UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

vineri, 26 iunie 2009

Cu ce funcţii s-au ales “migratorii”

In ZIUA DE CLUJ era acest articol, peste care nu am putut trece .
Majoritatea celor care şi-au schimbat culoarea politică la sfârşitul mandatului trecut au primit funcţii politice în noile partide şi fotolii în administraţie.

PDL şi PNL sunt cele mai “primitoare” organizaţii din Cluj în ultimii doi ani. “Furnizorii” de noi cadre pentru cele două partide au fost PRM, PC şi PNŢCD. Din PNL a plecat grupul consilierilor locali din legislatura trecută. Cea mai mare parte a celor care au migrat au găsit la noile partide locuri în administraţie ori în structurile politice de conducere.

PDL Cluj este, de departe, organizaţia care a crescut cel mai mult cu membri proveniţi din alte partide. La democraţi s-au alipit clujenii din PLD-ul lui Theodor Stolojan. Conform protocolului de la nivel naţional, liderul PLD Cluj, Şerban Rădulescu – exclus din PNŢCD -, a devenit primvicepreşedinte al PDL Cluj, ulterior fiind ales senator, iar Steluţa Racolţa, secretar general adjunct, a fost aleasă apoi consilier judeţean. Un al doilea val de migraţie a fost dinspre grupul consilierilor locali din PC, care iniţial au fost în PRM, grupaţi în jurul deputatului Petru Călian, la rândul său fost PRM şi fost PC.

în PDL Cluj, Petru Călian a devenit vicepreşedinte şi a fost ales pentru un nou mandat de deputat. în Biroul Permanent Judeţean (BPJ)al PDL Cluj mai apar ca membri fost conservatori: Ovidiu Călin, ales consilier judeţean, însă a renunţat la funcţie după ce a fost numit director al Direcţiei Regionale de Poştă Cluj-Napoca şi Teodor Nuţ. în Biroul Permanent al organizaţiei municipale Cluj-Napoca al PDL apar ca membri Marinel Andro, ales consilier judeţean, Ioan Nistor, Teodor Nuţ, Petru Pântea, ales consilier local. Din Consiliul Local Cluj-Napoca mai face parte un alt fost conservator, ales acum pe lista portocalie: Mircea Petric. înainte de alegerile generale din toamna anului trecut, deputatul Mircia Giurgiu s-a înscris în PDL, unde a devenit membru în BPJ şi a fost ales pentru încă un mandat în Camera Deputaţilor.

Din cel de-al treilea val al “migraţiei” spre PDL Cluj au făcut parte foştii consilieri locali ai PNL – Ovidiu Turdean, Horea Florea, Tudor Puşcaş, Ciprian Păun - şi viceprimarul Adrian Popa. Horea Florea a devenit vicepreşedinte al BPJ Cluj al PDL şi a obţinut un nou mandat de consilier local, iar Adrian Popa figurează ca membru al BPJ, fiind ales şi consilier local. Tudor Puşcaş este membru în BPJ al PDL Cluj şi a obţinut un mandat de consilier judeţean. Tot consilier judeţean este şi Ovidiu Turdean, dar, conform propriei declaraţii, a renunţat la calitatea de membru al BPJ. Ciprian Păun este simplu membru, fără funcţii în administraţie.

Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat că funcţiile pentru cei care au venit în PDL au fost obţinute pe baza criteriilor de performanţă şi competenţă şi nu pentru că au venit de la alte partide. “Noi apreciem oamenii la valoarea lor indiferent de zona de unde provin. Pe noi ne-a interesat să fie oameni de valoare. Au venit şi alţii care nu au acces la funcţii. Criteriile sunt de competenţă şi profesionalism”, a declarat Buda.

înspre PNL Cluj, “migraţia” a fost mult mai domoală. Fost vicepreşedinte al PDL Cluj, fostul consilier judeţean Steluţa Cătăniciu a trecut în tabăra liberală, unde a devenit vicepreşedinte al PNL Cluj. Cătăniciu a fost aleasă consilier local în Consiliul Municipal Cluj-Napoca. De la PNŢCD – în perioade şi din motive diferite – au venit Adrian Oros (exclus împreună cu Şerban Rădulescu de către Marian Miluţ) şi Dan Horea, care a candidat sub sigla liberală la alegerile generale. Adrian Oros a devenit vicepreşedinte al PNL Cluj, iar de mai bine de zece zile a fost ales şi preşedinte al PNL Cluj-Napoca. în timpul guvernării liberale a fost directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj. Fost consilier judeţean al PRM, Virgil Pop a trecut şi el la liberali, fiind membru al Biroului Permanent Judeţean al PNL Cluj. După ce a fost secretar de stat din partea PC, Aurel Neţin s-a înscris în PNL Cluj, sub sigla căruia a şi candidat la alegerile generale pentru un post de senator. A fost ales în Biroul Permanent Municipal al PNL Cluj-Napoca.

Nici vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, nu consideră că ar exista o cutumă conform căreia cei care vin de la alte partide să primească direct funcţii. “Nu este nici un fel de cutumă de acest fel. Poate e o atracţie pentru cei care vin să se impună. Din punctul meu de vedere, aceste persoane chiar merită funcţiile pe care le ocupă. Când au venit, nu s-a pus problema de funcţie”, a declarat Uioreanu.

Liderul PSD Cluj, Valentin Cuibus, ne-a declarat că în PSD nu a fost cazul de “migraţii”. “Noi nici nu mergem pe acest sistem: avem suficienţi oameni competenţi care să ocupe funcţiile din partid ori administraţie pentru a nu aduce din altă parte”, ne-a declarat Cuibus.

Antimigraţia

Conform unor prevederi introduse în Legea Statutului Aleşilor Locali, consilierii îşi pierd funcţia dacă îşi pierd calitatea de membru al partidului pe listele căruia au fost aleşi. De asemenea, calitatea de primar se pierde şi prin demisia din calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales.