvat toate partidele cu care au fuzionat pana acum", a declarat Stanciu. El a sustinut ca a promis in campanie ca PLD nu va deveni anexa democratilor, iar acum acest lucru devine realitate. Al doilea presedinte de filiala care nu a votat rezolutia PLD a fost Lucian Alexandru Salcutan (foto). Liderul PLD Buzau a spus ca se gandeste daca mai ramane in partid, dar ca este convins ca nu este un moment propice unificarii. "PLD mai avea ceva de spus pe scena politica. Pentru reprezentantii nostri va fi mai greu sa se exprime in noua structura. Acum nu e buna aceasta decizie", a explicat Salcutan. Al treilea vot impotriva unificarii a venit din partea presedintelui PLD Caras. Surse din PLD ne-au declarat ca pe ultima suta de metri, filialele din Timis, Hunedoara, Bistrita au fost convinse sa voteze pentru unificare. De aceea, cei de la centru au chemat anumite filiale in capitala, cu o zi inaintea Delegatiei Permanente, pentru a fi sigure de votul acestora. Pentru cei trei care au votat impotriva motiunii soarta se pare ca este pecetluita, ei urmand sa dispara din partid. "Oameni gasim mereu. Nu oamenii sunt importanti ci proiectul", au declarat surse PLD. (C.A.)(NICI CHIAR ASA STOLO ,DE FAPT VEI VEDEA LA ANU :)))_)

vineri, 14 decembrie 2007

Tăriceanu: Sperăm să fim printre primele ţări care vor ratifica Tratatul de la Lisabona

Tăriceanu: Sperăm să fim printre primele ţări care vor ratifica Tratatul de la Lisabona
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Bruxelles, că speră ca România să fie printre primele ţări care ratifică, în Parlament, Tratatul de la Lisabona.
Preşedintele PNL a participat, vineri dimineaţă, la un mic dejun de lucru al Partidului Liberal Democrat European. Liderul PNL a declarat că după semnarea Tratatului statele UE trebuie să se concentreze pentru ratificarea rapidă a documentului.

„Sperăm să fim printre primele ţări care ratifică, prin Parlament, acest document”, a spus Tăriceanu.
Reprezentanţii liberalilor europeni prezenţi la conferinţă, în frunte cu Graham Watson, au declarat că speră ca documentul să fie ratificat de statele UE până la finalul anului 2008 sau cel mai târziu până în primele săptămâni ale anului 2009.

Citatul zilei

Citatul zilei Singura modalitate sigura de a nu gresi este sa nu ai idei noi.
Albert Einstein

Ultimii 10 milioane de dolari pentru Cluj în 2007

Guvernul a alocat ieri pentru judeţul Cluj 10.750.000 de lei, la ultima rectificare de buget din acest an. Banii sunt destinaţi pentru diverse proiecte de infrastructură din judeţ. Săptămâna viitoare, Guvernul mai alocă încă 16 milioane de lei, ce vor fi investiţi în parcul “Nokia Village”.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, a declarat că ultima rectificare bugetară a Guvernului, pe anul 2007, a adus Clujului peste 10.750.000 de lei.
“Banii s-au alocat nominal, unor comune pentru diverse proiecte de infrastructură, fie că este vorba despre reabilitare de drumuri, podeţe sau reţele de canalizare. Comuna Suatu, de pildă, a primit 200.000 de lei pentru drumuri, iar Aiton, 700.000 de lei”, a spus Nicoară.

El a mai precizat că lista completă cu proiectele pentru care s-au alocat bani o va obţine astăzi. De asemenea, Nicoară a mai spus că în urmă cu două săptămâni s-a mai alocat suma da 8.000.000 de lei pentru Cluj, iar săptămâna viitoare va mai primi încă 16.000.000.

“Aşa cum ne-am obligat în contractul cu Nokia, cei 16.000.000 de lei pe care îi vor obţine de la Guvern vor fi investiţi strict în Parcul Industrial Tetraom III, pe care l-a ocupat această companie”, a precizat Nicoară.

