UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

miercuri, 30 ianuarie 2008

Traian Băsescu le-a cerut partidelor să voteze uninominalul în două tururi

Miercuri 30 ianuarie 2008, 09:44

Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis tuturor partidelor parlamentare scrisori prin care le cere să voteze varianta votului uninominal în două tururi, adică aceea pentru care şeful statului a convocat referendum.

Cu excepţia PD-L, celelalte partide nu s-au declarat dispuse să dea curs solicitării preşedintelui. Liderii PNL, PSD şi UDMR, citaţi de NewsIn, au afirmat că vor merge pe varianta pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea.

PRM îşi menţine poziţia, adică este împotriva oricărui tip de uninominal, după cum a declarat, pentru Realitatea TV, vicepreşedintele Lucian Bolcaş.

Zilele acestea comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuie să modifice Legea uninominalului, pentru a o pune în acord cu decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale două articole din acest act normativ.

Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze

Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze
Guvernul va suplimenta fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse pentru plata facturii la gazele naturale, a căror preţ va fi majorat cu 8,5% începând cu 1 februarie, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

"Guvernul a fost preocupat de impactul majorării preţului gazelor naturale asupra populaţiei cu venituri reduse. Scopul nostru a fost să găsim formule de susţinere, aşa încât creşterea tarifelor să fie acoperită din fonduri alocate de producătorii de gaze Petrom şi Romgaz", a spus Vosganian.

El a menţionat că numărul beneficiarilor se ridică la aproximativ un milion de familii.

"Vor beneficia de susţinere consumatorii care au un venit mai mic de 615 lei pe membru de familie", a menţionat ministrul Economiei şi Finanţelor.

Potrivit acestuia, la familiile cu venituri de până la 100 de lei/membru şi care beneficiau de 230 de lei pentru gazele naturale, sumele vor fi suplimentate cu circa 100 de lei, la aproximativ 330 de lei.

Sprijinul suplimentar care urmează să fie acordat va fi cuprins între 100 lei şi 10 lei, în funcţie de venitul pe fiecare membru de familie.

Astfel, o familie sau o persoană care beneficia până în prezent de un ajutor în sumă de 233 lei pentru un venit pe membru de familie mai mic de 155 lei va primi cu 100 lei mai mult.

O familia sau o persoană care încasa un ajutor de 144 lei, pentru un venit pe membru de familie de pană la 210 lei, va primi în plus 70 de lei.

Ajutoarele suplimentare vor fi acordate în lunile februarie-martie şi noiembrie-decembrie 2008.

Pentru acordarea acestor ajutoare suplimentare, va fi utilizat acelaşi mecanism folosit în prezent de Ministerul Muncii pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire. Persoanele îndreptăţile vor primi aceste ajutoare pe baza documentelor justificative deja existente, şi nu pe bază de noi cereri.

Vosganian a adăugat că în perioada următoare va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii companiilor Petrom şi Romgaz pentru a finaliza mecanismul de participare la fondul social.

"În zilele următoare vom încheia un protocol cu cei doi producători de gaze. Ei vor participa la acest fond cu o parte din profiturile obţinute", a explicat Vosganian.

Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici va creşte la 1 februarie cu 8,5%, din cauza majorării preţului gazelor importate şi a ajustării tarifelor de distribuţie, iar preţul gazelor din producţia internă va urca cu 5%, la 495 lei/1.000 metri cubi, a anunţat, miercuri, Autoritatea naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Autoritatea a mai anunţat că sumele suplimentare care vor fi obţinute de producătorii de gaze în urma majorării, vor fi direcţionate către un fond social de gaze, decizie luată de ANRE în urma discuţiilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Înfiinţarea unui astfel de fond este un subiect discutat de autorităţi cu reprezentanţii companiilor din sectorul de gaze de peste un an.

"În perioada următoare, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor vor stabili procedurile necesare pentru implementarea acestui angajament", potrivit unui comunicat al ANRE.

Petrom şi Romgaz sunt cei mai mari producători de gaze naturale din România. Ambele companii au o producţie de circa şase miliarde de metri cubi fiecare, ceea ce acoperă aproximativ două treimi din consumul naţional. Aproximativ o treime din consum este acoperit cu gaze din import.

Florin Anghel a depus o contestaţie la rezultatele alegerilor de la Congresul PC

Florin Anghel a depus o contestaţie la rezultatele alegerilor de la Congresul PC
Preşedintele PC Prahova, Florin Anghel, care a pierdut funcţia de preşedinte al partidului la Congresul extraordinar de duminica trecută în faţa deputatului Daniela Popa, contestă rezultatele alegerilor din PC.

Florin Anghel a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că marţi seară, a trimis, prin fax, la sediul central al Partidului Conservator, contestaţia sa privind rezultatul scrutinului din cadrul Congresului Extraordinar de duminica trecută, el primind, tot prin fax, număr de înregistrare la contestaţia depusă.

Potrivit declaraţiei lui Anghel, în contestaţie sunt invocate două motive: primul este neorganizarea unui al doilea tur de scrutin în urma rezultatului obţinut după votul iniţial, iar al doilea este, după cum susţine Anghel, faptul că "nu iese numărul de voturi".

Preşedintele PC Prahova a explicat că, după încheierea numărătorii voturilor din cadrul Congresului, de la tribună s-a anunţat că au fost 1208 voturi, dintre care 1 200 valabil exprimate, opt fiind nule.

Anghel a precizat că un calcul simplu arată că numărul de voturi primit de cei trei candidaţi este cu 12 voturi mai mare decât numărul anunţat al voturilor valabil exprimate.

"Faceţi un calcul: 570 de voturi pentru Daniela Popa, plus 557 de voturi acordate mie, plus 85 de voturi pentru Sabin Cutaş, înseamnă mai mult de 1.200 de voturi, atât cât s-a spus de la tribună că au fost voturi valabile", a spus Anghel.

Băsescu i-a scris "Domnului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele UDMR"

Băsescu i-a scris
Scrisoarea privind votul uninominal pe care şeful statului i-a adresat-o, marţi, preşedintelui PRM i-a fost trimisă acestuia într-un plic cu inscripţia "Domnului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele UDMR", fapt pe care liderul PRM îl consideră "fie o greşeală inadmisibilă, fie o glumă proastă".

"Scrisoarea sa este corectă, din punct de vedere al adresării protocolare («Domnului Corneliu Vadim Tudor, Preşedinte al Partidului România Mare»), dar plicul în care se află aceasta conţine o gafă incredibilă: «Domnului Corneliu Vadim Tudor, Preşedintele UDMR» (?!)", afirmă liderul PRM, într-un comunicat de presă remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX. De altfel, la comunicat a fost ataşată şi o copie a plicului respectiv.

În opinia lui Vadim Tudor, a scrie aşa ceva pe un plic cu antetul «România. Preşedintele României», care are şi stema ţării, precum şi ştampila «România. Administraţia Prezidenţială. Cancelaria Preşedintelui» este "ceva fără precedent".

"Aici, din două, una: Ori avem de-a face cu o greşeală inadmisibilă a Palatului Cotroceni, datorată faptului că Traian Băsescu nu mai are echipă de consilieri şi acolo totul e vraişte; Ori cineva a făcut o glumă proastă, evident, cu acordul lui Traian Băsescu, poate cu scopul de a lovi, simultan, în cele două formaţiuni care îi fac lui probleme, PRM şi UDMR", continuă Vadim Tudor, apreciind că, indiferent care este adevărul, fiecare din cele două eventualităţi "descalifică" Administraţia Prezidenţială.

"Ce-ar zice domnul Traian Băsescu dacă aş folosi, şi eu, plicul, antetul şi ştampila Senatului României pentru a-i trimite un Mesaj la cîrciuma ,«Golden Blitz»?", se întreabă liderul PRM.

El opinează, totodată, că, prin scrisoarea pe care i-a adresat-o, Traian Băsescu se amestecă nepermis în electoratul PRM care, "chipurile", în proporţie de 82,2 la sută ar fi declarat la referendumul din 25 noiembrie 2007 că doreşte un "sistem de vot majoritar în două tururi”. Vadim Tudor apreciază că aşa ceva nu există, fiind "o invenţie penibilă" a sociologilor care "îi cîntă în strună" lui Traian Băsescu.

Băsescu îi cere lui Geoană, într-o nouă scrisoare, să sprijine uninominalul în două tururi

Băsescu îi cere lui Geoană, într-o nouă scrisoare, să sprijine uninominalul în două tururi
Preşedintele Băsescu i-a scris, miercuri, din nou, liderului PSD Mircea Geoană, cerându-i încă o dată să sprijine adoptarea votului uninominal în două tururi de scrutin, argumentând că la referendumul din 2007, susţinătorii PSD s-au exprimat în proporţie de 81,9% în favoarea acestui sistem de vot.

Băsescu le-a trimis, marţi, scrisori tuturor liderilor partidelor parlamentare, pentru a le cere să susţină adoptarea votului uninominal majoritar în două tururi de scrutin.

Geoană i-a răspuns, miercuri, preşedintelui, printr-o scriosare în care îl acuză că, alături de "susţinătorii politici" din PD, a blocat adoptarea votului uninominal şi că împarte cetăţenii ţării în două categorii în funcţie de interesul politic de moment. În opinia liderului social-democrat, singura soluţie pentru a avea vot uninominal în 2008 este rezolvarea rapidă a obiecţiilor de neconstituţionalitate ridicate de Curtea Constituţională ca urmare a solicitării şefului statului.

Miercuri seară, preşedintele Băsescu i-a trimis o nouă scrisoare liderului PSD, în care îi aminteşte acestuia că partidul pe care îl conduce a declarat că susţine sistemul de vot uninominal în două tururi.

"Dumneavoastră acum susţineţi altceva: un proiect de sistem de vot proporţional, care a fost declarat neconstituţional, în trei dintre prevederile sale centrale. Susţinătorii partidului dumneavoastră au votat, aşa cum arată sondajele de la ieşirea de la urne, în proporţie de 81,9% în favoarea sistemului de vot uninominal majoritar în două tururi. Este un sistem simplu, unde reprezentanţii în Parlament sunt aleşi, separat, în circumscripţii mici. Dumneavoastră susţineţi acum altceva: un sistem complicat, în care circumscripţiile sunt de două ori mai mari, şi unde jumătate dintre cei aleşi sunt perdanţi redistribuiţi conform unor artificii aritmetice", scrie Băsescu în scrisoarea remisă agenţiei MEDIAFAX de Biroul de presă al Administraţiei prezidenţiale.

În opinia şefului statului, sistemul proporţional, "oricât de mixt ar fi acesta, îi privează pe români de un drept elementar: acela de a decide dacă acordă încrederea fiecărui candidat, în parte".

