Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şi-ar dori foarte tare ca şeful statului să se ocupe de "minciunile domniei sale", menţionând că aşa cum el nu-i vorbeşte despre pupă şi proră, aşteaptă ca Băsescu să nu-i dea lecţii despre legi şi Parlament.
"Ştiu că domnului preşedinte minciunile nu i-au stat niciodată în gât şi mi-aş dori foarte tare să se ocupe de minciunile domniei sale, înainte de a-i acuza pe alţii fără să ştie despre ce vorbeşte. Domnul preşedinte Băsescu nu se pricepe la legi şi, aşa cum eu nu-i vorbesc despre pupă şi proră, aştept ca şi domnia sa să nu-mi dea mie lecţii despre ceea ce nu cunoaşte", a susţinut Bogdan Olteanu.
Preşedintele Camerei i-a recomandat şefului statului să verifice presa şi înregistrările de la Cameră, din timpul votului, dacă i se pare o minciună faptul că parlamentarii PDL au lipsit marţi de la votul privind începerea urmăririi penale a lui Miron Mitrea şi Adrian Năstase.
"Dacă i se pare că este o minciună că parlamentarii PDL au chiulit ieri (marţi - n.r.) de la vot, să facă bine să verifice înregistrările de la votare sau să citească ziarele de astăzi (miercuri - n.r.) şi în general mi-aş dori ca atunci când este vinovat şi când tovarăşii săi sunt vinovaţi să înceteze să arunce cu noroi în ceilalţi", a spus Olteanu.
Liberalul a ţinut să îi mai transmită lui Traian Băsescu că este obligat să respecte legile, sugerându-i "să-l dea afară" pe Valeriu Stoica din PDL dacă nu-i convine Legea răspunderii ministeriale.
"În ce priveşte legile, chiar şi când nu-i convin îi reamintesc că este obligat să aplice atât legile, cât şi deciziile Curţii Constituţionale, şi dacă este nemulţumit de conţinutul Legii răspunderi iministeriale să-l dea pe Valeriu Stoica afară din PDL", a conchis Olteanu.
Camera Deputaţilor nu a avut cvorum, marţi, la votul asupra cererilor de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea, exprimându-şi votul doar 208 deputaţi. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, anunţase anterior votului că pentru a se întruni cvorumul era necesară prezenţa a 220 de deputaţi.
Votul Camerei Deputaţilor în cazurile lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea ar putea fi reluat în toamnă sau într-o eventuală sesiune extraordinară, după ce nici în Biroul Permanent de marţi după-amiază nu a fost cvorum, iar sesiunea parlamentară se încheie miercuri, după şedinţa comună.
Preşedintele Băsescu i-a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, nemulţumirea sa faţă de faptul că, prin votul de marţi, deputaţii întârzie "nepermis de mult" procedura de avizare a începerii urmăririi penale a lui Mitrea şi Năstase, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, i-a răspuns lui Traian Băsescu la scrisoare, transmiţându-i şefului statului că, dacă ar fi trimis deputaţii PDL în plen, votul ar fi fost valabil exprimat, şi îi reproşează că este "preşedinte jucător" şi lider al PDL doar când are interes.
Preşedintele Băsescu i-a trimis, miercuri, o nouă scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor în care îl acuză că face afirmaţii false şi are grave carenţe în cunoaşterea legilor, rugându-l ca public să nu lase să se înţeleagă că ar fi avocatul parlamentarilor pentru care s-a cerut urmărirea penală. PRELUARE MEDIAFAX
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"