Nemulţumiri tot mai multe în privinţa salariilor şi pensiilor după definitivarea proiectului de buget. Profesorii şi pensionarii cheamă Guvernul în instanţă, supăraţi că nu şi-au primit majorările promise în campanie şi votate în Parlament.
"În momentul de faţă nu am pregătit proteste, aşteptăm cu decenţă şi bun simt, ca întotdeauna, ca lucrurile să rse rezolve pe cale legală. Din nefericire, un lucru pe care de altfel nu ni-l dorim, în condiţiile în care nu se va intra într-o situaţie de normalitate, împreună cu colegii noştri din teritoriu şi cu reprezentanţii de la celelalte federaţii, vom stabili şi măsuri care să ducă la forme de luptă sindicală extreme, legale", a declarat duminică Aurel Cornea, preşedinte FSLI.
Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD-ului înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.