UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

joi, 29 aprilie 2010

Profesorii clujeni au trimis amendamente la Legea Educatiei



Senatorul clujean, Marius Nicoara a declarat ca profesorii si parintii clujeni au trimis o serie de amendamente la proiectul Legii Educatiei Nationale, propuneri pe care acesta le va sustine in plenul Legislativului. “Am trimis o scrisoare catre cadrele didactice clujene, in care le-am cerut sugestii pentru amendarea Legii Educatiei Nationale, care este in dezbatere in acest moment. Am primit multe amendamente si pozitii, atat din partea cadrelor didactice, cat si din partea parintilor. Am un material serios din care pot extrage multe amendamente pe care le voi sustine”, a adaugat Marius Nicoara.
Senatorul Marius Nicoara este mirat de faptul ca multi profesori se tem sa isi faca public numele in momentul in care propun un amendament. “Din pacate, am constatat ca multe cadre didactice doresc sa fie protejate de anonimat pentru ca se tem de repercursiuni politice in cazul in care ies in fata cu alte idei decat cele care se afla deja in proiect".
Totusi exista cazuri speciale, la polul opus aflandu-se Liceul Teoretic “Avram Iancu”, atat cadrele didactice, cat si parintii copiilor care studiaza acolo au trimis un material stufos si foarte bine construit de amendare a proiectului Legii Educatiei. “Am primit propuneri cu amendamente care urmaresc asigurarea calitatii invatamantului din scoli, altele care se refera la finantarea burselor, la limbile straine ce trebuie sa intre la evaluarea copiilor. De asemenea, parintii si profesorii au reclamat si situatia evaluarilor de la clasele mici, dar si problema numarului de ore”, a mentionat senatorul Marius Nicoara.

luni, 26 aprilie 2010

Cartea Ta, Lumina In Basarabia!

Bibliotecile din Basarabia au un raport de 1 la 4 carti scrise in romaneste vs carti scrise in ruseste.... Doneaza o carte, pentru fratii de peste Prut.

Cu totii avem carti uitate in.... biblioteca.... in pivnite.... sau poduri... carti care isi pierd valoarea daca nu sunt citite... Readu cartea in circuitul pentru care a fost creata....

Campania "Cartea Ta, Lumina In Basarabia" va porni in curand la Cluj....Urmareste banerele din oras

http://www.facebook.com/video/video.php?v=385149517290#!/video/?id=650127290

duminică, 25 aprilie 2010

CONFERINTA NATIONALA CSL


Sambata 24.04.2010 a avut loc conferinta nationala CSL. Au luat parte la lucrari si Crin Antonescu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban sau presedintele TNL, Florin Alexe.
În cadrul acestei Conferinţe, cei 500 de delagaţi ai Cluburilor Studenţeşti au ales preşedintele CSL şi Biroul Naţional de Coordonare. La reuniune au fost invitaţi Aloys Rigaut – preşedinte LYMEC ( organizaţia europeană a studenţilor liberali) şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Radu Surugiu a reusit sa isi prelungeasca mandatul de presedinte CSL.
Locurile de vice-presedinti au fost ocupate de Claudia Benchescu, Mario Geman Grigore Grigoroiu, Vlad Ghizdovat, Octavian Stepan, Roberto Dietrich, Adrian Felea, Emilia Mitrofan, Nicoleta Popescu si Gabriela Horga.
Ca membrii au intrat Rares Magheru, Ovidiu Ciucur, Alexandru Dobrea, Paul Mahalean, Nicoleta Nicolescu, Mihai Valeanu, Denisa Zevedei, Aura Pohoata, Gheorghe Riscau si Adrian Suvac.
Printre membrii supleanti se numara Alexandra Vlasa, Diana Nicolae, Radu Simionescu sau Gavril Pascari.
Clujul a intrat in Biroul Naţional de Coordonare,in persoana lui Paul Mahalean, TNL Gherla.

miercuri, 21 aprilie 2010

Comisia pentru revizuirea Constitutiei


PDL Daniel Buda -presedinte
membri-Iustin Cionca-Arghir,Gabriel Anghelache,Sever Voinescu,Cornel Ştirbeţ, Augustin Humelnicu,Iulian Urban,Ion Ruşeţ
PSD Dan Sova -vicepresedinte
membri-Victor Ponta,Florin Iordache,Valeriu Zgonea,Aurelia Vasile,Bogdan Ciucă (PC),Ioan Chelaru,Toni Greblă
PNL Călin Popescu-Tăriceanu- vicepresedinte
membri-Alina Gorghiu,Ciprian Dobre,Teodor Meleşcanu
UDMR Varga Attila-secretar
membru-Marton Arpad
Grupul independentilor:
Eugen Nicolicea si Liviu Câmpanu
Minoritatile nationale:
Varujan Pambuccian
In acest moment in cadrul Comisiei putere are 13 parlamentari in timp ce opozitia are doar 12. Insa pentru ca propunerile sa treaca este nevoie de doua treimi.

