Motiunea de cenzura PNL-UDMR: „Decat munca fara rost, mai bine putin si prost”

Proiectul de Lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice conţine atât de multe prevederi proaste, încât trebuie blocat, pentru a nu agrava problemele din viaţa oamenilor.
Cetăţenii de azi nu trăiesc bine, sunt speriaţi de aroganţa guvernului şi de lipsa de realism a acestuia, sunt ameninţaţi cu şomajul şi suferă din cauza aceasta, ei neavând nici o vină că guvernanţii sunt incapabili să limiteze efectele crizei economice. Moţiunea de cenzură iniţiată de grupurile parlamentare ale PNL şi UDMR se întemeiază pe un complex de argumente, pe care le detaliem în cele ce urmează:
În perioade de criză se fac economii, se fac restructurări, nu se fac strategii de dezvoltare, nu se modelează sisteme pentru perioadele mai bune aşteptate şi dorite.
Adoptarea unei legi de salarizare unitare care are ca scop reaşezarea funcţiilor şi echilibrarea veniturilor din sistemul public şi implicit raţionalizarea cheltuielilor, nu se poate face practic pe perioadă de recesiune economică, generată de o criză economico-financiară globală, ale cărei efecte şi al cărei final nu le putem încă anticipa.
Având în vedere că prin proiectul Guvernului se propune reducerea veniturilor nete din sistemul public este indicat ca elaborarea şi promovarea unei asemenea legi să se facă în perioadă de creştere economică susţinută, când mediul privat poate să absoarbă potenţialul personal disponibilizat din sectorul public.
Aceasta este esenţa filozofiei liberale şi dovada solidarităţii sociale care nu trebuie înţeleasă în termeni de şomaj tehnic şi asistare socială pentru cei disponibilizaţi, ci în sensul redirecţionării forţei de muncă către economia reală, funcţională şi mediul de afaceri, capabil să susţină locuri de muncă şi să producă venituri la bugetul de stat.
Numai o economie puternică, bazată pe ritmuri succesive de creştere economică, poate să fundamenteze şi să susţină o grilă de salarizare unitară şi să configureze venituri reale, în raport cu complexitatea, importanţa, nivelul productivităţii muncii din societate şi atribuţiile fiecărui salariat.
Prin adoptarea acestui proiect de lege, Guvernul ignoră principiul solidarităţii sociale, atât de necesar pe perioadă de criză economică. Prin acest act normativ, coaliţia PDL-PSD încurajează nemulţumirile sociale şi promovează discriminarea între diversele categorii de personal bugetar.
Fiind o lege complexă, credem că nu se impunea angajarea răspunderii Guvernului. Sunt mai multe motive pentru care considerăm că acest text de lege este contrar intereselor majorităţii societăţii româneşti.
Ca atare, considerăm că gestul Guvernului de a-şi angaja răspunderea este pripit şi greşit, bazându-ne pe următoarele argumente:

