Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la o dezbatere, că nimeni nu este interesat de alegeri anticipate într-un an electoral în care prioritară este pregătirea alegerilor locale şi parlamentare, dar a admis că anticipatele "pot fi provocate într-un fel sau în altul".
Iliescu a răspuns astfel unei întrebări privind declaraţia preşedintelui PSD, Mircea Geoană, făcută miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, potrivit căreia alegerile anticipate sunt o soluţie pentru ieşirea din blocajul politic şi instituţional.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la finalul reuniunii Comitetului Executiv al partidului, că, în opinia lui, singura soluţie pentru depăşirea "blocajului" politic generat de preşedinte şi premier o constituie alegerile parlamentare anticipate.
Ion Iliescu a arătat că PSD nu are niciun interes să "demoleze" Guvernul, dar a subliniat că acest lucru nu înseamnă că PSD va înceta să ducă o politică de opoziţie.
El a spus că demolarea Guvernului într-un an electoral nu reprezintă o soluţie şi a precizat că PSD trebuie să aibă o poziţie "articulată", în calitate de partid de opoziţie.
În opinia lui Iliescu, PSD trebuie să facă faţă celor doi centri de putere, pe care i-a catalogat drept principalii inamici ai PSD: "tendinţele dictatoriale ale lui Traian Băsescu", pe de o parte, şi "adversarii ideologici ai social-democraţilor, liberalii", pe de altă parte.
Preşedintele de onoare al PSD a participat, joi, la ceremonia de lansare în România a cărţii "Un adevăr incomod" a lui Al Gore, lucrare în urma căreia fostul vicepreşedinte american a primit premiul Nobel pentru pace în 2007. Cartea a fost şi sursă pentru un documentar premiat cu Oscar, film vizionat în deschiderea evenimentului de joi.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"