UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
vineri, 14 martie 2008
Tăriceanu în mesajul pentru 15 martie: Identitatea României, întărită de armonia etnică
Premierul Călin Popescu Tăriceanu apreciază, într-un mesaj de salut a marcării zilei de 15 martie, că identitatea europeană a României este întărită de armonia etnică şi spiritul de solidaritate care îi animă pe toţi cetăţenii săi.
"Guvernul României, salută marcarea zilei de 15 martie, dată importantă în istoria naţiunii ungare. Ceea ce i-a unit pe români şi pe maghiari în 1848 a fost idealul de libertate. În 2008 ceea ce ne uneşte pe români şi maghiari sunt împlinirile, dar şi obiectivele pe care cu toţii, cetăţeni ai României, ni le-am propus în noua noastră calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene", se arată în mesajul lui Tăriceanu, remis vineri agenţiei MEDIAFAX, de Biroul de presă al UDMR.
Tăriceanu apreciază că armonia societăţii româneşti şi spiritul european al relaţiilor dintre cetăţeni constituie repere de care cu toţii avem nevoie pentru o viaţă mai prosperă. El mai arată că normalitatea europeană a vieţii de zi cu zi trebuie să se reflecte şi în susţinerea şi afirmarea identităţii etnice, culturale a minorităţilor naţionale, dintre care comunitatea maghiară are un rol important în evoluţia societăţii româneşti.
"Identitatea europeană a României este întărită de armonia etnică şi spiritul de solidaritate ce animă pe toţi cetăţenii noştri. Dezvoltarea comunităţilor locale de pe întreg teritoriul ţării noastre, seriozitatea şi responsabilitatea dovedite în gestionarea proiectelor de dezvoltare locală sunt atribute ale unei conduite europene ce trebuie să anime deopotrivă majoritate şi minoritate", se mai arată în mesaj.
Premierul susţine că reprezentanţii maghiarilor din România au avut şi continuă să aibă o contribuţie importantă la actul de guvernare şi la promovarea intereselor ţării noastre în Europa şi în lume.
Rezultatele meritorii pe care reprezentanţii UDMR le-au obţinut în Guvern, în Parlament, în importante forumuri din ţară şi din Europa demonstrează că maghiarii din România au astăzi o voce respectată şi ascultată, au oamenii competenţi, care fac cinste ţării noastre", adaugă şeful Guvernului.
Menţionând că 15 martie este şi Zi Naţională a Republicii Ungare, Tăriceanu precizează că parteneriatul european dintre România şi Republica Ungară s-a reflectat pe deplin în cele trei ediţii ale şedinţelor comune ale guvernelor celor două ţări, parteneriat care va continua, pentru întărirea şi afirmarea solidarităţii europene şi pentru succesul politicilor comune.
"Relaţiile româno-ungare au devenit, în ultimul deceniu, un model în regiune. Am reuşit acest lucru prin eforturile autorităţilor, a societăţii civile şi în mod deosebit prin contribuţia reprezentanţilor comunităţii române din Ungaria şi a celei maghiare din România. Ca în fiecare an de 15 martie, să afirmăm împreună, români şi maghiari, dorinţa noastră de a consolida spiritul deschis şi voinţa comună de a construi în armonie cu viitorul nostru european", se mai arată în mesajul premierului.
Manifestări pentru marcarea zilei de 15 martie vor fi organizate, sâmbătă, de maghiarii din România, în judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Cluj şi Sălaj. În paralel cu evenimentele maghiarilor, organizaţiile naţionaliste "Noua Dreaptă" şi Fundaţia "Sarmisegetuza" vor organiza în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca o acţiune autorizată de Primărie, cu titlul "Tinerii clujeni spun nu separatismului", la care sunt aşteptate aproximativ 300 de persoane.