1. Proiectul de lege nu a întrunit consensul partenerilor sociali. Dovadă în acest sens stau controversele pe care le-a născut, inclusiv organizarea unei greve generale, nevorbind de urechile astupate ale guvernanţilor la protestele majore ale sindicatelor organizate chiar şi din ziua angajării răspunderii guvernului în Parlament.
2. Faptul că a stârnit atât de multe controverse, dispute şi nemulţumiri, nu înseamnă că este o lege bună (aşa cum crede premierul), ci mai degrabă o lege proastă, o lege care impune arbitrariul.
3. Textul legii demonstrează modul haotic în care s-a elaborat, neprofesionalismul, incompetenţa şi incapacitatea Guvernului de a înţelege sistemul public din România şi de a-l organiza. Avizul Consiliului Legislativ este edificator în acest sens. Evident că era obligatoriu avizul Consiliului Superior al Magistraturii de care Guvernul nu se sinchiseşte.
4. Domnul prim-ministru Boc, jurist de profesie, uită că în cazul unor legi complexe este nevoie de dezbatere şi de consens în cadrul societăţii şi mai ales de o dezbatere parlamentară serioasă. Să nu uităm că vorbim de un Guvern care beneficiază de o majoritate politică transparentă şi asumată de 73% dintre parlamentari, care ar permite adoptarea legilor în procedură accelerată. Cu o asemenea majoritate, angajarea răspunderii Guvernului nu este o procedură recomandabilă şi democratică. Probabil că pentru premier, Parlamentul, inclusiv parlamentarii PDL, sunt doar o anexă a puterii executive.
5. Angajarea răspunderii Guvernului într-o singură zi pentru 3 proiecte de lege este o procedură neconstituţională pentru că încalcă art. 114 din Legea fundamentală a României. Ori, domnul Boc are cunoştinţe precare de drept constituţional, ori pentru domnia sa, 1 proiect de lege = 3 proiecte de legi. Guvernul PDL-PSD este guvernul cu cele mai multe acte normative declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.
6. Guvernul nu a ţinut cont, în faza iniţială a legii, de semnalele primite din partea sindicatelor, a cadrelor didactice şi medicale, a magistraţilor care au invocat la unison o procedură democratică amplă, fără grabă, pentru dezbaterea legii salarizării unitare. Am încercat împreună cu reprezentanţii acestor categorii să îmbunătăţim proiectul propus, dar Guvernul nu a ţinut cont nici de această dată de amendamentele primite de la parlamentari, ceea ce denotă acelaşi dispreţ la adresa puterii legislative … judecătoreşti … cetăţeneşti.
7. Suntem pentru reformarea sistemului public din România, motiv pentru care în noiembrie 2008, Guvernul Tăriceanu a propus partidelor politice şi sindicatelor un pact pentru elaborarea cadrului de salarizare unitară bugetară. Dar nu la modul în care ni-l impune coaliţia PDL-PSD: incoerent, inconsecvent, discriminatoriu şi incompetent. Nu în orice condiţii – prin sărăcirea românilor -, nu în scop electoral – pentru a bifa Traian Băsescu un proiect pentru obţinerea celui de-al doilea mandat. Nu în an de criză economică, nu pentru bifarea relaţiei cu FMI, nu în an electoral, nu prin pulverizarea categoriilor sociale.
8. Ignorând toate argumentele noastre şi în lipsa unor criterii corecte de elaborare şi fundamentare, singurul criteriu în baza căruia s-a făcut evaluarea şi proiectarea grilelor de salarizare a fost cel politic, al Guvernului coaliţiei PDL-PSD, care având pâinea şi cuţitul, poate tăia şi spânzura. Acest tip de politică nu are ce căuta în lumea democratică din România Uniunii Europene.
9. Reducerea veniturilor cetăţenilor care se propune prin proiectul salarizării unitare a bugetarilor nu este doar efectul crizei economice ci şi al incapacităţii Guvernului de a înţelege sistemul public din România. Această măsură antisocială este consecinţa actului de guvernare dezastruos al Coaliţiei aflate la putere, este rezultatul incapacităţii Guvernului PDL-PSD de a sprijini şi relansa economia românească, astfel încât veniturile încasate la buget să nu se diminueze.
Guvernul PDL-PSD preferă să reducă salariile ca măsură de reducere a cheltuielilor publice. Şi atunci întrebarea logică: Ce garanţii oferă acest Guvern incompetent, fără performanţă în colectarea veniturilor, că aceste venituri reduse vor fi încasate de români în 2010, 2011….? Niciuna. Sperăm că aceste venituri chiar reduse, să nu rămână la stadiul de promisiuni neonorate, aşa cum s-a întâmplat cu majorarea cu 50% a salariilor profesorilor şi cu creşterea pensiilor.
Pentru toate aceste motive am depus prezenta moţiune de cenzură, singurul instrument democratic care va pune capăt unei legi arbitrare, care nu se va putea aplica şi unui Guvern incompetent, care ignoră interesele majorităţii populaţiei.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Stimaţi colegi,
Cele 9 luni de concubinaj politic dintre PDL şi PSD, ce trebuiau să se soldeze cu o naştere normală, au avut drept rezultat avortul unui act normativ, cu grave deficienţe. Proiectul Legii salarizării unitare subsumează în mod tragic eşecul acestui Guvern, abandonarea interesului public şi a Constituţiei.
Dacă raportăm prestaţia politică în ansamblu a actualului Executiv şi performanţa individuală a fiecărui ministru în domeniul politicilor publice la timpul scurt de guvernare, dar mai ales la promisiunile şi angajamentele făcute în faţa naţiunii, în decembrie 2008 împreună cu Traian Băsescu, concluzia este una singură: avem de-a face cu cel mai incompetent şi neperformant Guvern pe care l-a avut România vreodată! Orice sistem profesionist de evaluare raportează numărul erorilor per perioada de timp analizată. În acest sens n-a fost zi de la Dumnezeu în cele 9 luni, în care acest Guvern să nu fi produs vreo boacănă.
Un vechi proverb latin spune: „finit coronat opus”, şi din această perspectivă Legea salarizării unitare reprezintă încoronarea incompetenţei şi nepriceperii acestui Guvern.

I. Realizările Guvernului Tăriceanu

Noi, PNL şi UDMR am susţinut încă de la început necesitatea unei legi unitare a salarizării, dar care să fie o piatră de temelie pentru îndreptarea inechităţilor sociale.
Ceea ce este regretabil, este tocmai faptul că, prin proiectul propus, guvernul PDL-PSD distruge un parcurs progresist pe care îl începuse societatea românească, începând cu anul 2004. Guvernul Tăriceanu a pus bazele reformei fundamentale a instituţiilor statului şi a crescut gradul de optimism al românilor în faţa zilei de mâine. Reforme apreciate chiar de către cel mai înverşunat duşman al Guvernării Tăriceanu precum cota unică de impozitare, recalcularea pensiilor, investiţiile în infrastructura educaţională şi creşterea economică ce a fundamentat creşterea veniturilor populaţiei sunt acum dinamitate de politica iresponsabilă a Guvernului PDL-PSD. Şi pentru ca tot ce am spus până acum să nu pară a fi vorbe în vânt, iată câteva exemple de date statistice oficiale privind creşterile salariale:
Ø personal medico-sanitar – salariul mediu brut din decembrie 2004 (948 RON) a crescut până în octombrie 2008 cu 112%
Ø personal în învăţământ – salariul mediu brut din decembrie 2004 (1081 RON) a crescut până în octombrie 2008 cu 98%
Ø funcţionari publici – salariul mediu brut din decembrie 2004 (1115 RON) a crescut până în octombrie 2008 cu 71%
Ø poliţişti – salariul mediu brut din decembrie 2004 (1622 RON) a crescut până în octombrie 2008 cu 54%.
Iar exemplele pot continua.

