Dacă actualele măsuri de austeritate eşuează, în 2011 am putea avea nevoie de o nouă diminuare a salariilor, cu 30%-50%, a spus ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
"Nu am făcut o analiză pe scăderea salariilor anul viitor, dar dacă nu am fi luat aceste măsuri ar fi posibil să scadă salariile şi cu 70% în 2011. Dacă nu am fi luat aceste măsuri şi dacă se aplică şi nu vor avea rezultatel scontate, singura soluţie este să cadă Guvernul", a declarat Şeitan.
La finalul şedinţei de duminică Guvernul a adoptat proiectele de legi prin care sunt reduse salariile, pensiile şi alte prestaţii sociale din sectorul bugetar, iar premierul Emil Boc a arătat că proiectele de legi vor intra în vigoare odată cu avizul Parlamentului şi publicarea în Monitorul Oficial.
Premierul a spus că reducerea salariilor şi pensiilor va fi valabilă doar până la sfârşitul anului 2010, măsura fiind una temporară.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
luni, 31 mai 2010
vineri, 28 mai 2010
12 km de autostrada in 2010
La inaugurarea celor 42 de km din Autostrada Transilvania, pe 1 decembrie 2009, ministrul Transporturilor Radu Berceanu(PDL) a promis că anul viitor se vor inaugura încă 48 de km din acest drum. Era firesc să facă promisiuni, era în campanie electorală. Chiar dacă partidul său a câştigat alegerile prezidenţiale şi PDL deţine puterea din toate punctele de vedere, Berceanu nu a primit un buget suficient de mare pentru a-şi duce la bun sfârşit promisiunile şi doar 12 km de autostradă vor fi inauguraţi în 2010.
Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADNR), Dorina Tiron, a declarat că doar cei 12 km de autostradă dinte Câmpia Turzii şi Gilău vor fi daţi în folosinţa în acest an. "În acest an vom finaliza kilometri de autostradă dintre Câmpia Turzii şi Turda şi intenţionăm şi pe sectorul 3C (n.r. Suplacu de Barcău-Borş) pentru a termina măcar 16 km", a mărturisit Dorina Tiron.
De asemenea, directorul CNADNR a recunoscut că datoria faţă de Bechtel de peste 100 de milioane de euro nu va putea fi plătită în ianuarie, ci deabia în prima săptămână a lunii februarie. "Ştiu că am datorii faţă de Bechtel pe care trebuie să le plătesc. Este vorba de o sumă de peste 100 de milioane de euro, însă deabia la începutul lunii februarie se vor putea face plăţi pentru că până atunci nu vom avea bugetul stabilit", a explicat Tiron.
Reprezentanţii CNADNR se plâng că bugetul pe care l-au primit este insuficient pentru proiectele pe care le au în derulare. " E cam mic bugetul la câte proiecte sunt începute, iar eu ca şi inginer de drumuri îmi doresc ca proiectele să meargă înainte. Noi deabia am luat avânt şi trebuie să punem frână", a conchis Tiron.

marți, 25 mai 2010
ALEGERI PNL TURDA
La alegeri au participat 108 membrii de partid, din cei 142 convocaţi la Adunarea Generală.
În darea de seamă pe care a prezentat-o celor prezenţi, preşedintele interimar Ioan Florea a prezentat o "reuşită" la ultimele alegeri de 15,96% (3.756 voturi), adică un plus de 7 procente faţă de precedentele rezultate.
Cele 108 persoane prezente în sală au trebuit să aleagă un preşedinte, 11 membrii în Biroul Politic Local (dintre care primii 4, în ordinea numărului de voturi, urmau să devină vicepreşedinţi) şi 5 candidaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL, din 5 iunie, unde urmează să se aleagă structurile judeţene.
Pentru funcţia de preşedinte au candidat trei persoane: Virgil Pop, Ioan Florea şi Radu Panait. Însă, ultimii doi s-au retras chiar înaintea momentului votului, precizând că îl preferă, fiecare, pe deputatul Virgil Pop. În aceste condiţii, Virgil Pop (foto) nu a mai avut nici o emoţie şi a fost ales noul preşedinte al PNL Turda, cu unanimitate de voturi.
Noii vicepreşedinţi ai PNL Turda sunt: Ioan Florea, Cristian Inţe, Radu Panait şi Bogdan Aron. Din Biroul Politic Local, alături de cei 4 vicepreşedinţi, mai fac parte: Florin Borza, Carla Gabriela Pelea, Dinu Emil Podar, Aron Sabău, Valentin Todoran şi Radu Rusan Potinteu. Candidaţi pentru Conferinţa Judeţeană au fost aleşi: Aron Bogdan, Inţe Cristian, Panait Radu, Pintilie Andrei (TNL) şi Potinteu Radu.

joi, 20 mai 2010
ALEGERI PNL TURDA
In conformitate cu prevederile art.17 alin(1) si alin(7) din Regulamentul de aplicare al Statutului PNL se convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Organizaţiei PNL TURDA pentru data de 24 mai 2010, orele 18.00, la Cantina Restaurant Ceramica Turda, cu următoarea ordine de zi:
1. alegerea preşedintelui organizaţiei municipale Turda
2. alegerea Biroului Politic Municipal al organizaţiei PNL TURDA
3. alegerea delegaţilor care vor participa la Conferinţa Judeţeană din data de 05.06.2010
4. diverse
Hora Satului la Urca
Duminică, 23 mai 2010, începând cu orele 16.00, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor de prietenie dintre locuitorii localităţilor URCA-VIIŞOARA şi SAINT CALAIS (Franţa), se va desfăşura, la Căminul Cultural al satului URCA din comuna VIIŞOARA, manifestarea tradiţională „HORA SATULUI la URCA”.
