UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

joi, 30 aprilie 2009

CONSILIERII JUDETENI VOR GRATIS IN ORAS

Consilierii judeţeni vor parcări gratis şi bilete RATUC cu zero lei
Consilierii judeţeni nu au unde parca, atunci când vin să-şi exercite mandatul de aleşi.

Ei au cerut Executivului Consiliului Judeţean (CJ) să transmită o solicitare Primăriei Cluj-Napoca pentru a obţine gratuit locuri de parcare în zona centrală.

“Am primit răspuns la solicitare. Primăria nu ne poate aloca abonamente gratuite de parcare”, a informat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica. Acesta a adăugat că singura facilitate pe care municipiul o poate oferi ar fi aceea ca, în cazul în care consilierii cer, în grup, locuri de parcare, să se aplice un discount de 50%.

Preşedintele instituţiei, Alin Tişe, le-a sugerat consilierilor că este mai mult decât nimic şi i-a invitat să se înscrie pe listă. în replică, Traian Cuc, consilier PSD, a reproşat faptul că informaţia a venit de abia la sfârşitul şedinţei de ieri.

“Dacă ne-aţi fi anunţat mai din timp, atunci nu am mai fi aprobat nici noi cei 1,9 milioane de lei pentru municipalitate. Dacă pentru noi nu sunt admise gratuităţile, atunci şi ei să-şi facă drumuri din banii lor”, a spus Cuc.

Consilierul PRM Ilie Cornoiu a mers şi mai departe, întrebând Executivul CJ dacă legitimaţia de consilier judeţean oferă gratuitate pe mijloacele de transport în comun. După mai multe comentarii legate de posibilitatea obţinerii unei astfel de facilităţi, consilierii şi-au amintit totuşi că fiecare ar trebui să aibă bani măcar pentru un bilet de autobuz.

miercuri, 29 aprilie 2009

7000 de lei pe luna pentru EBA de la LUXTEN

Patru ore de program pe zi la Luxten îi aduc Elenei Băsescu aproximativ 7.000 de lei lunar. Acest lucru rezultă din declaraţia de avere din dosarul de candidatură pentru euroalegeri, depus, ieri, de fiica preşedintelui la Biroul Electoral Central. Astfel, independenta Elena Băsescu, alias EBA, a declarat oficial venituri din activitatea sa de economist în 2008 de aproximativ 83.000 de lei, adică 6.900 de lei lunar. Firma la care este angajată part-time coincide cu cea care a concesionat întreţinerea reţelelor de iluminat din Capitală pentru 15 ani. Contractul a fost atribuit în 1997.Potrivit propriilor declaraţii, Elena Băsescu petrece patru ore pe zi la Luxten, unde introduce „nişte date în calculator”. „Nu sunt vreun doctor în economie, vreun specialist. Lucrez în financiar, la un calculator, pe un post de funcţionar. Mă duc patru ore pe zi la birou, mă aşez pe un scaun şi introduc nişte date în calculator. N-am nici internet, nici messenger, numai un soft de contabilitate, atâta”, s-a confesat fiica preşedintelui pe 25 martie în emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV. Atuurile, ţinute la secret Din declaraţia sa de avere rezultă că Elena Băsescu nu are în proprietate nici casă, nici terenuri. Deţine autoturismul Range Rover cumpărat în 2007 cu 50.000 de euro, bijuterii de până la 8.000 de euro şi a contractat de la Piraeus Bank un credit de 16.500 de euro scadent în 2012. Dacă averea a fost scoasă la vedere, Elena Băsescu îşi ţine în continuare la secret şi proiectul politic, dar şi atuurile ca eurocandidat. „Nu ştiu. Atuurile mele?... Cred că sunt câteva, dar dacă vi le spun o să spuneţi probabil că mă dau mare”, a apreciat ea la depunerea candidaturii.
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a ţinut să îi transmită Elenei Băsescu faptul că "la Bruxelles nu există podium", în sensul în care l-ar înţelege aceasta, el răspunzând, astfel, unei întrebări privind candidatura la PE a fiicei mici a preşedintelui.
"Îi comunic domnişoarei Elena Băsescu că nu există podium la Bruxelles. Podium în sensul în care îl înţelege domnişoara", a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, Ludovic Orban.
Orban a adăugat că la Bruxelles podiumul există pentru a susţine prezidiul sau microfonul.
"Acolo podiumul este să susţină microfonul de la care se vorbeşte sau prezidiul”, a spus Orban.

