Agenţii de circulaţie nu vor putea da amenzi pentru neechiparea cu cauciucuri de iarnă, în lipsa unui reprezentant al RAR. “Constatările se pot face de către Poliţia Rutieră împreuna cu RAR, sau de către RAR. Agenul de poliţie de unul singur nu poate constata abateri, şi ca atare nici să dea amenzi”, a explicat pentru Jurnalul Naţional comisarul-şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei de Poliţie Rutieră.
Ordonanţa 5 din 2011 prevede obligativitatea echipării maşinilor cu cauciucuri de iarnă atunci când acestea se deplasează pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Deci, dacă circuli pe un drum uscat – nu ai nicio problemă, dacă ai intrat pe unul cu gheaţă sau zăpadă – rişti amenda.
“RAR ne-a comunicat că pot fi folosite şi cauciucuri all-season, însă numai dcă au menţiunea specială de tip M, M+F,MS sau M&S”, precizează şeful Poliţiei Rutiere.
Atenţie! Unii întreprinzători au început să producă colante cu coduri de iarnă care sunt lipite la cald pe cauciucuri care nu îndeplinesc condiţiile ordonanţei. În această situaţie, cel care le pune în vânzare poate fi tras la răspundere.
Începând cu 1 noiembrie, aplicarea noilor prevederi devine obligatorie, iar perioada obligativităţii echipării cu cauciucuri de iarnă nu este limitată. Spre exemplu, este posibil ca şi în aprilie, pe anumite drumuri să existe zăpadă, gheaţă sau polei, iar în această situaţie şoferii vor rămâne obligaţi să folosească respectivele cauciucuri.
„În legătură cu certificatele de conformitate pentru cacuciucurile luate de afară, din punctul de vedere al poliţiei rutiere acest lucru este o aberaţie”, spune Diniţă. ”Cel care cumpără spre exemplu, o maşină din ţară, la mâna a doua, de unde ar putea primi un astfel de certificat pentru cauciucurile de pe maşină?”
”În funcţie de tipul de cauciuc, înălţimea profilului pentru ca acesta să fie eficient este cuprinsă între 3 si 5 mm. Verificarea acestei condiţii o face specialistul de la RAR, pentru că nu o să bage pixul agentul de circulaţie ca să verifice gradul de uzură”, spune comisarul-şef Diniţă.
”Vom da dispoziţie ca în zonele unde sunt semnalate ninsori să fie instalate echipaje de poliţie rutieră împreuăn cu reprezentanţii RAR. Aceştia, la intrarea în zona afectată de ninsoare, vor face filtre şi vor verifica dacă maşinile sunt echipate cu cauciucuri de iarnă”, avertizeză şeful Poliţiei rutiere.
Amenda va fi aplicată şoferului, şi nu proprietarului maşinii, pentru că şoferul are obligaţia legală de a se îngriji de pregătirea maşinii pentru drum.
Sancţiunile se pot da şi dacă maşina respectivă nu este implicată într-un accident. Şoferul riscă o amendă curpinsă între 9 şi 20 de puncte, adică între 5 şi 12 milioane. În cazul unui accident, şoferul va plăti şi daunele.
Asiguratorii au spus că nu vor acorda despagubiri în cazul accidentelor provocate de maşini neechipate corespunzător pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Începând cu 1 noiembrie, la Minsterul Transporturilor, în cadrul comandamentului de iarnă va funcţiona un punct de informare privind starea drumurilor. Orice şofer, înaint de a pleca la drum se poate interesa aici pentru a afla dacă pe traseul ales există zăpadă sau urmează să ningă.
În cadrul Direcţiei de poliţie rutieră va exista o grupă operativă pentru monitorizare şi intervenţie. Toate maşinile poliţiei rutiere sunt echipate cu cauciucuri de iarnă iar Loganurile MCV au fost echipate de la livrare atât cu cauciucuri de iarnă, cât şi cu cele de vară. La nivelul Poliţiei Române au fost demarate procedurile de achiziţie de cauciucuri de iarnă pentru toate maşinile.
Cauciucurile de vară crapă la frig şi îşi pierd proprietăţile, în timp ce cauciucurile de iarnă îşi păstrează proprietăţile şi conferă condiţii suplimentare de siguranţă în trafic.
Studiile arată că în timpul frânării, spre exemplu, cauciucurile de iarnă sunt cu 5% mai eficiente decât cele de vară
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"