UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
marți, 11 mai 2010
MEDICAMENTE GRATUITE NU, POLITIA LA USA DA!
TNL Cluj cere demisia şefului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi pe a ministrului Cseke Attila . TNL Cluj acuză pe aceştia că s-au dovedit incapabili să rezolve problema fondurilor pentru medicamentele compensate. „În cursul săptămînii trecute, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Cluj a trimis o adresă tuturor farmaciilor din judeţ, prin care acestea sînt informate că fondurile destinate decontărilor pentru anul în curs s-au epuizat. Mai mult, C.A.S. Cluj atrage atenţia că nu deţine «informaţii certe privind posibilitatea de decontare a medicamentelor peste limita bugetului aprobat cu această destinaţie»” – e argumentul TNL Cluj pentru demisiile cerute. TNL Cluj se plîng că sănătatea populaţiei a trecut în plan secund pe agenda Guvernului. „În schimb, responsabilii din Minister (Ministerul Sănătăţii – n.r.) au drept principală ocupaţie verificarea bolnavilor cu poliţia la domiciliu, pentru că actualul Guvern consideră angajaţii bolnavi aflaţi în concediu medical, drept potenţiali infractori care trebuie cercetaţi dacă nu cumva se prefac. Fără suplimentarea fondului pentru medicamente, se va ajunge în curînd la verificarea pacienţilor direct cu medicul legist".
TNL CLUJ