"Sunt încontinuare neplăcut impresionat de acţiunile distribuitorilor şi ale farmaciştilor. Anunţul Colegiului Framaciştilor prin care distribuitorii au sistat livrările iar farmaciile au stocurile aproape epuizate dovedeşte o dată în plus că nu le pasă de oamenii cu adevărat suferinzi din această ţară. Nu te poţi juca cu astfel de vorbe, inducând panică în oameni care au cine ştie ce suferinţă'', a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în replică la anunţul Consiliul Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România privind criza de medicamente.
Demnitarul a spus că va lua orice măsură pentru a asigura pacienţilor accesul la medicamente. "Cu toate fondurile pe care le alocăm, voi apăra interesele pacienţilor. Aş vrea ca distribuitorii şi farmaciştii să înţeleagă clar că dacă încalcă legea vor fi obligaţi să răspundă pentru fapta lor", a mai spus demnitarul.
Consiliul Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România a anunţat, vineri, că distribuitorii de medicamente au încetat livrările, întrucât preţurile produselor farmaceutice sunt afectate de devalorizare, iar stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliul Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România, forul s-a întrunit, joi, într-o şedinţă de urgenţă pentru a analiza motivele, efectele şi soluţiile posibile ale crizei medicamentelor.
"Semnalul de alarmă a fost tras de faptul că, în pofida asigurărilor date de Ministerul Sănătăţii, distribuitorii de medicamente au încetat livrarea medicamentelor, al căror preţ este afectat de devalorizare, iar stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate. Analiza efectuată de Consiliu a relevat, de asemenea, că această situaţie de criza este agravată şi de faptul că, din cauza obligativităţii prescrierii medicamentelor pe denumire comercială, farmaciştii sunt în imposibilitatea de a înlocui medicamentele care nu se mai găsesc în stocuri cu alte medicamente care conţin aceeaşi substanţă activă", se precizează în comunicat.
Consiliul Concurenţei a atras atenţia distribuitorilor de medicamente care au anunţat că vor sista, pe termen nedeterminat, livrările de medicamente pe bază de prescripţie medicală către spitale şi farmacii, că acest lucru ar putea avea repercusiuni negative şi din punct de vedere concurenţial.
"Orice blocaj pe o piaţă riscă să creeze un dezechilibru între cerere şi ofertă şi, pe termen lung, acest lucru ar putea avea repercusiuni negative şi din punct de vedere concurenţial. Sperăm însă la o soluţionare cât mai rapidă şi pe cale amiabilă a diferendului legat de ajustarea trimestrială a preţului medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală", a declarat, într-un comunicat transmis joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu.
Potrivit comunicatului, acţiunea comună a distribuitorilor de medicamente trebuie să respecte principiile legislaţiei de protecţie a concurenţei.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara, la sfârşitul lunii septembrie, că preţurile medicamentelor rămân neschimbate până în 1 noiembrie, ordinul privind prelungirea, încă o lună, a valabilităţii preţurilor fiind trimis la Monitorul Oficial.
PRELUARE MEDIAFAX