luni, 27 aprilie 2009

2% pentru SMURD

In cursul zilei de azi fiind prezent la cumparaturi intr-un magazin, am fost abordat de acest subiect si am decis ca sa contribui si eu cu 2% pentru SMURD. Cei interesati pot face aceasta donatie, nu dureaza mult ,5 minute complectarea formularului si gata.

duminică, 26 aprilie 2009

SEFU" CERE REANALIZAREA DECONCENTRATELE


Radu Berceanu, a declarat, la Craiova, că ordonanţa prin care directorii şi adjuncţii deconcentratelor sunt eliberaţi din funcţie ar putea fi "reanalizată", după ce Traian Băsescu a spus că reprezentanţii partidelor de la guvernare ar trebui "să mai reflecteze" la actul normativ. Liderul PDL Dolj, Berceanu, nu exclude posibilitatea ca ordonanţa să fie "reanalizată", o discuţie în acest sens putând avea loc la începutul săptămânii viitoare, în cadrul Consiliului de Conducere al alianţei PSD-PDL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Cluj, că reprezentanţii partidelor aflate la guvernare ar trebui "să mai reflecteze" la proaspăta Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului referitoare la conducerile instituţiilor deconcentrate.

Sute de directori din ANAF, vami si inspectori, demisi in 48 de ore

Sute de directori, din toata tara, de la Garda Financiara, ANAF, inspectori sanitar-veterinari sau scolari din unitatile deconcentrate vor fi demisi .Surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn ca au plecat in teritoriu dupa ce au fost anuntati, inca din cursul zilei de joi, de sutele de instiintari de demisie.In urmatoarele 30 de zile, potrivit acelorasi surse, urmeaza sa fie organizate concursuri pentru ocuparea functiilor care intra in categoriile vizate de ordonanta adoptata de Guvern in sedinta de miercuri.Este vorba despre functii precum cele de directori sau directori adjuncti din ANAF, Garda Financiara, vami, inspectori sanitar-veterinari sau scolari, de directori de Case ale corpului didactic sau de cultura.Orban: Nu va fi concursPotrivit prim-vicepresedintelui PNL, Ludovic Orban, "lucrurile sunt mult mai grave decat par"."(Agentiile n.red.) erau conduse de functionari care si-au ocupat pozitiile prin concurs. Au fost si in guvernarea noastra si in guvernarea PSD. Lucrurile sunt mult mai grave decat par.In urma cu o luna jumatate, parlamentarii PSD si PD-L vroiau scoaterea din functiile de conducere inclusiv a directorilor adjuncti", a explicat Orban, joi, la Realitatea Tv.Orban a adaugat ca PNL a contestat decizia partidelor aflate la guvernare, iar Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte."In loc sa accepte decizia, guvernul emite ordonanta cu scopul de a inlocui directorii cu politruci angajati in baza unui contract de management. Vor fi inlocouiti cu membrii PSD si PD-L fara sa dea concurs.Corpul functionarilor publici va fi rasturnat. Se va aplica principiul 'ai carte n-ai parte'. Toata munca lor de a obtine evaluari favorabile se va duce. Se vor face numiri de catre filialele celor doua partide", sustine Orban, potrivit caruia PNL va sesiza avocatul poporului.Liberalul a subliniat ca este vorba de un abuz impotriva intereselor publice si private si a acuzat ca decizia sfideaza Constitutia pentru ca posturile ramase vacante nu vor fi scoase la concurs: "Nu va fi. Nu va fi niciun concurs, OG nu prevede niciun concurs!".Potrivit Constitutiei in vigoare, in locul celor care lucreaza in aparatul de stat si sunt dati afara pe motiv de restructurare, nu poate fi angajat nimeni timp de trei luni.Ce prevede actul normativ?"Termenul stipulat in OUG este de 32 de zile pentru ca in primele doua zile de la publicarea Ordonantei de Urgenta sa fie transmise deciziile de demitere, cu preaviz de 30 de zile", au declarat sursele guvernamentale.Potrivit acelorasi surse, in sedinta de saptamana viitoare Executivul va aproba prin HG si modelul contractului de management pe care viitorii sefi ai serviciilor deconcentrate trebuie sa si-l asume.Actul normativ mai prevede ca "la expirarea termenului de 32 de zile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale vor fi conduse de un director coordonator, ajutat de unul sau mai multi adjuncti.Acestia sunt numiti prin act administrativ al ordonatorului principal de credite in subordinea, coordonarea sau sub autoritatea caruia functioneaza serviciul.Functiile care confera calitatea de conducator al serviciilor publice deconcentrate se desfiinteaza in termen de 32 de zile de la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta adoptate miercuri de Guvern, potrivit textului actului normativ."Functiile publice, functiile publice specifice, precum si posturile incadrate in regim contractual, care confera calitatea de conducator al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale (...) se desfiinteaza in termen de 32 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei OUG", se arata in textul actului normativ. Aceeasi prevedere se aplica si pentru adjunctii conducatorilor serviciilor deconcentrate.
Una peste alta noi suntem in criza si GUVENUL BOC isi imparte ciolanul.Rusine sa le fie ,jos cu FSN-ul asa ceva nu se mai poate ,dupa 4 luni de guvernare nu se vede nici un rezultat numai impart posturile si atat.http://www.stirilocale.ro/bucuresti/video_Zeci_de_efi_din_institu_iile_deconcentrate_vrA_ncene_au_primit_deciziile_de_eliberare_din_func_ie_vid6099.html