Acţiunea se desfăşoară în organizarea: Consiliului Judeţean Cluj, a Primăriei comunei Viişoara şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.
Acţiunea se desfăşoară în organizarea: Consiliului Judeţean Cluj, a Primăriei comunei Viişoara şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.
miercuri, 19 mai 2010
PDL-ist linsat de sindicalisti
Poliţiştii comunitari au făcut un zid pentru a-l scoate pe Marcel Hoară din Piaţa Victoriei şi a-l duce spre Muzeul Ţăranului. În timp ce poliţiştii comunitari încercau să îl scoată pe Hoară dintre protestatari, aproximativ 30 de tineri l-au înjurat, l-au scuipat şi l-au stropit cu apă. Hoară a luat-o la fugă, însoţit de poliţiştii comunitari, moment în care protestatarii au luat pietre şi au aruncat spre acesta. Unii dintre protestatari au vrut să îl tragă pe Hoară spre ei, în incident fiind agresaţi şi doi, trei poliţişti comunitari. Poliţiştii comunitari au reuşit să îl bage pe Hoară în Muzeul Ţăranului, de unde a fost scos cu o dubă. Trei tineri care au aruncat cu pietre spre Hoară au fost prinşi de poliţişti îmbrăcaţi în civil. Încă de la sosirea în Piaţa Victoriei, Marcel Hoară a fost înjurat şi ameninţat de câteva sute de protestatari, care i-au cerut să plece. Unul dintre protestatari, deghizat în Moarte, cu o coasă de lemn în mână, a strigat ” Hoară, vino la mine, Hoară”. Marcel Hoară este preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, a fost director al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere. În Piaţa Victoriei se află şi reprezentanţi ai minerilor din Valea Jiului. Mitingul din Piaţa Victoriei organziat de cele cinci confederaţii sindicale s-a încheiat la ora 13.00. De la ora 15.00 are loc şedinţa de Guvern.
luni, 17 mai 2010
ALEGERI PNL GHERLA
Duminica 16 mai 2010 s-a desfasurat adunarea generala pentru alegeri interne - presedinte si birou politic local, din cadrul organizatiei locale a PNL. Noul presedinte a fost ales Iuliu Samartean, care succede astfel mandatului de 8 ani al lui Gheorghe Fodor.
Cei 210 de delegati au votat duminica conducerea gherleana a organizatiei pentru urmatorii patru ani, respectiv presedintele si biroul politic local, precum si delegatii care vor reprezenta organizatia la conferinta teritoriala a PNL Cluj, care se va desfasura pe 5 iunie a.c. la Cluj-Napoca.
In cursa pentru sefia organizatiei locale s-au inscris trei candidati, Vasile Morar, Iuliu Samartean si Marius Sabo (care si-a retras candidatura chiar in timpul adunarii, in favoarea lui Iuliu Samartean).
Dupa numararea voturilor, Iuliu Samartean a primit 113 voturi iar Vasile Morar 92 de voturi. Dupa alegerile de duminica, biroul politic al PNL Gherla este format din 17 membri, din care 5 vicepresedinti, intreaga organizatie gherleana numarand 720 membri.
Iuliu Samartean, proaspatul ales presedinte, are 36 de ani si este director de vanzari si actionar la o societate comerciala din Gherla. Samartean porneste cu ganduri optimiste pe acest nou drum, exprimandu-si speranta ca va aduna in jurul sau o echipa coerenta si puternica, astfel ca la viitoarele alegeri locale, PNL sa castige primaria.
Gheorghe Fodor, care a ocupat timp de doua mandate conducerea organizatiei PNL Gherla a declarat ca "au fost 8 ani frumosi, in care am cautat sa gestionez cu obiectivitate activitatea. A fost un cadou facut organizatiei si sotiei".
Deputatul Horea Uioreanu a declarat ca noul presedinte ales va avea sprijinul sau, asteptand sa vada echipa ce se va inchega in jurul noii conduceri.
Biroul politic municipal al PNL Gherla, ales la Adunarea Generala din 16 mai 2010:
1. Samartean Iuliu - Presedinte

2. Pop Grigore - Vicepresedinte
3. Mahalean Paul - Vicepresedinte
4. Ielcean Claudia - Vicepresedinte
5. Crisan Adrian - Vicepresedinte
6. Sabo Marius - Vicepresedinte
7. Sabo Brandus - Membru
8. Jucan Paul - Membru
9. Duma Dumitru - Membru
10. Farcas Lucian - Membru
11. Morar Vasile - Membru
12. Corabean Mircea - Membru
13. Boca Florin - Membru
14. Fodor Gheorghe - Membru
15. Moldovan Marius - Membru
16. Farcas Corina - Membru
17. Todea Ovidiu - Membru
18. Bagacean Vasile - Membru supleant
19. Neamtu Ioan - Membru supleant
20 Simonca Augustin - Membru supleant
21. Gatu Livia - Membru supleant
22. Astilean Pusa Lucia - Membru supleant
23. Oancea Gheorghe - Membru supleant
Le doresc mult succes tuturor membrilor din noul birou si vreau sa felicit pe Mahalean Paul care nu de mult a reusit sa ocupe si un loc in Biroul National al CSL si pe Bagacean Vasile , doi tineri de elita atat pentru PNL Gherla cat si pentru TNL .
duminică, 16 mai 2010
Regretaţi votul acordat de dvs. în alegerile prezidenţiale de anul trecut?