luni, 19 aprilie 2010

CONDOLEANTA


În numele Tineretului National Liberal Cluj, ne exprimăm compasiunea faţă de colegul nostru ,Curalet Adrian, şi transmitem sincere condoleanţe lui si familiei indoliate.
Alin Ungur
vicepresedinte TNL Cluj

Sinteza conferinta de presa TNL Cluj


Iuga Gavrila a declarat azi in cadrul conferintei de presa ca Tineretul National Liberal din Cluj-Napoca considera unele prevederi ale HCL-ului nr.26 din 26.01.2010 drept nesimtite, aberante si injuste fata de clujeni.

Iuga sustine faptul ca hotararea privind aprobarea regulamentului de administrare a parcarilor publice cu plata orara din municipiul Cluj-Napoca, denota faptul ca, pentru primarul Sorin Apostu nu mai exista nici un respect fata de clujeni, ci numai dorinta de a recompensa aparatul de partid 'ce a pus umarul' la accederea sa la putere.

'Se pare ca pentru cei de la PDL noi cei multi care platim taxe si impozite cu circa 20% mai mari incepand cu luna februarie suntem 'niste fraieri', ca doar din aceste impozite si taxe locale au dansii masini de serviciu, secretare si multe alte privilegii special create pentru ei' a declarat presedintele TNL Cluj.

Prin HCL nr.26 din 26.01.2010 este aprobat un nou regulament de administrare a parcarilor publice cu plata orara, prin care, la initiativa primarului, este marita lista celor privilegiati in a beneficia de o reducere de 50% din tariful abonamentului de parcare. Pe langa personalul din aparatul de specialitate al Primarului si salariatii din serviciile publice infintate in subordinea Consiliului local, beneficiaza de aceasta facilitate si alte institutii de stat, respectiv salariatii acestora, in limita a 10 abonamente/an/institutie, dar fara a depasi limita de 700 de abonamente/an (cap.IV,art.16). Dupa cum se poate vedea, conform acestei prevederi pot beneficia de reducerea cu 50% a tarifului abonamentului de parcare un numar de maxim 700 de membrii PDL, cu conditia sa faca parte din aparatul Primarului, regii, servicii publice subordonate Consiliului local sau altor institutii ale statului, unde sefii sunt numiti pe criterii politice, si sa fie agreati de primarul Sorin Apostu. Pentru a putea recompensa si sponsorii partidului este eliminata prevederea care stipula ca 'tarife pentru rezervare loc parcare se elibereaza numai pentru institutii publice cu avizul Comisiei de circulatie. Institutiile publice beneficiare vor fi stabilite in cadrul Comisiei municipale de sistematizare a circulatiei'(anexa 2 la hotararea nr.857/2007,cap.II,art.7) si introdusa prevederea: 'locurile de parcare cu rezervare se aloca numai persoanelor juridice la tariful de 300 lei/loc parcare/luna in baza unei cereri anuale. Persoanele juridice beneficiare vor fi stabilite in baza unui referat aprobat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca' (HCL 26/26.01.2010, Regulamentul de administrare a parcarilor publice cu plata orara, cap.II, pct.B, art.5).

'Consideram ca aceasta prevedere poate conduce la abuzuri din partea primarului datorita faptului ca nu exista criterii de aprobare a rezarvarii de locuri de parcare pentru persoanele juridice care solicita acest lucru, acestea stand la pixul edilului sef. Si mai grav este faptul ca hotararea a fost votata inclusiv de consilierii locali ai partidelor din opozitie PSD si PNL.' sustine Iuga.

TNL Cluj-Napoca a demarat analizarea HCL-ului nr.26 din 26.01.2010 in urma sesizarilor primite din partea mai multor agenti economici ce au semnalat faptul ca, daca nu esti pe lista sponsorilor PDL, nu ai nici o sansa sa primesti aprobare pentru rezervarea vreunui loc de parcare in municipiul Cluj-Napoca. 'Din pacate pentru municipiul nostru, primarul Sorin Apostu si administratia portocalie a orasului inteleg gresit votul primit de la clujeni si au un comportament dictatorial, creand privilegii pentru aparatul propriu de partid si pentru sponsorii din campania electorala. Pentru primarul Sorin Apostu este mai important sa recompenseze pe cei care au pus umarul in campania electorala' spune Iuga.

