Curtea Constituţională (CC) a respins,azi , sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură PNL-UDMR, cu o zi înaintea datei programate pentru dezbaterea şi votarea în Parlament a documentului Opoziţiei.
Curtea a decis cu unanimitate de voturi ca sesizarea PDL să fie respinsă ca inadmisibilă.
Curtea Constituţională (CC) a dezbătut sesizarea PDL, care a reclamat că ar fi neconstituţională moţiunea de cenzură PNL-UDMR.
Liberalii au depus, în 6 octombrie, la Parlament moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României". Moţiunea este semnată de parlamentarii PNL, UDMR şi de şapte reprezentanţi ai PSD. Textul moţiunii a fost citit, joi, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, dezbaterea şi votul urmând să aibă loc marţi.
Parlamentarii PDL au trimis, joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate privind iniţierea moţiunii de cenzură de către aceiaşi parlamentari care au semnat şi moţiunea de cenzură precedentă. Documentul a fost elaborat de parlamentarii jurişti din PDL, în urma disputei din plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
În opinia democrat-liberalilor, semnatarii moţiunii de cenzură depuse de PNL şi UDMR după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectele de lege privind salarizarea unică, educaţia şi reorganizarea agenţiilor nu mai pot semna o altă moţiune în aceeaşi sesiune.
Conform articolului 113, alineatul 4 din Constituţie, dacă o moţiune de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului.
Punctul de vedere al PDL a fost respins de parlamentarii PNL, PSD şi UDMR, care au arătat că interdicţia se aplică pentru două moţiuni de cenzură iniţiate fără ca acestea să fie urmarea angajării răspunderii Guvernului.
Reprezentanţii celor trei partide afirmau că prevederile constituţionale nu interzic semnarea mai multor moţiuni de cenzură de aceiaşi parlamentari, dacă moţiunile respective sunt urmare a angajării răspunderii Guvernului.
Moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României", semnată inclusiv de şapte parlamentari PSD, conţine atacuri dure la adresa şefului statului şi a Cabinetului Boc II, nu şi la componenta social-democrată a guvernării. Documentul aduce în discuţie "nereprezentativitatea flagrantă" şi ilegalitatea în care se află Guvernul Boc II, aflat "la masa puterii" prin încălcarea Constituţiei.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"