UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

luni, 11 februarie 2008

Propunerile PNL: Teodor Meleşcanu la Justiţie şi Radu Stroe la Apărare

Conducerea PNL a aprobat, luni, nominalizarea liberalilor Teodor Meleşcanu şi Radu Stroe pentru funcţiile de ministru al Justiţiei, respectiv ministru al Apărării.

Teodor Meleşcanu a declarat că nu poate spune că are "vreun entuziasm", dar că decizia este motivată de obligaţia pe care liberalii şi-au asumat-o în ceea ce priveşte rezolvarea crizei de la MJ.

Surse din partid au declarat că nominalizarea lui Stroe s-a făcut prin vot, scorul fiind de 19 la 2 în favoarea acestuia
Propunerile de numire a lui Teodor Meleşcanu în funcţia de ministru al Justiţiei şi, respectiv, a senatorului Radu Stroe la Ministerul Apărării vor fi transmise Preşedinţiei după ce motivaţia Curţii Constituţionale privind cazul Norica Nicolai va fi publicată în Monitorul Oficial.

"Propunerile vor fi transmise Preşedinţiei după ce va apărea în Monitor decizia Curţii privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, rezultat în urma propunerii Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi a refuzului preşedintelui de nominalizare", a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.
Postul ar urma să rămână vacant dacă actualul titular Teodor Meleşcanu va fi numit la Ministerul Justiţiei, conform votului conducerii PNL.
În prezent, Meleşcanu deţine portofoliul Apărării şi asigură interimatul la Justiţie.
Un alt nume luat în calcul la Apărare a fost cel al Noricăi Nicolai, a cărei numire la Justiţie a fost refuzată de către preşedintele Traian Băsescu.