Presedintele TNL Cluj solicita public Primarului Sorin Apostu ca in prima sedinta de Consiliu local sa propuna modificarea regulamentului de administrare a parcarilor publice cu plata orara in vederea eliminarii privilegilor acordate personalului din aparatul propriu de specialitate, salariatilor din serviciile publice din subordinea Consiliului local si salariatii altor institutii de stat. 'De asemenea, solicitam ca rezervarea de locuri de parcare pentru persoanele juridice sa fie aprobate de catre Comisia Municipala de sistematizare a circulatiei in baza unor criterii bine stabilite si nu dupa bunul plac al primarului. De gratuitate sa beneficieze in continuare cei prevazuti prin legile speciale iar de reducerea de 50% sa beneficieze masinile institutiilor aflate in interventie (salvare, pompieri, gaz, termoficare etc.) si nu personalul primariei. In cazul in care nu vor fi aduse modificari la acest Regulament vom desfasura o campanie de informare a populatiei online, fluturasi si, nu in ultima instanta luam in calcul pichetarea Primariei' a declarat Iuga Gavrila in incheiere.

Un alt subiect al conferintei de presa a fost sustinut de catre Bildea Ioan presedinte al TNL Cluj-Napoca. Acesta considera deplasata reactia premierului de a consfisca microfonul unei televiziuni, ca reactie nervoasa la o intrebare incomoda legata de politizarea Televiziunii Romane.

'O reactie deplasata venita din partea unui premier, propusat pe prima scena a politici romanesti cu ajutorul substantial al mass-media. Atat timp cat a fost in opozitie, fie de la tribuna parlamentului, fie de la primaria Clujului, declaratiile si atacurile politice a lui Emil Boc au fost mereu preluate si difuzate inclusiv de canalele de stiri pe care astazi, din fotoliul de sef al executivului nu le mai suporta' a declarat Bildea.

Totodata presedintele TNL Cluj-Napoca considera ca acest gest tradeaza o mentalitatea comunista, insusita in anii studentiei, cand a fost numit in mai multe functii de conducere ale uniunilor studentesti, tocmai pentru devotamentul aratat Partidului, pentru osanalele si laudele aduse sistemului (vicepresedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, filiala Cluj si presedinte al Consiliului Uniunii Asociatiilor Studentesti al Universitatii 'Babes-Bolyai', intre 1987 si 1989).

Bildea a remarcat faptul ca cel mai grav este faptul ca Emil Boc, a amenintat voalat, Realitatea TV, un post privat, cu amenzi din partea institutiilor statului, pentru ca 'dezinformeaza', Antena 3 fiind deja sanctionata pentru asa ceva, dupa spusele sale.

Bildea sustine ca in loc sa fie preocupat de respectarea promisiunilor electorale si de promovarea masurilor anticriza, Boc a dezvoltat in ultima perioada o obsesie pentru imaginea guvernului si nu pentru ceea ce face guvernul. Acest lucru a fost demonstrat si de cererea recenta adresata televiziuni romane publice, de a-i acorda cel putin 30 de minute saptamanal la o ora de maxima audienta pentru a le povesti romanilor despre politicile guvernului. Refuzat fiind, imediat a inceput o campanie de schimbari la nivelul conducerii TVR, pregatind politizarea institutiei.

'Nu e suficient ca a pus la pamant economia, acum e dispus sa sacrifice si fragila democratie romaneasca, confiscand microfoane sau dand sfaturi 'pretioase'cum trebuie prezentata realitatea in presa scrisa si audiovizuala. Pentru ca am observat 'pasiunea' sefului executivului pentru microfoane am decis sa-i facem unul cadou, la care sa recite in liniste, acasa, discursurile sale politice, care nu au adus decat somaj, datorii externe si o criza financiara profunda. Discursuri de care romani s-au saturat pana peste cap si in locul carora asteapta inca masuri concrete. Ori daca premierul nu are aceste masuri ar fi bine sa place inainte sa fie prea tarziu, inainte ca romanii sa-si piarda rabdarea eu el. Am ales culoarea violet din motive de siguranta exoterica' a declarat in incheierea conferintei de presa, presedintele TNL Cluj-Napoca.

marți, 13 aprilie 2010

BASESCU NU MAI VREA PARTIDE MICI :)))


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, postul "partidului" B1Tv, că este un susţinător al pragului electoral de 10% pentru intrarea în Parlament, sau a un unui sistem electoral care să permită existenţa a două partide mari, care să alterneze la guvernare cu sprijinul unui partid mai mic.
"Eu sunt un partizan al pragului de 10%. Dar, cel mai corect, dincolo de prag, de neprag, (ar fi nevoie de - n.r.) uninominal într-un singur tur sau în două tururi. Asta va crea două mari partide care vor alterna la putere cu sprijinul unui partid mai mic, eventual. Cât timp vom sta tot în Coaliţii, nu vom avea guvernări coerente", a spus Băsescu.
Actualul sistem electoral prevede un prag electoral de 5%.
Ce a uitat Basescu este ca el guverneaza cu UDMR-ul care este la ciolan tot timpul si cu independenti care trag si ei de ciolan.Domnule presedinte esti chiar foarte penal si nesimtit.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