CRIN ANTONESCU LA CONGRESUL UDMR-ULUI


Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca se simte in largul sau la congresul UDMR, desi nu stie o boaba ungureste.Presedintele PNL, Crin Antonescu a expus câteva motive de solidaritate dintre PNL şi UDMR, subliniind că aceste două formaţiuni s-au aflat din 1990 încoace "de aceeaşi parte a baricadei pentru impunerea de drepturi şi libertăţi elementare".Crin Antonescu a mentionat la tribuna congresului UDMR ca: "astazi suntem impreuna in opozitie, maine poate vom fi la putere, dar, indiferent unde suntem, trebuie sa aparam valorile pe care impreuna le-am castigat". Presedintele PNL ,Crin Antonescu a fost indelung aplaudat in momentul in care a dorit sa-i multumeasca premierului Emil Boc pentru rabdarea si eleganta de a ramane dupa ce si-a rostit discursul, dar a constatat ca acesta parasise deja sala. Antonescu si-a incheiat discursul cu precizarea ca nu doreste sa vorbeasca de noua colatie de guvernare, timpul fiind insuficient.
De altfel, discursul lui Crin Antonescu a fost mai bine primit de sala decat cele ale antevorbitorilor sai, presedintele Basescu si premierul Boc.

Congresul UDMR sa desfăşurat la Cluj - Napoca, la el fiind prezenţi sute de delegaţi ai uniunii, lideri ai PSD, PNL şi PDL, dar şi politicieni din străinătate.

vineri, 24 aprilie 2009

Primarul Juleanu si-a anuntat prioritatile pentru Cornesti


Primarul comunei Corneşti, Dorel Julean şi-a prezentat ieri la Cluj-Napoca, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele obiective pe care şi le-a propus la nivelul comunei Cornesti. Julean a precizat că va acţiona cît de repede pentru amenajarea de puncte sanitare la nivelul fiecărui sat din comuna Corneşti şi pentru construirea unui dispensar medical. El a spus că pentru amenajarea punctelor medicale va identifica în fiecare sat un spaţiu de minim 10 metri pătraţi unde medicul de familie să poată acorda consultaţii medicale în fiecare săptămînă. Edilul şef al comunei Corneşti a mai anunţat că o altă prioritate este reabilitarea căminelor culturale din comună, care sînt la ora actuală într-o stare deplorabilă, precum şi finalizarea programului de construire de poduri şi podeţe în comună. “M-am angajat în faţa cetăţenilor să sprijin reabilitarea unor biserici aflate într-o stare precară şi a trei şcoli în care învaţă foarte mulţi copii. Voi demara, de asemenea, o acţiune de împădurire a unei suprafeţe de 300 ha de teren’’, a mai afirmat Julean. Deşi majoritatea consilierilor locali sînt liberali, primarul Julean este optimist în ceea ce priveşte ducerea la îndeplinire a proiectelor sale, spunînd că obiectivele pe care şi le-a propus nu au nevoie se aprobarea Consiliului local.Dorel Julean a cîştigat alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar la Corneşti cu 544 de voturi, reprezentînd 50,66% din numărul de voturi exprimate.

Il asigur si eu ca va avea sprijinul consilierilor PNL atat timp cat va face o fapta buna pentru comuna.

