UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

luni, 18 ianuarie 2010

Jurnalul Municipal, bani aruncati in vant

TNL Cluj îl critică pe primarul Sorin Apostu pentru modul „iresponsabil” în care acesta „iroseşte câteva zeci de mii de euro din banii clujenilor” prin tipărirea şi distribuirea lunară a ziarului Primăriei, „Jurnalul Municipal”.
„Este revoltător faptul că edilul-şef al oraşului nu ţine cont de realităţile economice dificile ale Clujului. Astfel, după ce a mărit taxele locale pentru a acoperi minusul din bugetul anului trecut, a decis să continue să irosească câteva zeci de mii de euro din banii clujenilor pe tipărirea şi distribuirea lunară a ,,Jurnalului municipal”, oficiosul Primăriei Cluj-Napoca”, a comunicat liderul TNL Cluj.
Presedintele TNL Cluj, îi sugerează lui Apostu să informeze clujenii nu printr-o publicaţie tipărită ci prin intermediul site-ului instituţiei, aceasta pentru că “numărul clujenilor care au permanent acces la internet şi se informează folosind spaţiul virtual a crescut semnificativ, aşadar instituţiile clujene pot folosi cu încredere şi internetul pentru publicarea informaţiilor cu caracter public”.
Iuga cere prin comunicatul de presă anularea procedurii demarate pentru atribuirea serviciilor de tipărire a Jurnalului Municipal, “şi să renunţe la ediţia tipărită a acestui costisitor “Jurnal municipal” care ar putea să rămâna doar online pe site-ul primăriei”. Banii economisiţi ar putea ajunge la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca sau în învăţământului clujean, mai arată Iuga.
Un numar de cinci firme sunt interesate de tipărirea ziarului instituţiei. Ofertele înscrise la licitaţie au variat între 79.483 de lei şi 255.840 de lei, de licitaţie fiind interesate societăţile Compania de Producţie Tipografică, Flarom Advertising, Tipografia Prodcom, United Print şi Partos.

TNL CLUJ