UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
sâmbătă, 30 august 2008
Modificari la CONSTITUTIE...
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a TNL, că după alegerile parlamentare trebuie făcută o dezbatere profundă despre modelul de republică pe care ar trebui să-l adopte România, el pledând pentru un model european, şi nu pentru un regim de mână forte.
"După alegeri va trebui generată în România o dezbatere profundă şi serioasă către ce model politic ne îndreptăm: vrem să mergem către ceea ce este modelul autentic european sau modelul oriental cu un lider atotputernic şi discreţionar unde derapajele se înlănţuiesc unul după altul şi se ajunge cât mai rapid la regimul de dictatură personală", a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele PNL a adăugat că trebuie adoptat un sistem care să nu mai ducă la permanente conflicte instituţionale, blocaje sau opţiuni extreme.
"Trebuie să ne ducem către un model care funcţionează şi dă rezultate, care nu permite derapaje, care nu duce la conflicte permanente instituţionale ce duc la blocaje, polarizare, opţiuni extreme, aşa cum se întâmplă din păcate azi în România. Nu putem să rămânem indiferenţi la încercările de deplasare a acestei arhitecturi existente azi în România în plan constituţional către ceea ce ar însemna o republică de tip prezidenţial caracteristică ţărilor din regiunea Caucazului, foste sovietice, unde avem regimuri de putere unipersonală", a adăugat Tăriceanu.
Liderul PNL şi-a exprimat regretul faţă de pledoariile unor intelectuali favorabile regimului "de mână forte". "Din păcate, constat că foarte mulţi intelectuali de prestigiu nu sesizează aceste pericole şi pledează cu ardoare către un regim de mână forte, cum a existat odinioară în România antebelică", a afirmat Tăriceanu.