"Acest sistem este exploatat de politicieni care se ascund unul în spatele celuilalt şi toţi în spatele siglei de partid. Sistemul uninominal majoritar permite alegătorilor să ştie exact pentru cine votează. Să ştie, spre exemplu, că un lider de partid locuieşte într-o vilă de la Regia Protocolului de Stat pentru care plăteşte o chirie simbolică, sperând să o cumpere prin negociere directă, pe baza unei legi adoptată de Guvern şi deja declarată neconstituţională. Este un sistem care permite alegătorilor să sancţioneze acei lideri care susţin dimineaţa, prin voturile lor, un guvern minoritar, pentru ca seara, la televizor, să pretindă că sunt în opoziţie", îi scrie Băsescu lui Geoană.

El ţine să precizeze că, potrivit Constituţiei, prin referendum poporul român îşi exprimă voinţa, nu opinia sau părerea.

"La un act al voinţei suverane se răspunde cu fapte, nu cu vorbe. Vă îndemn, din nou, să sprijiniţi legea votului uninominal majoritar în două tururi, conform proiectului de lege deja depus la Parlament de către partidul pe care îl conduceţi. Am convingerea că un lider politic de talia dumneavoastră nu se va răzgândi şi, în acelaşi timp, sunt convins că aveţi respect pentru electorat", scrie Băsescu în încheierea scrisorii.

Sindicalistii de la Nokia nu vor fabrica de la Cluj

Reprezentantii tuturor sindicatelor Nokia din fabricile din intreaga Europa se intalnesc, miercuri, la Bruxelles pentru a pune la punct o serie de proteste comune menite sa impiedice inchiderea fabricii din Bochum si relocarea productiei in Romania, informeaza Rador.

Secretarul general al Federatiei Europene a sindicatelor din Industria Metalelor, Peter Scherrer, a declarat ca se doreste crearea unui grup de coordonare care sa organizeze actiuni de protest la nivel european.

Sindicatele spera astfel sa determine conducerea companiei finlandeze sa revina asupra deciziei de a inchide fabrica de la Bochum.

marți, 29 ianuarie 2008

Partidele parlamentare nu susţin moţiunea simplă a PD-L pe tema taxei de primă înmatriculare

oţiunea simplă pe tema taxei de primă înmatriculare are slabe şanse de reuşită. Deputaţii PD-L doresc să depună documentul, dar nu au numărul de voturi necesar adoptării. Ei mai au nevoie de 13 voturi, în afara celor 71 de care dispun în Cameră.

Celelalte partide parlamentare, deşi critică vehement taxa de primă înmatriculare, nu văd cu ochi buni demeresul democrat-liberalilor. PSD, PRM şi UDMR consideră că este doar o acţiune de imagine, care caută să speculeze o slăbiciune a guvernului în prag de campanie electorală.

Chiar dacă liberal-democraţii vor găsi susţinerea necesară, o moţiune simplă nu produce efecte juridice asupra guvernului. Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede, destul de vag, că Executivul trebuie să ţină cont de poziţia exprimată în respectiva moţiune.

Elena Udrea devine blonda profesoară de drept

Elena Udrea devine blonda profesoară de drept

Marţi 29 ianuarie 2008, 21:20

Actualul secretar executiv al Partidului Democrat Liberal, Elena Udrea, trece la catedră. Ea le va preda studenţilor de la Universitatea Dimitrie Cantemir. Tinerii sunt încântaţi de prezenţa acesteia şi spun că apreciază caracterul dârz al femeii care a reuşit într-o lume dominată de bărbaţi. Ba, mai mult, sunt gata să îi treacă cu vederea şi gafa de pe vremea când era şeful cancelariei prezidenţiale şi când a spus că Regatul Norvegiei este republică.

Conform pliantelor Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir", Elena Udrea le va preda tinerilor care urmează masteratul de "Integrare Europeană". Deşi nu au cunoscut-o încă, studenţii sunt încântaţi de ideea de a o avea profesor.

Deşi în pliantele Universităţii Dimitrie Cantemir apare cu titlul de doctor, fostul consilier prezidenţial nu este decât doctorand în ştiinţe militare. Teza de doctorat a devenit curs pentru masteranzi în integrare europeană.

Bate vant de scindare in PC






(Lucian Curelariu, ZIUA-Foto)










Rezultatul Congresului de sambata zdruncina unitatea PC intr-atat incat pana si suporteri de mai ieri ai actualei sefe au dat-o la intors. Daniela Popa, noua sefa a conservatorilor, este pusa in situatia de a ramane cu mai putini oameni in subordine decat spera. Cateva filiale se gandesc sa migreze spre alte zari politice, liderii din judete fiind deranjati de scandalul starnit la momentul desemnarii noii conduceri. Deja 80 la suta din organizatia PC din orasul Vulcan, Hunedoara, a trecut la PDL. Si liderii doljeni ai PC laolalta cu membrii filialei se gandesc sa paraseasca partidul. "M-a deranjat ceea ce s-a intamplat (la congres - n.r.), pentru ca s-a stricat imaginea (partidului - n.r.), iar daca lucrurile ramaneau ca la inceput oricum tot aceeasi persoana era aleasa", a declarat pentru NewsIn, seful PC Dolj, Dragos Cotarcea. Ca partidul trece printr-o criza majora cauzata de neintelegerile de la Congres o recunoaste si presedintele PC Gorj, Sabin Popescu, sustinator al Danielei Popa. El crede ca este nevoie de o sedinta fulger a Consiliului National in care sa se discute aceasta problema si sa fie gasite solutii. O sedinta a Biroului Executiv Central al PC va avea loc chiar la finele acestei saptamani, duminica mai exact, dupa cum a precizat noul secretar general Codrut Seres. Atunci se vor discuta elementele de strategie pentru alegerile locale, in egala masura vor nominaliza lideri interimari la organizatiile de tineret, femei, pensionari. "Pe turbulenti ii lasam acasa" Se pregatesc si sanctiuni pentru elementele turbulente de la Congres: "Am sesizat Comisia de etica, litigii si petitii pentru a analiza comportamentul membrilor nostri, care, dupa intralnirea congresului, s-au manifestat intr-un mod care mi se pare cel putin mult prea pasional". Vor fi propuse masuri "in conformitate cu normele interne, astfel incat asemenea manifestari sa nu mai fie prezente la congres, consiliu sau alte activitati organizate ale Partidului Conservator". "Pe turbulenti ii lasam acasa si sa-i aducem pe cei care au forta argumentelor, si nu forta tariei vocii", a spus Seres, citat de Newsin. Nu va fi vorba de sanctiuni spectaculoase, ci mai degraba de discutii pasnice, menite sa indrume membrii "pasionali" spre modalitati civilizate de manifestare. Deputatul Daniela Popa a fost aleasa duminica presedinte al PC, la mica distanta de contracandidadtul sau Florin Anghel, votul la limita fiind contestat de adeptii acestuia (in mare majoritate prahoveni) prin fluieraturi si huiduieli. Cand au inceput sa strige "Tradare!", "Demisia!", "Hotii!", Dan Voiculescu, realizand ca lucrurile scapa de sub control, i-a dat afara pe protestatari din sala de sedinta si a subliniat ca PC este un partid elegant... Astazi, noul presedinte al PC, Daniela Popa, a minimalizat contestatiile de care s-a lovit in teritoriu si le-a pus pe seama "nemultumirilor de la Congres". De altfel, ea s-a axat mai mult pe principale obiective pe care echipa aflata la conducere s-a angajat sa le duca la indeplinire. Astfel, viitoarea tinta este reprezentata de alegerile locale, unde PC trebuie sa demonstreze ca poate sa obtina cel putin rezultatul din iunie 2004". Ea a vorbit despre implicarea filialelor judetene in procesul electoral si a anuntat ca are intocmit un calendar de deplasari in teritoriu, incepand de joi. "Voi merge in fiecare filiala, voi discuta cu fiecare filiala judeteana si voi evalua care sunt resursele partidului nostru. (...) Personal sunt dispusa sa discut cu orice membru de partid, indiferent de pozitia pe care o are dupa congres. Voi discuta cu toata lumea, dar vreau intr-un cadru organizat, institutional", a declarat Daniela Popa. Ea s-a declarat convinsa ca "toate asperitatile se vor domoli" si si-a exprimat dorinta ca fiecare membru de partid "sa se simta protejat si ajutat de conducerea de la Bucuresti, indiferent de problemele pe care le are: pesonale, de partid, de conjunctura locala". "Cine se leaga de un membru al PC sa stie ca se leaga de conducerea partidului", a punctat proaspatul lider conservator.

Liberalii au primit o scrisoare de la Basescu privind votul uninominal pur, dar isi mentin pozitia









