Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde pentru Jurnalul Naţional în perioada 19-27 martie 2011 relevă date dezastruoase pentru guvernare: pentru 87% dintre români direcţia în care mergem este una greşită, actualul Guvern este văzut ca fiind corupt şi a atins cote foarte înalte la capitolul neîncredere în percepţia românilor, Emil Boc, Elena Udrea şi preşedintele Traian Băsescu fiind cei mai de neîncredere politicieni, USL şi Crin Antonescu ar câştiga viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
Astfel, în privinţa opţiunii la alegerile parlamentare, întrebaţi către candidaţii cărui partid politic şi-ar îndrepta opţiunile, doar 54% dintre respondenţi au ales un partid politic. Dintre aceştia, 38% au spus că ar vota cu PSD, 27% cu PNL iar 14% cu PDL. Sub 10 procente în opţiunea de vot se situează PP cu 9%, UDMR cu 5%, PRM cu 4%, PC cu 2% iar PNG cu 1%. Tot pentru exprimarea opţiunii electorale, respondenţilor li s-a cerut să ia în calcul alianţa formată de PSD, PNL şi PC, în acest context 55% dintre subiecţi indicând un partid politic ca opţiune. Astfel, o opţiune de vot în favoarea USL a fost exprimat de 67% dintre subiecţi, în timp ce către PDL s-au îndreptat 12% dintre opţiunile de vot. Comentariul specialiştilor de la Avangarde făcut pe baza corelării răspunsurilor la cele două întrebări spune că, în situaţia constituirii alianţei USL, PDL pierde două procente din opţiunea de vor, dar că respondenţii nu se orientează către USL, ci aceştia sunt fie indecişi, fie declară că nu vor participa la vot.
În ceea ce priveşte intenţia de vot la preşedinţie, chestionată de Avangarde, doar 56% dintre subiecţi au indicat un candidat. Dintre aceştia, cea mai mare parte a subiecţilor, 45%, a optat pentru liberalul Crin Antonescu. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost şi el văzut ca favorit de 21% dintre subiecţi, în timp ce Dan Diaconescu ar obţine 12% dintre opţiuni, Vadim Tudor 6%, George Becali 3%, Teodor Baconschi 2% iar Kelemen Hunor tot 2%. Pentru un alt candidat au optat 9% dintre subiecţi, opţiunile de vot în această categorie fiind împărţite şi între Traian Băsescu care ar obţine un 3%, Sorin Oprescu 1% iar Mircea Geoană tot 1%.
Întrebaţi care dintre liderii politici ar trebui să ocupe funcţia de prim ministru, dintre cei 58% care au ales un politician, dominant au optat către Victor Ponta (26%), urmat de Crin Antonescu (21%), Călin Popescu Tăriceanu (17%), Emil Boc (10%), Adrian Năstase (8%) sau Vasile Blaga (5%).
În privinţa premierului independent, dintre cei 72% care au răspuns la această întrebare, majoritar au optat pentru această variantă (73%) şI doar 27% au spus că nu ar vrea un premier independent.
Întrebaţi dacă consideră că există motive ca preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat, dintre cei 89% care au răspuns, dominant au exprimat o opinie favorabilă (80%), restul exprimându-se împotrivă.
Îngrijorătoare este cota de neîncredere pe care, individual, o au miniştrii Cabinetului Boc, în frunte cu şeful Executivului. Emil Boc conduce detaşat la lipsa de încredere pe care i-o acordă românii, 75% dintre subiecţi anunţând că nu au deloc încredere în mai marele Guvernului, alţi 6% că au foarte puţină încredere şi 9% că au puţină încredere. De partea cealaltă, la 6% dintre români Emil Boc le inspiră multă încredere, la 2% foarte multă încredere iar la 1% totală încredere.
În ceafă la capitolul neîncredere îi suflă puternic ministrul Turismului, Elena Udrea, faţă de care 73% dintre respondenţi au declarat că nu au deloc încredere. La distanţă se situează Marko Bela (67%),urmat de Kelemen Hunor (63%), Anca Boagiu (62%), Laszlo Borbely (62%), Cseke Attila (62%), Daniel Funeriu (60%), Gabriel Oprea (58%), Gheorghe Ialomiţianu (57%), Teodor Baconschi (57%), Valeriu Tabără (55%), Traian Igaş (55%), Cătălin Predoiu (54%), Ioan Nelu Botiş (54%), Ion Ariton (52%), Valetian Vreme (51%).
