Duelul dintre CFR şi primarul Clujului, Emil Boc, început săptămâna trecută de conducătorii clubului din Dealul Gruia, a continuat ieri seară în tribunele stadionului “Dr. Constantin Rădulescu”. Primarul, care a asistat la meci ca finanţator şi suporter al Universităţii Cluj, a fost nevoit să asculte, în minutele de final, scandările galeriei “feroviarilor”.
“Emil Boc, uită-te, ce echipă-i CFR” şi “Emil Boc, uită-te, ţi-am băgat echipa-n B” sunt scandările cu care fanii CFR-ului l-au atacat pe edilul municipiului. Contrele dintre Emil Boc şi CFR au început în urmă cu câteva zile, când preşedintele clubului “feroviar”, Iuliu Mureşan, l-a atacat dur pe primar prin câteva declaraţii în care susţine, printre altele, că administraţia locală nu ar sprijini echipa “feroviară”.