As vrea sa mai fac un apel domnului primar prin al ruga sa transmita sustinatorilor si colegilor din PSD Cornesti sa inceteze cu amenintarile la adresa consilierilor localii PNL, agentilor postali ,cat si unor persoane care au reusit sa-si faca o mica afacere care la randul lor adic bani l aConsiliul Local si la Primarie.
Ma gandeam ca daca campania a trecut totul e ok dar se pare ca nu e asa, sper ca in viitorul apropiat se va termina cu aceste probleme si cu amenintarile la adresa unor oameni care si-au exprimat dorinta pentru un alt candidat fie el PNL-ist sau PDL-ist.

CLUJ NAPOCA TOT MAI CAUTAT

In ultima vreme suntem tot mai curtati de mai marii Romaniei...
25.04.2009 -CRIN ANTINESCU vizita Cluj
25.04.2009 -TRAIAN BASESCU la invitatia UDMR Cluj
01.05.2009 -MIRCEA GEOANA vizita la Cluj de I Mai

joi, 23 aprilie 2009

PROFESORII DIN CLUJ PREGATITI DE GREVA


In urma referendumului organizat in utlimele doua saptamani in 14 judete, printre care si Cluj, aproximativ 80% dintre sindicalisti vor sa blocheze examenele nationale (tezele cu subiect unic si bacalaureatul), iar 60% dintre acestia au optat si pentru inceperea grevei generale. Profesorii sunt nemultumiti ca bugetul educatiei a pierdut peste 800 de milioane de lei printr-o rectificare adoptata in 11 aprilie.
La nivelul judetului Cluj au fost alocati initial 371.566 de lei pentru finantarea cheltuielilor. In urma rectificarii bugetare, peste 25.000 de lei au fost taiati din bugetul Clujul, acesta ajungand la 346.018 lei, dintre care 296.889 exclusiv pentru plata salariilor profesorilor.

Vreau sa reamintesc profesorilor faptul ca au pus "botul" in campanie si au crezut ca daca voteaza un FSN cozonaci stau pe gard, insa au avut o mare surpriza. Daca si profesori au pus botul la minciuni ce sa ma astept de la un biet taran la care ii promite cale ferata, pensie marita,cabinet medicain in toate catunele si alte alte gainari si minciuni.

OARE CAND NE VOM DESCHIDE SI NOI OCHII!!!

AM PRIMIT UM MESAJ INTERESANT PE CARE MA-M GANDIT SA-L POSTEZ


Am primit următorul mesaj"Oare ne trezim ? UN ADEVAR CARE AR TREBUI SA NE DEA SERIOS DE GANDIT TUTUROR !!!!!!!!!!!Avelo Bahtalo Elvetia !Rusine pentru mass-media manelizata din Romania ! Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi. Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur. Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de "Tzigania" sau tara tiganilor europeni. Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista. Discutand cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, care mi-a transmis aceste lucruri : "Draga prietene, Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani. Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia. Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana. Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra. Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor. De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti. Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei, discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan. In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni." Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei. Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot. Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna. Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor. Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa. Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa. Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala : manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii. Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : " Am invatat la Oxford , predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman. Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!" Dati mai departe !Asa poate ajunge si la un ilustru oficial, care sa ne apere CA DOAR DE ACEEA II PLATIM NU ??????????????"""""""""Eu am raspuns "vizavi de ceea ce ai trnsmis acea persoana ,mi se pare normal sa ne unim cat mai multi si sa luam o atitudine cu tot ce avem benefic pentru a solicita diplomatiei romanesti sa isi faca treaba cat mai bine .......

"EU VA TRANSMIT TUTUROR SI ASTEPT OPINIA VOASTRA"

miercuri, 22 aprilie 2009

CRIN ANTONESCU LA CLUJ


In cursul zilei de sambata 25.04.2009, presedintele PNL, Crin Antonescu va face o vizita la Cluj.Presedintele PNL se va intalni cu membrii PNL din judetul Cluj.

vineri, 17 aprilie 2009

Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu


† B A R T O L O M E U
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
către iubitul meu cler şi popor, har şi milă de la Dumnezeu,
iar de la mine arhierească binecuvântare.


Iubiții mei fii sufleteşti,
Hristos a înviat!


Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puțin de dimensiunea pozitivă a existenței şi mai mult de cea negativă.
Primii oameni, Adam şi Eva, au avut de ales între binecuvântare şi blestem; l-au preferat pe ultimul.
Această preferință s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scenă, cât şi la spectatori.
În vremea noastră, programele de televiziune se întocmesc în funcție de preferințele spectatorilor. Micile ecrane oferă din abundență lupte sângeroase, scene de cruzime, bătăi, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într’o pivniță, un copil şi-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a făcut-o, a răspuns că aşa a văzut el la televizor… Până şi programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viața animalelor sălbatice, cad în acelaşi păcat; scenele de tandrețe maternă sunt rarități, în timp ce ni se oferă scene cu fiare care se sfâşie între ele.
Să intrăm însă într-un stadion. El este expresia modernă a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se băteau între ei cu spada, pe viață şi pe moarte, în văzul a mii de spectatori, dornici de sânge. Cu vremea, spada a fost înlocuită cu o minge, iar crima înlocuită cu pătrunderea acesteia în poartă. Nimic mai paşnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfârşit, învingătorii se îmbrățişează, învinşii se aştern, tăcuți, pe iarbă. Ce ne facem însă cu suporterii? Învinşii se năpustesc asupra unor oameni din aceeaşi tribună, care însă nu au altă vină decât că şi-au încurajat echipa, şi totul se transformă într-o uriaşă scenă de sălbăticie, cu vânătăi pe fețe şi capete sparte. Se mai cheamă asta civilizație? Că de cultură nu putem vorbi.
Adevărul e că ne-am dezobişnuit să vedem viața în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puțin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldați în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supraviețuitorii asigură victoria.
De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S’a arătat umblând pe apă. Spre a se convinge că nu vede o nălucă, ci pe Însuşi Învățătorul său, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apă. Primeşte încuviințarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos şi văzând valurile amenințătoare împrejuru-i, începe să se scufunde şi strigă după ajutor. Iisus îl salvează
[1]. De aici tragem concluzia că niciodată nu trebuie să te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depăşeşti păstrându-ți privirea spre ținta finală.
Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat”.
[2] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respirația, pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşurați. Iată însă că ei au rămas încremeniți în spațiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.
În altă parte, acelaşi Evanghelist Matei ne relatează o altă convorbire dintre Iisus şi uceenicii Săi, în cursul căreia le-a vestit că „El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Și Petru, luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-i: Fie-Ți milă de Tine, Doamne, asta să nu Ți se întâmple! Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!”
[3] Aşadar, există o mare diferență - uneori o prăpastie – între gândirea omenească şi cea dumnezeiască
Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o țintă, ceea ce denotă existența unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi țintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanța dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știți care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ținta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.
Să ne amintim de experiența poporului lui Israel. După ce au fost eliberați din robia egipteană şi au trecut de Marea Roşie, au luat drumul prin pustia Sinai, o călătorie care a durat nu mai puțin de patruzeci de ani, în cursul căreia pribegii au întâmpinat numeroase obstacole, precum zăduful zilei, frigul nopții, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, răscoalele, certurile interne, amintirea morților căzuți pe drum. Pe toate însă le-au biruit, datorită faptului că aveau în minte un singur scop: să ajungă în Țara Făgăduinței. Și au ajuns.
Și istoria profană ne oferă destule exemple. Ați auzit, desigur, de spaniolul Cristofor Columb, care în anul 1492 a pornit spre vestul Oceanului Atlantic, crezând că acesta e drumul spre India. Călătorie de durată, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau bântuită de furtuni, înaintând spre necunoscut. Pe vremea aceea, mulți credeau că oceanul se termină undeva într-o prăpastie fără fund, ceea ce i-a făcut pe oamenii săi de pe corabie să se răscoale, bântuiți de frica unei morți năpraznice. Columb însă nu s-a clintit, el avea un țel, să ajungă undeva. Și, până la urmă, a ajuns pe țărmul unui continent necunoscut, descoperind America.
Peste trei secole, americanul Robert Peary şi-a propus să descopere Polul Nord. L-a atins de abia la 6 aprilile 1909, după 17 ani de calcule, exerciții şi tatonări, în cursul cărora a traversat pe jos Nordul Groendlandei pe o distanță de 800 de kilometri, învingând nenumărate obstacole.
Peste numai doi ani, Roald Amundsen a înfipt steagul norvegian în gheața Polului Sud, după o călătorie de trei luni şi jumătate, în cursul căreia el şi echipajul său au înfruntat cețuri, viscole şi temperaturi de minus 50 de grade Celsius, având de parcurs câte 25 de kilometri pe zi.
Ați observat, desigur, că la capătul fiecărei încercări se înscrie o victorie.
În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăție peste’mpărăție, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veți fi urâți de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulți se vor poticni şi unii pe alții se vor vinde şi unii pe alții se vor urî. Și mulți profeți mincinoşi se vor scula şi pe mulți îi vor amăgi. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.
[4]
În vremea noastră, nu puțini sunt tinerii curați la suflet, bine intenționați şi dornici să se inițieze în tainele vieții religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experiență, bine pregătiți şi gata să-i asiste pe cei neajutorați, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puține ori apar profeți improvizați, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniți de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colective, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămați de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunță prin întețirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariția luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă. Aşa se anunță şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraților de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.
Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.
Răbdarea însă trebuie însoțită, neapărat, de conştiința că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunțând Cerul cel nou şi pământul cel Nou; şi, în final, Noul Ierusalim.