- Un chestionar fulger de 30 minute.
- Am votat cu unul din adversarii lui Băsescu şi nu regret asta (39%, 113 Votes)
- Nu, am votat cu Traian Băsescu şi am încredere în el (24%, 69 Votes)
- Am votat cu Traian Băsescu şi regret asta (20%, 59 Votes)
- Nu am votat şi regret rezultatul alegerilor (11%, 31 Votes)
- Nu am votat şi nu mă interesează (6%, 18 Votes)
- Da, am votat cu unul din adversarii lui Traian Băsescu şi am greşit (0%, 0 Votes)
- Votanti: 290
Nu mai sunt bani pentru medicamente!!!
În Bucureşti nu mai sunt bani pentru medicamentele compensate şi gratuite.
Purtătorul de cuvânt al Patronatului Farmaciştilor, Aurora Toma, susţine că fondurile pentru anul 2010 sunt deja epuizate.
Alte câteva Case de Asigurări de Sănătate din ţară sunt în incapacitate de plată. 1500 de farmacii au intrat în insolvenţă, iar alte 400 sunt în faliment.
Pacienţii sunt nevoiţi să cumpere chiar şi aţa chirurgicală, pentru că farmaciile de spital au rămas fără medicamente în urmă cu câteva săptămâni.
“Ne-au promis că: vom trăi bine, vor elimina corupţia, vor crea locuri de muncă, vor creşte salariile şi pensiile, dar ne-au tras pe sfoară. În cele 18 luni de guvernare Boc, PDL-iştii au aruncat din banii publici 30 de miliarde de euro, mai mult decât toate guvernele României de după 1989 la un loc."
Vreau sa-i vad pe acei votanti ai CORABIEI ce vor acuma?!

Noile sporturi naţionale în guvernarea Boc
Azi 16.05.2010 ,TNL Cluj, a prezentat noile sporturi naţionale practicate de Guvernul Boc cu ocazia Zilei Internaţionale a Sportului.
Noile sporturi sunt:
• Trasul pe sfoară
• Mersul piticului
• Aruncatul cu banul public
“Ne-au promis că: vom trăi bine, vor elimina corupţia, vor crea locuri de muncă, vor creşte salariile şi pensiile, dar ne-au tras pe sfoară. În cele 18 luni de guvernare Boc, PDL-iştii au aruncat din banii publici 30 de miliarde de euro, mai mult decât toate guvernele României de după 1989 la un loc. În buzunarele cui sunt aceşti bani?
TNL Cluja exersat şi ,,Mersul Piticului”, iar mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret i-au reprezentat pe miniştrii cabinetului Boc.
La proba ,,Aruncatul cu banul public”, participanţii au aruncat cu monezi de 50 de bani într-o cutie pe care scria Clientela PD-L.
La finalul celor trei probe, au fost premiaţi ocupanţii primelor poziţii: locul I – trei “plase” guvernamentale, locul al II-lea – două “plase” guvernamentale şi locul al III-lea – o “plasă” guvernamentală.

Deputata Teo Trandafir a uitat pe ce tema sa axat in campanie
Mesajul principal al campaniei lui Teo a fost copilul. Candidata anunța că vrea tichete de creșă pentru copii, printr-un amendament la legea educației, care să aibă valori de pînă la 500 de lei noi. Ea mai anunța că dorește şi crearea unor centre de zi pentru copiii care provin din familii cu dificultăţi financiare. Și a mai promis să facă ceva pentru copiii abandonați, cei trimiși la cerșit sau cei abandonați în maternități care nu pot fi adoptați din cauza legislației. Un alt proiect al său se referea la copiii talentați care trăiesc în condiții grele și care pot fi ajutați prin burse. Lucruri frumoase, care au mers la inima alegătorilor și i-au făcut să treacă peste lipsa de experiență politică a vedetei. La asta a contribuit, poate, și promisiunea ei că nu va fi un roboțel al PDL, spuse întărite și de Cristian Preda. Chiar dacă liderul deputaților pedeliști, Mircea Toader, a susținut exact contrariul.
Acum, copiii României sunt în fața unor perspective dramatice. Mamele lor, aflate în concediul maternal, își văd veniturile drastic reduse, la fel cum reduse vor fi și alocațiile pentru cei mici. Măsurile anunțate de putere vor intra în vigoare, amară ironie, exact de Ziua Copilului. Președintele Băsescu face un mișto grobian pe seama viitorilor părinți, despre care spune că întîi ar trebui să se asigure că au bani de pamperși și după aceea să se apuce de făcut copii. Mamele țării se pregătesc să iasă luni în stradă – o premieră în istoria autohtonă, probabil – pentru a-și clama drepturile.
Iar noua deputată PDL, noua Ecaterina Teo-doroiu luptînd pe frontul copiilor, tace mîlc. Nu că nu se bate cu pumnii în piept, amenințînd cu demisia din partid, dar nici măcar nu scoate un cuvînt, nu schițează o declarație, măcar de ochii lumii. De fapt, a cam dispărut de tot din peisaj după ce și-a încasat legitimația de parlamentar. La telefoane nu răspunde decît foarte selectiv, iar colegii de la o publicație mondenă îmi spun că nici ei nu mai dau de ea de săptămîni bune. Teo a uitat rapid problema copiilor și a devenit exact ce promisese că nu va fi: un soldățel disciplinat al PDL. Încă unul, într-o armată de roboți mărșăluind la ordin, muți și fără creiere, pentru că – nu-i așa? – are cine să gîndească pentru ei…

marți, 11 mai 2010
MEDICAMENTE GRATUITE NU, POLITIA LA USA DA!
TNL Cluj cere demisia şefului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi pe a ministrului Cseke Attila . TNL Cluj acuză pe aceştia că s-au dovedit incapabili să rezolve problema fondurilor pentru medicamentele compensate. „În cursul săptămînii trecute, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Cluj a trimis o adresă tuturor farmaciilor din judeţ, prin care acestea sînt informate că fondurile destinate decontărilor pentru anul în curs s-au epuizat. Mai mult, C.A.S. Cluj atrage atenţia că nu deţine «informaţii certe privind posibilitatea de decontare a medicamentelor peste limita bugetului aprobat cu această destinaţie»” – e argumentul TNL Cluj pentru demisiile cerute. TNL Cluj se plîng că sănătatea populaţiei a trecut în plan secund pe agenda Guvernului. „În schimb, responsabilii din Minister (Ministerul Sănătăţii – n.r.) au drept principală ocupaţie verificarea bolnavilor cu poliţia la domiciliu, pentru că actualul Guvern consideră angajaţii bolnavi aflaţi în concediu medical, drept potenţiali infractori care trebuie cercetaţi dacă nu cumva se prefac. Fără suplimentarea fondului pentru medicamente, se va ajunge în curînd la verificarea pacienţilor direct cu medicul legist".
TNL CLUJ
vineri, 7 mai 2010
UNIVERS T AFACERE DE FAMILIE PENTRU PDL
TNL Cluj, considera ca noua organigrama a SC Univers T SA este una nejustificata. ‘la 48 de angajati exista doi directori, patru sefi serviciu, un administrator imobile si un asistent manager. Nu e normal sa fie atatia sefi la doar 48 de angajati.
Liderul TNL ,Iuga Gavrila a precizat ca licitatia pentru continaurea lucrarilor de reabilitare a hotelului este susceptibila ca ar fi fost arnajata. ‘Firma care a castigat este din alba-Iulia, dar lucrarile le executa o firma din Cluj care este condusa de o ruda a unui aprlamentar PDL de Cluj. Mai mult, desi valoarea lucrarilor este de 1,3 milioane, in conditiile in care legea permite semnarea unor acte aditionale si cresterea valorii cu 50%, vom asista in curand la o asemenea practica’, a dec larat Iuga. El spune ca mai sunt alte trei contracte in aceiasi situatie, unul din ele fiind cel privind executia lucrarilor de amenajare a drumului Rachitele-Ic Ponor, care a fost castigata de un consilier PDL din Turda, devenit celebru prin contractele pe care le are pentru lucrari executate din bani publici.
SA este una nejustificata. ‘la 48 de angajati exista doi directori, patru sefi serviciu, un administrator imobile si un asistent manager. Nu e normal sa fie atatia sefi la doar 48 de angajati’, considera Iuga. Liderul TNL a mai precizat ca licitatia pentru continaurea lucrarilor de reabilitare a hotelului este susceptibila ca ar fi fost arnajata. ‘Firma care a castigat este din alba-Iulia, dar lucrarile le executa o firma din Cluj care este condusa de o ruda a unui aprlamentar PDL de Cluj. Mai mult, desi valoarea lucrarilor este de 1,3 milioane, in conditiile in care legea permite semnarea unor acte aditionale si cresterea valorii cu 50%, vom asista in curand la o asemenea practica’, a dec larat Iuga. El spune ca mai sunt alte trei contracte in aceiasi situatie, unul din ele fiind cel privind executia lucrarilor de amenajare a drumului Rachitele-Ic Ponor, care a fost castigata de un consilier PDL din Turda, devenit celebru prin contractele pe care le are pentru lucrari executate din bani publici.

joi, 6 mai 2010
“Cartea ta, Lumină în Basarabia!”
Donează si tu o carte!
Campania “Cartea ta, Lumină în Basarabia!” urmăreşte să sprijine populaţia românească din afara ţării prin cultură. Sperăm să aducem o rază de lumină pe faţa copiilor care doresc să cunoască mai bine lumea în care trăiesc, si in limba maternă.
A dona o carte este un gest simbolic, atat prin actul donaţiei, cat şi prin simbolistica cărţii în sine. Înscrisurile de-a lungul timpului au avut un rol apostolic de cunoaştere si de inovaţie. Numai asa libertăţile umane şi progresului societăţii moderne au putut cunoaşte noi limite.
În acest moment în Basarabia internetul de abia acum ajunge în afara oraşelor mari, iar tehnica de calcul este inexistentă în mediul rural. Laboratoarele de informatică din licee sunt subdimensionate şi învechite. Asfel, aici ‘Cartea Ta…” are o putere mult mai mare decât în biblioteca ta.