Liberalii au primit, marti, o scrisoare din partea presedintelui Traian Basescu pentru sustinerea votului uninominal majoritar,insa considera gestul sefului statului ca fiind o tentativa de a induce confuzia in randul alegatorilor si de a-si revendica meritele pentru promovarea reformei electorale. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a confirmat, marti, pentru NewsIn, faptul ca presedintele Traian Basescu a trimis o scrisoare prin care solicita adoptarea votului uninominal majoritar in doua tururi de scrutin. "Probabil, presedintele a dorit sa induca o confuzie in randul opiniei publice si sa arate ca el este cel care a promovat votul uninominal, stiind ca legea va fi aprobata de Parlament saptamana viitoare, cand se va pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale", a comentat Motreanu, pentru NewsIn. El a mai spus ca demersul presedintelui ar fi intuil si ca PNL va continua sa sustina varianta pentru care Executivul si-a angajat raspunderea si care va fi armonizata cu decizia magistratilor de la Curtea Constitutionala. Motreanu a mai spus ca spera ca membrii comisiilor juridice sa adopte cat mai repede raportul pentru ca problema sa fie transata in prima saptamana a sesiunii parlamentare, in plenul reunit al celor doua camere, iar alegerile generale din toamna sa se organizeze in baza noului sistem de vot. Liderul UDMR, Marko Bela a anuntat, marti, ca seful statului i-a trimis o scrisoare in care i-a solicitat sprijin pentru varianta de uniominal supusa referendumului, liderul maghiar afirmand ca nu poate da curs cererii presedintelui si ca va merge pe varianta Guvernului. "Azi (marti, nr) am primit de la domnul presedinte Traian Basescu, asa cum probabil si alti lideri de partide au primit, o scrisoare prin care ne solicita sa sprijinim un vot uninominal in doua tururi de scrutin. Pozitia noastra este neschimbata, nu putem sustine o astfel de solutie, nu numai fiindca printr-un vot uninominal in doua tururi de scrutin maghiarii din Romania ar fi privati de o reprezentare proportionala, dar fiindca si multi altii, partidele mai mici, curentele mai mici, ar fi private de reprezentarea in Parlament, iar un astfel de sistem de vot ar duce la o reprezentare parlamentara extrem de disproportionata", a spus Marko. Pe de alta parte, presedintele UDMR a reiterat ideea ca referendumul a aratat ca nici populatia nu este interesata de problema, iar prezenta scazuta la urne a demonstrat acest lucru. Marko Bela a aratat ca nici varianta propusa de Guvern, cea care vizeaza votul uninominal mixt, nu este una tocmai pe placul UDMR, dar avand in vedere ca exista o majoritate care doreste votul uniominal, atunci Uniunea va merge pe formula pentru care Executivul si-a asumat raspunderea. Conducerea Parlamentului a mandatat luni comisiile juridice ale celor doua Camere pentru a analiza proiectul de lege privind votul uninominal, in sensul in care acesta trebuie pus de acord cu decizia Curtii Constitutionale. Hotararea Birourilor permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor a fost luata dupa ce, initial, parlamentarii convocasera Comisia de cod electoral, insa, din motive de procedura, ei au stabilit ca problema este de competenta comisiilor juridice care ar urma sa studieze legea in sedinta comuna convocata pentru ziua de miercuri si joi. In decembrie anul trecut, magistratii Curtii Constitutionale au admis exceptiile de neconstitutionalitate invocate de seful statului in privinta Legii votului uninominal care a fost adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului. CCR a declarat neconstitutionale doua articole, dintre care unul referitor la lista nationala de rezerva care ar fi fost introdusa pentru repartizarea mandatelor in cazul in care un partid ar fi castigat jumatate plus unu din numarul portofoliilor din colegiile uninominale, lista care insa nu era supusa votului, ci doar afisata la sectiile de votare. Un al doilea articol viza introducerea posibilitatii de declansare a alegerilor anticipate in situatia reorganizarii administrativ teritoriale. Parlamentul urmeaza sa puna de acord decizia CCR cu legea Guvernului, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu afirmand ca doreste ca problema sa fie transata, in plenul reunit, in prima saptamana a sesiunii parlamentare, respectiv saptamana viitoare. seful statului a pledat in favoarea votului uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin, dupa modelul alegerii primarilor, varianta care a fost supusa aprobarii la referendumul din noiembrie, insa plebiscitul a fost invalidat din lipsa de cvorum. in prezent, la Parlament exista doua proiecte care promoveaza acelasi tip de sistem, apartinand PSD si PD-L. PSD a anuntat insa ca sustine punerea de acord a proiectului guvernamental cu decizia Geoana reconfirma sustinerea variantei Guvernului
























PSD va abandona propriul proiect de lege pentru introducerea votului uninominal, pe care l-a introdus in parlament, in 2005 si il va sustine pe cel al Guvernului, a declarat, marti, liderul PSD, Mircea Geoana, la Turnu Magurele, Teleorman, transmite corespondentul NewsIn. Mircea Geoana a participat la intalnirea cu organizatiile PSD din judetele care fac parte din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (Arges, Prahova, Dambovita, Teleorman, Giurgiu, Ialomita si Calarasi). Liderul PSD sustine ca, in felul acesta, se creeaza posibilitatea aplicarii votului uninominal la alegerile parlamentare din 2008. "Avem obligatia din punct de vedere civic, democratic, politic si constitutional sa ne aplecam cu prioritate asupra legii care se afla in dezbaterea Parlamentului asa cum a fost ea oferita de catre Guvern si tinand cont de observatiile Curtii Constitutionale si avem obligatia sa dam, cu celeritate, intr-un orizont de timp foarte apropiat, o lege a votului uninominal care, chiar daca este diferita in anumite puncte de legea noastra initiala, are macar sansa sa intre in vigoare si sa fie aplicabila la alegerile parlamentare din 2008. Orice alta varianta care ar permite repornirea discutiei interminabile din Parlament va fi, de fapt, un pretext sau o metoda de omorare a votului uninominal", a spus liderul social-democrat. Geoana a spus ca acesta reprezinta si raspunsul la scrisoarea primita, marti, de la presedintele Romaniei, prin care face apel la PSD pentru a-si sustine in Parlament proiectul de lege pentru votul uninominal. "Presedintele Romaniei face un apel la PSD ca sa sustina in Parlament proiectul de lege pentru votul uninominal propus in anul 2005, sustinut astazi de cei de la PD si de la PD-L", a spus Mircea Geoana. Potrivit acestuia, raspunsul negativ al PSD este motivat de faptul ca atat presedintele, cat si PD, la momentul respectiv, nu au sustinut proiectul PSD. Sustinerea, acum, de catre presedinte si actualul PD-L a aceluiasi proiect legislativ, ar fi potrivit lui Geoana o dovada de atitudine duplicitara a acestora. "Presedintele Traian Basescu a fost in mod repetat si public adversarul nostru de atunci. Presedintele Traian Basescu a omorat de doua ori votul uninominal: odata atunci cand l-a oferit prin referendum populatiei, stiind ca nu sunt sanse ca el sa treaca si a doua oara prin votul pe care PD l-a dat in Comisia de vot electoral acestei legi, votand alaturi de PNL impotriva proiectului PSD si, practic, a scos din circuit aceasta varianta de lege pe care noi am propus-o. De aceea cred ca este o atitudine duplicitara si din partea presedintelui si din partea PD, pentru ca daca ar fi dorit intr-adevar proiectul nostru ar fi votat alaturi de PSD cand legea era in Parlament. Tratam cu toata consideratia scrisoarea presedintelui dar ea ascunde o atitudine politica duplicitara. Presedintele incearca sa se suie pe un proiect pe care, de fapt nu l-a sustinut de la inceput si pe care PD l-a omorat in dezbaterile din Parlament ", a declarat Mircea Geoana.

Investitii masive la Aeroport si Tetarom

Bugetele mai multor institutii aflate in subordinea Consiliului Judetean vor fi supuse aprobarii in sedinta de miine. La Aeroport se vor investi 53 de milioane de lei, iar la Tetarom 111 milioane.

Daca se va aproba in sedinta de astazi a CJ, Aeroportul International Cluj va primi 53 de milioane de lei
Conform proiectului inaintat spre aprobare consilierilor judeteni, Aeroportul International Cluj-Napoca are pentru acest an prevazute venituri de aproximativ 24,6 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 26% fata de anul trecut. Volumul cheltuielilor este egal cu cel al veniturilor, in contextul in care oficialii institutiei anunta ca nu urmaresc profitul, ci mai degraba dezvoltarea infrastructurii aeroportuare. In ceea ce priveste personalul, au fost prevazute sume suplimentare, in conditiile in care pina la sfirsitul anului se estimeaza sa se ajunga la 205 salariati, cu 50 mai mult decit anul trecut. Aeroportul are prevazute pentru 2008 nu mai putin de 53 de milioane de lei pentru investitii, 14,6 milioane asigurindu-se din surse proprii, aproape 19 milioane din alocatii bugetare si restul din credite bancare. In acest an se vor cheltui 20 de milioane de lei pentru continuarea unor lucrari precum terminalele de plecari si sosiri pasageri sau reamplasarea si redimensionarea uzinei electrice si a centralei termice. La capitolul lucrari noi, sint prevazuti in proiectul de buget 19 milioane de lei. Acestia vor fi folositi, printre altele, pentru realizarea pistei de 3,5 kilometri, efectuarea unui parking suprateran, realizarea terminalului cargo si extinderea platformei de imbarcare-debarcare.
In ceea ce priveste Tetaromul, veniturile totale ale societatii sint in valoare de 2.738.599 de lei, cu aproximativ 638.000 de lei mai mult decit in anul precedent. O mare parte din acesti bani, respectiv aproape 2,3 milioane de lei, vin din administrarea parcurilor industriale. Alte aproximativ 411 mii de lei reprezinta transferurile de la bugetul Consiliului Judetean. Cheltuielile totale ale Tetarom, prevazute in proiectul de buget pentru acest an, se ridica la aproximativ 2,67 de milioane de lei. Cea mai mare parte a acestora le reprezinta cheltuielile de personal, fiind alocati, totodata, aproape 590.000 de lei pentru materiale si administrarea parcurilor industriale. Tetaromul are 45.000 de lei pusi deoparte pentru publicitate. Valoarea totala a investitiilor in parcul industrial este insa de-a dreptul impresionata, ridicindu-se la peste 111 milioane de lei, aproape toti banii fiind alocati de la buget. In urma estimarilor efectuate, se preconizeaza ca societatea sa realizeze un profit brut de 65.665 de lei. Consilierii judeteni isi vor mai exprima votul referitor la bugetele centrului Agrotransilvania, al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat (RAADPP) si al Regiei Autonome a Drumurilor Judetene (RADJ)

SURPRIZE PENTRU TAURII

Taur 2008: horoscopul spiritualitatii

In anul 2008, nativii Taur au parte de succese in plan social si in planul dezvoltarii personale.

Pe tot parcursul anului 2008, Jupiter se afla in casa studiilor aprofundate, a calatoriilor lungi si a spiritualitatii. Acest lucru favorizeaza calatoriile in strainatate, iar dupa o astfel de experienta s-ar putea sa vi se schimbe complet viziunea despre rolul dumneavoastra in societate.

Daca aveti scopuri nobile si idealuri inalte, in acest an aveti mari sanse sa va indepliniti obiectivele. S-ar putea sa va implicati in rezolvarea unor probleme sociale, poate chiar sa deveniti lider de opinie in comunitatea in care traiti. Daca sunteti implicat in politica, in 2008 va puteti face remarcat.

Din luna mai 2008 pana la jumatatea lunii septembrie, cand Jupiter se afla in miscare retrograda, eAstrolog.ro va sfatuieste sa fiti foarte atent in relatia cu autoritatile, pentru ca aveti tendinta de a lua decizii pripite care pot conduce la conflicte. In aceasta perioada este recomandabil sa va documentati serios inainte sa faceti afirmatii sau sa luati decizii.

P C - Filialele, împărţite după Congres

După tensiunile de duminică, de la Congresul PC, când noul preşedinte al partidului a fost ales în persoana Danielei Popa, ieri părerile venite din filiale erau împărţite.


Preşedintele PC Suceava, Costel Ignătescu, este de părere că alegerea Danielei Popa a fost "foarte statutară", iar preşedintele de la Bihor, Traian Bodea, consideră că nemulţumirile de la Congres se vor stinge în câteva zile, adăugând că "în fiecare partid există persoane care încearcă să-şi câştige poziţia prin forţă", iar Anghel nu trebuia "să facă scandal". Conservatorii harghiteni "sunt mândri" că vor fi conduşi de o femeie. Filiala PC Timiş consideră că Popa a fost aleasă democratic, iar PC Botoşani este de părere că alegerile "s-au făcut corect". Conservatorii maramureşeni vor susţine echipa condusă de Daniela Popa, ca şi cei din Ilfov, Constanţa, Brăila. Nemulţumiţi că nu a fost şi turul doi la alegeri s-au declarat cei de la organizaţiile Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Dolj, iar organizaţia de Hunedoara va avea o şedinţă pentru a afla dacă sunt nemulţumiri legate de Congres.