Iubiții mei ascultători,

În viața noastră bisericească, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatră de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morală. Dar, aşa cum vă spuneam, important este să traversăm totul cu bine şi să ajungem la capătul încercărilor.
Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiționala salutare: Hristos a înviat!

joi, 16 aprilie 2009

PASTE FERICIT!


Lumina si caldura Pastelui sa va incalzeasca sufletele,

sa va lumineze mintile,

sa va deschida inimile spre iubire, credinta, iertare.

Sa fim mai buni, sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara si sa daruim iubire celor dragi.

TREZIREA NATURII LA VIATA, SUB MANGAIEREA RAZELOR DE SOARE GENEROS,SA VA ADUCA IN VIATA VOASTRA BUCURIA DE A TRAII ALATURI DE NOI SI TOTI CEI CARE VA IUBESC!CADOURI FRUMOASE SA VA ADUCA IEPURASUL , IAR MII DE FLORI GINGASE, SA VA FACA VIATA CA O VESNICA PRIMAVARA!!!! ACUM CAND SARBATORIM NASTEREA DOMNULUI IISUS VA DORIM SANATATE SI VISE IMPLINITE, IUBIRE SI INTELEGERE !HRISTOS A INVIAT !!

PASTE FERICIT!

miercuri, 15 aprilie 2009

IN TIMP CE PUTEREA SE CEARTA INTRE PARTIDE OPOZITIA MUNCESTE


Ma uitam la stiri pe TV si pe NET si am ajuns la concluzia ca "tara arde si baba se piaptana" in timp ce OPOZITIA munceste PUTEREA isi omogenizeaza oameni.

PNL

Dezbaterea motiunii simple pe agricultura: se va demara actiunea de strangere a semnaturilor necesare pentru depunerea acestei motiuni de cenzura. Liberali, nu pot fi de acord cu aceasta noua taxa impusa micilor intreprinzatori, cei care acum asigura mare parte din veniturile la bugetul de stat si sustin economia. Dimpotriva, considera ca ei ar trebui sprijiniti sa se dezvolte, nu sa-i ingropam printr-o fiscalitate excesiva. Suntem convinsi ca demersului nostru li se vor adauga nu doar colegii de la UDMR, aflati in opozitie alaturi de noi, ci chiar si parlamentari de la PSD si PD-L, nemultumiti de aceasta masura", a declarat deputatul Horea Uioreanu, viceliderul grupului PNL din Camera Deputatilor.La randul sau, deputatul UDMR de Cluj, Mate Andras, a precizat ca, desi decizia finala o vor lua grupurile parlamentare reunite, el personal este de acord cu initiativa liberalilor. "Introducerea impozitului forfetar loveste tocmai in clasa de mijloc, cea pe care noi ne chinuim sa o dezvoltam, si, in loc ca statul sa mai adune impozite de la micii meseriasi, va crea someri in plus si va impovara bugetul asigurarilor sociale", a adaugat Mate.Pentru depunerea unei motiuni de cenzura este nevoie de semnaturile a 25% din numarul de parlamentari, respectiv 117 semnaturi, iar PNL si UDMR au, impreuna, 113, ceea ce inseamna ca mai au nevoie de inca patru semnaturi de la restul grupurilor parlamentare.

Si PUTEREA ...unele titluri de studiat...