Politica Guvernului Tăriceanu a dus de asemenea şi la creşterea evoluţiei cheltuielilor de capital în perioada 2004.-2008, în toate domeniile importante, relevante fiind investiţiile în învăţământ care au crescut de la puţin peste zero în 2004, la peste 1200 milioane Euro în 2008.
Noi am dorit un cadru legislativ corect, în care să se regăsească cu justeţe toate categoriile socio-profesionale. Încă din noiembrie 2008, Guvernul Tăriceanu a propus un acord cu toate partidele parlamentare pentru realizarea unui cadru unitar de salarizare a bugetarilor. Surpriză: numai liderii PDL s-au opus semnării unui astfel de acord. În schimb astăzi, aceiaşi lideri PDL ne impun o lege făcută în grabă, pe genunchi şi care aduce prejudicii enorme bugetarilor.
Cu regret constatăm că proiectul de instituire a unui sistem unitar de salarizare a bugetarilor se îndepărtează tot mai mult de principiile în baza căruia a fost iniţiat .
În locul reformei structurale guvernul PDL-PSD a adoptat o măsură stufoasă, iraţională şi injustă de reglementare a salariilor bugetarilor. Legea salarizării unitare nu schimbă logica sistemului, ci îl cosmetizează şi îl conservă. Statul rămâne în continuare supraponderal, birocraţia rămâne ineficientă, în serviciul interesului de castă, decât în interesul cetăţeanului, neprofesionistă, ostilă valorilor competenţei.
Guvernul PDL-PSD a înregistrat trista performanţă de a readuce la zero orice investiţie în obiective de interes social sau infrastructură şi chiar mai mult: prin legea salarizării unitare dinamitează orice umbră de speranţă a românilor pentru ziua de mâine. Nimeni dintre cei afectaţi nu va primi un răspuns din partea Guvernului la întrebările chinuitoare vizavi de cum îşi vor plăti ratele, ce vor pune pe masă copiilor şi cum vor achita facturile la întreţinere pentru iarna ce va veni.

