UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

duminică, 28 august 2011

Tinerii liberali au discutat, la Şcoala de vară de la Mamaia, despre strategia pentru dezvoltarea mediului rura

Tinerii liberali au încercat un nou concept de şcoală de vară şi anume, pe lângă şcoala de comunicare s-a organizat o a doua şcoală, în paralel, care s-a axat pe mediul rural, a declarat, duminică, preşedintele Tineretului Naţional Liberal (TNL), Florin Alexe, la finalul cursurilor Şcolii de vară a TNL, care s-a desfăşurat timp de patru zile la Mamaia.

”Am văzut tot timpul un discurs politic la toate partidele care se concentrează pe nevoile populaţiei din mediul urban cu neglijarea celui rural. Noi am avut alături de noi consilieri, primari din mediul rural, a fost prima şcoală de vară dedicată lor. Noi gândim o nouă strategie pentru o Românie şi rurală, partea rurală trebuie să prindă din urmă partea urbană, iar până în 2020, România să se poată dezvolta echilibrat”, a spus Alexe.

La rândul său, vicepreşedintele liberal Dan Radu Ruşanu a arătat că 38% din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar vârsta medie a acestei populaţii este 60 de ani, deci foarte îmbătrânită.

”Nu trebuie să uităm că PNL, din timpul guvernului Tăriceanu, s-a ocupat de infrastructura mediului rural, pentru că banii cheltuiţi atunci aveau scopul de a reduce diferenţele dintre mediul rural şi cel urban. În clipa în care vom avea diferenţe insesizabile între cele două medii vom putea să spunem că mediul rural va putea deveni mai atractiv şi pentru cei tineri”, a conchis Ruşanu.

joi, 4 august 2011

Pieţele volante – un sprijin pentru producătorii locali

TNL Cluj-Napoca cere Primariei Cluj organizarea unor pieţe volante în Cluj, în weekend, pentru sprijinirea producătorilor şi a cumpărătorilor.

Tinerii liberali constată dificultăţile pe care micul producător le întâmpină şi cer soluţionarea imediată a problemei: ”Micul producător face faţă cu greu barierelor administrative din pieţele clujene, motiv pentru care de multe ori este obligat să vândă intermediarilor produsele sale, la preţuri de nimic, lucru care nu-l încurajează deloc să producă mai mult. Administratorii pieţelor municipiului preferă să lucreze cu acei comercianţi care închiriază cât mai multe tarabe pe cât mai mult timp şi care devin suficient de influenţi încât reuşesc să impună preţul pe care-l doresc tuturor tarabelor”.

“TNL Cluj-Napoca propune Primarului organizarea unor pieţe volante sâmbăta şi duminica, în câteva locaţii prestabilite din oraş, pentru a da clujenilor alternativa de a cumpăra alimente direct de la producătorii clujeni şi nu doar de la intermediarii care vând în cea mai mare parte produse de import. Existenţa acestor mici pieţe, dedicate exclusiv producătorilor individuali, amplasate după nevoia locuitorilor şi cu orar limitat de funcţionare, elimină micile înţelegeri de tip cartel, existente între aşa-zişii producători, aflaţi zi de zi în pieţele oraşului şi oferă cumpărătorilor şansa de a achiziţiona produse proaspete, de calitate, la preţuri decente.

Fructe, legume, preparate tradiţionale din carne, lactate, produse de panificaţie sau alte bunuri obţinute din producţie proprie conform normelor de prelucrare, vor fi vândute direct către consumatori, fără ca producătorii să plătească vreo taxă suplimentară pentru această oportunitate”