Si lista ar putea sa continnue mult si bine intre bataile din interiorul coalitie de la "ciolan",cel mai tare ma bucura faptul ca BOC a reusit sa-i fraiereasca si pe profesorii, zilnic ma gandesc cum ii mintea cu mariri de salarii pentru un vot de incedere si...au pus botul.

ROMANI SINGURA SALVARE ESTE CRIN ANTONESCU PENTRU ROMANIA IAR IN 2012 PNL-ul pentru ROMANIA

luni, 13 aprilie 2009

EBA SAU PDL PENTRU UDREA

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, comentând anunţul Elenei Udrea potrivit căruia o va vota la euroalegeri pe Elena Băsescu, că toţi cei din partid trebuie "să tragă la căruţa PDL" pentru a face un scor cât mai bun.
Întrebat cum comentează declaraţia făcută, duminică, de secretarul executiv Elena Udrea, ministru al Turismului, potrivit căreia îşi va da votul, la alegerile pentru PE, Elenei Băsescu, candidat independent, întrucât după acest scrutin va reveni în PDL, Flutur a precizat că acest aspect nu s-a discutat în şedinţa conducerii partidului.
"Eu, în calitate de coordonator de campanie cu domnul Blaga, coordonăm această campanie şi ne interesează ca PDL-ul să facă un scor cât mai bun şi mergem înainte", a spus vicepreşedintele PDL.
El a reiterat afirmaţia preşedintelui PDL, Emil Boc, potrivit căreia, dacă ar fi avut posibilitatea să dea două voturi, cei din PDL ar fi dat unul şi echipei tinere reprezentate de Elena Băsescu.
"Părerea mea personală este că va trebui să tragem la căruţa acestui partid şi să facem un scor cât mai bun ca să reprezentăm cât mai bine PDL în PE", a spus Flutur, menţionând că este "opinia personală", şi nu "o poziţie oficială a partidului".
Întrebat cum comentează afirmaţiile Elenei Udrea, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan, aflat pe prima poziţie în lista PDL pentru euroalegeri, a răspuns: "Domnul Gheorghe Flutur v-a răspuns deja la această întrebare. Nu umblăm aşa, fiecare cu opiniile lui".
UN LANT INTREG DE COMENTARII PE http://www.mediafax.ro/politic/flutur-despre-faptul-ca-udrea-o-va-vota-pe-elena-basescu-la-pe-trebuie-sa-tragem-la-caruta-pdl.html?1687;4209252 MEDIAFAX merita studiat

BLAGA DISCUTA CU DOUA COALITI I

"Parcă am discuta cu două PSD-uri, în Biroul Coaliţiei ne înţelegem bine, discutăm şi găsim soluţii constructive. După ce găsim soluţii, Geoană iese, la două minute, cu declaraţii ca şi cum ar fi în afara guvernării. Eu îi atrag atenţia că se află la guvernare în fiecare zi şi în fiecare minut. Altfel, îl înţeleg că e în echipament şi se pregăteşte de alegeri", a declarat Blaga.
Pe de altă parte, Blaga a declarat că se simte onorat că a fost desemnat coordonator al campaniei electorale a PDL pentru europarlamentare, alături de Gheorghe Flutur, şi a spus că democrat-liberalii vor câştiga alegerile pentru PE.S e va ocupa de campanie ca si in trecut....

joi, 9 aprilie 2009

Principele Radu s-a decis să candideze la alegerile prezidenţiale


Principele Radu îşi anunţă candidatura la alegerile prezidenţiale azi , la ora 19.00, la Palatul Elisabeta, potrivit unui anunţ postat pe blogul principelui. De altfel, pe 5 aprilie, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Principele Radu nu a exclus această posibilitate.
Principele Radu
"Eu nu sunt un candidat, cel puţin nu în acest moment, şi în momentul în care voi avea un răspuns la această întrebare o voi face cu siguranţă", a spus Principele Radu. Declaraţia a fost făcută la Palatul Elisabeta, acolo unde Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu Betsy Myers, consultantul campaniei lui Barack Obama.
Myers a spus chiar că singurul candidat pe care "l-ar susţine la alegerile prezidenţiale din România ar fi Alteţa Sa Regală." Betsy Myers, care s-a aflat la sfârşitul săptămânii în România, la invitaţia Principelui Radu şi a Principesei Margareta, a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Barack Obama, fiind şi director executiv al campaniei sale electorale. sursa newsin

TARA ARDE SI RADULESCU SE PIAPTANA


In plina criza financiara, cand sistemul sanitar roman se afla aproape de colaps, cand bolnavii isi cumpara medicamentele de pe patul de spital, politicienii romani se intereseaza de combaterea malariei si de soarta Camerunului. Senatorul PD-L de Cluj Serban Radulescu a anuntat mandru, printr-un comunicat de presa, ca a participat in perioada 28 martie - 4 aprilie, in calitate de membru al Subcomisiei senatoriale pentru populatie si dezvoltare, la o vizita de studiu in Camerun privind combaterea malariei.

