UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

marți, 19 februarie 2008

Pozitii diferite in cazul referendumului de la Poieni

Conducerea Primariei din Poieni contrazice afirmatiile facute de catre membrii grupului de initiativa pentru reinfiintarea comunei Valea Draganului. Conform autoritatilor, contestatia a fost facuta mult prea tirziu pentru a mai crea consecinte.
Localnicii din Valea Draganului si celelalte doua sate care ar fi urmat sa se rupa de comuna Poieni in urma referendumului de acum 2 saptamini anuntau la sfirsitul saptaminii trecute ca au contestat rezultatele scrutinului. Initiativa lor vine dupa ce la una dintre sectiile de votare s-a sesizat faptul ca listele electorale permanente nu au fost reactualizate. Membrii grupului de initiativa pentru reinfiintarea comunei Valea Draganului sustin ca in urma verificarilor efectuate s-au depistat peste 400 de persoane care fie nu mai locuiesc in Poieni, fie sint decedate. Ei spun ca exista chiar doua cazuri in care doi detinuti, condamnati la inchisoare pe viata, apareau pe liste. "Listele nu au fost actualizate. E vorba de vreo 430 de oameni, dintre care unii au murit, altii au plecat in strainatate sau pur si simplu s-au mutat in alta parte", spune Vasile Girdan, membru in comitetul de initiativa pentru reinfiintarea comunei Valea Draganului. Problema a fost sesizata si Judecatoriei din Huedin, dar, conform autoritatilor, demersul a fost facut prea tirziu. "O contestatie in acest sens ar fi trebuit facuta in termenul legal, inaintea scrutinului", a declarat prefectul Calin Platon, adaugind ca sansele ca referendumul de la Poieni sa fie anulat sint aproape inexistente. Conform lui Platon, in eventualitatea unor astfel de erori, raspunderea ii apartine Primariei si Directiei de evidenta a persoanelor.
Pe de alta parte, viceprimarul localitatii, Gheorghe Negru, sustine ca a fost efectuata o analiza suplimentara asupra listelor electorale, dar ca nu s-au depistat decedati. "Am facut azi o verificare a listelor, dar nu am gasit decedati. Poate s-or fi strecurat citiva, dar nu cred ca atit de multi pe cit s-a anuntat. Oricum, listele nu noi le-am intocmit", spune Negru. Pe de alta parte, acesta confirma faptul ca nu sint deloc putini cei care detin o locuinta la oras si nici cei care sint plecati in strainatate la munca. "Sint multi oameni care au un apartament sau o casa in alta parte, in Cluj spre exemplu. Sint foarte multi si cei care au plecat in Spania si prin alte parti prin strainatate. Dar toti acestia figureaza in buletin cu adresa in Poieni", a adaugat edilul.
Conform lui Gheorghe Negru, problema nu a fost reprezentata de localnicii decedati cit de cei care nu s-au prezentat la urne, in contextul in care ar fi fost nevoie, oricum, de citeva sute de votanti. Din datele furnizate de catre viceprimar, daca in Valea Draganului, satul al carui nume l-ar fi purtat noua comuna, lumea s-a prezentat la vot in proportie de 69%, in satul Poieni, din comuna cu acelasi nume, doar 11% din cei cu drept de vot au participat la scrutin. Referendumul a fost invalidat din cauza prezentei scazute la vot, de 42,79%, in contextul in care legea obliga la o participare de cel putin 50%.