II. Consecinţele nefaste ale proiectului:

Diminuarea veniturilor

Este pentru prima dată după 1990 când românilor le scad, practic, veniturile nete câştigate până în prezent. Dacă până acum cetăţenii se confruntau cu eventualele întârzieri de creştere ale salariilor şi veniturilor, începând cu luna ianuarie banii primiţi vor fi mult mai puţini.
Legea salarizării unitare instituţionalizează jaful din buzunarul românilor. Sărăcirea populaţiei României a devenit politică de stat, ignorând cetăţeanul care este pus în situaţia de a munci la fel de mult, dar pe bani mai puţini, doar pentru că…. aşa vrea un guvern iresponsabil.
Guvernul PDL-PSD confirmă prin prezentul proiect de lege încălcarea flagrantă a Constituţiei României care prevede la articolul 47 că “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Cel care în 2004 „juca totul pe o singură carte” – cea a Constituţiei – a ales să gireze moral şi politic cea mai mare fraudă de protecţie a drepturilor cetăţenilor României.
Decizia acestui guvern nu a fost una de aplicare a unor măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială, ci a vizat cu precădere diminuarea salariilor angajaţilor din sectorul bugetar, în scopul unor economii de natură să suplinească jaful instituţionalizat al unor miniştrii, aflaţi în diferite anchete ale instituţiilor statului. Legea salarizării unitare readuce în actualitate dijma şi zeciuiala boierească pentru ca potenţaţii să-şi păstreze privilegiile obţinute şi nivelul de trai cu care s-au obişnuit.
Din 1990 este pentru prima dată când, în primul trimestru de guvernare, peste trei miniştrii sunt anchetaţi în cazuri privind suspiciuni de corupţie şi de risipă a banului public. Spaţiul public a devenit familiar cu perdelele doamnei Udrea şi scenele doamnei Ridzi, fapt care a dus la degradarea încrederii cetăţenilor în autorităţile statului.
În toate apariţiile de imagine ale reprezentanţilor Guvernului PDL-PSD se propovăduia faptul că salariile vor îngheţa, dar nu se vor diminua ! Este o minciună ! Aproape toate categoriile sociale menţionate în legea salarizării unitare vor pierde bani: prin includerea sporurilor în baza de calcul salarială şi aplicarea impozitului legal, venitul lunar al bugetarilor va fi mult mai mic.
Guvernul a ales minciuna drept principală cale de comunicare politică. Ne întrebăm ce se va întâmpla în luna ianuarie 2010 când bugetarii îşi vor primi lefurile pe noua grilă promovată de acest guvern care le diminuează veniturile în proporţii semnificative? Va fi cu siguranţă o situaţie similară celei experimentate deja de o categorie socială, aceea a cadrelor didactice. Acum, ca şi anul trecut, promisiunile liderilor PDL şi PSD îşi vor arăta adevărata faţă după o nouă rundă de alegeri. În 2008, înaintea alegerilor parlamentare, PDL şi PSD promiteau cu o uşurinţă greu de înţeles şi permanent contestată de Guvernul Tăriceanu aflat în exerciţiu, că vor mări salariile profesorilor cu 50%. Odată aflaţi la guvernare această promisiune care a marcat toată campania electorală a fost urgent îngropată.
Cu siguranţă aceeaşi soartă o va avea şi promisiunea actuală de menţinere a nivelului salarial prin noua lege a salarizării unitare. Începând cu luna ianuarie a anului viitor – când legea va produce efecte - şi evident ulterior alegerilor prezidenţiale, milioane de oameni vor afla cu cât li s-au redus veniturile. Tragedia va fi cu atât mai mare cu cât vorbim de un procent semnificativ de cetăţeni care se vor afla brusc în situaţia de a nu-şi mai putea achita creditele, cheltuielile curente, situaţie dramatică dacă luăm în considerare creşterea nivelului acestora pe perioada de iarnă. Vorbim astfel de milioane de oameni care nu-şi vor mai putea asigura prin veniturile proprii un nivel de trai decent.
Nici măcar plata orelor suplimentare nu va fi menţinută. Nu ştim care este baza legală prin care Guvernul elimină plata orelor suplimentare, având în vedere că art 53 din Constituţia României stipulează că „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”
Astfel, legea adoptată de guvernul PDL-PSD este nu numai injustă, dar şi distructivă pentru societatea românească pe termen lung. Ani de zile s-au făcut eforturi pentru ca în administraţia publică să fie cooptaţi tineri cu studii de specialitate capabili să promoveze politici publice eficiente. Ani de zile s-a urmărit profesionalizarea angajaţilor bugetari şi s-au derulat programe pentru creşterea productivităţii muncii în sectorul public. În cadrul acestor măsuri, s-a avut în vedere inclusiv acordarea unei salarizări corespunzătoare calităţii muncii prestate.
Ceea ce reuşeşte să facă acum guvernul Băsescu-Geoană, este să arunce întregul sistem public cu douăzeci de ani în urmă. Prin legea salarizării unitare se produce o crimă la adresa generaţiilor viitoare: vor putea să explice primul ministru sau ministrul Tineretului care va fi motivaţia tinerilor absolvenţi să slujească funcţia publică şi, implicit să rămână în România, dacă nu vor avea nici o cale de a-şi asigura un trai decent? Concluzia este una singură: guvernul PDL-PSD, prin această lege încurajează exportul de inteligenţă românească.
În acest fel, vom asista la degradarea serviciilor dedicate cetăţeanului, ne vom confrunta cu ghişee publice aglomerate şi cu tratamentul funcţionarilor pe măsura banilor primiţi. Va însemna de fapt distrugerea administraţiei publice, iar taxele şi impozitele, din ce în ce mai mari, vor reprezenta biruri pentru ineficienţă.
Incertitudine şi instabilitate

Actualul proiect de lege creează o serioasă problemă de mental colectiv şi de legitimare în faţa partenerilor externi. Se readuce în discuţie stabilitatea legislativă, în condiţiile în care se promovează o lege structurală, fundamentală pentru funcţionarea sectorului bugetar, cu menţiunea că aceasta va suferi modificări în anii următori.
Este practic o reîntoarcere la tipologia anilor ”90 când nu se putea face nici o predicţie pe termen mediu şi lung pentru că tot timpul se schimba câte ceva, în funcţie de interesele clientelei ce conducea România la acel moment. Astăzi, când criza economică este extrem de puternică în toate sectoarele economice şi sociale din România, acest semnal – al instabilităţii şi incoerenţei legislative – poate reprezenta cea mai păguboasă formă de relaţionare cu potenţialii investitori. Să ne aducem aminte că România a trăit experienţa dezastruoasă în care investiţiile au fost stopate pentru că nimeni nu putea emite o evaluare pe termen măcar mediu a parcursului legislativ şi implicit economic al României.
De altfel, de ce am crede în aplicarea legii salarizării unitare, dacă aceleaşi partide nu au aplicat o lege organică care privea majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, adoptată în unanimitate, promulgată de Traian Băsescu, lege pe baza căreia au câştigat voturi?
În mod perfid guvernul PDL-PSD a inclus confederaţiile sindicale în comisia ministerială ce va modifica ulterior legea, dar temerea noastră este legată de faptul că sindicatele vor fi tratate în această comisie drept parteneri de faţadă, de cosmetizare a imaginii, pentru că – aşa cum s-a dovedit şi până acum – părerea partenerilor sociali a fost ignorată.
Prin prevederile articolelor care amână intrarea în vigoare a legii şi prin prevederile art. 41 – 45, în care se stabilesc termene şi sarcini concrete pentru Guvern, proiectul de lege nu rezolvă problema de bază - crearea unui sistem unitar consolidat de salarizare în sectorul bugetar – şi în mod nefiresc şi grotesc devine o lege care dispune elaborarea mai multor legi speciale, mult mai bune decât prezenta lege.