Motiunea „Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă” se reia saptamana viitoare

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca dezbaterea moţiunii simple a PNL pe tema învăţământului să fie reluată, miercurea viitoare, în plen, urmând să fie supus la vot punctul de vedere al Comisiei de regulament, a anunţat, miercuri, secretarul Camerei Dumitru Pardău.
Dumitru Pardau a precizat că, săptămâna viitoare, în şedinţa de miercuri, va fi reluată dezbaterea moţiunii simple a PNL de la momentul în care liderii grupurilor parlamentare au cerut un punct de vedere al comisiei pentru Regulament privind respectarea pocedurilor.
Dezbaterea moţiunii simple a PNL pe tema învăţământului a fost înteruptă, în urmă cu două săptămâni, în Camera Deputaţilor, pe motiv că deputatul PNL Alina Gorghiu nu a citit textul iniţial al moţiunii depuse de liberali, ci un text modificat. Preşedintele Camerei deputaţilor Roberta Anastase a cerut punctul de vedere al comisiei pentru regulament, dacă acest lucru este corect din punct de vedere procedural.
Comisia pentru regulament a apreciat că dacă semnatarii moţiunii depuse iniţial doresc, în continuare, să fie dezbătută în plenul Camerei problema învăţământului, trebuie să reia procedura prevăzută de Regulament şi să depună textul unei moţiuni cu acest subiect în timpul unei şedinţe a plenului. Membrii Comisiei de regulament au precizat că faptul că deputatul PNL a citit în plen un alt text al moţiunii arată că semnatarii moţiunii au renunţat la susţinerea textului iniţial. Varianta citită nu poate nici ea fi supusă dezbaterii pentru că nu îndeplineşte condiţiile regulamentare, au mai apreciat membrii comisiei.
PNL solicită Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să nu blocheze dezbaterea moţiunii simple a liberalilor pe tema învăţământului, a declarat, miercuri, deputatul PNL Alina Gorghiu, care a criticat decizia comisiei de regulament ca PNL să reia procedurile de depunere a moţiunii.
Gorghiu a precizat, la o conferinţă de presă, că recomandarea comisiei de regulament ca liberalii să o ia de la capăt cu procedurile de depunere a moţiunii simple „Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă” este marcată de „sindromul incorectitudinii politice”.

luni, 6 aprilie 2009

PACE SI LINISTE PESTE CORNESTI


PACE SI LINISTE SUFLETEASCA!

Sa speram ca dupa aproape o luna de tensiune in Cornesti se va reveni la normal si sa punem umarul cu totii pentru comuna noastra si sa nu facem descriminari pe culoarea politica.

A fost o campanie tensionata si sa speram ca nu va fi si in continuare o comuna tensionata. Au fost bune si rele, mare agitatie ,multe personalitati si la urma urmei am iesit in evidenta cu bune si rele.

Vreau sa le REMULTUMESC tuturor celor implicati in campanie la CORNESTI si noului primar ales MULTA PUTERE DE MUNCA SI SA LASE POLITICA DEOPARTE SA FACA TREABA BUNA PENTRU COMUNA CORNESTI.

PNL-ul a pierdut primaria Cornesti


In urma numararii voturilor exprimate de cei 1.088 de oameni prezenti ieri la scrutin, Dorel Julean, candidatul din partea PSD, a iesit invingator in cursa pentru Primarie. PSD a obtinut 544 de voturi, fata de cele 530 castigate de PNL . Potrivit reprezentantilor comisiei de votare, doar 14 voturi au fost anulate, iar 79,18% dintre cetatenii comunei si ai satelor arondate si-au exprimat optiunea de vot.Vreau sa multumesc tuturor colegilor din PNL care s a u concentrat in zona.Multumesc tuturor celor care au votat PNL-ulu si in special localitatii Tioltiuri care a fost pe primul loc si pentru care vom lupta presiunilor chiar daca nu am castigat .