CRITICI. Preşedintele PC Sălaj, Augustin Precup, a declarat că la congresul PC de duminică "s-a votat ca în Piaţa Obor" şi că liderul PC a fost ales într-un mod "mojic", statutul fiind încălcat "în mod grosolan". Omologul său de la Bistriţa Năsăud, Ionel Tompa, a afirmat la rândul său că nu o recunoaşte pe Daniela Popa ca lider al PC, întrucât desemnarea ei în această funcţie s-a făcut cu încălcarea statutului partidului. Comportamentul celor care s-au manifestat zgomotos duminică va fi analizat de Comisia de etică şi litigii, care va propune măsurile care se impun, după cum a declarat pentru Rompres secretarul general al PC, Codruţ Şereş.

Dîncu, la un pas de vicepreşedinţia PSD

enatorul clujean susţine cã ar putea implementa mai bine proiectul pentru Transilvania de pe postul de strateg al partidului.
Proaspãt ales în funcţia de preşedinte al PSD Cluj, senatorul Vasile D\ncu ar putea sã-şi reia “în viitorul apropiat”, conform propriilor declaraţii, funcţia de vicepreşedinte PSD pe domeniul Analizã politicã şi comunicare. El a demisionat în varã din acel post, invocând cenzura internã.

“Nu e ceva anormal şi nici un eveniment special. Acceptând sã candidez la funcţia de preşedinte (al PSD Cluj – n. red.), revin în Biroul Permanent Central, iar funcţia aceea de vicepreşedinte nu a fost ocupatã de nimeni, pentru cã am câştigat-o la Congres prin vot.

în mod normal, ar trebui sã-mi reiau înapoi acele îndatoriri pe care le am prin votul Congresului. A fost, desigur, şi insistenţa de luni de zile şi a conducerii şi a lui Mircea Geoanã, a fost şi a organizaţiei al cãrei preşedinte am devenit acum. Si, vorba unor colegi, am şi un program politic pe care trebuie sã-l promovez în interiorul partidului şi, de acolo, de la conducere, se poate face acest lucru”, ne-a declarat ieri Vasile Dîncu.

El a precizat cã de la demisia sa, din toamna anului trecut, au dispãrut cauzele acesteia, fiind vorba despre un ciclu politic nou. “Elementele care ţineau resorturile demisiei mele au şi dispãrut între timp. Trebuia sã se termine un ciclu politic; era o sumã de greşeli, cel puţin în 2007, legate de strategie, de alegerile care veneau atunci. Am avut, în multe cazuri, un punct de vedere advers. S-a confirmat cã am avut dreptate, dar asta nu ajutã cu nimic; acum intrãm într-un alt ciclu politic”, susţine Dîncu.

Liderul PSD Cluj apreciazã cã programul politic al orrganizaţiei are nevoie de susţinere, pentru implementare, şi de la centru. “Acum intrãm într-o logicã a alegerilor locale în care lucrurile sunt diferite şi trebuie sã facem un alt tip de politicã. Trebuie sã pun în practicã un program legat de reprezentarea Transilvaniei, şi nu poţi sã reprezinţi un proiect legat de Transilvania prin retragere”, ne-a declarat Dîncu.

Alt tip de suport

El a apreciat cã, spre exemplu, fostele dispute cu organizaţia Bucureşti nu mai sunt de actualitate. “Acestea nu mai au nici o relevanţã, în acest moment, cel puţin”, a afirmat Dîncu, precizând cã la momentul demisiei sale nu ar fi putut lucra.

“Nu cred cã aş fi putut în acel moment sã lucrez. Acum am şi un alt fel de susţinere, deja vorbesc în numele unei organizaţii, nu numai în numele intelectualilor, care nu ştim câţi sunt şi ce poziţii ocupã. Am deja şi un alt tip de suport (al organizaţiei Cluj – n. red.)”, a conchis Dîncu.

“Este decizia unanimã a organizaţiei”

La rândul sãu, vicepreşedintele PSD pe Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, Ioan Rus, apreciazã cã Vasile Dîncu ar trebui sã-şi reia atribuţiile de vicepreşedinte pe domeniul Analizã politicã şi comunicare.

“în plus, la Conferinţa Extraordinarã a PSD Cluj de sãptãmâna trecutã, preşedintele Mircea Geoanã l-a rugat sã revinã în postul în care a fost ales la Congres. Dealtfel, Mircea Geoanã nu i-a acceptat niciodatã demisia lui Vasile Dîncu. A fost o situaţie de incertitudine, o decizie a lui Dîncu pe care am respectat-o”, ne-a declarat Ioan Rus.

Liderul “grupului de la Cluj” a precizat cã organizaţia PSD Cluj i-a cerut, “in integrum, la Conferinţa Extraordinarã”, sã facã pasul spre revenirea în funcţia de vicepreşedinte al partidului. “Este şi o decizie a organizaţiei clujene, pentru cã, sã nu uitãm, votul s-a dat pe un proiect legat de Transilvania, iar acest proiect este mai uşor de îndeplinit din postura de vicepreşedinte”, considerã Rus.

Motivul demisiei

în luna iulie, fostul strateg al PSD i-a înaintat preşedintelui PSD, Mircea Geoanã, o scrisoare prin care îşi motiva gestul demisiei, principala nemulţumire fiind aceea cã i s-a interzis sã mai acorde interviuri, dar şi una legatã de modalitãţile concrete prin care se realizeazã managementul politic al PSD.

“în ultimele luni, partidul pune în practicã o strategie şi o serie de tactici pe care le consider a deteriora imaginea publicã şi credibilitatea PSD ca partid de opoziţie, iar soluţiile propuse de mine sunt, în mod sistematic, respinse.

în plus, hotãrârea dumneavoastrã de a-mi interzice sã dau interviuri presei, “pe teme strategice”, reiteratã la ultimul Comitet Executiv Naţional, mã pune în imposibilitatea de a rãspunde sarcinilor pe care le am ca vicepreşedinte pentru analizã politicã şi comunicare. Ca intelectual de stânga, nu pot accepta pierderea libertãţii de gândire şi a capacitãţii de expresie a analizei critice.

Sunt sigur cã şi Domnia Voastrã preţuiţi aceste valori eterne ale social-democraţiei” susţinea Vasile Dîncu în documentul adresat preşedintelui partidului. De asemenea, senatorul PSD a subliniat cã va rãmâne alãturi de echipa de conducere a PSD atunci când va fi nevoie de expertiza sa.

Clujeni în conducerile centrale

PD-L este cea mai bine reprezentatã formaţiune din punct de vedere al prezenţei clujenilor în conducerea centralã, liderul acestei formaţiuni fiind primarul Emil Boc.

în conducerea UDMR, Clujul este reprezentat de trei vicepreşedinţi executivi (din cinci, câţi are formaţiunea): Kovacs Péter - vicepreşedinte pentru organizaţii teritoriale, Lakatos András – vicepreşedinte pentru învãţãmânt, şi Szep Gyula – vicepreşedinte pentru culturã şi culte.

Dacã Vasile Dîncu va reveni în funcţia de vicepreşedinte pe domeniul analizã politicã şi comunicare, PSD Cluj va fi reprezentat de doi vicepreşedinţi, primul fiind Ioan Rus, pe Regiunea Nord-Vest. Liberalii clujeni au un vicepreşedinte la nivel naţional: senatorul Norica Nicolai, pe relaţia cu societatea civilã şi egalitatea de şanse. Secretarul general al PRM este fostul primar al municipiului, Gheorghe Funar.

Uninominal prin combinarea proiectelor PD-L şi PSD

Liderul democrat-liberal, Emil Boc, a declarat ieri cã PD-L solicitã Parlamentului sã adopte Legea votului uninominal prin combinarea proiectelor depuse anterior de PD-L şi PSD, pentru a obţine o variantã validatã şi de rezultatele referendumului din decembrie 2007.

“Solicitãm Parlamentului adoptarea în procedurã de urgenţã a proiectului de lege privind votul uninominal în douã tururi de scrutin, pe baza proiectelor depuse de PD-L şi PSD”, a anunţat Emil Boc, dupã şedinţa BPN al PD-L. Preşedintele democrat-liberal a susţinut cã, prin combinarea proiectelor PD-L şi PSD, poate rezulta “cea mai bunã variantã de vot uninominal, validatã şi de românii care s-au prezentat la referendum”.

El a mai spus cã parlamentarii PD-L vor “întreprinde demersuri” în şedinţele celor douã Camere ale Parlamentului, pentru a adopta legea votului uninominal în douã tururi de scrutin.

luni, 28 ianuarie 2008

Funar îşi apãrã soţia în instanţã

Senatorul PRM Gheorghe Funar cere decanului Facultãţii de Horticulturã

a Universitãţii de Ştiinţe Agricole şi Medicinã Veterinarã (USAMV) din Cluj-Napoca sã susţinã în Consiliul facultãţii neconfirmarea alegerilor “ilegale” de la Catedra de Management.

Senatorul PRM Gheorghe Funar îl acuzã de plagiat pe Felix Arion conferenţiar universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicinã Veterinarã (USAMV) Cluj-Napoca ales marţi în funcţia de şef de catedrã, şi a precizat cã va depune o contestaţie şi o plângere penalã împotriva acestuia. Arion a candidat la funcţia de şef de catedrã împotriva soţiei senatorului, Sabina Funar.

Funar l-a avertizat ieri, printr-o scrisoare, pe decanul Alexandru Silviu Apahidean cã, în cazul în care Felix Arion rãmâne şef de catedrã, “justiţia îşi va spune cuvântul şi existã riscul blocãrii alegerilor pentru Consiliul Facultaţii de Horticulturã, Senat şi rector”.

Funar a fost prezent marţi la şedinţa de alegeri de la Catedrã, unde a prezentat documentaţia referitoare la programul managerial depus de Felix Arion, însã fostul şef al catedrei, Emil Merce, care se pensioneazã, a supus la vot cele douã candidaturi, iar Arion a fost ales şef de catedrã cu 17 voturi.

ACUMA DACA TOT NE PREGATIM DE CAMPANIE .....FUNAR LA TRIBUNAL.DANCU PE ICI COLO MAI APARE SI TISE DUPA O LUNGA IARNA.....EU CREDEAM CA E PLECAT DIN ROMANIA.....

Boc: Opţiunea mea este pentru Primăria Clujului

Preşedintele Partidului Democrat-Liberal, Emil Boc, a declarat azi că intenţionează să candideze pentru un nou mandat la Primăria Clujului, urmând ca decizia s-o ia personal, dar şi după o consultare cu reprezentanţii formaţiunii pe care o conduce.