Un exerciţiu de imagine al guvernului PDL-PSD pentru Traian Băsescu şi pentru relaţia cu FMI

Să ne aducem aminte de declaraţia lui Traian Băsescu de la instituirea Guvernului PDL-PSD, când a declarat că „şi-a îndeplinit un vis”, prin numirea domnului Boc şi a aparatului său de lucru.
Aflat în prag de candidatură, preşedintele în funcţie caută să contrapună huiduielilor şi oprobriului public cu care se confruntă, potenţiale legi aşa-zis reformatoare. Dovada o avem în ultimul discurs din Plenul Parlamentului al preşedintelui Traian Băsescu, când practic a realizat o „carte albă” a guvernării Tăriceanu, pe care a încercat să şi-o aroge, lucru din care înţelegem că apreciază această guvernare, pentru că a avut de unde să înveţe. Nu a avut nimic de spus şi nimic de lăudat din guvernarea pe care o patronează. Singurele puncte de sprijin le-au reprezentat legile angajate de către guvernul PDL-PSD, necontând că acestea sunt prost întocmite şi cu principii de aplicare îndoielnice.
De asemenea, acest proiect de lege este o parte din birul moral pe care guvernanţii l-au angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional. Dar nu trebuie să uităm că FMI a pretins o lege bună şi tocmai de aceea, termenul de finalizare a acesteia era 30 octombrie 2009, pentru ca toate prevederile să fie cu adevărat întemeiate şi acceptate de către beneficiarii lor.
„Graba strică treaba” spune un vechi proverb românesc şi asta se vede clar în conţinutul şi în forma de redactare a proiectului de lege.
Prin schimbarea textului Legii salarizării unitare cu eterna invocare a „cerinţelor FMI”, Guvernul demonstrează că nu doreşte să promoveze o politică salarială corectă, care să genereze coeziunea socială, şi apelează la factori externi pentru a-şi justifica propria incapacitate de a iniţia şi implementa măsuri eficiente pentru economia acestei ţări.
Ceea ce guvernul Băsescu-Geoană refuză să înţeleagă este faptul că până şi instituţii internaţionale precum FMI şi-au dovedit slăbiciunea în faţa evoluţiei crizei economice.
Recent, Fondul Internaţional Monetar a recunoscut că mai multe erori au dus la calcularea greşită a riscurilor pe care le prezintă pentru pieţele financiare economiile Europei de Est. În mediile internaţionale se discută deja despre faptul că tehnocraţii de la Washington au căpătat între timp „inimi” şi pricep acum că nu toate politicile de protecţie socială sunt mofturi populiste.
Un lucru este cert. Trăim într-o lume incertă şi plină de neprevăzut, care are nevoie de credibilitate şi predictibilitate ca de aer. Deşi ea e populată de oameni supuşi greşelii şi nu de maşini, există anumite scăpări pe care nu ni le putem permite. Calculul greşit comis de Fondul Monetar Internaţional este o trădare a încrederii a milioane de oameni într-un moment cum nu se poate mai prost.
Eşecul acestei instituţii, care împreună cu Banca Mondială ar fi trebuit să monitorizeze evoluţia economiei globalizate şi să iniţieze măsuri menite să prevină tocmai apariţia unei noi crize economice la nivel global, dovedeşte faptul că nicio reţetă nu este infailibilă, niciun program nu este general aplicabil. Această criză economică impune statelor naţionale necesitatea de a adopta măsuri prin care să minimizeze efectele crizei la nivelul propriilor economii.
Statul român, în egală măsură trebuie să identifice şi să promoveze acele măsuri capabile să scoată România din criză cât mai repede şi cu un cost social cât mai mic pentru cetăţenii acestei ţări. A trecut vremea reţetelor importate. Criza economică cu care ne confruntăm azi e dovada vie a faptului că aceste reţete nu sunt general aplicabile.
Măsurile anticriză trebuie să-şi regăsească corespondent în realitatea fiecărei economii. Guvernul PDL-PSD ar fi trebuit să ia în calcul nu doar cerinţele formulate pe hârtie de o instituţie aflată în cealaltă parte a lumii, ci şi problemele reale ale economiei româneşti la care este obligat să găsească soluţii concrete şi imediate.
Eterna invocare a cerinţelor FMI nu dovedeşte decât incapacitatea Guvernului PDL – PSD de a genera politici proprii de combatere a crizei economice, care să minimizeze efectele acesteia la nivelul cetăţenilor români. Constatăm că acest guvern a ales încă o dată să nu reprezinte interesele majorităţii cetăţenilor acestei ţări.

