UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

marți, 28 iulie 2009

ORBAN, PRESEDINTE AL COMISIEI "UDREA"

Ludovic Orban,prim-vicepreşedintele PNL a declarat, luni seară, că a fost desemnat, în urma negocierilor cu PSD şi UDMR, preşedinte al comisiei de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.
"Am fost desemnat preşedinte al comisiei de anchetă Udrea, în urma negocierilor dintre PNL, PSD şi UDRM", a susţinut Orban.
Deputatul a menţionat că PNL va prelua şi secretariatul comisiei, PSD şi UDMR urmând să ocupe posturi de vicepreşedinţi.
Ludovic Orban a mai spus că îi va consulta pe toţi cei 9 membri ai comisiei în vederea convocării primei şedinţe, miercuri sau joi, în care să se stabilească biroul comisiei, regulamentul de funcţionare si programul de lucru.
Comisia de anchetă în cazul Elenei Udrea este formată doar din deputaţi ai PSD, PNL şi UDMR, deputaţii PDL şi ai minorităţilor nedesemnându-şi membri în Comisie.
Cei nouă membri ai comisiei sunt deputaţii PSD Aura Vasile, Robert Negoiţă, Vasile Bleotu, Dumitru Chiriţă şi Nicolae Bănicioiu, liberalii Ludovic Orban, Claudiu Ţaga şi Adriana Săftoiu şi deputatul UDMR Lakatos Peter.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni seară, hotărârea privind înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul ministrului Turismului Elena Udrea, din comisie făcând parte doar deputaţii PSD, PNL şi UDMR. Hotărârea a fost adoptată cu 103 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi nicio abţinere. În sală au fost prezenţi 64 de deputaţi PDL, plus 4 deputaţi de la minorităţi, care nu şi-au exprimat votul, dar au asigurat cvorumul de şedinţă.