UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

miercuri, 25 iunie 2008

UDREA se baga si in fina comandantului Basescu

Primul pas, excluderea din partid a finei preşedintelui Băsescu, Narciz Amza
„Eu am învăţat de la cel mai mare om politic al ţării că, atunci când nu valorezi în voturi, să ai vocea mică, pe măsura procentului” – Udrea
Elena Udrea a venit luni cu mandat clar la Constanţa: să facă ordine în filiala locală PD-L. Desemnată împreună cu Valeriu Stoica responsabil pentru organizaţia frământată de tensiuni interne şi externe, Udrea a aplicat măsurile drastice pentru care primise instrucţiuni. Primul pas a fost excluderea din partid a finei preşedintelui Traian Băsescu, Narciz Amza, proaspăt consilier local, care a votat împotriva deciziilor partidului (pentru validarea pe postul de consilier local a fostului pedelist Dănuţ Moisoiu, cârtiţa lui Radu Mazăre, şi pentru invalidarea şefului de filială, Ion Popescu).
Decizia a lămurit rapid combatanţii că lucrurile vor fi tranşate în favoarea „noului” PD-L, din care nu vor face parte nici rudele preşedintelui dacă nu sunt loiale partidului sinonim cu Traian Băsescu. Agitaţia de la filială a fost organizată de exclusul Dănuţ Moisoiu, care a trimis oameni să o întâmpine pe Elena Udrea. Ei au spus că sunt membri ai organizaţiei municipale şi de tineret convocaţi la şedinţa Biroului Permanent Judeţean.
Publicul neinvitat şi gălăgios a trebuit evacuat din sală, întrucât discuţiile s-au purtat în cadru restrâns. La final, rezultatul era cel aşteptat: lider interimar este Ion Popescu, succesorul impus al lui Stelian Duţu.
„Partidul începe să muncească”, a decretat Elena Udrea, care a ţinut să spună că filiala nu va mai fi acum o anexă a PSD. Peste o săptămână, Biroul Permanent Naţional va valida noua conducere de la Constanţa, care trebuie să îşi găsească membri de încredere. „Oamenii au avut curaj să vorbească deschis, acum, pentru prima dată. Organizaţia municipală, condusă de fapt de Moisoiu, era aservită lui Mazăre şi asta nu se va mai întâmpla. Până la urmă, înţeleg şi mentalitatea constănţenilor: de ce să votezi sluga, când mai bine votezi stăpânul? Este vina noastră că nu am arătat adevărata faţă a lui Mazăre, că nu i-am făcut destulă opoziţie”.
Invitată la televiziunea locală condusă de liberali, Elena Udrea a recunoscut că a fost sceptică întâi de potenţialul lui Ion Popescu, care este noua imagine PD-L Constanţa - un partid deschis „oamenilor de valoare”. „Eu am primit însărcinarea de la partid să mă ocup de Constanţa după retragerea lui Vasile Blaga. Sunt mare iubitoare de mare, un turist vechi de Mangalia şi Vama Veche, aşa că am acceptat cu bucurie coordonarea organizaţiei”, a declarat secretarul general al PD-L.
Din echipa locală vor face parte Dorel Onaca, parul cu care Traian Băsescu a spart carul cu oale de la Constanţa, şi poate chiar şi Stelian Duţu. „Este loc în echipă pentru toată lumea, echipa nu înseamnă premii, înseamnă muncă.
Cât despre ideea ca PD-L să se delimiteze de Traian Băsescu, este aşa o aberaţie... ce-ar fi dacă Traian Băsescu s-ar delimita de PD-L!? Eu am învăţat de la cel mai mare om politic al ţării că, atunci când nu valorezi în voturi, să ai vocea mică, pe măsura procentului”.