UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"
sâmbătă, 19 mai 2012
Discurs Crin Antonescu cu ocazia lansarii candidatilor USL Cluj la alegerile locale, 19 mai 2012
“Domnule prim-ministru,
Domnilor miniștri,
Domnilor președinți, candidați, colegi, pe scurt, camarazi,
Primul-ministru nu a ținut un discurs foarte diplomatic, a ținut un discurs ironic și fertil și îl invidiez pentru faptul că probabil, într-o solidaritate în raport cu înaintașul său, a putut vorbit foarte mult despre Emil Bic. A făcut-o convingător, a făcut-o cu arma, după părerea mea, cea mai fertilă, cea mai constructivă, și anume ironia. Pentru că îl cunosc bine pe primul-ministru, știu că este capabil, atunci când e cazul și de autoironie, cine e capabil de autoironie poate fi și ironic. Din punctul meu de vedere ar fi tentant și mi-aș dori să pot continua să vorbesc despre Emil Boc în registru comic, în registru polemic, în registru hazliu, ne-ar putea prind noaptea ușor, vorbind doar despre Emil Boc și aventurile sale la Cluj și mai ales la București.
Dar cred că suntem împreună, după ce am adus acest tribut amintirii lui Emil Boc, suntem împreună ca să vorbim despre Cluj, România. Și în această privință îmi aduc aminte că tot împreună cu Victor Ponta, cu Daniel Constantin, cu Ioan Rus, cu Andrei Marga, cu Marius Nicoară, cu Horea Uioreanu, cu Căpușan, cu toți cei care suntem acum, ne-am întâlnit în ajunul sărbătorii naționale a românilor, în ajunul lui 1 decembrie, anul trecut, aici. Și am vorbit atunci despre planul nostru de guvernare, despre proiectul nostru de țară, despre idei, despre principii, despre viziuni și despre lideri. Nu știam nici eu atunci că, mai repede decât ne așteptam cu toții, Victor Ponta va fi prim-ministru. Dar astăzi, Victor Ponta este prim-ministru, Andrei Marga și Ioan Rus sunt doi dintre cei mai importanți miniștri ai cabinetului său și Uniunea Social Liberală guvernează.
Nici Victor Ponta, nici ceilalți colegi, care astăzi sunt miniștri, nu au uitat nimic din ce au spus atunci pentru toată România, dar de la Cluj și ceea ce au făcut în câteva zile, de când sunt la Palatul Victoria, o dovedește. Nu uităm niciunul dintre noi ce am spus atunci că vrem pentru Cluj și pentru România. Astăzi suntem la Cluj într-o campanie electorală, care are o miză simplă, grea, dar simplă.
Stimați prieteni, eu cred că dilema sau întrebarea la care trebuie să răspundeți dumneavoastră, clujenii, la aceste alegeri nu este dacă Clujul înseamnă Emil Boc, Apostu, Tișe sau Marga, Rus, Nicoară, Uioreanu, pentru că, în Cluj există și unii și alții. În Cluj există și legat de unii și legat de alții, orgolii, ambiții, sentimentul unei comunități importante din România că nu vrea să fie marginală, că nu acceptă, pe bună dreptate, să fie socotită doar provincie.
Dar întrebarea, la care dumneavoastră, prin vot va trebui să răspundeți este dacă în continuare sau în anii care urmează comunitatea clujeană este reprezentată de un om care a indignat și a dezamăgit întreaga Românie, care a făcut dintr-un Cluj respectat, stimat și urmărit ca tendință de toți românii, un subiect de anecdotă, de parcă ar fi vorba de Caracal, dacă mergeți să fiți reprezentați în continuare de un om, care a eșuat în toate planurile, care a devenit simbol pentru toți românii al demagogiei, incompetenței și lipsei de personalitate, servilismului, de un om care este ascuns la Cluj de propriul lui partid, partid pe care încă îl conduce, chipurile.
Dacă deci, cu termeni dureros de duri Clujul dorește să devină depozitul de deșeuri al Partidului Democrat sau dacă Clujul dorește în continuare să fie în prima linie a dezvoltării României, să fie în continuare motor, brand și imagine, cu oameni ca Andrei Marga, Ioan Rus, Marius Nicoară Horea Uioreanu.
Nu e nimic mai mult decât asta, știu foarte bine, îmi aduc aminte foarte bine câtă speranță, câtă așteptare au pus foarte, foarte mulți clujeni atunci când l-au ales prima dată și chiar și a doua oară pe Emil Bloc. Respect și sunt solidar cu acele speranțe, care erau atunci și ale mele, dar astăzi, este un semn de demnitate, de personalitate, ca orașul dumneavoastră, mare centru istoric, politic, cultural, economic, sentimental din România să meargă mai departe și să poată ține capul sus, să fie în prima linie pentru că aveți acești oameni extraordinari care vă reprezintă.