Negocieri bazate pe minciună

Nerespectarea dialogului public cu principalele categorii socio-profesionale afectate a fost doar o scenetă de imagine, nimic din doleanţele fundamentale ale sindicaliştilor nefiind preluat în textul legii. Dovadă stau chiar acţiunile de protest ce au avut loc, precum şi cele viitoare.
După primele runde de negocieri cu sindicatele pe marginea noului proiect de salarizare unitară a personalului bugetar se ajunsese la o formă de acord asumat de toţi partenerii sociali. Însă textul legii prezentat de guvern cu doar câteva zile înaintea angajării răspunderii pe această lege nu mai corespunde înţelegerii avute cu partenerii sociali şi nici principiilor de coeziune socială de la care s-a pornit.
Dacă, în urma negocierilor cu Guvernul pe marginea Legii salarizării unitare era stabilită o valoare a coeficientului 1 din grila de salarizare egală cu salariul minim pe economie, ulterior Executivul a renunţat la această raportare, în condiţiile în care toate rundele de negocieri între partenerii sociali pe marginea Legii salarizării unitare s-au purtat de fiecare dată făcându-se referire la salariul minim pe economie.
Ideea adoptării unei Legi a salarizării unitare în sectorul bugetar şi corelarea ei cu salariul minim pe economie a apărut tocmai din necesitatea construirii coeziunii sociale, pornind de la principiul la muncă egală – remunerare egală şi urmărindu-se convergenţa politicii salariale din România cu politica salarială europeană. Astfel, conform calendarului stabilit inclusiv prin Legea salarizării unitare, salariul minim pe economie ar fi trebuit să atingă, în 2015, o pondere de 43,5% în salariul mediu pe economie, apropiindu-se de ponderea de 50% stabilită cu partenerii sociali prin Acordul din iunie 2008 şi de cea de 60% cerută de Uniunea Europeană.
Încă o dată constatăm că actualul Guvern nu reuşeşte să iniţieze şi să aplice programe coerente de măsuri împotriva crizei economice şi financiare ce afectează România, lăsând tot greul acestei crize pe umerii cetăţenilor.
Aceasta în condiţiile în care legea privind salarizarea unitare a personalului bugetar nu va afecta doar veniturile categoriilor menţionate în lege, ci va avea efecte la nivelul întregii economii.
Negocierea bazată pe minciună este ilustrată de şmecheria guvernului prin care se introduc alte noţiuni de operare pentru sectorul bugetar, decât pentru restul economia naţională, ulterior încheierii negocierilor. În felul acesta în sectorul public se va opera cu salariul minim, în sectorul privat cu salariul minim pe economie, iar în economie se va opera cu ce vrea …. Guvernul.

Învrăjbirea categoriilor socio-profesionale

Proiectul legii salarizării unitare introduce în România cel mai mare grad de conflict şi de contestare reciprocă de după anii 90”. Dacă imediat după Revoluţie, asistam la “vina” de a fi intelectual, de a purta barbă sau ochelari sau te făceai vinovat că ai curajul de a avea iniţiativă privată, acum conflictul este generalizat între categorii socio-profesionale afectate în egală măsură de veniturile mai mici stipulate prin acest proiect de act normativ, dar fiecare privind cu reproş la „vecinul bugetar” care beneficiază de un 0,000...% mai mult faţă de el. Nu ne miră acest de tip de politică. La urma urmei, PDL şi PSD provin din acelaşi trunchi politic, al FSN-ului.
De fapt, Guvernul PDL-PSD a ales să împartă sărăcia în România, dar şi acesta în mod inechitabil, aşa cum fac toţi socialiştii, neputincioşi să promoveze politici economice care să producă prosperitate.
Exemplele sunt nenumărate, dar poate cele mai izbitoare sunt cele ale categoriilor socio-profesionale pentru care au fost semnate pacte naţionale sau au fost categorisite drept prioritate absolută pentru Coaliţia PDL-PSD.
Iată cum, profesorii, în special debutanţii, vor fi în continuare printre cei mai prost plătiţi specialişti cu studii superioare, angajaţi într-o structură a statului, cu un coeficient iniţial de salarizare de 1,65, faţă de 2,5 un subinspector de poliţie. Este mai puţin decât pentru un şef de birou din aparatul primăriei dintr-o comună de categoria a treia care are un coeficient de ierarhizare de 4,45.
Raportul este de 1 la 12, faţă de salariul preşedintelui, căruia probabil şi aşa i se pare mult în logica sa de împărţire a venitului pe ora de lucru a profesorilor. Probabil că nimeni nu s-a întrebat cât munceşte pe zi preşedintele, dar pentru acesta ar fi reprezentat o soluţie satisfăcătoare munca voluntară a profesorilor şi nu numai!
Medicii sunt în continuare alte victime ale acestei legi, salariile acestora rămânând şi în viitor foarte mici. Cum putem vorbi de competitivitatea corpului medical pe o piaţă europeană a muncii, când profesia lor îi condamnă la o salarizare periferică în sistemul bugetar. De ce să ne mai mirăm atunci că aceştia aleg să muncească în alte ţări, pe salarii decente?
Este dureros să spunem că reuşita fără tăgadă a Guvernului PDL-PSD se traduce în învrăjbirea fără precedent a categoriilor socio-profesionale: profesorii contestă magistraţii, medicii contestă funcţionarii publici, funcţionarii publici contestă poliţiştii şi tot aşa, într-un cerc vicios, care însă nu ajunge la guvernanţi. De fapt, ţinta comună a tuturor acestora ar trebui să fie majoritatea de peste 70% care a reuşit să legifereze haosul şi inechitatea.
Cum este posibil să nu-ţi pese ce haos produci şi să te lauzi că ai curaj să faci o lege care va avea ca efect reformarea statului şi a instituţiilor când toată societatea îţi spune că ai ales drumul cel mai prost, cel mai nepriceput, cel mai demagogic şi incorect faţă de cei circa 1,5 milioane de salariaţi bugetari?