El a explicat, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L, că decizia este mai întâi personală, după care este necesară o consultare cu partidul.

Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, Boc a precizat că nu se va consulta şi cu preşedintele Traian Băsescu.

întrebat dacă ar putea renunţa la Primăria Clujului pentru a se dedica mai mult conducerii partidului, liderul PD-L a replicat: “Astăzi, opţiunea mea este pentru Primăria Clujului, pentru continuarea proiectelor pe care le-am început. Vom vedea ce se va mai întâmpla în viitor”.

Conform liderului PD-L, sondajele de opinie pentru evaluarea candidaţilor partidului pentru primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ vor fi finalizate până la sfârşitul lunii februarie.

SI O IDEE BUNA ...CRED EU!?

Mai corect ar fi o filiala a unui partid. A unui partid aflat la guvernare. Adica a PNL Cluj. Prestatia liberalilor nu a fost intr-atat de proasta incat sa merite asa ceva, ba chiar din contra as spune. La Cluj, atat la CJ, cat si la CL, liberalii lui Nicoara au fost relativ activi si cu o buna campanie de imagine, aproape inexistenta din pacate pana acum, ar fi putut forta un scor bunicel la alegerile locale din acest an. Asta in cazul in care lucrurile ar fi evoluat linear pentru liberalii clujeni.
Pentru ca in acest moment situatia este cat se poate de proasta pentru acestia. Inainte cu doar trei luni pana la data la care se va declansa campania electorala pentru locale, liberalii clujeni sunt intr-un razboi total. Un razboi care poate avea repercursiuni extrem grave asupra scorului electoral al formatiunii in Cluj-Napoca si in judet.

Pe de o parte se afla presedintele CJ Marius Nicoara si deputatul Horea Uiorean, sustinuti de senatoarea Norica Nicolai, deputatul Mircea Pusca, secretarul de stat Liviu Radu, Liviu Miclaus, consilierul primului ministru Mircea Chertez, Marius Manzat, consilierul local Adrian Catana, primarul Dejului Ungur, consilierul judetean Alexandru Stan, si indirect de prefectul Platon.

Iar de cealalta parte se afla vicele de la Cluj, Adi Popa, sustinut de o echipa de consilieri locali clujeni in care trebuie remarcat Ovidiu Turdean. Langa acesta Horea Florea si Tudor Puscas sunt alti doi consilieri care s-au alaturat echipei. Mihnea Iuoras, Silviu Ghedut si Sebastian Moga lideri ai tinerilor liberali fac si ei parte din aceeasi echipa. Surprizele echipei, doamna doctor Diacicov - lidera a femeilor liberale din Cluj (o femeie care cred ca ar merita sa fie promovata de liberalii clujeni, mult mai mult), batranul liberal si revolutionar Coltor si intelectualul, profesor universitar, Mircea Maniu.

Va fi interesant de vazut spre cine se vor indrepta alti doi liberali clujeni ce s-au remarcat in ultimii ani, Ciprian Paun si Radu Morariu. Interesanta si pozitionarea lui Nelu Petran, care a fost repudiat de echipa presedintelui interimar dupa ce a facut mult timp parte dintre cei mai apropiati colaboratori. Motivul, extrem de dureros si de luat aminte, daca se confirma!

Oricum in acest moment PNL Cluj e rupt in doua. Cu siguranta se bucura toti cei de pe esichierul politic local pentru ca daca se ajunge de la scandalul public si la scandal in justitie, vom asista la cea mai penibila campanie electorala din partea filialei liberale, cu blocaje si acuze absolut jenante.

Cat despre liste si componenta lor atat la CL, cat si la CJ, cu siguranta validarea lor va constitui o mare problema! In Adunare Generala, s-ar putea sa asistam la rasturnari spectaculoase de situatie. Si cand te gandesti ca toate aceste lucruri se intampla din cauza aceluiasi nenorocit de dosar care a intors pe dos Clujul si care a creat dusmanii si razboaie pe viata.

Poate nu ar strica, chiar daca in acest moment pare imposibil, ca cele doua tabere sa stea la masa inca o data si sa nu se lase influentate de forte din afara partidului. Razboaiele nu duc la nimic constructiv decat in cazul in care sunt razboaie de eliberare! Iar aici cred ca participantii nu trebuie sa se elibereze decat de cei ce nu au nici o legatura cu PNL. Cel putin oficial!
Rares BOGDAN

Ruptură totală în PNL Cluj....din ziare

Adrian Popa atacă deciziile partidului şi anunţă că, în cazul adoptării votului uninominal, va candida pentru şefia Consiliului Judeţean.
Demis vineri de la conducerea organizaţiei municipale a PNL, printr-o decizie a Biroului Politic Teritorial (BPT) interimar al PNL Cluj, pentru rezultatele slabe de la euroalegeri, Adrian Popa a contestat la Curtea de Onoare şi Arbitraj (COA) a PNL decizia Biroului Politic Central prin care a fost dizolvat vechiul BPT şi validat cel interimar.

“Aprobarea unui Birou Politic interimar, în cazul filialei Cluj, nu a fost precedată de o dizolvare a BPT. Această dizolvare nu s-a produs nici prin votul Delegaţiei Permanente, nici prin îndeplinirea prevederilor articolului 94, alineatul 3 din Statut, care menţionează că vacantarea a mai mult de jumătate din locurile membrilor aleşi în Birou atrage organizarea de noi alegeri”, a afirmat Popa.
Va contesta şi demiterea
El contestă şi faptul că Biroul interimar conţine mai mulţi membri decât prevede Statutul. Popa a mai afirmat că încă se consideră preşedinte în funcţie al PNL Cluj-Napoca.

“Orice decizie intră în vigoare după înştiinţarea oficială a celor implicaţi, eu n-am primit, încă, nici o înştiinţare oficială privind demiterea mea, aşa că, în acest moment, sunt încă preşedintele organizaţiei municipale. Sigur, când voi primi decizia, o voi ataca şi pe aceea”, a afirmat Popa.
El a precizat că în cazul în care COA nu va răspunde favorabil contestaţiei sale va recurge la instanţele de judecată. “Până în 2003 nu puteai merge în instanţă, pentru că spuneau că ei nu pot judeca pe baza Statutului, dar din 2003 avem legea partidelor politice, aşa că nu mai poate face cine ce vrea, fără să răspundă juridic”, a spus Popa.

Popa a contestat şi modul în care a fost constituit Biroul interimar. El consideră că a fost înlăturat datorită unor antipatii personale. “I-am spus lui Marius (Nicoară – n. red.): «Dacă ăia vechi n-au fost buni, atunci propune câte 15 oameni noi în Biroul Teritorial şi în cel Local», n-a avut de unde. I-am mai spus că, dacă nu-i place figura mea, să mă execute pe mine, nici o problemă, dar să nu execute întreaga echipă, care a muncit.

Şi, dacă judecăm aşa, după cum ne place figura unuia sau altuia, atunci aş putea şi eu, ca preşedinte al organizaţiei municipale, să spun despre Nicoară – că şi el e membru al organizaţiei municipale – că nu-mi place că e nebărbierit şi să-l dau afară. Uioreanu are mustaţă, nu se poate cu mustaţă, afară”, a afirmat Popa.

El a mai spus că ar fi dispus chiar să renunţe la candidatura la Primărie şi a făcut o nouă propunere. “I-am spus lui Nicoară că dacă are o problemă cu mine, OK, nu mai candidez la Primărie, nu e nici o problemă, dar atunci să candideze Ovidiu Turdean”, a declarat Popa.

Viceprimarul a declarat ieri că ar putea, în schimb, candida, dacă se va adopta votul uninominal, la preşedinţia Consiliului Judeţean.
“Nu facem candidaturi după ureche
Preşedintele interimar al PNL Cluj, Marius Nicoară preferă să nu comenteze contestaţia lui Popa, aşteptând decizia COA. “E firesc ca domnul Popa să aibă o nelămurire, e dreptul lui, va judeca comisia şi va decide. Eu n-am făcut decât să respect o hotărâre a partidului”, a spus Nicoară.

El n-a dorit să comenteze nici reproşurile viceprimarului faţă de modul în care a fost alcătuit noul BPT. “Sunt părerile lui şi dreptul lui să şi le exprime”, s-a limitat să spună Nicoară.

în schimb, a fost surprins de intenţia lui Popa de a-l contracandida la preşedinţia Consiliului Judeţean. “Foarte bine, e dreptul lui să candideze, dar din partea cui va candida? Vom vedea cine va candida, va decide partidul”, a spus Nicoară. El a respins şi propunerea lui Popa referitoare la candidatura lui Turdean pentru Primărie.

“în PNL nu facem candidaturi după ureche, ci după metode ştiinţifice şi sondaje. Am trimis deja propunerile la Bucureşti şi sondajele sunt deja în desfăşurare”, a afirmat Nicoară. El a refuzat să spună care sunt numele trimise la Bucureşti ca propuneri de candidaturi pentru Primărie, dar a precizat că Adrian Popa figurează pe listă.

“N-am nimic personal cu domnul Adrian Popa, s-a decis în Biroul Teritorial ca toate organizaţiile cu rezultate slabe să se reorganizeze. Cu o singură excepţie, toţi preşedinţii au fost înlocuiţi”, a spus Nicoară
“Hotărârile sunt în vigoare
La rândul său, şi Horea Uioreanu, desemnat interimar la şefia PNL Cluj-Napoca, s-a ferit să comenteze contestaţia lui Popa.

“Chestiunea o va lămuri COA, mai mult n-am ce comenta. Eu cunosc decizia BPC, o respect, am primit un mandat de la BPT, până vineri să vin cu lista noului BPL, şi mă voi conforma. Până la un verdict final al COA, toate hotărârile sunt în vigoare şi produc efecte”, a spus Uioreanu. El explică şi faptul că noul BPT depăşeşte numeric prevederile Statutului.

“Având în vedere că se apropie alegerile locale, BPC a dat posibilitatea extinderii numărului de membri în BPT”, a afirmat Uioreanu. El nu ştie dacă noul BPL va păstra sau nu lista de candidaţi pentru Consiliul Local votată de Biroul condus de Popa.

