UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

vineri, 8 februarie 2008

PD-L Turda, fuziune cu scandal

Primul scandal din judeţ, de la fuziunea PD cu PLD, a izbucnit la Turda. Majoritatea membrilor fostului Birou Executiv al PLD Turda sunt nemulţumiţi de modul în care fostul lor lider, Ovidiu Oprea, a negociat fuziunea cu PD Turda. Contestatarii îl atacă şi pe fostul lider judeţean al PLD, Şerban Rădulescu.
Printr-un comunicat de presă purtând antetul şi ştampila PLD Turda, 13 membri ai Biroului Executiv contestă fuziunea PD-PLD la nivel local.

“Membrii Biroului Executiv al PLD Turda, precum şi organizaţiile comunale arondate municipiului Turda se delimitează de acţiunile singulare ale preşedintelui PLD Turda
Oprea Ovidiu, privitoare la fuziunea cu organizaţia PD Turda şi numărul de reprezentanţi PD-L. Ne rezervăm dreptul de a hotărî participarea la discuţii privind fuziunea, prin consultarea tuturor membrilor, în mod democratic, în cadrul biroului, sau, în caz de eşec al acestor negocieri, dreptul de a adera la o altă formaţiune politică”, se spune în comunicatul amintit.
Contactat de ZIUA de Cluj, liderul contestatarilor, fostul vicepreşedinte al PLD Turda, Nicolae Surdea, a acuzat faptul că Oprea, împreună cu fostul vicepreşedinte PLD Turda, Ovidiu Raţiu, ar fi negociat fuziunea fără consultarea Biroului PLD. “Oprea şi Raţiu au negociat totul pe la spate, fără să ne ceară şi nouă părerea”, a declarat Surdea.
El a spus că încă nu a fost luat în calcul un alt partid la care ar putea adera foştii PLD-işti. “Cei din comune sunt total dezamăgiţi, pentru că cei din PD nu-i agreează şi ne-au transmis că vor să meargă la alt partid. Le-am spus să mai aibă puţină răbdare, să discutăm, să purtăm negocieri. Dacă i-am susţinut până acum pe aceşti oameni, nu pot să le spun: «Până acum a fost bine, de acum descurcaţi-vă». Dacă am făcut o echipă, mergem împreună. Vom discuta şi vom vedea unde vom merge, la liberali în nici un caz, pentru că e un partid perdant”, a afirmat Surdea.
El i-a mai reproşat lui Oprea că n-a plătit chiria pe şase luni pentru fostul sediu al PLD Turda.
Rădulescu cere renunţarea la orgolii
Surdea i-a adus reproşuri şi lui Rădulescu pentru modul în care a format delegaţia judeţului Cluj la ultimul Congres PLD.

“Turda a fost pe primul loc între municipiile judeţului la europarlamentare, dar a luat numai doi oameni de la noi, şi din Câmpia-Turzii, unde organizaţia se înfiinţase abia de o săptămână, a luat cinci. Iar din Turda au mers Oprea şi Raţiu, care au răspuns de Iara şi Valea Ierii, unde au scos câte un procent, două, în vreme ce Ceanu Mare a fost pe primul loc în judeţ, în Triteni iar am avut scor bun, amândouă, organizaţii de care m-am ocupat eu. De ce nu s-au ales oamenii în funcţie de performanţe şi au trimis perdanţii la Congres?”, a afirmat Surdea.

“Repartizarea pe organizaţii a delegaţilor la Conges s-a decis în Biroul Judeţean, iar Turda a avut doi delegaţi. Din Câmpia-Turzii, într-adevăr, au mers cinci, dar doar unul a avut drept de vot, restul au mers ca invitaţi. Alegerea delegaţilor a fost la latitudinea fiecărei organizaţii, eu n-am făcut decât să iau de bune cele spuse de liderul lor”, a răspuns Rădulescu.

El a precizat că va merge la o discuţie cu cei nemulţumiţi. Contactat de ZIUA de Cluj, Oprea a refuzat să facă orice comentariu, în vreme ce preşedintele PD-L Turda, Tudor Ştefănie, nu a putut fi contactat, nerăspunzând la telefon.