Deputatul PC Sergiu Andon, presedintele Comisiei juridice din Camera Deputatilor, a declarat, ieri, pentru “Gardianul”, ca este posibil ca presedintele sa propuna un referendum pentru consultarea cetatenilor cu privire la necesitatea modificarii Constitutiei. Mai mult, deputatul crede ca, in momentul de fata, ar putea exista si doua scenarii care pot decurge din aceasta idee. “Unul dintre ele se refera la varianta in care PD-L va avea un rezultat mai mic decat cel dorit la parlamentare si atunci un referendum de consultare ar fi cel mai indicat. Un alt scenariu, mai pesimist, deriva din faptul ca presedintele Traian Basescu nu a spus nici «modificarea»
Adversarii politici ai PD-L nu sunt de acord cu schemele prezidentiale
Conservatorul, care nu a negat faptul ca actuala Constitutie trebuie revizuita, a adaugat ca aceasta miscare a sefului statului poate reprezenta si un joc de imagine, necesara atat pentru parlamentarele din toamna, cat si pentru prezidentialele din 2009. La randul sau, vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a mentionat ca este posibil ca seful statului sa organizeze un referendum chiar inainte de alegerile parlamentare, insa nu a dat sanse de succes unei astfel de initiative. “Este aproape imposibil sa gasesti o tema care sa scoata la vot atatia cetateni pentru ca 50% dintre ei sa acorde un vot favorabil”, a declarat, ieri, pentru “Gardianul” Diaconescu. In privinta intentiei sefului statului de a-si face imagine pe aceasta tema, social-democratul a spus ca Basescu a mai incercat o data acest lucru “si nu prea a functionat”. “Nu cred ca-si inchipuie ca poate castiga imagine pe asa ceva”, a conchis Diaconescu. Vicepresedintele PSD Victor Ponta nu crede in posibilitatea convocarii unui referendum pe aceasta tema. “Intai de toate, este nevoie de aprobarea a doua treimi din Parlament ca aceste modificari la actuala Constitutie sa se produca. Apoi, la referendum, este nevoie de 50% voturi pentru aprobarea a ceea ce a validat Parlamentul, lucru care nu are cum sa se produca”, a declarat, ieri, pentru “Gardianul” Ponta. Nici senatorul UDMR Eckstein Kovacs nu crede in succesul unui referendum. “Daca vrei sa modifici puncte-cheie ale Constitutiei, trebuie sa ai un consens destul de stabil. Acest lucru insa se poate realiza mai bine pe cale parlamentara decat prin referendum. Cetatenii sunt prea putin interesati daca este vorba de republica parlamentara sau prezidentiala. Nu vad ca optiunea poporului sa fie asa de puternice, in comparatie cu cea a Parlamentului”, a declarat, ieri, Kovacs.
«Schimbarea Constitutiei e treaba Parlamentului»
L-am intrebat pe vicepresedintele PNL Teodor Melescanu daca i se pare oportuna discutarea de catre o comisie prezidentiala a acestei teme acum. “Tema e de actualitate, daca nu este transformata intr-un subiect de discutii politice. Discutiile trebuie purtate la nivel stiintific, profesional. La nivel politic, singurii in masura sa o discute sunt senatorii si deputatii. Dar acum, cu cateva luni inainte de alegeri, e clar ca ei nu se pot concentra pe asa ceva. Pe termen lung, am saluta daca s-ar identifica unele concluzii comune care sa fie impuse ca amendamente de Parlament - orice alta comisie nu are valoare decat ca for de discutie.” Teodor Melescanu a comentat pentru “Gardianul” si cele cateva afirmatii in care presedintele Basescu a lasat sa se vada care ii este pozitia in privinta schimbarii Constitutiei:
“Constitutia trebuie sa oblige partidele sa consolideze regimul”
T.M: E invers, fiindca partidele trebuie consolidate, nu regimul.
“Deficienta Constitutiei e ca lasa puterea in mana Parlamentului“
T.M: Deficienta e tocmai ca nu lasa toata puterea in mana Parlamentului, singurul organ legislativ care reprezinta vointa poporului.
“Constitutia declara, dar nu asigura separatia puterilor in stat”
T.M. Aici s-ar putea sa aiba ceva dreptate. Nu e o separatie clara intre atributiile presedintelui si ale primului ministru, si exista probleme chiar si in functionarea Parlamentului. Dar aceasta este o tema de demagogie pura.
“Constitutia indeparteaza politicul de oameni, nu e deschisa catre cetateni”
T.M. Alta declaratie demagogica. De curand a fost adoptat sistemul de vot uninominal, si toata lumea a vazut in el o apropiere si o responsabilizare a politicienilor fata de cei care i-au votat. Sa lasam sa vedem cum functioneaza acest sistem si dupa 2-3 ani putem sa ne gandim la o ameliorare. Dar a incerca sa modifici ceea ce inca nici nu ai vazut cum functioneaza mi se pare lipsit de seriozitate.
“Organizarea teritoriala a tarii e depasita”
T.M: Tema e reala, la care trebuie sa lasam lumea sa se gandeasca, dar nu trebuie folosita ca vehicul politic. Orice politizare a discutiilor nu ne aduce decat mari deservicii. Oricum, eventualele modificari trebuie sa intre in vigoare de la urmatoarele alegeri. Si in general nu trebuie privit la cine este acum in functii. Daca vrei reducerea atributiilor presedintelui, aceasta nu trebuie sa fie interpretata ca un atac la presedintele actual. (Calin Popescu)
Doua structuri pregatesc referendumul
Presedintele a constituit Comisia pentru Analiza Regimului Politic si Constitutional Romanesc, la finalul saptamanii trecute. Comisia are menirea de a elabora “intr-un timp rezonabil” o analiza a deficientelor actualei Constitutii si un set de documente care vor fi puse la dispozitia Parlamentului si supuse dezbaterii publice. Vicepresedintele PD-L Valeriu Stoica a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca un institut nou-înfiintat, numit Institutul de Studii Populare, va elabora un proiect de revizuire a Constitutiei, de pe o pozitie partizana, a PD-L.
Democratii resping acuzatiile
La randul lui, vicepresedintele PDL, Valeriu Stoica, sustine totusi ca tema lansata de presedinte nu are legatura cu viitoarele alegeri, si nici cu cele recent incheiate. „Sunt simple speculatii. Daca ar dori sa intervina cumva in campanie sunt destule alte teme pe care le poate aborda. Din comisia prezidentiala patronata de Basescu fac parte oameni independenti, iar procesul va dura de ani de zile“, a declarat pentru „Gardianul“ Valeriu Stoica.