Dacian Ciolos, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, impreuna cu Dorel Secara, presedintele Federatiei Romane a Crescatorilor de Taurine, s-a aflat astazi la Cluj, pentru a discuta problemele crescatorilor de bovine. Acestia au reamintit problema fermierilor care au nevoie de un sistem modern de muls pentru a obtine lapte de calitate, conform cerintelor europene.
Totodata, acestia doresc introducerea unei legi pentru protectia fermierilor. "Un pericol real il reprezinta importurile din tari din Uniunea Europeana (UE), in care autoritatile au identificat boli ale animalelor, care in Romania nu exista. Este necesara o lege care sa interzica importurile din aceste tari si astfel sa-i protejeze pe crescatorii romani. Exista deja o propunere de lege, se poarta discutii si incercam sa gasim solutii pentru fermieri", a declarat Dacian Ciolos.
Tot pentru binele fermierilor acestia sustin programul "Fermierul" si Programul National de Dezvoltare Rurala. Acestea prevad acordarea unor subventii pentru dezvoltarea fermelor si cresterea calitatii laptelui. Acesta crestere se va face printr-o colectare de calitate si o racire mai buna, in maxim doua ore dupa muls, pentru ca germenii sa nu se poata inmulti.
De asemenea, o alta problema tratata de cei doi a fost cea a pretului motorinei. "In Romania, fermierii lucreaza cu un pret al motorinei mult peste media din UE. Este absolut inacceptabil ca fermierii romani sa vina pe piata cu un produs alaturi de fermieri europeni, care au un pret al motorinei mult mai scazut. Este un element de mare importanta pentru activitatea fermierilor romani", a declarat Dorel Secara. Ministrul negociaza astfel cu Ministerul Finantelor o reducere a accizelor la motorina.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"