Atât în Basarabia cât şi în Bucovina sunt zone în care deficitul de cărţi în lb. română este foarte mare. Deoarece cărţile au ajuns într-o stare precara, ele nu se mai pot citi în condiţii decente. Zonele pe care le considerăm a fi cele mai defavorizate sunt şcolile şi liceele cu predare în lb. română unde bibliotecile au nevoie acută de cărţi în limba română. Să nu uităm şi regiunea Bucovina de nord, care în prezent se află sub adminstraţie ucrainiană. Peste tot se suferă din cauza lipsei aproape totale de carte românească , neavând alternativa înlocuirii celor degradate cu alte carţi româneşti.
Lăsând la o parte ideea de a ajuta pe semenii noştri din teritoriile româneşti ale Basarabiei şi Bucovinei prin creerea posibilităţii de a citi în limba maternă, nu trebuie să neglijăm faptul că un popor care vrea să fie puternic, e un popor mândru, un militant al patriotismului luminat, un exponent al nationalismului liberal. De aceea marile noastre personalităti nu uitau să amintească importanţa acestui fapt:
"În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite..."
(Ion Bratianu)
„Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
(Mihail Sadoveanu)
„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.” (Mihai Eminescu)
Să nu uităm că, eroii lor sunt şi eroii noştri, Să nu uităm că şi ei au murit pentru ţara noastră. Nu vă cerem să vă sacrificaţi şi voi pentru ei, ci să vă implicaţi câte puţin, să vă informaţi, să studiaţi. Sunt fraţii noştri şi trebuie să-i ajutăm!
Ne exprimăm dorinţa ca această campanie să continue şi să le ofere viitoarelor generaţii care vine în urma noastră, posibilitatea să înveţe şi să studieze după cărţi în limba română.
Această campanie s-a realizat exclusiv cu sprijinul donatorilor si nu are o finaţare reală. Nu au fost implicate autorităţile din Romania sau Basarabia. Aceasta este o acţiune a noastră şi a voastră, a tuturor donatorilor actuali şi viitori. Pe această cale ţinem să mulţumim acelor donatori care au preferat să rămână anonimi, cât şi Societatii Academice “Gh.I. Brătianu” care este promotarea acestei campanii.
De asemenea multumin TNL Cluj, care deşi ne ajută cu voluntari şi multe alte lucruri, a preferat să nu apară ca şi cap de afiş. De aceea scopul acestei campanii este mai important decât promovarea anumitor sponsori sau colaboratori.
Vă aşteptăm la centrele de colectare din Cluj – Napoca, care apar pe afiş sau în prezentarea video, pentru a dona cărţi în limba română. In caz că doriţi să donaţi o cantitate mai mare de cărţi noi le vom prelua şi transporta direct de la donatorii din Cluj-Napoca. Donatorii din restul tării pot dona cărţile prin poştă, pe propria cheltuială la centrele de colectare de mai jos :
Centre de colectare:
Le General Samsara
str. Eroilor nr. 18 etaj 1 str. Emil Racoviţă nr. 27
Le Sultan Societatea Academică „Gh. I. Brătianu”
Piaţa Muzeului nr. 5 str. Eroilor nr. 6-8
Contact: Tel.: 0743 602 956 si E-mail: doneazacarti@yahoo.com
http://ro-ro.facebook.com/people/Cartea-Ta-Lumina-in-Basarabia/100001089841991
http://www.youtube.com/watch?v=q65i4f7T8PY
ACEASTĂ CAMPANIE SE VA DESFĂŞURA PÂNA ÎN 30 SEPTEMBRIE 2010. IN CAZUL IN CARE VA FI NEVOIE O VOM CONTINUA PANA LA SFARSITUL ANULUI. CARTILE VOR FI INVENTARIATE IN ROMANIA. LA PREDARE, LA DESTINATIE SE VA INTOCMI UN PROCES VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE PENTRU A GARANTA DONATORILOR DESTINATIA CARTILOR DONATE. CARTILE IN STARE PROSTA CARE NU VOR PUTEA FI RECONDITIONATE DE CATRE NOI VOR FI RECICLATE.
Coordonator proiect:Valentin Lungu
miercuri, 5 mai 2010
BOC1,BOC2, BOC3, BOC4 SI VINE BOC5
În timp ce statul speră să obţină mai mulţi bani, pentru a acoperi cu taxe ce nu s-a făcut prin reforme, populaţia, în special mediul privat, va trebui să facă faţă unui val de scumpiri, determinat de creşterea TVA, dar şi de reduceri de salarii, prin creşterea cotei unice, aplicată lefurilor, cu 4%.
În timp ce impactul creşterii TVA cu cinci puncte procentuale asupra preţurilor este greu de estimat, pentru că unii producători ar putea absorbi o parte din scumpire iar alţii ar putea să mai adauge şi de la ei în speranţa unui profit mai mare, în cazul salariilor este clar: toate vor scădea cu 4%. De exemplu, în cazul unui salariu brut de 2.000 de lei, în loc să se plătească un impozit pe venit de 320 de lei se va plăti unul de 400 de lei, de unde rezultă că respectivul angajat va pierde 80 de lei din leafă pentru că va da statului nu o şesime, ci o cincime din salariul său.
Salariaţii vor fi afectaţi nu numai direct, ci şi indirect pentru că patronii vor trebui să renunţe şi ei la 4% din profit în favoarea statului, măsură ce ar putea determina noi concedieri.
ROMANI!!!! TREZIREA!!!! Chiar nimeni nu se sesizeaza in tara asta?
