UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
marți, 4 mai 2010
Congresul Tinerilor Liberali Europeni
În perioada 30 aprilie – 2 mai 2010, Cluburile Studenţeşti Liberale (CSL) şi Tineretul Naţional Liberal (TNL), sub patronajul Organizaţiei Europene a Tinerilor Liberali (Lymec – www.lymec.org) au organizat la Sinaia, Congresul Tinerilor Liberali Europeni (Congresul Lymec).
Invitaţii de seamă ai evenimentului au fost: Annemie Neyts – preşedintele ELDR, Crin Antonescu – preşedintele PNL, Varujan Vosaganian şi Daniel Chiţoiu – vicepreşedinţii PNL, Cristian Adomniţei – deputat PNL, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi – europarlamentari PNL.
European Liberal Youth (LYMEC) înfiinţată în 1976, este o organizaţie de tineret europeană care promovează valorile liberale pe plan european, fiind, în acelaşi timp, şi organizaţia de tineret a Partidului Liberal Democrat şi Reformist (ELDR – European Liberal Democrat and Reform Party) şi a grupului parlamentar Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni din PE.
La acest eveniment au participat peste 200 de tineri liberali din 35 de ţări europene, care au ales un nou for de conducere al organizaţiei (Biroul Lymec) format din preşedinte, un trezorier, un vice preşedinte şi patru membri aleşi prin vot direct pentru un mandat de doi ani. Componenţa noului Birou LYMEC este următoarea: Alexander Plahr (Germania) – preşedinte, Mette Lykke Nielsen (Danemarca) – vicepreşedinte, Matilda Flemming (Finlanda) – trezorier şi membrii: Vedrana Gujic (Croaţia), Claudia Benchescu (Romania), Jeroen Diepemaat (Olanda) şi Mireia Huerta Sala (Spania).
Datorită faptului că este pentru a doua oară când România găzduieşte un eveniment de asemenea anvergura ( primul Congres LYMEC desfăşurându-se în România în anul 2002), iar tinerii liberali români sunt reprezentaţi pentru a doua oară în boardul LYMEC (Julia Lefferman a reprezentat TNL în mandatul 2006-2008), membrii CSL şi TNL sunt convinşi că toate aceste realizări demonstrează, o dată în plus, faptul că organizaţiile de tineret ale PNL promovează tineri competenţi.
Biroul de conducere Lymec ales în acest week-end la Sinaia va avea un mandat de 2 ani şi va fi format din 7 membri respectiv:
- Alexander Plahr (Germania) – Preşedinte
- Mette Lykke Nielsen (Danemarca) – Vicepreşedinte
- Mathilda Fleming (Suedia)
- Claudia Benchescu (Romania) – Membru
- Vedrana Gujic (Croatia) – Membru
- Mireia Huerta Sala (Spania) – Membru
- Jaroen Dipemaat (Olanda) – Membru