“Nu ştiu, va trebui să discut cu noul Birou, să decidem împreună. Oricum, conform Statutului, BPT definitivează şi validează listele de candidaţi”, a declarat Uioreanu
Dizolvat de drept
Vicepreşedintele interimar al PNL Cluj, Liviu Radu, membru al Curţii de Onoare şi Arbitraj, ne-a precizat că, în opinia sa, nu mai era necesară o suspendare a BPT de către Delegaţia Permanentă, pentru că preşedintele Nicoară şi-a prezentat demisia.
“Jumătate din BPT a fost ales pe lista preşedintelui, o prevedere statutară introdusă, la vremea respectivă, de Theodor Stolojan. Astfel, eu cred că rezultă destul de clar că dacă preşedintele îşi depune demisia, se dizolvă şi Biroul”, consideră Liviu Radu.
Lista municipiului
Adrian Popa, ex-preşedinteal PNL Cluj-Napoca, a făcut publică în conferinţa de presă de ieri o listă cu candidaţii pe care organizaţia liberală municipală îi propune pentru Consiliul Local şi pentru Consiliul Judeţean
Potrivit anunţului oficial de astăzi, Biroul Politic Municipal al PNL Cluj-Napoca a votat în şedinţele din 22 şi 24 ianuarie 2008 lista de candidaţi pentru Consiliul Local Cluj-Napoca în următoarea componenţă:

1. Adrian Popa, viceprimar Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Ligii Aleşilor Locali PNL

2. Ovidiu Turdean, liderul consilierilor locali PNL

3. Horea Florea, consilier local

4. Mihnea Iuoraş, vicepreşedinte

al Tineretului Naţional Liberal din România, secretar de stat

5. Mircea Maniu, profesor universitar

6. Silviu Gheduţ, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal Cluj-Napoca

7. Rodica Diacicov, stomatolog, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale Cluj

8. Sebastian Moga, vicepreşedinte

al Tineretului Naţional Liberal Cluj

9. Tudor Puşcaş, consilier local

10. Ioana Avram, arhitect, vicepreşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale Cluj
Biroul Municipal Cluj-Napoca al PNL i-a mai propus, pentru poziţii în primele 5 locuri pe listele pentru Consiliul Judeţean, pe Ioan Petran şi Aurel Coltor. Trebuie precizat că din lista propusă de Popa, lipsesc doi actuali consilieri locali: Ciprian Păun şi Radu Morariu.

Păun nu a putut fi contactat ieri. în schimb, Radu Morariu ne-a declarat că nu va mai ocupa o poziţie eligibilă pentru că nu-i permite timpul. “Anul acest îmi va fi practic imposibil să mă implic fizic în campanie aşa cum ar trebui, pentru că avem câteva proiecte de dezvoltare a companiei”, ne-a declarat Morariu, directorul unei societăţi de turism cu sediul la Cluj. n
Turdean: “Susţin demersul lui Popa”
Vicepreşedintele organizaţiei municipale, Ovidiu Turdean (foto), susţine în totalitate demersul lui Popa. “Deciziile de numire a interimatelor la conducerea BPT şi BPL, din punctul nostru de vedere, sunt nule absolut, întrucât nu au fost precedate de dizolvarea fostelor Birouri prin Hotărâri ale Delegaţiei Permanente – la nivel naţional, în cazul BPT, sau la nivel judeţean, în cazul BPL, sau prin demisia a jumătate plus unul din membrii Birourilor respective, aşa cum prevede Statutul. în opinia noastră, Biroul municipal ales în 2004 este singurul în funcţie”, a declarat Turdean.

El susţine necesitatea unei adunări generale a liberalilor clujeni. “îmi pare foarte rău pentru apariţia acestui scandal, pentru că el periclitează organizaţia şi o slăbeşte în ochii electoratului. în acest moment cred că se impune să rezolvăm urgent problema reprezentativităţii. Trebuie întrunită Adunarea Generală, care să decidă cine ne va reprezenta în alegerile locale”, a afirmat Turdean.

El nu e de acord cu propunerea lui Popa privind candidatura sa la Primărie. “E o idee pe care nu o agreez, pentru că Adrian Popa este liderul organizaţiei municipale şi a reuşit să adune în jurul său o echipă de oameni valoroşi (şi prin asta se defineşte un lider, prin capacitatea de a aduna oameni valoroşi în jurul său), care mai au ceva de spus în PNL
Cluj-Napoca”, a conchis Turdean.

CHEF TNL



La sfarsitul acestei saptamani TNL Cluj a organizat un mic chef la Rebeca,in apropiere de Gherla.
Au participat si o serie de colegi de la org. Dej,Gherla,Turda.A fost prezent si domnul dep. Horea precum si o serie de membri marcanti ai PNL Cluj.
Multumim domnului Marius Nicoara si celor ce au facut posibila aceasta deplasare.Multumirii si Angelei Rusu si Ursu D. care au facut o seara super alaturi de membri PNL Cluj,multumiti si lui Szeplecan Mihai si succes in campanie,vom fi i tarii in campanie.

duminică, 27 ianuarie 2008

Surpriză politică locală

În emisiunea Telepolitica, realizată de Lucian Danciu pe Antena 1 Cluj, vicele Adrian Popa a declarat, uşor surprinzător, că se gândeşte să nu mai candideze la Primărie din partea PNL, ci la preşedinţia Consiliului Judeţean, pe vot uninominal. Cum şi preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, şeful pe linie politică al vicelui, a declarat pentru Ziua de Cluj că va candida fix pe aceeaşi funcţie… se anunţă lupte grele.

Zero dosare Palocsay înaintate spre validare

Reprezentanţii Prefecturii au anunţat că nu au primit spre validare nici un dosar de retrocedare pentru cele 166 de hectare din Livada Palocsay, administrate de Staţiunea de Cercetare Pomicolă Cluj.
“La şedinţa de ieri s-au luat în discuţie alte dosare în baza Legii nr. 247/2005 primite din partea Comisiei Locale Băişoara, respectiv Săvădisla. Acestea din urmă vizează terenurile de pe traseul Autostrăzii Transilvania din satul Stolna.

în urma solicitării lansate de prefect în luna noiembrie a anului trecut, la întâlnirea de la Huedin, referitor la zonele necooperativizate sau parţial cooperativizate din zona de munte, s-au trimis 55 de dosare care au fost validate. Per total, în urma acestui demers s-au validat 198 de dosare”, au precizat reprezentanţii Prefecturii.

De asemenea, tot ieri au mai fost validate alte 34 de dosare primite din partea mai multor comune clujene şi au fost anulate administrativ 31 de titluri de proprietate, din cauza numelor greşite înscrise, amplasamentelor trecute eronat sau confuziilor la numerele parcelelor de teren înscrise în documente.

“în ceea ce priveşte terenurile de la Palocsay, după retrimiterea dosarelor către Comisia Locală în data de 16 ianuarie pentru completare, Comisia Judeţeană nu a primit la şedinţa de astăzi (vineri – n. red.) nici un dosar completat spre validare”, a explicat prefectul Călin Platon, cel care prezidează Comisia Judeţeană.

Acesta a menţionat că a solicitat reprezentanţilor Agenţiei Domeniilor Statului să prezinte până la sfârşitul săptămânii viitoare o situaţie la zi a rezervei de teren disponibil la nivelul judeţului Cluj, pe localităţi şi pe deţinători, astfel încât Comisia Judeţeană să poată decide ulterior asupra posibilităţilor de atribuire a terenurilor rămase către cei îndreptăţiţi.

Preşedintele Comisiei Locale de Fond Funciar, viceprimarul Boros Janos, a explicat că la nivelul Camerei Agricole se lucrează cu revendicatorii la completarea dosarelor şi că, probabil, săptămâna următoare vor fi înaintate spre validare Comisiei Judeţene zece sau chiar mai multe dosare.

Adrian Popa, din preşedinte, simplu membru

Viceprimarul a fost destituit din fruntea PNL Cluj-Napoca. Interimatul va fi asigurat de deputatul Horea Uioreanu.
Biroul Permanent Interimar al PNL Cluj a decis în şedinţa de ieri dizolvarea structurilor de conducere în circa 30 de organizaţii din judeţ, acolo unde scorul obţinut la alegerile europarlamentare a fost sub media obţinută de organizaţia judeţeană. Şi organizaţia PNL Cluj-Napoca se numără printre cele care au avut un scor slab la alegerile din noiembrie, iar Biroul Permanent Judeţean Interimar a decis dizolvarea Biroului Permanent Municipal, condus până azi de viceprimarul Adrian Popa.

“Tot ce este sub 10,24% (scorul PNL Cluj la euroalegerile din noiembrie 2007 – n. red.) este dizolvat şi se reconstruieşte sub forma birourilor interimare”, a anunţat după şedinţa Biroului Interimar Judeţean preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară. Atfel, au fost dizolvate conducerile tuturor organizaţiilor din judeţ care au obţinut sub acest scor.

“Nu am aplicat sancţiuni. Am procedat aşa cum a procedat Bucureştiul, când a cerut demisia şi demiterea celor care au obţinut sub 12% la alegerile europarlamentare. Noi am mers pe o altă formulă. Am spus: cei care au obţinut sub media judeţeană, şi, din păcate, foarte multe organizaţii sunt în această situaţie, să fie reconstruite. Am hotărât ca şi unele organizaţii care au obţinut rezultate bune să aibă posibilitatea de a-şi reconstrui birourile, în aşa fel încât pe parcursul a două săptămâni să finalizăm acest proces şi să ne apucăm de treabă, pentru a obţine la nivelul judeţului Cluj ceea ce spun eu că merităm”, a declarat Nicoară.

Liderul PNL Cluj a precizat că Uioreanu îl va înlocui pe Adrian Popa în fruntea organizaţiei Cluj-Napoca. “Sunt apoape 30 de organizaţii sub acest prag. Am decis astăzi o reorganizare şi pe zone, iar membrii noului Birou Judeţean Interimar se vor ocupa de 5-6 comune. Până săptămâna viitoare urmează să fie numiţi preşedinţi interimari acolo unde este cazul. La Cluj a fost desemnat Horea Uioreanu să reconstruiască organizaţia, şi va propune săptămâna viitoare un birou interimar.

Horea Uioreanu a fost numit preşedinte interimar la PNL Cluj-Napoca cu un singur vot împotrivă, restul – pentru. La Turda va fi Virgil Pop, la Dej va fi Marius Mânzat, secondat de primarul Ioan Ungur, iar la Huedin va fi Mircea Abrudan, secondat de Horea Matiş. Mandatul noilor birouri va fi să obţină peste media pe ţară la viitoarele alegeri”, a declarat Nicoară. El a precizat că neîndeplinirea mandatului va atrage sancţiuni severe.

“Sancţiunile vor fi extrem de severe, pentru că, în conformitate cu deciziile conducerii centrale a partidului, organizaţiile judeţene care nu obţin media pe ţară nu vor putea să-şi desemneze senatori sau deputaţi”, a anunţat Nicoară. Proaspătul preşedinte interimar al PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu (care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al PNL Cluj), ne-a declarat ieri că nu este o bucurie pentru el această nouă funcţie. “Oferta care mi s-a făcut de către Biroul Judeţean este onorantă, dar munca depusă va fi extraordinar de mare, iar responsabilitatea este grozavă. Deci nu pot să spun că mă bucur.