In urma cu cateva luni Basescu sustinea sus si tare ca va pleca de la Cotroceni daca TVA-ul va fi schimbat.Oare chiar nimeni nu vede in tara asta cum suntem mintiti de actuali guvernanti la fiecare minut.Si ma mita faptul ca suntem chiar asa de prosti ca popor, adica statistic PD-Lul castiga alegerile partiale cam peste tot dar ne duc la fund,stau si meditez cum pot acei oameni sa voteze acesti candidati care ii duc in jos.
Desi nu sunt expert in economie ,am discutat cu mai multi prieteni si imi spuneau ca uni au trecut la program de 4 ore sau chiar 2 in cartea de munca si restu banilor ii iau la negru.Deci in loc sa reduca taxele GUVERNUL BOC le maresc adica ajuta si incurajeaza munca la negru.
Crin Antonescu spunea ca trebuie facute alegeri anticipate,gresit romanii desi PD-Lul ii duce la moarte tot cu Boc ar vota ,ar fi o irosire de bani.
marți, 4 mai 2010
Congresul Tinerilor Liberali Europeni
În perioada 30 aprilie – 2 mai 2010, Cluburile Studenţeşti Liberale (CSL) şi Tineretul Naţional Liberal (TNL), sub patronajul Organizaţiei Europene a Tinerilor Liberali (Lymec – www.lymec.org) au organizat la Sinaia, Congresul Tinerilor Liberali Europeni (Congresul Lymec).
Invitaţii de seamă ai evenimentului au fost: Annemie Neyts – preşedintele ELDR, Crin Antonescu – preşedintele PNL, Varujan Vosaganian şi Daniel Chiţoiu – vicepreşedinţii PNL, Cristian Adomniţei – deputat PNL, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi – europarlamentari PNL.
European Liberal Youth (LYMEC) înfiinţată în 1976, este o organizaţie de tineret europeană care promovează valorile liberale pe plan european, fiind, în acelaşi timp, şi organizaţia de tineret a Partidului Liberal Democrat şi Reformist (ELDR – European Liberal Democrat and Reform Party) şi a grupului parlamentar Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni din PE.
La acest eveniment au participat peste 200 de tineri liberali din 35 de ţări europene, care au ales un nou for de conducere al organizaţiei (Biroul Lymec) format din preşedinte, un trezorier, un vice preşedinte şi patru membri aleşi prin vot direct pentru un mandat de doi ani. Componenţa noului Birou LYMEC este următoarea: Alexander Plahr (Germania) – preşedinte, Mette Lykke Nielsen (Danemarca) – vicepreşedinte, Matilda Flemming (Finlanda) – trezorier şi membrii: Vedrana Gujic (Croaţia), Claudia Benchescu (Romania), Jeroen Diepemaat (Olanda) şi Mireia Huerta Sala (Spania).
Datorită faptului că este pentru a doua oară când România găzduieşte un eveniment de asemenea anvergura ( primul Congres LYMEC desfăşurându-se în România în anul 2002), iar tinerii liberali români sunt reprezentaţi pentru a doua oară în boardul LYMEC (Julia Lefferman a reprezentat TNL în mandatul 2006-2008), membrii CSL şi TNL sunt convinşi că toate aceste realizări demonstrează, o dată în plus, faptul că organizaţiile de tineret ale PNL promovează tineri competenţi.
Biroul de conducere Lymec ales în acest week-end la Sinaia va avea un mandat de 2 ani şi va fi format din 7 membri respectiv:
- Alexander Plahr (Germania) – Preşedinte
- Mette Lykke Nielsen (Danemarca) – Vicepreşedinte
- Mathilda Fleming (Suedia)
- Claudia Benchescu (Romania) – Membru
- Vedrana Gujic (Croatia) – Membru
- Mireia Huerta Sala (Spania) – Membru
- Jaroen Dipemaat (Olanda) – Membru
SONDAJ
Oare cine ia in serios acest sondaj?
Chiar nu se ia nici o masura?
Reducere buget + taxe mai mari
6.5 % (141)
Stimulare economica + taxe mai mici
42.1 % (914)
Taxe, doar taxe, multe taxe
2 % (44)
Ca de obicei + imprumuturi noi de la BM, FMI, CE
1.2 % (25)
Demisia guvernului + ritual seppuku
48.2 % (1046)

BANI ALOCATI PE CULOAREA POLITICA
Executivul a alocat astazi, printr-o Hotarare de Guvern, 800.000 de lei pentru investitii in dispensarul si caminul cultural din Rachitele, satul in care s-a nascut premierul Emil Boc. In sedinta de Guvern de astazi s-au alocat aproximativ 68,3 milioane lei pentru o serie de primarii din tara, banii pe care ii va primi satul Rachitele fiind printre cei mai multi acordati astazi.
Astfel, alti 500.000 de lei au fost alocati primariei Arad, condusa de primarul democrat-liberal, Gheorghe Falca, si un milion de lei catre primaria Voluntari, orasul pastorit de Florentin Pandele, edil suspendat din PSD, in momentul de fata sustinator al gruparii independente din Parlament. Pe langa satul Rachitele, si municipiul Cluj-Napoca a primit astazi doua milioane de lei pentru intretinerea covorului asfaltic de pe diverse strazi.Promisiuli ale premerului din 2004 ...288 de strazi asfaltate.
duminică, 2 mai 2010
CE PUTEM FACE DE 2 MAI!?