COMUNICAT DE PRESA HOREA UIOREANU


Lipsiti de griji si ocupatie, membrii Guvernului condus de Emil Boc si deputatii PD-L au inceput sa se uite la televizor in fiecare seara dupa orele 22.00. Si pentru ca emisiunile de analiza politica si talk-show-urile nu prea aduc laude conducatorului iubit, ei schimba des canalele, urmarind cu precadere spoturile publicitare. Asa se face ca intreg partidul a invatat pe de rost textele tuturor reclamelor si au bagat la cap indicatia ca 'Consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii'. In conditiile in care termenul 'excesiv' este unul putin uzitat, deputatii PD-L au inceput sa manifeste ingrijorare fata de sanatatea poporului.

Doar asa se explica faptul ca in sedinta de plen a Camerei Deputatilor ei au votat impotriva unui amendament depus de deputatul PNL de Gherla, Horea Uioreanu. Acest amendament prevedea scutirea de accize a tuicii si rachiurilor de fructe destinate consumului propriu in gospodariile individuale, in limita cantitatii echivalente a cel mult 250 de litri pe an, cu concentratia alcoolica de 100% volum.

Deputatii alesi pe listele PD-L au reusit astfel sa dea lovitura de gratie unei traditii seculare a romanilor si sa impovareze taranul roman cu noi dari si au decis sa accizeze si tuica produsa de tarani pentru consumul propriu, atentand astfel la una din traditiile romanului: aceea de a se cinsti de sarbatori cu tuica produsa chiar de el, cu costuri minime. Grav este faptul ca acum deputatii puterii au demonstrat maximum de inconsecventa si au anulat ceea ce au aprobat in toamna anului trecut, respectiv scutirea de accize a tuicii produa pentru consumul propriu.

Respingerea acestui amendament, gest nascut din disperarea PD-L de a scoate bani din tuica, ca din piatra au scos cam tot ce se putea, poate determina taranii care produc alcool pentru consumul propriu sa recurga din nou la practici indelung experimentate inainte de 1989. Ei vor continua sa produca tuica, pentru ca oricum nu au cui sa-si vanda fructele, dar, la mica intelegere cu cazangii, vor declara doar cantitati infime. Cat despre controlul cazanelor, practica a demonstrat ca romanul este suficient de inventiv pentru a 'fenta' fiscul si a-si asigura tuica de consum.

Chiar si numai pentru ca whiskey-ul nu se numara printre licorile preferate de tarani, obisnuiti cu ceea ce produc ei insisi, la fel cum au facut-o si inaintasii lor. Si chiar daca ar fi, nu si-o permit! Sau urmeaza o directiva prin care bautura scotienilor, mult laudata de un anume sef, sa inlocuiasca tuica si rachiurile de casa?

Biroul de presa
Horea Uioreanu

GUVERNAREA BOC NE-A DUS LA SAPA DE LEMN


La 1 aprilie 2010, Fondul Monetar International avea in derulare 21 de acorduri de imprumuturi stand-by, in valoare totala 64 miliarde de euro.
Valoarea datoriei Romaniei catre FMI era la 1 aprilie 2010 de 8,26 miliarde DST (n.r: drepturi speciale de tragere- moneda virtuala a Fondului Monetar International), adica 9,32 miliarde de euro. Practic, din suma totala imprumutata de Fondul Monetar International, 15% a mers catre tara noastra, devenind astfel cel mai mare datornic al acestui organism financiar.
Pe locul doi in topul celor mai mari datornici FMI se afla Ungaria, cu o datorie la 1 aprilie de 7,63 miliarde DST, insemnand 8,61 miliarde de euro, conform Cotidianul. Locul trei este ocupat de statul vecin, Ucraina, ce are de platit 7 miliarde DST (7,9 mld. euro), dintr-un credit stand-by total de 11 miliarde DST (12,41 mld. euro).
De asemenea, la finele anului trecut, Romania se afla pe locul noua intr-un clasament al statelor in functie de gradul de risc al datoriilor. In prezent, tara noastra a coborat pe locul al 15-lea, potrivit unui raport al companiei CMA Data Vision, citat de Realitatea.
Romania avea, la finele lui 2009, o datorie publica directa de 11,97 miliarde de euro, in crestere cu 32,6% fata de anul anterior. Datoria publica directa include imprumuturi externe contractate direct de Ministerul Finantelor Publice si autoritatile administratiei publice locale in baza legislatiei privind datoria publica, dar si cele privind ratificarea acordului dintre Romania si Fondul Monetar International.
In alta ordine de idei, daca ar fi sa vorbim de datorii externe, mai putem lua si alte state in vizor. CMA a analizat costurile de asigurare a datoriilor impotriva riscului de default (n.r: incapacitate de plata) pentru 66 de tari.
In top zece al statelor cu cele mai riscante datorii, Lituania, Liban si Romania au fost inlocuite in primele trei luni ale anului de Pakistan, Egipt si Irak. (Top 10 tari ale caror economii risca sa se "topeasca")
Venezuela a ramas pe prima pozitie a clasamentului in primul trimestru din 2010, urmata de Argentina, Pakistan, Ucraina, Irak, Dubai, Islanda, Letonia, Grecia si Egipt.
Cel mai sigur stat a ramas si in primul trimestru din 2010 Norvegia, urmat de Finlanda, si Germania. Comparativ cu finele anului 2009, Germania si Finlanda au facut schimb de locuri.
In concluzie ,guvernarea BOC ne-a dus la sapa de lemn, a facut imprumuturi, a adus bani din trimestrul 4 in trimestrul 2, a sistat angajarile la stat pt muritori de rand, a marit pensile si salarile profesorilor in campanie, si tot asa a mintit ,romanii au pus botul si au votat.In loc sa bage bani in inverstiti ca sa scoata ceva bani sa plateasca pensile si salariile.In aceasta vara presimt o lovitura de stat, romani vor iesi in strada, nu se mai poate trai asa,uni se lafaie in bani contribuabililor si alti mor de foame.