Tratament discriminatoriu

Proiectul legii unitare a salarizării se constituie de fapt într-o radiografie extrem de precisă a degringoladei care domneşte în Guvernul PDL-PSD. Nu numai că se introduce discriminarea între categorii distincte de bugetari, care au aceeaşi importanţă socială, dar se legiferează discriminatoriu în cadrul aceluiaşi sector socio-profesional. Esenţa acestor prevederi, poate fi tradusă prin faptul că indiferent de vechime în muncă şi experienţă, câştigul salarial este aproximativ acelaşi şi deci, nu se stimulează în niciun fel rămânerea în acelaşi domeniu de activitate.
Vom da câteva exemple pentru a înţelege inechităţile la care sunt supuse diferitele categorii afectate de această lege. Pentru profesorii cu vechime, salariile vor stagna după ce vechimea ajunge la 25 de ani de experienţă. Este cazul profesorilor cu grad I, cu experienţa de lucru de peste 25 de ani, unde coeficientul de ierarhizare va rămâne acelaşi chiar daca nivelul de experienţa creste pana la peste 40 de ani. Astfel, un profesor de grad I va câştiga 2.432 de lei, de când va ajunge la o vechime de 25 de ani şi până când va acumula o experienţa de peste 40 de ani. Nici profesorii universitari, conferenţiarii, asistenţii universitari sau preparatorii universitari nu stau mai bine având în vedere faptul că diferenţa dintre treapta de bază şi treapta finală este doar de jumătate de punct. Ce să mai zicem despre vechimea în învăţământ? Ne dăm seama că este egală cu 0 urmărind anexele şi constatând că diferenţa este doar de 0,3 puncte, în medie pentru categoriile menţionate mai sus.
În cazul medicilor, diferenţa dintre treapta de bază şi treapta finală este egală cu 1 punct. În concluzie, ce contează că profesezi de un an sau de 25 de ani, salariul este aproximativ la fel.
În altă ordine de idei, este total arbitrar şi iraţional să menţii medicii în categoria bugetarilor, când ei sunt plătiţi în cea mai mare parte din fondurile de asigurări sociale de sănătate şi în viitor din cele private, ceea ce reclamă scoaterea lor din conţinutul acestei legi.
Un alt exemplu relevant vine din diplomaţie, unde în cadrul consulatelor, în afară de faptul că se desfiinţează funcţia de consul general, un şef de birou ajunge să aibă un coeficient mai mare cu 0,25 puncte decât un director general.
Acest proiect de act normativ, poate constitui un exemplu de tehnică legislativă deficitară, fapt semnalat şi de către Consiliul Legislativ în avizul său acordat pe forma înaintată Parlamentului. De asemenea, este surprinzător cum nu s-a reuşit subordonarea prevederilor legii unei viziuni unitare prin care să se creeze o interdependenţă între toate domeniile reglementate. Este regretabil faptul că bugetari, cu aceeaşi pregătire didactică şi profesională, sunt plasaţi în categorii de salarizare distincte doar pentru că aceasta a fost inspiraţia de moment a ministrului.
Mai mult decât atât, actualii guvernanţi au ignorat cu desăvârşire, categorii socio-profesionale importante, precum asistenţii maternali sau asistenţii personali ai persoanelor cu handicap. Să înţelegem că societatea perfectă a guvernului PDL-PSD nu are nevoie de aceştia?
Un alt exemplu de discriminare şi de necorelare între anexele de salarizare a legii, îl poate constitui categoria celor implicaţi în păstrarea ordinii publice, ai căror coeficienţi nu depăşesc pragul de 2,10. Relevant este faptul că agenţii de poliţie beneficiază de o treaptă de salarizare mai mică decât subofiţerii MApN, SRI, SPP, STS, jandarmi şi pompieri. Este vorba totuşi despre agenţii de poliţie care ies pe stradă şi sunt cei expuşi pericolului. Mai ales în perioada aceasta, când, în condiţiile crizei, infracţionalitatea a crescut.
Se observă şi din acest proiect de lege că guvernul este format din cel puţin două părţi cu interese divergente, nepunându-se problema unei viziuni unitare, a unor concepte care să reglementeze domeniul salarizării cu adevărat uniform şi unitar, pe principii sănătoase, corecte şi care să încurajeze competenţa, performanţa.
Cu alte cuvinte nu se pune în faţă serviciul public de calitate pentru cetăţean ci interesele unor grupuri profesionale care s-au înţeles ocult cu ministrul de resort, fără armonizarea firească a unor ierarhii sociale.

