UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
duminică, 14 septembrie 2008
O MICA PRECAMPANIE LA TEBEA
Peste două mii de persoane s-au adunat, duminică, la Serbările naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, pentru a participa la comemorarea a 136 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Avram Iancu, la manifestare fiind prezent şi şeful statului, Traian Băsescu.
După ce a ajuns la manisfetările de la Ţebea, înainte de începerea slujbei religioase, Traian Băsescu a salutat garda de onoare şi s-a dus apoi la un puiet de brad aflat lângă gorunul lui Avram Iancu, la rădăcina căruia a turnat o găleată cu apă.
La Ţebea a ajuns pentru o precampanie si alianta PDL minus PRM Theodor Stolojan, Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.
După oficierea slujbei de pomenire a simbolului moţilor Avram Iancu, preşedintele Traian Băsescu a plecat din perimetrul unde se desfăşura ceremonia şi a salutat mulţimea,ceva tipic o baie de multime. stând de vorbă cu oamenii aflaţi la Ţebea.
Din cauza unei pene de curent, finalul slijbei religioase oficiate de înaltul ierarh Timotei Seviciu nu a mai putut fi auzit la staţia de amplificare, la fel şi discursurile unor autorităţi prezente la manifestările de la Ţebea.
În timpul slujbei religioase, Băsescu a stat alături de Theodor Stolojan şi de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, liberalul Mircea Ioan Moloţ, în spatele şefului statului, în imediata apropiere, aflându-se şi Corneliu Vadim Tudor.
Rusine lui Vadim care cum a observat ca este sub5%,se liguseste pe laga Base pe care il facea fel si forma in urma cu ceva timp.
Băsescu a declarat ziariştilor prezenţi la manifestare că a venit de la Bucureşti "în semn de respect pentru istoria moţilor",nu pentru reclama...
Întrebat de jurnalişti de ce nu a ţinut un discurs la serbările naţionale de le Ţebea, Băsescu a răspuns: "Încă de pe drum i-am spus preşedintelui Moloţ că ar fi bine ca noi, politicienii, să nu le dăm lecţii de patriotism moţilor. Şi uite că Dumnezeu mi-a dat dreptate", a spus Băsescu, făcând referire la faptul că a fost întrerupt curentul, iar discursurile nu s-au mai auzit deloc în mulţume.
Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi înstăriţi. A studiat dreptul la Cluj. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".La ce sa mai tina discurs, e de ajuns o baie de multime si un discurs al securistului Vadim care a ajuns si el in zona pentru ceva voturi dade dade scote un 5%.