UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

duminică, 17 februarie 2008

Atanasiu: PNL nu este speriat de anticipate, dar nu se gândeşte să le provoace


Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că Partidul Naţional Liberal nu este speriat de alegerile anticipate, dar nici nu se gândeşte să le provoace.

Atanasiu a spus că liberalii au luat o decizie foarte clară şi au mandatat Guvernul să-şi ducă mandatul până la capăt în sistem legal constituţional adică "atât timp cât nu este demis printr-o moţiune de cenzură sau într-o formă democratică".

El a adăugat că Guvernul liberal nu îşi va da demisia, în schimb, dacă o moţiune de cenzură va trece prin Parlament, se va retrage democratic şi va lăsa un alt Guvern să gestioneze bunul mers al României.

"Am văzut şi eu că foarte multe partide sunt gata să voteze o moţiune de cenzură dar nimeni nu este gata să o depună. Am văzut declaraţiile liderilor PDL că ei ar vota o moţiune de cenzură împotriva oricărui guvern, indiferent ce ar face, dacă nu fac ei parte din el. Mă aşteptam la aşa ceva, nu e o surpriză pentru mine. Am văzut declaraţiile domnului Mircea Geoană care doreşte ca Guvernul să plece dar nu vrea să depună o moţiune de cenzură. Vrea să se întâmple acest lucru dar nu ştiu cum. Am văzut că şi preşedintele îşi doreşte de vreo trei ani să plece Guvernul, el face tot ce poate în acest sens numai că el nu are pârghiile constituţionale pentru a depune o moţiune de cenzură şi a grăbi în acest fel plecarea Guvernului", a adăugat Teodor Atanasiu.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, acest scandal privind alegerile anticipate va continua fără rezultat până în toamnă când vor avea loc alegerile la termen şi vom avea o nouă componenţă a Parlamentului României.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, la finalul reuniunii Comitetului Executiv al partidului, că, în opinia lui, singura soluţie pentru depăşirea "blocajului" politic generat de preşedinte şi premier o constituie alegerile parlamentare anticipate.