UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

luni, 8 martie 2010

UDMR chiar penibil...


UDMR ia în calcul posibilitatea susţinerii propriului candidat la şefia Senatului în cazul în care actualul deţinător al acestei funcţii, social-democratul Mircea Geoană, ar fi debarcat în plen prin votul actualei majorităţi parlamentare, susţin surse parlamentare din cadrul acestei formaţiuni poilitice. Liderul celor 9 senatori UDMR, Fekete Szabo a declarat că această variantă de lucru a reprezentat doar o discuţie între colegi şi că această temă nu a fost abordată încă în întâlnirile cu partenerii din PDL. Grupul senatorilor UDMR a decis însă astăzi să susţină acţiunea de revocare a lui Geoană din fruntea Senatului pentru o mai bună corelare a acţiunilor Guvernului cu activitatea legislativă, a anunţat liderul Uniunii, Marko Bela.
"Noi am spus de ce nu? Nu am discutat aşa ceva în coaliţie cu cei din PDL, deoarece este prematur să vorbim despre care partid politic să dea viitorul preşedinte la Senat. A fost doar obiectul unei discuţii cu ceilalţi colegi de grup, aşa la nivel parlamntar. Noi sigur, susţinem şi am mai susţinut oameni competenţei în diverse funcţii. Aşa cum am dat un vicepremier şi miniştri putem da şi un preşedinte al Senatului" ne-a declarat Fekete Szabo, lider al senatorilor UDMR.
Urmeaza sa mai sustina PDL-ul si un candidat de la UDMR si pentru prezidentialele din 2014 si suntem ok.Asistam la un balci nemaipomenit,tata arde si baba se piaptana.Romania e in criza si la guvernanti le arde de schimbarea Presedintelui Senatului,oare chiar ne-am tampit de tot?!
Oare cat timp o sa mai dureze aceasta guvernare? acest chin peste noi?oare cu ce a gesit muritoru de rand de trebuie sa suporte aceste consecinte a unor hoti si talhari!