Legea votului uninominal într-un singur tur de scrutin va fi dezbătută în Parlament în două săptămâni, a anunţat sâmbătă, la Geoagiu Băi, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Geoană.
Vom avea, şi este un angajament pe care ni-l luăm în faţa opiniei publice, ca în maxim două săptămâni să aprobăm în Parlamentul României legea votului uninominal într-un singur tur (de scrutin, n.red), astfel ca, în toată ţara, în colegii uninominale, cetăţenii să-şi poată alege, cu nume şi prenume, parlamentarii pentru viitorul legislativ al acestei ţări', a declarat Mircea Geoană.
El a menţionat că PSD nu va merge în alegerile parlamentare fără o lege a votului uninominal, menţionând că săptămâna viitoare comisia juridică a Camerei Deputaţilor va definitiva proiectul de act normativ.
Liderul social-democrat a adăugat că 'decupajul' colegiilor uninominale se va putea face apoi peste două săptămâni, neexcluzând varianta unor alegeri anticipate, pe vot uninominal, în luna iunie.
Mircea Geoană a apreciat că există susţinere pentru proiectul de lege a votului uninominal din partea PDL, PNL şi PC.
De altfel, liderul social-democrat a precizat că la ultima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, preşedinţii de organizaţii judeţene 'au primit ca temă' să se pregătească pentru 'decupajul' colegiilor uninominale.
Mircea Geoană este prezent în staţiunea Geoagiu Băi la Şcoala politică de iarnă a Tineretului Social Democrat, la care participă 350 de tineri din judeţele ţării.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"