Un alt aspect negativ pentru Cabinetul Boc este percepţia românilor în privinţa corupţiei de pe masa Guvernului. O mare majoritate de 76% dintre respondenţi au apreciat că actualul Guvern Boc este corupt, doar pentru 7% dintre români Executivul de la Palaul Victoria părând să nu aibă nimic de a face cu corupţia. Cerându-li-se, celor care au indicat corupţia în corelaţie cu Guvernul, să şi indice care sunt cei mai corupţi miniştri, subiecţii l-au plasat pe primul loc pe Emil Boc (15%), pentru ca 13% dintre subiecţi să spună simplu că "toţi" sunt corupţi. Deşi întrebarea cerea identificarea unui membru al Guvernului la capitolul "cel mai corupt", 10% dintre subiecţi l-au indicat aici pe Traian Băsescu. Pentru 3% dintre subiecţi cea mai coruptă este Elena Udrea.
Un top al "necunoscuţilor" din Guvernul Boc îl plaseză pe primul loc pe ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, despre care 33% dintre respondenţi au spus că nu îl cunosc, urmat de cel al Economiei, Ion Ariton, necunoscut pentru 32% dintre respondenţi, Ioan Nelu Botiş, ministrul Muncii (27%), ministrul de Interne Traian Igaş (26%), ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu (24%), Gheorghe Ialomiţianu (23%) şI Cseke Attila (21%).
În privinţa neîncrederii în ceilalţi politicieni, pe primul loc românii îl situează pe Traian Băsescu, 75% spunând că nu au deloc încredere în el, urmat de Adriean Videanu (69%) şI Ion Iliescu (60%).
Întrebaţi care sunt cele mari probleme cu care se confruntă, românii spun că au probleme în primul rând cu locurile de muncă (33%), apoi le dau dureri de cap preţurile mari (32%), iar pentru 18% sărăcia este cea mai importantă problemă.
Grupul de studii a consemnat şi opiniile româniilor în domenii sociale, una dintre chestiunile la ordinea zilei fiind eutanasierea câinilor, subiect care pentru 25% dintre cei chestionaţi era necunoscut. Dintre cei 71% care au dat un răspuns valid, marea majoritate (86%) s-a exprimat împotriva adoptării acestei măsuri şi doar 14% au spus că sunt de acord.
Cât priveşte prevederile Codul Muncii, 61% dintre cei care au exprimat un răspuns valid s-au declarat că sunt de acord cu aceste prevederi, pe când 39% s-au declarat împotriva lor. În privinţa modului în care s-a adoptat legea pensiilor, majoritar românii consideră că Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, a fraudat votul. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.150 persoane.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
joi, 31 martie 2011
duminică, 27 martie 2011
A noua zi(duminica 27.03.2011) de protest
Azi , duminica(27.03.2011) o sa fim iarasi in strada(de la ora 11:30, in fata sediulul PDL Cluj). Speram sa atragem guvernatilor asupra situatiei grave de la Institutul Inimii, unde vietile a zeci de copii sunt puse in pericol din lipsa banilor pentru operatii.
http://alinungur.wordpress.com/
http://alinungur.wordpress.com/
sâmbătă, 19 martie 2011
TNL Cluj a protestat faţă de criza financiară de la Institutul Inimii din Cluj
TNL Cluj-Napoca a protestat şi sambata, 19 martie, în fata sediului PDL faţă de situaţia financiară precară de la Institutul Inimii Cluj.
Liderul TNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, a explimat demersul tinerilor liberali: ”S-au rezolvat problemele pana la jumatatea lunii aprilie, deci cateva saptamani, dar cred ca situatia trebuie rezolvata pana la sfarsitul anului. Sunt copii pe lista de asteptare care trebuie sa fie vazuti de un doctor si sa ajunga pe masa de operatie. Situatia lor este grava.
Cerem demisia ministrului Sanatatii pentru ca situatia in spitale este grava, chiar critica, pentru ca realizarile lui sunt doua, a inchis spitalele si a blocat posturile in sanatate”
Tinerii liberali speră ca prin demersul lor să sensibilizeze executivul Boc, să aloce o sumă consistentă Institutului: “Am incercat sa sensibilizam inclusiv premierul clujean, Emil Boc, pentru a aloca cele 2-3 milioane de euro, cat ar fi nevoie la Institutul Inimii pentru copiii aflati pe lista de asteptare. O interventie costa 5.000 de euro, iar daca ajung in strainatate statul deconteaza pentru ei 50.000 de euro. Ar fi normal ca operatiile astea sa fie facute in tara pentru ca sunt urgente si nu e normal sa se plateasca 50.000 de euro pentru o operatie facuta in strainatate pe formularul E 112″, a declarat Bîldea.