Contraziceri pe bugetul din 2008
O altă discuţie, care viza de această dată bugetul din 2008, a fost iscată de reprezentanţii PD. Primarul Emil Boc l-a atacat pe premierul Tăriceanu insistând pe faptul că Guvernul ar fi alocat doar 2.000.000 de lei pentru Cluj.

Deputatul PNL Horea Uioreanu a ţinut să precizeze că reprezentanţii PD au speculat dezbaterea care a avut loc în Comisia de finanţe a Guvernului privind bugetul pe 2008.

“Este o prostie să spui că în Cluj nu vor mai veni alţi bani decât cei 2.000.000 de lei. S-a discutat un singur capitol din proiectul de buget, iar la acest capitol Clujul a obţinut cei 2.000.000 de lei. Zilele următoare vor mai fi luate în discuţie şi celelalte capitole şi la fiecare ne vom strădui să atragem fonduri pentru buget”, a spus Uioreanu. La rândul său, senatorul PRM Gheorghe Funar a afirmat că în şedinţa de miercuri a Comisiei de buget-finanţe s-a discutat doar capitolul care include sumele defalcate din TVA.

“Pentru acest capitol, ministrul Finanţelor nu voia să acorde nimic pentru Cluj. Apoi a spus 200.000 de lei. Eu cu Horea Uioreanu şi cu Petru Călian am insistat foarte mult şi în final a rămas 20.000.000 de lei”, a spus Gheorghe Funar. Acesta a apreciat că oricum suma este prea mică pentru judeţul Cluj şi că speră ca la celelalte capitole să obţină mai mult.

“în afară de noi nimeni nu a făcut lobby pentru judeţ, colegii de la UDMR nici nu au votat pentru alocarea acestor bani”, a mai spus Funar.

Băsescu, Tăriceanu şi Cioroianu au semnat Tratatul de reformă al UE


Preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul de Externe Adrian Cioroianu au semnat, joi, la Lisabona, Tratatul de reformă al UE, alături de liderii tuturor statelor membre ale Uniunii.
După semnare, cei trei şi-au dat mâna, felicitându-se reciproc.
Preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul de Externe Adrian Cioroianu au sosit, joi, cu acelaşi avion, la Lisabona, pentru a participa la ceremonia semnării Tratatului de reformă al UE.
Evenimentul a avut loc în Mănăstirea Jeronimos din Lisabona, locul unde în 1985 a fost semnat tratatul de aderare al Portugaliei la UE.
La ceremonie au asistat, pe lângă şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre UE, miniştrii de Externe ale respectivelor ţări, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso şi preşedintele Parlamentului European, Hans Gert Poettering şi reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, Javier Solana.
Premierul britanic, Gordon Brown, a lipsit de la eveniment, tratatul fiind semnat din partea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord de către ministrul de Externe David Miliband.
Semnarea documentului de către reprezentanţii celor 27 de state a durat aproximativ o jumătate de oră, fiind precedată de alocuţiuni susţinute de premierul portughez, Jose Socrates, de preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso şi de preşedintele PE, Hans Gert Poettering.
În alocuţiunile lor, aceştia au subliniat importanţa istorică a semnării tratatului, au mulţumit actualei preşedinţii a UE, deţinute de Portugalia, precum şi fostei preşedinţii, deţinute de Germania, pentru reuşita demersului legat de ajungerea la un acord şi finalizarea prin semnare a documentului.
Vorbitorii au spus că speră ca până la începutul anului 2009 tratatul să fie ratificat în parlamentele celor 27 de state membre UE.
Socrates, Barroso şi Poettering au arătat că, prin semnarea acestui tratat, UE demonstrează că a depăşit dificultăţile legate de ajungerea la un acord privind viitorul său şi că din impasul legat de insuccesul ratificării fostului tratat, Uniunea iese întărită.
În timpul ceremoniei de semnare a tratatului, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au schimbat, în mai multe rânduri, câteva cuvinte şi chiar, în unele momente au râs cu poftă.

