Europarlamentarul Norica Nicolai, a spus, că după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona recunoaşterea alegerilor va putea fi pusă în discuţie mai ales din cauza chestiunii simultaneităţii referendumului cu alegerile.
"În regula europeană şi recomandarea Comisiei de la Veneţia este interzis să utilizezi instituţia referendumului într-o campanie electorală pentru a manipula şi a aduce un plus de discurs unui candidat. Traian Băsescu face asta de la începutul campaniei. O face ilegal pentru că după Legea referendumului campania electorală începe cu 20 de zile înaintea referendumului", a spus europarlamentarul Norica Nicolai
Norica Nicolai susţine că în acest moment campania lui Traian Băsescu este în afara legii.
"Legea nu contează nici pentru PDL nici pentru Traian Băsescu şi există discuţii ca aceste alegeri să fie considerate ca fiind lipsite de suport democratic", a spus Nicolai.
Doamna Norica a mai spus că s-a cerut şi că probabil la alegeri va exista monitorizare internaţională, de la OSCE şi Consiliul Europei, existând suspiciuni legate de pregătirea unei fraude electorale.
Potrivit doamnei Noricăi Nicolai, sunt foarte multe secţii de votare care nu-şi au locul, cum ar fi secţiile de votare din spitale de psihiatrie, în condiţiile în care persoanele fără discernământ nu pot vota.
Europarlamentarul a mai spus că se organizează foarte multe secţii de votare în străinătate, în condiţiile în care în evaluările din ultimii ani la secţiile din străinătate nu se prezintă mai mult de 50-60.000 de persoane.
Nicolai a arătat că vor fi 90 de secţii în Spania, peste 80 în Italia şi că este surprinzător că în SUA, în cea mai mare comunitate românească ce locuieşte în New York este o singură secţie, în timp ce în Chicago, unde Silviu Prigoană şi fiul său au post de televiziune şi unde a fost consul Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt în campania electorală pentru Traian Băsescu, sunt patru secţii de votare, deşi aici nu au votat mai mult de o mie de oameni.
"Noi ne aşteptăm ca prin voturile din străinătate să se încerce fraudarea alegerilor. Avem informaţii că Traian Băsescu a cerut PDL să i se aducă 400.000 de voturi din afara ţării. Noi le spunem că suntem bine organizaţi, avem reprezentanţi în toate secţiile de votare, şi facem un apel la românii care trăiesc în special în Europa să nu se lase manipulaţi", a declarat Nicolai.
Norica Nicolai a mai spus că se pregăteşte fraudarea alegerilor şi în ţară şi că nu exclude turismul electoral, în condiţiile în care Guvernul PDL a refuzat să implementeze sistemul STS pentru depistarea votului multiplu.
Nicolai consideră că Traian Băsescu poate câştiga alegerile doar prin fraudă.
"Campania lui Traian Băsescu este făcută din banii Administraţiei Prezidenţiale şi banii Guvernului şi în cer domnului Emil Boc să facă publice sumele alocate de Guvern pentru susţinerea campaniei pentru referendum", a adăugat doamna Nicolai.