duminică, 13 martie 2011
TNL nu poate primi sfaturi de la urmasii “tortionarilor” fesenisti din PD-L
Tineretul National Liberal ia act de manifestarea de tupeu a OT-PDL, intitulata „Tinerii din PNL trebuie sa iasa din beciurile Securitatii”. Le cerem acestor oameni sa dea dovada de mai mult bun simt si sa se abtina, pe viitor, de la a ne da sfaturi in materie de integritate morala.
Tinerii liberalii nu pot primi sfaturi de la o organizatie ai caror exponenti sunt Monica Iacob Ridzi si Roberta Anastase, doua personaje a caror trista notorietate nu face altceva decat sa marcheze linia politica defectuoasa aleasa de junii democrati – liberali si trasata de seniorii Basescu, Boc, Berceanu, Udrea. Fraudarea bugetului de stat si furtul de voturi in Plenul Parlamentului Romaniei, ambele dovedite, sunt, probabil, uitate acum de catre cei care s-au autoerijat in paznicii democratiei. Inconsecventa si ipocrizia sunt doua epitete care, daca nu ar fi fost inventate pana acum, cu siguranta ar f i aparut pentru a defini modul prin care onoratii nostri adversari inteleg sa guverneze Romania si pe romani.
TNL nu poate primi sfaturi de la urmasii “tortionarilor” fesenisti care au inteles sa “consolideze” cu ajutorul batei si minerilor fragila democratie instaurata la Revolutia din ‘89 si sustinuta de tinerii liberali si taranisti in urma cu 20 de ani, in Piata Universitatii. Cu largul concurs al acelorasi fesenisti, multi dintre ei au vazut deja, din pacate din interior, beciurile Securitatii.
TNL nu accepta sfaturi de la OT-PDL, o organizatie care s-au facut slugi in fata lui “Zeus” (Traian Basescu, pentru cei care au dubii) atunci cand odrasla celui mai iubit dintre presedintii Romaniei post – revolutionare a hotarat ca vrea sa faca politica la nivel inalt. O obisnuita a cluburilor de noapte, Elena Basescu a fost propulsata de pe canapeaua din Dorobanti direct in functia de secretar general a organizatiei de tineret. La scurta vreme, in urma campaniei pentru alegerile europarlamentare care a avut ca insemn… literele de pe placuta de identificare a automobilului personal, EBA a ajuns in Parlamentul Europei. Unde, sa recunoastem, face o echipa perfecta cu Gigi Becali si Corneliu Vadim Tudor.
TNL nu accepta sfaturi de la OT-PDL, o organizatie care se afla in umbra PDL – partidul ai carui membri sunt tinuti in lesa de un om, actual sef de stat, banuit de colaborare cu securitatea in vremea cand era detasat la Anvers.
In incheiere, tinerii liberali doresc sa multumeasca celor din OT-PDL pentru grija frateasca pe care le-o poarta si le vor transmite cele mai alese ganduri. Dupa ce vor scoate gunoiul de sub pres si vor termina de curatat propria ograda.
Partidul National Liberal fiind singura formatiune istorica ramasa in picioare dupa cosmarul comunist si presiunea pusa de partidele desprinse din PCR ce s-au perindat la putere.
Tineretul National Liberal, organizatie existenta inca din 1876, are ca prioritati continuarea luptei nobile, prin protejarea libertatilor si respectarea adevarului.
TNL isi asuma in continuare lupta inaintasilor care au construit Romania Moderna, a celor care nu au renuntat la crezul libertatii desi au platit cu viata in penitenciarele din toata tara sau a tinerilor care in Piata Universitatii au strigat pentru libertate.

luni, 7 martie 2011
Solicitare precizari viceprimar PDL Radu MOISIN
TNL Cluj-Napoca, considera extrem de grave suspiciunile care planeaza asupra viceprimarului PDL Radu MOISIN, legate de modul in care acesta se foloseste de o masina care nu si apartine si care ii este pusa non-stop la dispozitie de catre o terta persoana.
Avand in vedere cele vehiculate in mass-media locala, vis-a-vis de proprietarul masinii pe care domnul viceprimar o conduce zi de zi, respectiv un Audi A6 cu numarul Cj 13 TUF, TNL Cluj-Napoca solicita imperativ viceprimarului Radu MOISIN explicatii publice in legatura cu acest subiect in cel mai scurt timp posibil
Ioan BILDEA
Presedinte Organizatia Municipala de Tineret a PNL Cluj-Napoca

Abonați-vă la:
Postări (Atom)