Premierul Tăriceanu a stat în spatele şefului statului. Lângă Traian Băsescu au stat preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi preşedintele CE, Jose Barroso
În timpul ceremoniei, Sarkozy, Tăriceanu şi Băsescu au schimbat, în mai multe rânduri, câteva cuvinte.
Ceremonia s-a încheiat cu un moment muzical în interpretarea unei artiste portugheze şi cu poza de familie a reprezentanţilor celor 27 de state membre UE.
Semnarea tratatului va fi urmată de un proces de ratificare de către parlamentele europene, liderii sperând că astfel se va evita o situaţie similară celei din 2005, când Constituţia care a precedat tratatul a fost respinsă la referendumurile din Franţa şi Olanda.
Tratatul constituie o versiune moderată a Constituţiei europene, care vizează crearea unei politici externe mai eficiente şi o capacitate de decizie mai democratică.
Preşedinţiile semestriale ale blocului european se vor încheia odată cu noul tratat şi vor fi înlocuite în 2009 cu un preşedinte pe termen lung al Consiliului European, care va prezida summit-urile. Tratatul va consolida şi funcţia de reprezentant pentru Politică Externă al blocului european.
Tratatul va permite şi luarea de decizii prin sistemul votului majoritar, în special în probleme legate de justiţie şi securitate, şi va acorda o maimare putere de decizie Parlamentului European şi celor naţionale.

În cursul după-amiezei Băsescu şi Tăriceanu se vor deplasa spre Bruxelles, pentru participarea la lucrările Consiliului European.
Şeful statului are programată în cursul serii participarea la reuniunea restrânsă a Partidului Popular European, la care vor fi prezenţi şefi de stat şi de guvern din UE, aparţinând acestei formaţiuni.

joi, 13 decembrie 2007

Olteanu: O voi propune pe Norica Nicolai pentru Ministerul Justiţiei

Olteanu: O voi propune pe Norica Nicolai pentru Ministerul Justiţiei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că o va propune pe Norica Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei în şedinţa Biroului Politic Central al PNL, de luni.
„Dacă nu va exista nicio altă variantă pentru Ministerul Justiţiei, în şedinţa Biroului Politic Central de luni, o voi propune pe colega noastră Norica Nicolai pentru a prelua postul de la Justiţie”, a declarat Olteanu, admiţând că această variantă are cea mai largă susţinere în rândul conducerii PNL.
Ministrul demisionar al Justiţiei Tudor Chiuariu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că succesorul său ar putea fi anunţat la începutul săptămânii viitoare.


Liderii europeni semnează joi Tratatul de la Lisabona

Liderii europeni semnează joi Tratatul de la Lisabona
Liderii din Uniunea Europeană vor semna joi Tratatul de la Lisabona pentru modernizarea instituţiilor europene şi pentru finalizarea unui proces de reformă dificil, care a durat circa zece ani.
Semnarea tratatului va fi urmată de un proces de ratificare de către parlamentele europene, liderii sperând că astfel se va evita o situaţie similară celei din 2005, când Constituţia care a precedat tratatul a fost respinsă la referendumurile din Franţa şi Olanda.
Tratatul constituie o versiune moderată a Constituţiei europene, care vizează crearea unei politici externe mai eficiente şi o capacitate de decizie mai democratică.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că tratatul "nu lasă întrebări fără răspuns". "Este fundamentul pentru o nouă Uniune Europeană în secolul XXI", a explicat ea.
Negocierile pe tema tratatului au început în timpul mandatului german la preşedinţia UE, în prima jumătate a lui 2007, şi s-au încheiat în timpul celui portughez.
Preşedinţiile semestriale ale blocului european se vor încheia odată cu noul tratat şi vor fi înlocuite în 2009 cu un preşedinte pe termen lung al Consiliului European, care va prezida summit-urile. Tratatul va consolida şi funcţia de reprezentant pentru Politică Externă al blocului european.