Daca nu ai un program stabilit,ai optiunile :)
h: 09.00-18.00 Vizitarea Grădinii Botanice – Intrare liberă pentru tineri la Grădina botanică “Alexandru Borza” Cluj-Napoca, , str. Republicii, nr.42. Eveniment realizat în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
h: 14.00-19.00 Concurs: “HI hostels vă ghidează către Comorile Clujului!” – Concursul va consta în înscriere la program, în Grădina Botanică între orele 14-16, cu un prim indiciu chiar în incinta Grădinii Botanice, apoi căutarea de “comori” se continuă în oraş
cu vizitarea unor monumente istorice, unde vor aştepta voluntarii asociatiei Youth Hostel, care să ghideze vizita, incluzând şi câteva hosteluri care au Zi cu Porţile Deschise. Premierea va avea loc în P-ţa Karolina din Cluj-Napoca la 18.30. Premiile sunt oferite de Asociaţia Youth Hostel România. Eveniment realizat în parteneriat cu Asociaţia
Youth Hostel România.
h: 09.00-14.00 Cupa primăverii la Baschet - Întrecere sportivă de baschet – participă echipe din Cluj-Napoca.
Loc de desfăşurare: Sala Sporturilor “Horia Demian” Cluj-Napoca, str. Splaiul Independentei, nr. 6. Eveniment realizat în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Cluj.
h: 14.00-16.00 Crosul Tineretului – Parcul Central din Cluj-Napoca. Întrecere sportivă între elevii liceelor din Cluj-Napoca. Eveniment organizat în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Cluj şi Consiliul Elevilor Cluj-Napoca. Premii oferite de Fundaţia RUM-ROMÂNIA sponsor Musli-Vitalis.
h: 10.00-15.00 Cupa Tineretului la Fotbal Tenis şi Minifotbal – Sala de sport din Localitatea Mihai-Viteazu. Participă echipele: „Arieşul” Mihai-Viteazu, „AS F.C.T. Potaissa” Turda , „Arieşana Fii Moţilor” Mihai- Viteazu şi Tim-Tin Câmpia Turzii.
Eveniment organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Comunei Mihai-Viteazu, Centrele de Tineret din localităţile Câmpia Turzii şi Mihai Viteazu şi ASFCT Potaissa Turda.
h: 21.00-23.00 Stand-up Comedy – Spectacol de umor – Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, Piaţa Lucian Blaga, nr.1-3, eveniment organizat în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor.

BOC RAMANE FARA SALARIU :))
Deputatul PNL, Horea Uioreanu, intenţionează să elaboreze om lege care să-i oblige pe guvernanţi să răspundă material pentru legile pe care le emit şi care, ulterior, se dovedesc a fi neconstituţionale. “ Voi propune Biroului Politic Central să elaborăm un proiect de lege prin care cei care semnează orice act legislativ - emis de Executiv, prin ordonanţă sau hotărîre de guvern -, în cazul în care acesta se dovedeşte a fi ilegal sau neconstituţional şi produce daune statului român aceste daune să fie plătite din buzunarul celor care au fundamentat, respectiv semnat aceste legi”, a afirmat Uioreanu ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, mulţi dintre directorii serviciilor deconcentrate înlăturaţi din funcţie în urma OUG 37, respectiv 104 au primit cîştig de cauză în instanţă iar acum trebuie să primească de la stat diferenţa de salariu pe care au pierdut-o odată cu postul. ‘’Multe dintre schimbările în serviciile deconcentrate s-au făcut forţat, altele prin intimidări, iar funcţionarii nemulţumiţi au ajuns în instanţă şi vor produce pagube statului român. Cei care nu au făcut-o pînă acum, vor da în judecată statul şi vor cere despăgubiri şi plata retroactivă a salariilor. Voi propune luni Biroului Politic Central al PNL elaborarea unui proiect de lege astfel încît cei care semnează acte şi ordonanţe declarate ilegale şi neconstituţionale, iar în urma acestor decizii statul român trebuie să plătească daune, să răspundă personal pentru consecinţe, adică să scoată bani din buzunar pentru a achita sumele imputate”, a adăugat liberalul clujean.
Totodată, Uioreanu a afirmat că PNL îi va sprijini şi îi va consilia pe toţi funcţionarii publici care au fost înlăturaţi de pe post, indiferent dacă sînt liberali sau nu.
sâmbătă, 1 mai 2010
PROIECTELE PRIMARIEI CLUJ PENTRU TINERI
Presedintele TNL Cluj a prezentat in cadrul unei conferintei de presa un bilant al tuturor proiectelor municipalitatii clujene pentru sustinerea tinerilor.
'Dat fiind faptul ca in 2 mai se sarbatoreste in intreaga lume Ziua Tineretului ne facem datoria de onoare de a informa opinia publica asupra stadiului in care se afla cele mai importante proiecte privind construirea de locuinte pentru tineret. Pentru ca acceptam ideea ca pot sa nu nu fie complete, o sa solicitam executivului primariei Cluj-Napoca prin intermediul consilierilor locali ai PNL, sa prezinte un raport oficial privind stadiul acestor proiecte. Mai dorim ca acest raport sa fie dezbatut in plenul consiliului local si eventual sa se decida ce este de facut cu adevarat pentru a demara macar unul dintre aceste proiecte.