joi, 8 aprilie 2010

Nicoara presedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii

Senatorul liberal clujean Marius Nicoara a fost ales astazi presedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii din Senatul Romaniei. Numele acestuia a fost supus la vot de senatorul Puiu Hasotti, liderul Grupului Parlamentar din Senat, care a propus modificarea acestei comisii, dupa ce Gabriel Berca, fostul presedinte al acestei comisii, a demisionat din PNL si din aceasta functie.



“Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii este una dintre comisiile permanente din Senat, a carei componenta este stabilita prin algoritm politic, in urma alegerilor parlamentare. In calitate de presedinte al acestei comisii, una dintre cele mai solicitate din Parlament, Marius Nicoara va fi in masura sa preia cazurile semnalate, sa le analizeze si sa le supuna atentiei publice pe acelea care sunt de interes public si ameninta sa devina un fenomen generalizat”

miercuri, 7 aprilie 2010

BOC VREA SA LUCRE LA VANTU...

Prins între o şedinţă cu grupurile parlamentare ale PD-L şi dezbaterea unei moţiuni simple pe Educaţie, premierul Emil Boc a luat microfonul Realităţii TV în mână şi a transmis live despre nemulţumirile Guvernului faţă de "minciunile" jurnaliştilor şi ale posturilor mogulilor.


Şeful Executivului a fost provocat de o întrebare a reporterilor privind spaţiul de emisie pe care i l-a solicitat fostului preşedinte al TVR, Alexandru Sassu, care a declarat în urmă cu o săptămână că Emil Boc i-a cerut ca în fiecare săptămână să fie invitat într-o emisiune, la o oră de vârf.

În replică, Boc a acuzat televiziunile Realitatea Tv şi Antena 3 că dezinformează publicul şi a arătat că în urmă cu o seară, la postul de ştiri al lui Vântu, purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a fost lăsat să intervină în emisiune.

"De foarte multe ori (n.r Realitatea şi Antena 3) intoxică românii cu lucruri neadevărate care nu au niciun fel de fundamentare în guvern, iar primul-ministru are obligaţia să vină, şi eu am crezut că pe postul public de televiziune am obligaţia să vin atunci când mi se dă voie, să spun românilor ceea ce se discută în guvern. Politica o faceţi dumneavoastră, dar nici dumneavoastră nu aveţi voie să dezinformaţi opinia publică", le-a spus Boc jurnaliştilor.

vineri, 2 aprilie 2010

† Scrisoarea pastorala a IPS Bartolomeu

† BARTOLOMEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP
AL VADULUI, FELEACULUI SI CLUJULUI

iubitului nostru cler si popor:
har, pace, ajutor si milã de la Dumnezeu,
iar de la noi arhieresti binecuvantãri si crestineasca salutare:

HRISTOS A INVIAT!
† B A R T O L O M E U
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
catre iubitul meu cler si popor, har si mila de la Dumnezeu,
iar de la mine arhiereasca binecuvantare.
Iubitii mei fii sufletesti,
Hristos a inviat!
Adevarat, a inviat!
Se ingana ziua cu noaptea cand Maria Magdalena, probabil cu putin inaintea celorlalte sfinte femei, a : gasit piatra rasturnata de pe mormantul Domnului. Inspaimantata, mironosita alearga in cetate si le spune ucenicilor ce a vazut. Petru si Ioan se reped intr'un suflet catre gradina, urmati indeaproape de aceeasi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge intaiul, dar, tanar fiind, nu indrazneste sa intre in mormantul din peretele de piatra decat insotit de Petru care, mai varstnic, il ajunge gafaind. Cutremuratorul adevar le sta in fata: Domnul nu este acolo! In cugetul lor foarte omenesc, aceasta inseamna ca trupul Invatatorului a fost sustras de necunoscuti, pentru pricini de neinteles. Cu aceasta tulburare se intorc in cetate.
Maria ramane si plange. Plange chiar si in fata ingerilor: „Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde l-au pus!” Plange si in fata Celui care, in semiobscuritatea diminetii, i se pare a fi gradinarul: „Daca tu l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus si eu il voi lua de acolo”. In clipa urmatoare Gradinarul o cheama pe nume. Ea isi recunoaste Invatatorul, viu si intreg, ii rosteste numele, ii asculta cuvintele, ii primeste porunca si fagaduinta. Ea e primul martor al invierii.
De ce tocmai ea? De ce nu i S'a aratat Domnul mai intai lui Petru, cel atat de inflacarat in credintele si necredintele lui? De ce nu l-a preferat pe Ioan, cel mai iubit dintre ucenici, singurul care-L insotise pe drumul Crucii? Iar daca preferintele trebuiau sa se indrepte catre o femeie, de ce nu i-a acordat acest privilegiu propriei Sale Maici, indiferent unde s'ar fi gasit ea in acel moment? De ce, neaparat, in socotinta dumnezeiasca a trebuit sa fie Maria Magdalena?
Doctorul nu vine pentru cei sanatosi, spusese El, ci pentru cei bolnavi. Pastorul isi paraseste turma in cautarea oii celei pierdute. Parintele tanjeste dupa fiul ratacitor si-i celebreaza, cu bratele deschise, intoarcerea. Maria Magdalena e prototipul omului pentru care Domnul a venit in lume. Intai si mai intai pentru ea S'a intrupat, pentru ea a propovaduit, pentru ea a savarsit minuni, pentru ea a suferit, pentru ea si-a varsat sangele pe Cruce, pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor lumii, asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati. Nu, nu e vorba de un primat al credintei. Asemenea ucenicilor, si Maria se indoise de perspectiva invierii, si ea o primise ca pe o simpla metafora, si ea gandise ca trupul Domnului fusese stramutat in alta parte.
Dar daca Petru si Ioan s'au intors ingandurati in cetate, Maria continua sa-si caute Invatatorul. Ceva mai tarziu, Iisus avea sa i Se arate lui Saul, pe drumul Damascului, tocmai pentru ca acesta Il cauta, alerga dupa El. „ Bateti si vi se va deschide, cautati, si veti afla ”. Intru nadejdea deznadajduitului, Maria vedea acum, poate mai mult decat oricand, superba dominanta a sufletului ei: iubirea. Din iubire pot izvori cunoasterea si credinta.
Daca pe Maria Magdalena trebuie s'o vedem in pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele in casa fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola celor doi datornici, atunci iubirea ei e mai puternica si mai graitoare chiar decat aceea a fiului ratacitor. In logica parabolei, femeia iubeste mult pentru ca i s'a iertat mult; in deznodamantul intamplarii, Domnul ii iarta mult pentru ca mult L-a iubit. Sa mai citim odata textul din Luca 7, 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare.
Si daca pe aceeasi Marie trebuie s'o recunoastem in Betania savarsind, simbolic si anticipativ, ritualul de inmormantare a Domnului, prin aceeasi emotionanta ungere cu mir, iubirea ei capata dimensiuni cosmice. De moartea lui Iisus se intuneca soarele, de invierea Lui se bucura ingerii. Maria Magdalena e cea dintai care-I gateste Domnului ingroparea, ea va fi si cea dintai care sa se patrunda de bucuria Invierii. E suprema Bucurie, aceea care incununeaza Iubirea.
Iubitii mei fii sufletesti,
Totusi, nu Maria Magdalena este primul martor al invierii. Parintele Staniloae spune – superb – ca Invierea a inceput in iad. De pe Cruce El se pogoara intru cele mai de jos ale adancului si li se arata protoparintilor Adam si Eva, pe care-i ridica impreuna cu cei asemenea incatusati. Si pentru ei murise pe Cruce, si fata de ei avea de implinit o fagaduinta. Singura imagine potrivita este aceea a pogorarii Lui la neamuri, izvorata din geniul iconografiei bizantine si atat de frumos rafinata in vechile noastre fresce si miniaturi. Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut inviat.