DECI...BASESCU E NEBUN RAU.....

Băsescu: Decenţa l-ar obliga pe Olteanu să demisioneze, pentru că a spus minciuni
Băsescu: Decenţa l-ar obliga pe Olteanu să demisioneze, pentru că a spus minciuni
Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu ar trebui să demisioneze din decenţă, pentru că a minţit, şeful statului arătând 16 scrisori nedeschise de la acesta, spunând că le-a lăsat intacte după ce a văzut minciunile din primele cinci.
"Domnul Bogdan Olteanu a mediatizat masiv şi, sigur, trebuie să vă mulţumească şi dumneavoastră pentru grija de a-i mediatiza minciunile", le-a spus Băsescu ziariştilor.
El a menţionat că a citit primele cinci scrisori trimise de Olteanu, iar că pe următoarele 16 le-a păstrat intacte după ce a văzut minciunile pe care acesta le-a scris în primele.
"Deci, dacă cineva se oferă să le returneze, eu le pun la dispoziţie ca să-i fie returnate tot intacte", a spus Băsescu, adresându-se ziariştilor prezenţi. El a adăugat că Bogdan Olteanu este, alături de Cristian Pârvulescu, "o altă mare dezamăgire - un om politic care are pretenţia că face parte din noua generaţie de politicieni".
"Aş spune că este un jalnic exponat al tinerei generaţii de politicieni. Funcţia pe care o deţine este mult prea înaltă pentru nivelul de onestitate pe care îl are faţă de români. Deci, cred că decenţa l-ar obliga să demisioneze, pentru că s-a adresat şefului statului spunând minciuni, s-a adresat românilor scriind minciuni şi făcându-le publice", a spus Băsescu.
El a ţinut să dea asigurări că Olteanu este "doar un exemplar nereuşit al tinerei generaţii de politicieni" şi că nu comportamentul actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor caracterizează comportamentul tinerilor politicieni.
Preşedintele Camerei deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, consideră că preşedintele Băsescu încearcă să mascheze eşecul pe care l-a înregistrat la referendum, iar prin atitudinea sa "atacă singurul proiect viabil de reformare a sistemului electoral din România".
Conform unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Bogdan Olteanu se declară surprins de "atitudinea veselă" a preşedintelui Băsescu referitoare la blocarea promulgării proiectului de lege privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
"Observ că preşedintele Traian Băsescu marchează încheierea celor trei ani de mandat fără nici o reuşită şi se comportă aşa cum s-a comportat de când a preluat funcţia, fără a construi nimic", declară Olteanu.

El apreciază că preşedintele ar trebui să înţeleagă că varianta de vot uninominal pe care o propune a fost respinsă de popor la referendum.

"Şi nu cred că putem vorbi de două popoare, unul bun, când a votat pentru domnia sa, şi unul rău, când i-a respins propunerea de vot uninominal. şeful statului încearcă să mascheze prin declaraţiile din această seară eşecul personal pe care l-a înregistrat la referendumul din 25 noiembrie", adaugă preşedintele Camerei.
Bogdan Olteanu precizează că, din punct de vedere instituţional, există o singură variantă a legii care instituie votul uninominal, aceea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului - proiect rezultat în urma înţelegerii dintre partidele politice şi Asociaţia Pro Democraţia, variantă adoptată şi de Parlament.
"Acest fapt arată că, prin atitudinea sa, şeful statului atacă singurul proiect viabil de reformare a sistemului electoral din România", mai declară Olteanu.

OARE SA DEMISIONEZE TOATA LUMEA SA-L LASAM PE NEBUNU ASTA SA-SI FACA O REPUBLICA SOCIALISTA CA CEAUSESCU???POATE NE VINDE SI PE NOI CA FLOTA...SI VREAU SA MAI AMINTESC UN LUCRU LU' STOLO "NU VEI FI PREMIER NICIODATA CU BASE"