Credem ca a trecut suficient timp (11 ani) de cand a demarat primul proiect de acest timp si pana in acest moment nu s-a realizat nimic' a declara Iuga.
Presedintele TNL Cluj, Iugan G a prezentat toate proiectele din Consiliul Local, dupa cum urmeaza:
Proiectul: CASAROM
Demarare proiect: HCL 11 din 21.01.1999
Semnare contract: 29.01.1999, cu o taxa de concesiune de 7,5 miliarde lei
Prin HCL 25 din 2005 a fost reziliat contractul de consiliul local dar in instanta a castigat Casarom
Nr.total locuinte: 1000
Nr.total locuinte pentru primarie: ///
Data estimata demarare construire: 2007
Tip contract: concesiune 50 ha, in 2005 prin renegociere primaria urma sa primeasca 14 ha viabilizate
Din declaratii reiese ca au fost construite 4 blocuri a cate 9 locuinte in Manastur si cateva case familiale.
Proiectul: COASTEI fn
Demarare proiect: HCL 316/2005
Semnare contract: In urma licitatiei organizate in data de 20 iulie 2005, S.C. Tomsa Import Export S.R.L. a fost declarata castigatoare, incheindu-se astfel contractul de concesiune nr. 54671 din 05.08.2005. Insusirea contractului de concesiune de catre concesionar s-a realizat la data de 21.09.2005, data la care s-a realizat acordul de vointa al partilor. Prin Hotararea nr. 619/25.09.2007 s-a aprobat incheierea unui act aditional la contractul de concesiune nr. 54671/05.08.2005, in conditiile prevazute de Cap. IV, art.10., pct.10.c.2. din contract, in sensul prelungirii cu un an a termenului de incepere a executarii lucrarilor autorizate, cu data adoptarii hotarari, iar prin Actul aditional nr.1/78971/28.09.2007, termenul limita de incepere a executarii lucrarilor autorizate a fost precizat pentru data de 25 septembrie2008.
HCL din 06.2009
Nr.total locuinte: 90
Nr.total locuinte pentru primarie: 20
Data estimata demarare construire: 2009
Tip contract: concesiune 5000 mp, proces in instanta
Proiectul: Livezii
Nicio data concludenta.
Proiectul: Cartierul Tineretului
Demarare proiect: HCL 707 din 07.11.2006 (privind aprobarea Contractului cadru incheiat intre Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca si S.C. POLUS REAL ESTATE S.R.L., a Contractului de societate si a Statutului societatii comerciale care se va infiinta in vederea construirii unui cartier de locuinte in municipiul Cluj-Napoca, zona B-dul Muncii-Pasunea Someseni)
Nr.total locuinte: 900 locuinte individuale si colective
Nr.total locuinte pentru primarie: 384 in cel mult 30 de luni de la data eliberarii autorizatiei de construire
Termen finalizare: 2010
Tip contract: parteneriat public privat, SC Cartierul Tineretului Cluj SRL (49%, 51%)
Contractul cadru a fost semnat de catre parti in data de 29.11.2006.
Noua societate S.C. CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. a fost inregistrata in data de 12 ianuarie 2007.
Proiectul: Cartierul Lombului
Demarare proiect: HCL 575 din 21 iulie 2006 (s-a aprobat participarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca la constituirea unei societati comerciale infiintate in vederea viabilizarii si construirii unui cartier de locuinte in zona �Dealul Lomb� din municipiul Cluj-Napoca)
Prin HCL nr. 135/13.03.2007 s-a aprobat Contractul cadru incheiat intre Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca si SC IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. Contractul cadru a fost semnat de catre parti in data de 04.07.2007.
In data de 25 martie 2008, prin HCL nr. 150, s-a aprobat modelul de act constitutiv ce urmeaza a fi incheiat intre Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca si SC Impact Developer & Contractor S.A. Actul constitutiv al S.C. LOMB S.A. a fost semnat in data de 05.06.2008.
Noua societate S.C. LOMB S.A. a fost inregistrata in data de 15 iulie 2008, avand sediul in Cluj-Napoca, str. Nasaud nr. 22, ap. 71.
Nr.total locuinte: 6000 (3200 case si 2500 apartamente)
Nr.total locuinte pentru primarie: 75 de locuinte sociale, in termen de cel mult 24 luni de la data obtinerii Autorizatiei de construire.
Termen finalizare:
Tip contract: parteneriat public privat,(49%, 51%)
Din cele 267 ha constructorul urmeaza sa predea 33% din teren (88 ha) in cel mult 1 an de la obtinerea autorizatiei de construire.
Parcele de teren in baza legii 15/2003, sunt peste 2000 de cereri la primarie unele mostenite de la Funar.
2 MAI, ZIUA TINERETULUI
"Ziua nationala a tineretului" în România, a fost instituită prin Legea 425/25.10.2004. Cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului.
15 deputaţi de la toate formaţiunile politice parlamentare au iniţiat proiectul legislativ privind "Ziua Naţională a Tineretului", propunere nesusţinută de Guvern, respinsă de Senat, dar care în octombrie 2004 , a fost adoptata de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi Camera decisivă.
Ziua de 2 mai a devenit de atunci "Ziua Naţionala a Tineretului".
Textul legii prevedea iniţial că această zi este liberă pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, dar Comisia de învăţământ a respins această propunere, întrucât a ţinut cont de principiul constituţional conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.
În 2008, Ziua Tineretului a fost decretată zi liberă pentru toată lumea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)