Nu a inventat Emil Boc prezența clujenilor în Guvernul României. Așa cum spuneam, sunt două personalități de talie națională, recunoscute la nivel național, care reprezintă Clujul azi în Guvernul României. Și mai e ceva, prietenul meu de călătorii, inclusiv electorale, Victor Ponta, a devenit între timp prim-ministru. El are foarte multe lucruri de făcut și le face în fiecare zi și îl felicit și vă cer să fiți alături toți de primul-ministru. Acest prim-ministru este al nostru, al tuturor partidelor care compunem USL-ul, dar mai cu seamă, este primul-ministru al tuturor cetățenilor români care mai speră o schimbare în bine în viața lor și pentru asta merită sprijinit cu toate puterile noastre. Și cu toate că are atâtea și atâtea lucruri de făcut, primul-ministru a ținut să fie azi aici, să fim azi, împreună, toți președinții și fondatorii Uniunii Social Liberale, adică și domnul Daniel Constantin, și să dea încă o dată un semnal că și pentru noi, ca forță politică, Clujul este cu totul altceva decât Emil Boc. Confirmați această chestiune în alegeri.
Nu e cazul, cred, să recomand eu oameni care s-au născut, trăiesc, activează de ani de zile în comunitatea dumneavoastră, oameni ca Marius Nicoară sau Horea Uioreanu. Spun doar că sunt colegi pe care îi cunosc de ani de zile. Sunt colegi cu care am lucrat împreună chiar cu mult înainte de a fi eu președinte al partidului sau Marius Nicoară președinte al Organizației Cluj. Sunt oameni de caracter, sunt oameni de convingeri și, mai ales, sunt oameni de curaj. Nu am venit să-i recomand eu pe ei, ci să vă spun că sunt onorat să fiu în fața dumneavoastră eu alături de acești oameni.
În fine, aș dori să închei mulțumindu-vă tuturor celor care ați făcut din Uniunea Social Liberală, adică din ceea ce a fost considerat a fi o idee năstrușnică în capul meu și al lui Ponta, ați făcut o realitate, o realitate pentru România.
Închei mulțumindu-vă și evocând cum am făcut și ieri în fața altor prieteni, tot din Transilvania, o împrejurare foarte importantă pe care mi-o voi aduce aminte toată viața. În anul 2009, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, puțin după miezul nopții, a apărut un cetățean, după un colț de clădire, și, rânjind aș,a a spus: I-am ciuruit!
Omul nu era vreun băgător de seamă, nu era vreun agent electoral. Era pur și simplu președintele României în exercițiu și cel care tocmai primise vestea de la băieții care știu să numere că va mai fi încă un mandat și primele cuvinte pe care, în calitate de nou sau reînnoit președinte al tuturor românilor, a găsit să le spună au fost acestea: I-am ciuruit!
Știu că omul a făcut tot ce-a putut ca să se țină de cuvânt și a ciuruit. Nu numai pe Geoană, care era contracandidatul, nu numai pe Antonescu, care îl susținea pe Geoană, nu PSD-ul, PNL-ul, a început să ciuruie milioane de compatrioți, milioane de oameni pe care trebuia să-i reprezinte, să-i respecte și să-i adune.
În dimineața aceleași zile – n-am putut să dorm, cred că vă închipuiți, și nu de bucurie, în dimineața aceleași zile, prin curte pe la PSD, un reporter sau mai mulți îl întrebau pe Victor Ponta, nedormit și destul de trist și el, ce să mai vorbim, ce o să se întâmple. Victor Ponta, sigur, nu era președinte al partidului atunci. Sincer, nici nu cred că își închipuia că va fi așa de curând, dar el a spus atunci, din toată nevoia, cum se zice, și din toată frustrarea pe care o încercam toți, un lucru: Nu știu ce se va întâmpla, a spus Victor, dar eu îmi voi continua activitatea politică în orice caz până terminăm cu Băsescu.
Faptul că în dimineața, în zorii aceia ai unei dimineți atât de dureroase, un om tânăr, pe care-l cunoșteam oricum dinainte, găsea puterea să vorbească despre capacitatea noastră de a rezista la ciuruială, m-a făcut să fiu convins că vom fi împreună.
Și doamnelor, și domnilor, nu ne jucăm. Suntem oameni serioși. Am spus că facem o alianță. Puțini ne-au crezut. Noi, datorită dumneavoastră, cu sprijinul dumneavoastră, am făcut-o și e cea mai solidă alianță politică din istoria României.
Nu ne jucăm. Suntem oameni serioși. Am spus foarte clar că Victor Ponta va fi prim-ministru. Victor Ponta este și va fi prim-ministru. Am spus foarte clar că dacă rezistăm atunci când ne va fi mai greu, frontul se rupe în partea lor, oamenii au nevoie de noi și sunt alături de noi și așa a fost. Trebuie să câștigăm alegerile locale. La Cluj, în primul rând, nu doar pentru că este una din inimile profunde ale României, dar pentru că aici se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. Oricât de mult și-ar dori Victor Ponta să găsească altă gazdă atunci când vizitează Palatul Cotroceni, eu spun clar, nu Traian Băsescu în Palatul Cotroceni e ultima redută a propriului său regim, ci Emil Boc la Cluj. Doborâți-o!
Vom câștiga aceste alegeri locale. Vom câștiga și alegerile parlamentare. Avem un Guvern care deja cu fiecare zi face ceva din ce am promis toți și face ceva bun pentru oamenii pe care trebuie să-i servim, nu pentru partidele noastre și vom merge înainte cu un proiect cu care nu ne jucăm, pentru că proiectul nu e soarta lui Ponta, lui Antonescu sau a lui Boc. Nu e soarta lui Băsescu. Nu soarta Partidului Social Democrat, Național Liberal sau Conservator. Proiectul este pur și simplu destinul din anii următori ai României.
Succes Cluj!”