Ba din contră, mă aşteaptă zile fripte şi grele. Până săptămâna viitoare voi veni cu un birou interimar; voi avea discuţii cu consilierii locali, cu viceprimarul şi până vineri voi prezenta o propunere de birou”, a precizat Uioreanu. Deputatul a refuzat să răspundă întrebării referitoare la o posibilă cooptare a lui Adrian Popa în viitorul birou interimar. “Nu pot să spun până când nu voi discuta cu dânsul”, ne-a declarat Uioreanu
“Deja mă cuprinde o mare, mare lehamite…”
Viceprimarul Adrian Popa nu a răspuns ieri la telefon. în schimb, poziţia sa şi-a prezentat-o pe blog-ul său. “Tocmai am aflat că nu mai sunt preşedintele PNL Cluj-Napoca. Am fost suspendat, cred, iar interimar în locul meu e deputatul Horia Uioreanu. Fireşte, nu e absolut nimic surprinzător în asta, eram ferm convins că aşa o să se întâmple. Gândirea unor oameni este foarte simplă şi foarte uşor previzibilă. Ce pot să zic…

îmi pare rău că Marius Nicoară (preşedintele PNL Cluj, pentru necunoscători), un om pe care încă îl stimez, se lasă cu prea mare uşurinţă manipulat de o gaşcă de mici şmecheraşi care au ca unic scop în viaţă să atingă «ciolanul» măcar cu un degeţel. Fără muncă, fără merite, fără talent, fără bărbăţie - doar prin şmecherii ieftine pe care ei le numesc, pompos, «intrigi» şi «strategii». Deja mă cuprinde o mare, mare lehamite…”, a scris ieri Adrian Popa
Tişe: “E o problemă internă a lor”
Prim-vicepreşedintele PD-L Cluj, Alin Tişe, a declarat ieri pentru ZIUA de Cluj că nu crede în zvonurile referitoare la o posibilă părăsire de către Popa a PNL, pentru a se înscrie în PD-L. “Nu cred că va face acest gest. Eu sunt convins că va rămâne în PNL, dar aceasta este o problemă internă a liberalilor clujeni, pe care sunt convins că şi-o vor rezolva”, ne-a declarat Tişe.

Preoţi în consiliile locale şi judeţene

Senatorul PRM Gheorghe Funar intenţionează să solicite PF Patriarhul Daniel o derogare de la o hotărâre a Sfântului Sinod din 2004, potrivit căreia preoţii ortodocşi nu au voie să se implice în politică şi să participe la alegeri.

“Mulţi preoţi de la ţară mi-au spus că şi-ar dori să candideze în alegeri, dar nu li se dă voie. Sunt persoane care cunosc foarte bine problemele comunităţilor lor, au autoritatea necesară şi ar putea fi utili administraţiei locale”, a declarat Funar.

El a afirmat că preoţilor ar trebui să li se permită să candideze în alegerile locale, dar numai pentru funcţii de consilieri locali sau consilieri judeţeni şi doar ca independenţi, nu pe liste de partid.

Funar a precizat că va lansa propunerea în interiorul grupului de rugăciune de la Senat, urmând să înainteze solicitarea PF Patriarhul Daniel. Amintim că, în repetate rânduri, îPS Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania, s-a opus vehement oricărei forme de implicare a clerului în viaţa politică.

Primăria Cluj, unul dintre cei mai mari investitori

Municipalitatea clujeană are programat pentru 2008 un buget de investiţii de 91 de milioane de euro.
Reprezentanţii municipalităţii şi-au conturat principalele obiective în care vor investi anul acesta. ZIUA de Cluj vă prezintă modul în care vor fi alocaţi cei peste 328 de milioane de lei (aproximativ 91 de milioane de euro) din bugetul municipiului, stipulaţi în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local, anunţată pentru ultima zi a lunii ianuarie.

Conform documentului, Primăria Cluj-Napoca şi-a propus să cheltuiască în 2008 peste 75 de milioane de lei pentru susţinerea unor lucrări începute anul trecut, peste 52 de milioane în vederea achiziţionării de bunuri şi aproximativ 200 de milioane pentru demararea unor noi obiective de investiţii, multe dintre acestea enunţate de către edilul municipiului la începutul lunii.
Astfel, anul acesta municipalitatea îşi propune continuarea lucrărilor la centurile ocolitoare (15 milioane de lei), la străzi precum Aleea Godeanu, Actorului, Teleorman, Cojocnei, Dâmboviţei, Parâng, Paris, Bucegi, Jupiter, Meteor, străzile adiacente Maramureşului, la podurile din oraş (3 milioane).
Programului celor 100 de străzi îi revin în proiectul de buget 70 de milioane de lei, iar alte lucrări noi vizează străzile Scorţarilor, Năsăud, Baba Novac, Răvaşului, Crinului, Ciobanului, Târnavelor, Mărăşti şi Eugen Ionesco. în plus, o surpriză pentru şoferii clujeni, Primăria intenţionează să monteze camere de urmărire în trafic, în acest sens alocând 500.000 de lei.
De asemenea, instituţia intenţionează să achiziţioneze echipamente de semaforizare şi să continue programul de implementare a managementului traficului din oraş, având programaţi în acest sens peste 5 milioane de lei.
O altă direcţie vizează modernizarea pasajelor pietonale subterane cu 5,1 milioane de lei, amenajarea pietonalelor B-dul Eroilor şi Piaţa Unirii, amenajarea parking-ului subteran de pe strada Primăverii cu 2 milioane de lei, cât şi a garajului public subteran din Piaţa Mihai Viteazu, cu 3,5 milioane de lei.

Modernizarea şcolilor “mănâncă” peste 8 milioane
La capitolul învăţământ, municipalitatea va cheltui peste 8,3 milioane de lei pentru modernizarea unor grădiniţe, a Liceului Teoretic Lucian Blaga, Grupului Şcolar A. Borza, Grupului Şcolar Terapia, Şcolii Emil Isac, pentru construirea sediului Grădiniţei nr. 1, consolidarea sălii de sport Gh. Şincai, dar şi pentru lucrările aferente campusurilor Transilvania şi celui tehnic Preuniversitar.
De asemenea, alţi 5.045.000 de lei sunt programaţi pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice aferente mansardării sau modernizării sistemelor de încălzire aparţinând clădirilor unde funcţionează douăzeci şi şapte de grădiniţe şi licee din municipiu.
Printre acestea sunt incluse Colegiul Tehnic Energetic, cel de Transporturi, 6 grădiniţe, Grupul Şcolar Unirea, Grupul Şcolar Terapia, Liceul E. Pora, Şcoala Generală Horea, Liceul Mihai Eminescu, Grupul Şcolar Aurel Vlaicu, Colegiul Tehnic Napoca, Colegiul Economic Iulian Pop, Colegiul de telecomunicaţii Augustin Maior.

18 milioane pentru cultură şi sănătate
Bugetul pentru sănătate se ridică la două milioane de lei, care urmează să fie utilizaţi în vederea extinderii şi modernizării spaţiilor medicale de la Spitalul Clinic Municipal. La sectorul cultură, recreere şi religie sunt programaţi peste 16,5 milioane de lei. Banii vor fi cheltuiţi pentru terminarea lucrărilor la Bastionul Croitorilor, concomitent cu redarea acestuia circuitului turistic (1,5 milioane de lei).
De asemenea, pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice aferente construirii noului sediu al Filarmonicii, reabilitării Pieţei Avram Iancu, a monumentelor Matei Corvin, Horea, Cloşca şi Crişan, Crucea de la Cetăţuie, Mihai Viteazu, pentru executarea stemei de pe clădirea Primăriei situată pe B-dul Eroilor, cât şi pentru modernizarea fântânilor arteziene sunt programate peste 2,8 milioane de lei.
Documentaţiile necesare demarării lucrărilor la respectivele obiective aflate în planul municipalităţii pentru anul în curs sunt evaluate la 12,2 milioane de lei.
La categoria asigurări şi asistenţă socială, conform propunerii de buget, sunt direcţionate alte 1,83 milioane. Fondurile sunt necesare construirii unei creşe pe Aleea Herculane nr. 13, dar şi mansardării imobilului de pe str. Emil Zola nr. 5, lucrări pentru care revin 1,05 milioane de lei.
Restul banilor urmează să fie utilizaţi pentru dotările unor creşe şi cantine din municipiu, dar şi în vederea efectuării studiilor tehnice pentru mansardarea creşelor de pe str. Meziad şi Mehedinţi

100 de milioane pentru locuinţe
Pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică sunt programate aproximativ 100,6 milioane de lei. Din această sumă, peste 12 milioane de lei sunt destinate lucrărilor aferente locuinţelor din Cartierul Oser (str. Timişului-Blajului-Rodnei – n. red.), 4,5 milioane de lei revin construirii blocurilor de locuinţe de pe str. Sighişoarei, destinate închirierii, 5 milioane vor fi cheltuite pentru construirea unor blocuri de locuinţe ieftine destinate vânzării către tineri, în timp ce pentru proiectele tehnice aferente blocurilor de pe strada Taberei sunt prevăzuţi 400.000 de lei.
Amenajarea şi redimensionarea pieţelor publice Flora, Zorilor şi Hermes vor necesita, conform calculelor specialiştilor municipalităţii, aproape 1,5 milioane, în timp ce pentru amenajarea Pieţei Grigorescu municipalitatea este dispusă să cheltuiască 12 milioane.
Modernizarea sau extinderea iluminatului public şi a celui arhitectural din oraş se va realiza din peste 23 de milioane de lei, în timp ce reabilitarea termică a blocurilor beneficiază de o alocare de peste 16 milioane de lei. Parking-ul Calvaria are prevăzuţi alţi 3 milioane de lei pentru demararea lucrărilor de casetare a pârâului din zonă.
în planurile Primăriei şi-au mai făcut loc amplasarea de cişmele în diverse zone din municipiu (250.000 de lei) şi un centru de informare turistică şi infochioşcuri (320.000 de lei). Peste 5 milioane de lei vor costa, după estimările municipalităţii, studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice aferente multora dintre investiţiile de la capitolul locuinţe, servicii şi dezvoltare publică.
La aceste sume se vor adăuga peste 3 milioane de lei pentru reactualizarea unor secţiuni din harta municipiului, pentru studii de circulaţie, dar şi pentru reactualizarea Planului Urbanistic General.

Protecţie de peste 4 milioane pentru mediu
în sectorul protecţiei mediului sunt programate lucrări de aproximativ 4,6 milioane de lei care urmează să fie cheltuiţi pentru pasivizarea Rampei de la Pata Rât, amenajarea şi modernizarea de puncte gospodăreşti, concomitent cu amenajarea unor noi puncte de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice.

