Casa Albă a transmis, de asemenea, pentru informarea Senatului şi rapoartele întocmite de Departamentul de Stat privind cele două documente semnate la Bucureşti la 10 septembrie 2007.
Tratatul de Extrădare îl va înlocui pe cel încheiat de Statele Unite şi România, la Bucureşti, la 23 iulie 1924 şi Tratatul Suplimentar de Extrădare, semnat la 10 noiembrie 1936, menţionează comunicatul Casei Albe.
"Recomand Senatului să analizeze oportun şi favorabil Tratatul de Extrădare şi Protocolul, alături de Acordurile Statele Unite-UE de Extrădare şi Asistenţă judiciară reciprocă şi alte instrumente bilaterale similare încheiate de Statele Unite şi state membre UE", declară preşedintele George W. Bush, potrivit comunicatului citat.
Tratatul conţine dispoziţii moderne în ceea ce priveşte extrădarea persoanelor care au săvârşit fapte penale, eliminând una din deficienţele majore ale convenţiei în vigoare - acordarea extrădării pe baza unei liste limitative de infracţiuni.
Astfel, noul Tratat prevede extrădarea pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei de cel puţin un an, precum şi extrădarea pentru infracţiuni comise în afara teritoriului statului solicitant. De asemenea, noua procedură de extrădare va elimina formalismul excesiv impus de convenţia în vigoare.