"
Sărbătoarea are trei etape: perioada de pregătire, postul şi toate celelalte acţiuni în care intră curăţirea casei, a curţii, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsă între 23 decembrie (Ajunul Ajunului) şi 31 ianuarie, iar ultima este perioda dintre Anul Nou (numit în vechime Crăciunul cel mic) şi Bobotează.
"Foarte multe ritualuri au fost păstrate în acest context. Unele nu mai sunt simţite ca obiceiuri, fiind privite ca acţiuni obişnuite, dar fac parte din acea serie lungă de gesturi simbolice care îi permit individului ca, periodic, să aibă şansa unui nou început", a explicat Delia Suiogan.
Ea a dat ca exemplu tăiatul porcului, care este simţit şi astăzi ca un ritual deosebit de important, gestul amintind de jertfele aduse zeităţilor care se năşteau şi mureau periodic, în perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Sacrificarea acestuia se făcea înainte într-o anumită zi, cea de Ignat şi în zorii zilei. Chiar dacă data nu se mai respectă, se păstrează încă o serie întreagă de ritualuri, care au menirea să asigure sănătatea şi prosperitatea în familie în Noul An. Astfel, porcul nu trebuie văitat şi toate activităţile din timpul tăierii lui trebuie să fie însoţite de voie bună şi de urări.
"În Maramureş, se face semnul crucii cu sânge pe fruntea coconilor (n.r. – copiilor) ca aceştia să fie sănătoşi şi puternici. Contactul cu carnea animalului, implicit cu sângele acestuia, înseamnă transferul de putere, de viaţă asupra celui care consumă acest aliment. În acelaşi timp, animalul devine mediator între lumi, între om şi zeu/divinitate, între om şi strămoşii săi", a precizat lectorul universitar.
În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele în gât, aceştia pleacă pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obişnuişte să se ofere colăcuţi, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, se dau bani. Ei umblă cu "Steaua" sau cu "Capra", al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea ), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a arătat că alaiul caprei aminteşte de alaiul dionisiac al personajelor jumătate om, jumătate animale întâlnite la traci, la grecii antici şi la romani.
În unele zone, în afara acestor obiceiuri se mai păstrează şi "Viflaimul", un teatru popular în care apar personajele biblice care au legătură cu momentul Naşterii Domnului. Sunt puţine localităţile Maramureşului în care mai este prezentat spectacolul, şi datorită numărului mare de personaje, peste 20, dar şi a pregătirilor minuţioase care trebuie făcute cu mult timp înainte. În Ieud, dar şi în alte localităţi de pe Valea Izei tradiţia s-a mai păstrat, chiar dacă "Viflaimul" nu este prezentat chiar în Ajunul de Crăciun.
Delia Suiogan a arătat că ”"n cadrul sărbătorilor de iarnă, un rol important l-a jucat şi îl mai joacă încă deghizarea şi travestirea, practicate în jocul cu măşti. Cei ce se mascau, individual sau în grup, urmăreau ca, pe lângă proecţia reală sau magică să obţină, cu ajutorul măştilor şi legătura spirituală cu presupusele forţe supraomeneşti".
Ea a mai adăugat că, în Maramureş, un loc important îl ocupă "jocul moşilor", la originea căruia se pare că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi - ritual strămoşesc de cinstire a morţilor.
"Masca propriu-zisă de moş maramureşan executată din blana de cornute, deşi aminteşte de animalul originar, se deosebeşte de masca similară din restul zonelor etnografice ale ţării prin faptul că nu au coarne", a spus Delia Suiogan.
Etnologul a mai spus că un loc important îl au şi obiectele legate de colindat, amintind de bâtă, care este văzută ca un "arbore al vieţii". Atingerea porţilor şi a femeilor, dar şi bătaia repetată atât în podeaua casei, cât şi în pământul din curte cu bâta are rol fertilizator, potrivit credinţelor din Maramureş. De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipseşte din gospodăriile maramureşenilor de Crăciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificând fertilitatea. Mai sunt însă mărul - aliment sacru si "fruct al cunoaşterii", şi nuca, asimilată cu "oul cosmic". Toate aceste se regăsesc pe mesele de Crăciun în toate gospodăriile din Maramureş, chiar dacă modernismul şi-a făcut loc chiar şi în zonele rurale.
În schimb, sunt extrem de rare situaţiile în care podelele casei sunt acoperite cu fân proaspăt, iar sub faţa de masă sunt puse paie pentru dobândirea bunăstării. De asemenea, nu se mai leagă cu lanţuri picioarele mesei, obicei care se practica pentru a opri animalele salbatice să atace vitele din curţi şi să îndepărteze răul din casă.
În schimb, superstiţiile persistă încă, astfel încât nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv câte o bucăţică de aluat dospit , despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă. Mai există şi credinţa că acei care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe faţă cu apă de izvor în care se pune un bănuţ de argint.
Cel mai important este ca de Crăciun casa să fie curată şi împodobită de sărbătoare, iar masa să fie plină, pentru că adunarea membrilor familiei în jurul mesei şi al bradului este elementul cel mai bine conservat. Delia Suiogan a arătat că "obiceiul apare ca o formă de reconstituire a strângerii tuturor ai casei în jurul buturugii sacre ce se aprindea în vatra casei în Ajun şi care are rostul de a-i încărca cu putere pe participanţi".
Etnologul este de părere că "atâta vreme cât nu se va apela la mimare, Crăciunul va rămâne acelaşi, un timp al bucuriei şi al renaşterii".