Mai mult, suma va fi direcţionată şi spre realizarea unor studii de fezabilitate pentru viabilizarea Canalului Morii, consolidări şi reabilitarea parcurilor Simion Bărnuţiu şi Micro II Gheorgheni, dar şi pentru finalizarea hărţii de zgomot a oraşului.
Peste 26 de milioane merg la regii
Pentru Regia de Administrare a Domeniului Public sunt incluşi în propunerea de buget 150.000 de lei, destinaţi modernizărilor staţiilor de betoane şi mixturi asfaltice, 130.000 pentru studiul de fezabilitate pentru construirea unei staţii de carburanţi şi dotări independente, dar şi 100.000 de lei pentru extinderea centrului de întreţinere şi tratare a câinilor. Modernizările aflate în planul Regiei Autonome de Termoficare sunt evaluate la peste 17,8 milioane de lei.
Suma urmează să fie cheltuită pentru continuarea automatizării centralelor termice, reabilitarea reţelelor de apă fierbinte, a Centrului Termic Zonal Someş Nord, a reţelelor aferente de pe traseul străzilor ce vor fi reparate, dar şi a reţelelor termice de transport şi distribuţie a agentului termic de la punctele şi centrele termice la consumatori.
Pentru RATUC, municipalitatea este dispusă să cheltuiască de la bugetul general peste 5 milioane de lei în vederea modernizării liniei de tramvai tronson I, strada Primăverii - Pod Garibaldi, dar şi pentru alte dotări.

SI TOTU-SI UDREA,,,,,,,?!

Organizaţia de Femei a PDL îşi desemnează conducerea
Organizaţia de Femei a PDL îşi desemnează conducerea

Sulfina Barbu, presedinta Organizatiei de Femei a PDL, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, sambata, 26 ianuarie 2008. Organizatia de Femei a PDL si-a desemnat, sambata, membrii Biroului Permanent National, care va fi condus de Sulfina Barbu in functia de presedinte, secondata de doi prim-vicepresedinti, Oana Badea (ex-PD) si Gabriela Petre (ex-PLD), deputatul Gratiela Iordache fiind secretar general.

Daniela Popa a fost aleasă preşedinte al PC

Daniela Popa a fost aleasă preşedinte al PC
Deputata Daniela Popa a fost aleasă preşedinte al PC, cu 570 de voturi din cele 1200 de voturi valabil exprimate de către delegaţii la congresul extraordinar al conservatorilor.

Popa a primit 570 de voturi pentru şi 642 de voturi împotrivă.

Florin Anghel a primit 557 de voturi pentru şi 642 împotrivă.

Senatorul Sabin Cutaş a primit 85 de voturi pentru şi 1127 de voturi împotrivă.

După anunţarea rezultatelor votului, Cutaş a precizat, de la tribuna congresului, că voturile sale se îndreptă spre Daniela Popa.

Sala a izbucnit în huiduieli şi fluierături, pe de o parte şi ovaţii, pe de altă parte când Daniela Popa a venit să ia cuvântul de tribuna congresului.

Noul preşedinte al PC Daniela Popa a anunţat că toţi 31 de candidaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai partidului vor fi numiţi în aceste posturi.

Aceştia sunt: Codrin Şefãnescu, Terinte Radu, Ciornei Silvia, Marinescu Marius, Popescu Irinel, Corneliu Ciontu, Ardelean Lia, Ţundrea Ioan, Sergiu Andon, Ciucă Bogdan, Pascu Bogdan, Niţulescu Teodor, Liliana Mincă, Popescu Cristian Victor Piedone, Nicolaescu Marcel, Ulise Toader (Alba), Teodorescu Cãtălin (Argeş), Avram Constantin (Bacău), Bodea Traian (Bihor), Obreja Gheorghi (Brăila), Lozneanu Marcela (Botoşani), Ţuclea Valerian (Buzău), Cotarcea Dragoş (Dolj), Durbacă Eugen (Galaţi), Socotar Gheorghe Dinu (Mureş,) Anghel Florin Serghei (Prahova), Ignătescu Camelia (municipiul Suceava), Grapini Maria (Timiş), Ciurea Marian (Vaslui), Buşe Dumitru (Vâlcea).

De asemenea, preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu a anunţat că viitorul consiliu de onoare pe care-l va conduce este format din preşedintele PC Daniela Popa, secretarul general Codruţ Şereş, Dan Ioan Popescu şi Mihai Lazăr.

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Înalţii ierarhi, pensionaţi la 80 de ani?

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, este de acord cu pensionarea înalţilor ierarhi care au împlinit vârsta de 80 de ani, dar numai pentru caz de boală sau neputinţa de a mai conduce. Mitropolitul a afirmat, vineri, că a auzit, neoficial, că ar exista o astfel de idee, deşi încă nu a fost discutată în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

"Nu s-a discutat în Sfântul Sinod, este dreptul Prea Fericitului Daniel să propună şi al nostru să fim sau nu de acord. Vârsta nu este definitorie. Preafericitul Teoctist conducea şedinţe-maraton de Sinod, care durau două zile, la 92 de ani. Sunt de acord că cei care au împlinit 80 de ani să se pensioneze, dar numai pentru caz de boală sau neputinţă de a mai conduce, pentru incapacitate de muncă", a spus IPS Bartolomeu.

În opinia acestuia, înalţii ierarhi care simt că nu mai sunt în stare, ar trebui să se retragă.

Reacţia mitropolitului Clujului este urmare a unui comunicat de vineri al Fundaţiei culturale "Sarmisegetuza", din Cluj-Napoca, în care PF Daniel, patriarhul BOR, este acuzat că vrea să obţină o hotărâre a Sfântului Sinod conform căreia ierarahii peste 80 de ani să iasă la pensie şi care l-ar viza direct pe IPS Bartolomeu.

"Această iniţiativă nu este întâmplătoare şi îi vizează în mod direct pe IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, care are 87 ani, şi pe PS Eftimie al Romanului, foşti opozanţi ai actualului patriarh la alegerile din septembrie anul trecut. PF Daniel pregăteşte numirea în locurile vacante a unor intimi ai săi", se arată în comunicatul "Sarmisegetuza".

Uioreanu în locul lui Popa

Adrian Popa a fost demis din fucţia de preşedinte al organizaţiei municipale Cluj a PNL. Motivul invocat oficial este procentul scăzut obţinut de organizaţia municipală la alegerile pentru Parlamentul European.

Interimatul va fi asigurat de deputatul Horea Uioreanu.

Decizia a fost luată în cadrul Biroului Permanent Teritorial, care s-a întrunit vineri. "Nu este ceva legat de persoana domnului Popa. Biroul a luat în discuţie toate organizaţiile care au obţinut scor sub media pe judeţ. S-a insistat foarte mult pe persoana mea pentru interimat. Am o sarcină extrem de complicată de acum", a afirmat noul şef al PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu.

În cadrul şedinţei de vineri, s-a decis restructurarea mai multor filiale, printre care Dej, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii şi Huedin.

Săptămâna viitoare, Uioreanu urmează să formeze un nou birou municipal, după ce vor avea loc discuţii cu membrii din actualul birou.

Nokia le va propune salariaţilor germani, rămaşi fără slujbe, să vină în România

Nokia le va propune salariaţilor germani, rămaşi fără slujbe, să vină în România
Grupul finlandez de telecomunicaţii Nokia va propune salariaţilor locali din fabrica sa din Germania, rămaşi fără slujbe, să se deplaseze în România, unde va fi instalată viitoarea fabrică, relatează vineri un cotidian regional.

Potrivit cotidianului Rheinische Post, care citează surse apropiate companiei, aceasta este una dintre propunerile pe care Nokia la va lua în discuţie, săptămâna viitoare, cu sindicatele şi politicienii germani.

Prima companie la nivel mondial producătoare de telefoane mobile a anunţat săptămâna trecută că îşi va închide, la jumătatea lui 2008, fabrica de la Bochum (vest), care este prea costisitoare, urmând să îşi deschidă o alta, în România.


Elena Băsescu: M-am despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion

Elena Băsescu: M-am despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion
Fiica şefului statului, Elena Băsescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, pentru a pune capăt speculaţiilor din presă, precizează că s-a despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion.

“În dorinţa de a pune capăt speculaţiilor din presă, ţin să precizez că m-am despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion”, a spus Elena Băsescu.

La jumătatea lui noiembrie 2007, Elena Băsescu declara, la Cluj-Napoca, la finalul unei prezentări de modă, că nu este nicio problemă dacă are o relaţie cu fiul liderului grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor atâta vreme cât Andrei nu face politică.

Tot atunci, ea a spus că, în momentul în care se va despărţi de Andrei Hrebenciuc, va anunţa acest lucru în mod oficial, pentru a înlătura speculaţiile.

Nicolăescu: Propunerea PNL care o vizează pe Norica Nicolai la Justiţie nu va fi schimbată

Nicolăescu: Propunerea PNL care o vizează pe Norica Nicolai la Justiţie nu va fi schimbată
Preşedintele PNL Mureş, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că exclude, în acest moment, posibilitatea ca în structurile superioare ale partidului să fie modificată propunerea Norică Nicolai pentru postul de la Ministerul Justiţiei.

"E o variantă de lucru pe care o excludem", a spus Nicolăescu, întrebat dacă Biroul Politic al partidului nu a luat încă în discuţie o altă persoană pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Nicolăescu s-a arătat încrezător într-un răspuns favorabil al Curţii Constituţionale la sesizarea Guvernului în cazul Nicolai.

"Curtea Constituţională are termen 20 de zile pentru a se pronunţa. Dacă până atunci Curtea Constituţională nu dă un răspuns, nu vom lua în discuţie. Dacă dă un răspuns negativ, vom lua în discuţie. Dar eu sunt convins că la nivelul Curţii răspunsul va fi pozitiv. Consultările pe care le-am avut cu numeroşi experţi în drept constituţional spun că acesta trebuie să fie un răspuns corect", a spus Nicolăescu.

Guvernul a sesizat, joi, Curtea Constituţională pentru refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a accepta nominalizarea Noricăi Nicolai ca ministru al Justiţiei, printr-o scrisoare transmisă de către premierul Călin Popescu Tăriceanu în care se solicită Curţii să constate că acest refuz este neconstituţional.

"Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a transmis astăzi (joi - n.r.) preşedintelui Curţii Constituţionale o sesizare prin care se solicită Curţii să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, în sensul art.146, lit.e din Constituţie, între Guvernul României şi Preşedintele României, cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai. Se solicită Curţii Constituţionale, în numele Guvernului României, să constate că refuzul Preşedintelui României de a o numi pe doamna Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei este neconstituţional", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Vicepreşedintele liberal Norica Nicolai a fost nominalizat de PNL pentru postul de ministru al Justiţiei la sfârşitul anului trecut, dar preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze decretul de numire.