UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

marți, 25 mai 2010

ALEGERI PNL TURDA


La alegeri au participat 108 membrii de partid, din cei 142 convocaţi la Adunarea Generală.

În darea de seamă pe care a prezentat-o celor prezenţi, preşedintele interimar Ioan Florea a prezentat o "reuşită" la ultimele alegeri de 15,96% (3.756 voturi), adică un plus de 7 procente faţă de precedentele rezultate.

Cele 108 persoane prezente în sală au trebuit să aleagă un preşedinte, 11 membrii în Biroul Politic Local (dintre care primii 4, în ordinea numărului de voturi, urmau să devină vicepreşedinţi) şi 5 candidaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL, din 5 iunie, unde urmează să se aleagă structurile judeţene.

Pentru funcţia de preşedinte au candidat trei persoane: Virgil Pop, Ioan Florea şi Radu Panait. Însă, ultimii doi s-au retras chiar înaintea momentului votului, precizând că îl preferă, fiecare, pe deputatul Virgil Pop. În aceste condiţii, Virgil Pop (foto) nu a mai avut nici o emoţie şi a fost ales noul preşedinte al PNL Turda, cu unanimitate de voturi.

Noii vicepreşedinţi ai PNL Turda sunt: Ioan Florea, Cristian Inţe, Radu Panait şi Bogdan Aron. Din Biroul Politic Local, alături de cei 4 vicepreşedinţi, mai fac parte: Florin Borza, Carla Gabriela Pelea, Dinu Emil Podar, Aron Sabău, Valentin Todoran şi Radu Rusan Potinteu. Candidaţi pentru Conferinţa Judeţeană au fost aleşi: Aron Bogdan, Inţe Cristian, Panait Radu, Pintilie Andrei (TNL) şi Potinteu Radu.