Deasupra, in rai, mai astepta un martor: talharul rastignit de-a dreapta lui Iisus. Nu mai avusese timp pentru indreptare, dar in ultima clipa se rascumparase prin simpla recunoastere a vinovatiilor sale si a Nevinovatului de alaturi. Bucuria invierii i se ofera si celui ce s'a trezit in ultima clipa din somnul – sau somnolenta – cugetului.
Ca invierea „a inceput” in iad, e un fel de a spune, la masura rostirii si priceperii noastre. Nu e vorba de momente succesive, ci de simultaneitatea prezentei lui Dumnezeu. In acelasi timp, Iisus era ,, in mormant, cu trupul, in iad cu sufletul, in rai cu talharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ”, dupa cum spune o rugaciune de taina a Sfintei Liturghii, care rezuma simultaneitatea evenimentului invierii ca intreg. Invierea nu e o miscare in sine, ci un act operativ, un inceput perpetuu.
E adevarat ca evenimentul pogorarii la iad nu se bucura de popularitate biblica, singurul sau temei scripturistic fiind acela din intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru , dar acest temei, departe de a fi o dobanda a timpului, e contemporan cu Evangheliile. El face parte integranta din doctrina noastra asupra invierii, exprimand prima miscare pe care a facut-o Domnul indata dupa moartea Sa pe cruce. Motivul pogorarii e foarte frecvent in imnografie. „ Portile iadului le-ai sfaramat, Doamne” , exclama o stihira din vecernia glasului al patrulea, iar una din cantarile Sfintelor Pasti o spune mai pe larg: „ Pogoratu-te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice care-i tineau pe cei legati, Hristoase”.
Iubiti credinciosi,
Intr'o fresca a bisericii manastirii Clocociov Hristos este infatisat pogorat undeva in subteran - sub nivelul colinelor din preajma -, dar nu linistit ca in scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu talpile pe portile de arama ale iadului, sfaramate. Din doua morminte ii ridica de mana pe Adam si pe Eva, eliberati acum din lunga lor asteptare, in timp ce Ioan Botezatorul Il arata - ca si odinioara „ Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii ” -, iar dreptii Vechiului Testament, de-o parte si de alta, mantuiti si ei, il contempla. Dedesubt, diavolul zace legat in lanturi, sub stapanirea unui inger care - in cazul nostru - il tine de coarne, ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati. Scena e reprezentarea cea mai autentica a invierii Domnului si o gasim nu numai in fresce, ci si in numeroase ferecaturi ale Evangheliei, pe coperta din fata.
Erminiile recomanda, totusi, si o reprezentare mai directa a invierii: Iisus Hristos deasupra mormantului putin deschis, in haine albe, stralucitoare, binecuvinteaza cu dreapta si tine in stanga un steag cu cruce de aur, intru bucuria celor doi ingeri de alaturi si spre spaima ostasilor ce-L strajuisera, cazuti cu fetele la pamant. E interesant sa notam ca aceasta reprezentare e cultivata mai ales de pictura bisericeasca mai noua - din care nu lipseste suflul Occidentului -, pe cand cealalta, a Pogorarii la iad, a prins radacini foarte puternice in arta bizantina.
Hristos nu numai ca le daruieste celor morti viata (lumina), ci, mai mult, le-o duce El Insusi, personal, prin actul pogorarii in iad, implinindu-le asteptarea, in care ne regasim si noi, cei de astazi.
Iubitii mei fii sufletesti,
Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena, Domnul li S'a aratat, de mai multe ori, si ucenicilor Sai. La un moment dat le-a aparut Cineva la tarm si le-a poruncit sa arunce mreaja si ei l-au ascultat si au prins multime mare de pesti. Nimic nu S'a petrecut fulgerator, halucinant, totul s'a petrecut la lumina zilei, cu calm, gospodareste, atat de pe indelete incat pescarii si-au luat timp chiar sa-si numere vanatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese de atata belsug. In cele din urma, poftiti sa pranzeasca impreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!): „ niciunul nu indraznea sa-l intrebe: cine esti Tu?, stiind ca Domnul este ”. Pagina extraordinara! Daca Biblia nu ar fi opera Duhului Sfant, atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii.
Domnul inviaza pe rand, ca un val de lumina purtat pe rotundul pamantului, de douasprezece ori triumfator la stele, din Ierusalim pana'n Ierusalim. Un vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste dincolo, catre apus, mereu pe urma soarelui, din prag in prag, pe rotund.
E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamantului. Noaptea invierii nu cunoaste somn; ea e numai veghe, implinire si asteptare, intru bucuria nemarginita a biruintei asupra mortii.
Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o necurmata inviere launtrica.

