UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

duminică, 17 februarie 2008

Campus de 12 milioane de euro la Şcoala Internaţională


Primul sediu al Şcolii Internaţionale (foto) a fost inaugurat oficial ieri. Acesta este primul obiectiv din cadrul proiectului Campusului preuniversitar, ce urmează a fi finalizat în totalitate în 2012. Odată finalizat, complexul va deveni primul campus preuniversitar din Transilvania şi prima unitate de învăţământ particular din Cluj-Napoca ce are un sediu propriu.
Proiectul va cuprinde activităţi de educaţie preşcolară, o şcoală primară şi gimnazială, un auditorium, două internate, dar şi un complex sportiv. Campusul preuniversitar va fi construit pe un teren de 1,6 ha acordat în concesiune de către Primăria Cluj-Napoca. Primul obiectiv inaugurat ieri, care va găzdui grădiniţa Happy Kids, şcoala primară şi cea gimnazială, a fost construit în doi ani şi a presupus o investiţie de două milioane de euro.

Până în 2012, campusul va mai cuprinde un complex sportiv constituit dintr-o sală de sport, două terenuri de sport, trei terenuri de recreaţie, precum şi o piscină. Sala de sport va fi structurată pe două niveluri şi va găzdui ore de educaţie fizică, dar şi competiţii sportive locale, regionale sau naţionale. Construcţia complexului sportiv se va întinde pe trei ani, acesta urmând să devină complet funcţional în 2011.

“Comunitatea, mai ales Primăria, prin concesionarea terenului, ne-a sprijinit foarte mult. După finalizarea campusului, vrem să dăm înapoi comunităţii. Atât piscina, cât şi sala de sport vor fi deschise şi clujenilor din afara şcolii”, a afirmat Simona Baciu, care a fondat Şcoala Internaţională împreună cu soţul său, Dan Baciu. Internatele vor avea o capacitate de 300 de locuri de cazare şi vor cuprinde atât camere pentru elevi, cât şi apartamente pentru profesori. Acestea vor fi finalizate în 2011.

Investiţia totală se va ridica la 10-12 milioane de euro, fondurile fiind asigurate din surse proprii, donaţii, sponsorizări, finanţări nerambursabile şi credite, susţine Dan Baciu. Şcoala Internaţională are în momentul de faţă peste 50 de angajaţi şi 200 de elevi, 30% din aceştia beneficiind de burse de studiu. “La toamnă vrem să inaugurăm şi liceul şi să începem procesul de selecţie a elevilor”, a afirmat Simona Baciu.

La inaugurarea de ieri au fost prezenţi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, preşedintele Agenţiei pentru Valorificare a Activelor Statului, Teodor Atanasiu, senatorul Norica Nicolai, dar şi oficiali ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.