UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
marți, 18 decembrie 2007
Tăriceanu cere parlamentarilor să voteze bugetul pe 2008
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut parlamentarilor să renunţe la lupte politice şi acţiuni electorale pentru a vota proiectul de buget pe 2008, arătând că proiecţia bugetară este una echilibrată şi permite dezvoltarea în continuare a României.
"Am aşezat cheltuielile pe o bază solidă şi sănătoasă, nu creştem impozitele şi taxele, nici nu introducem altele noi. Fac un apel să depăşim considerentele electorale şi să votăm acest buget", a spus Tăriceanu, în plenul Parlamentului.
El a arătat că bugetul va fi alimentat din rezultatele creşterii economice, îmbunătăţirea disciplinei fiscale şi lărgirea bazei de impozitare.
"Vom lărgi baza de impozitare a veniturilor prin eliminarea plafonului de cinci salarii medii brute la plata contribuţiilor la pensii, corelat cu eliminarea plafonului de pensii, prin egalizarea bazei de impunere pentru pensii şi şomaj, precum şi prin includerea tuturor veniturilor în baza de calcul pentru contribuţiile sociale", a afirmat premierul.
Tăriceanu a asigurat că nu se va renunţa la cota unică de impozitare, arătând că introducerea acesteia, deşi criticată inclusiv de Fondul Monetar Internaţional, a determinat o creştere a veniturilor bugetare cu 18 %, în 2005, cu 24%, în 2006, şi cu peste 30 %, în 2007.
"Cu taxe mai mici, vom încasa la buget, anul viitor, 39,3% din PIB, comparativ cu 29% în 2004. Este un buget normal pentru o Românie proaspăt intrată în clubul european şi care vrea să îşi valorifice şansele", a arătat şeful Guvernului.
El şi-a încheiat discursul reluând apelul către parlamentari la "responsabilitate politică" şi cerându-le să voteze bugetul pentru anul viitor.
Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectul Legii bugetului de stat şi cel al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008.
La şedinţă participă un număr de 235 de parlamentari.