joi, 1 aprilie 2010

TEO, CANDIDATA ORANJE ÎN COLEGIUL 19


PDL in ultimul timp cocheteaza bine de tot cu acest curent al kitsch-ului poate ar trebui sa se numeasca PD-mane-L…Ideea este ca Teo a cam dat-o in gard cu show-ul TV si incearca o iesire la rampa pe usa din dos,a capatuirii prin politica.De partea cealalta PDL nu mai are oameni credibili si cu sanse la urne prin urmare accepta orice persoana care a avut la un moment dat priza la public,doar o mai fi ramas ceva capital .
Manelo-parlamentarismul i-a prins cel mai bine pe Basescu si-ai lui,altfel se dau foarte pretiosi si intelectuali,la orice ora-i cauti ei sint intelectuali patrunsi desi le citesti mereu in privirile versul ritmat de manea.
O idee in premiera …cred ca PDL ar trebui mai degraba sa faca un Parlamentar Tricameral a treia camera sa se constituie intr-una de izolare a manelistilor pe care-i tot lanseaza in politica si a duduilor care vorbesc fara vocale si care tot urca si urca in ierarhii.
Badea pe blogul lui: Eu tine la Teo e prietena lui, singurul lucru pe acre bine il remarca Mircea era faptul ca nu se va descurca cu un partid servil unui dictator labil
in rest nu e misto e trist pt partidul stat sa nu gaseasca cu ,,catindat” in stare s-o invinga pe guraliva pcista…. si astia vor sistem electoral gen the winner takes it all????

PASTE FERICIT!


Lumina si caldura Pastelui sa va incalzeasca sufletele, sa va lumineze mintile,sa va deschida inimile spre iubure, credinta,iertare.Sa fim mai buni, sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara si sa daruim iubire celor dragi.

GALA TNL EDITIA V


Sambata 27 martie a avut loc Gala TNL editia a V-a, care s-a desfasurat cunoscutul la Palatul Parlamentului. Am fost prezenti tineri liberali din toata tara, 47 de filiale ,toate judetele si sectoarele capitalei.
Acest eveniment se organizeaza in fiecare an incepand cu 2006 ,avand menirea de a premia cei mai buni tineri liberali si cele mai active filiale care s-au remarcat in actiunile derulate de-a lungul anului.
S-au decernat 11 premii plus inca doua premii speciale.
1.Cel mai activ tanar liberal
Fechet Mircea – TNL Bacau
Stef Adrian – TNL Satu Mare
Bote Corina – TNL Covasna
Santimbreanu Nicolae – TNL Alba
Jurcau Ovidiu TNL Salaj
Mosteanu Andrei TNL Arges
2. Cea mai activa filiala
TNL Alba
TNL Bacau
TNL Calarasi
TNL Galati
TNL Hunedoara
3. Cel mai activ tanar in administratia locala
Stef Adrian – TNL Satu Mare
Melciu Florin – TNL Sector 2
Balan Simona – TNL Galati
Damian Adrian – TNL Caras Severin
Feraru Ciprian – TNL Vaslui
4. Cel mai activ tanar in administratia centrala
Pieptea Cornel – TNL Sector 6
Dumitrica George – TNL Teleorman
Timpau Bogdan – TNL Hunedoara
Stroe Ionut – TNL Dolj
Joita Nicolae – TNL Bihor
5. Cel mai important eveniment local
Liber la sport cu Topescu – TNL Sector 4
Ora Pamantului – TNL Alba
Primavara Bobocilor – TNL Sibiu
1 iunie Ziua Copilului – TNL Satu Mare
Gala Premiilor tinerilor liberali brasoveni - TNL Brasov
6. Cel mai important eveniment national
Crin pentru tineri – TNL Constanta
Liber la sport cu Topescu – TNL Sector 4
Scoala Politica I.GH.Bratianu – TNL Maramures
Actiunea Scaunele – TNL Giurgiu
Radio TNL – TNL Maramures
7. Cel mai tanar senior
Stavarache Romeo – TNL Bacau
Cancescu Aristotel – TNL Brasov
Motreanu Dan – TNL Calarasi
8. Cea mai buna actiune de campanie
Pune mana si voteaza – TNL Arges
Crin pentru tineri – TNL Constanta
Ce mai face copilul tau? – TNL Satu Mare
Sageata Liberala – TNL Bacau
9. Cel mai bun material de campanie
Laserul Crin – TNL Brasov
Sfaturi pentru presedintele tau – TNL Gorj
Pune mana si voteaza – TNL Arges
Crin Antonescu 1 pentru Romania – TNL Mures
Microbuzul PNL – TNL Vaslui
10. Cel mai bun website TNL
TNL Sibiu
TNL Sector 3
TNL Arges
TNL Bacau
TNL Vrancea
11. Cel mai bun blog TNL
Ovidiu Calugaru – TNL Dolj
Diana Tusa TNL Braila
Razvan Pop TNL Sibiu
Manuel Avramescu TNL Sector 3
Marius Bojor TNL Iasi
Premiile speciale au fost acordate presedintelui PNL, Crin Antonescu,partenerilor nostrii de la NDI pentru colaborarea in proiectul Academia Liberala.
Petrecerea de dupa gala a avut loc in clubul Twice.