Ignorarea performanţei în ierarhizare

În redactarea Proiectului legii unitare a salarizării, a fost ignorat de la bun început principiul fundamental în baza căruia o persoană este remunerată în orice stat de drept: corelarea performanţei profesionale cu veniturile salariale.
În România construită de către Guvernul Băsescu – Geoană nu mai este răsplătită performanţa profesională şi nici efortul în muncă. Nu contează profesionalismul pentru că oricum eşti încadrat într-o grilă strâmtă, fără posibilitate de deviere. Nu contează dacă munceşti peste program, pentru că oricum orele suplimentare nu sunt plătite !
Grila unitară de salarizare a devenit un fel de „pat al lui Procust” în care îţi sunt tăiate fie picioarele, fie capul. În concluzie, este tăiată motivaţia de a gândi suplimentar şi dorinţa de merge mai departe în profesiunea aleasă, dacă ai neşansa de a fi plătit de către statul lui Traian Băsescu. Mai mult decât atât, sunt desconsiderate drepturi ale angajaţilor obţinute de-a lungul timpului prin dovada performanţei individuale, impunându-se un egalitarism absurd care decapitează orice dorinţă de diferenţiere în bine. Mai rămâne ca în viitor acest guvern să moşească o lege de egalizare a veniturilor şi în sistemul privat, pentru ca fantoma comunismului să-şi facă reapariţia în România. Este un scenariu absurd, dar totuşi posibil atât timp cât acest guvern rămâne în funcţie.

Epurare politică

Legea are elemente care permit epurarea politică. Articolul 36 rezolvă problema persoanelor care au ocupat funcţii de conducere în instituţiile şi autorităţile care sunt supuse restructurării (restructurare care ar trebui să fie obiectul unei alte legi!!!) Aparent este un lucru normal, dar citind alineatele următoare, ne dăm seama că practic au fost create „posturi de conducere” pentru alte persoane, poate mai capabile. Şi punând punctul pe i, art. 37, citez:
Art. 37 (1) Condiţia prevăzută la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, republicată, cu modificările ulterioare, nu este obligatorie, pentru recrutarea funcţionarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, precum şi pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Funcţionarii publici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să îndeplinească condiţia prevăzută la art. 57 alin. 7 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completări ulterioare, în termenul prevăzut, sub sancţiunea eliberării din funcţia publică.

III. Abuz şi sfidare în adoptarea proiectului de lege

Dispreţul Guvernului PDL-PSD faţă de lege, faţă de normele în care ar trebui să funcţioneze statul de drept, a fost firul roşu al comportamentului său public şi a marcat inclusiv momentul angajării răspunderii în Parlament. A fost o ocazie în plus pentru acest guvern să arunce în derizoriu prevederile legii fundamentale, ale Constituţiei României.
Potrivit art.114 din Constituţia României, guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului în şedinţă comună „asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.”
Cadrul legal este clar şi, cel puţin de această dată nu lasă loc la interpretări. Poate fi vorba de 1 program, 1 declaraţie de politică generală sau 1 proiect de lege. În schimb guvernul PDL-PSD a venit în faţa Parlamentului cu nu mai puţin de 3 proiecte de lege pentru care şi-a angajat răspunderea într-o singură zi, în trei şedinţe consecutive.
Prin acest demers făcut cu ignorarea totală a prevederilor legale, PDL şi PSD au minimizat încă o dată rolul Parlamentului, scurtcircuitând activitatea legislativă. În situaţia creată, deputaţii şi senatorii au fost obligaţi să asculte cuminţi indicaţiile Guvernului, care riscă să devină în scurt timp literă de lege. Prin angajarea răspunderii, guvernul a eliminat orice posibilitate de dezbatere pe marginea proiectului de lege a salarizării unitare, eliminând astfel şi orice posibilitate de îmbunătăţire a proiectului de lege, ca urmare a respingerii majorităţii amendamentelor înaintate de către parlamentari.
Decizia aceasta a fost luată chiar dacă proiectul a generat ample proteste la nivelul tuturor categoriilor socio-profesionale de bugetari. Niciodată un Guvern care a intenţionat să angajeze răspunderea nu a avut o ripostă mai solidă din partea unor categorii profesionale, din partea sindicatelor, a unei largi părţi a societăţii. Niciodată un proiect de lege nu a fost mai contestat ca acum. Şi cu toate acestea Guvernul a ales să ignore vocea societăţii şi să îşi ducă la îndeplinire demersul, ca şi cum el ar viza persoane care nu locuiesc în această ţară.
Nu ştim de ce îi este frică actualului guvern de o dezbatere transparentă. De ce îi este frică de procedurile legale în vigoare şi de ce a simţit nevoia să le evite cu orice preţ? Beneficiind de o majoritate de peste 70% în Parlament, acestui guvern nu i-ar fi fost deloc greu să treacă proiectul de lege pe calea parlamentară, lăsând totodată deschisă calea îmbunătăţirii conţinutului legii.
Chiar consideră guvernul PDL-PSD că este atotştiutor şi a reuşit să formuleze un amplu proiect de lege care nu necesită nicio îmbunătăţire? Protestele a mii şi mii de oameni sunt mărturie că lucrurile nu stau deloc aşa.

Stimaţi colegi,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Guvernul PDL-PSD nu a contribuit la îmbunătăţirea vieţii românilor, ci din contră a radicalizat categoriile socio-profesionale. Guvernul PDL-PSD a abandonat principiul solidarităţii sociale şi a introdus nepermis în actul de guvernare aroganţa la adresa partenerilor sociali, a Parlamentului, a societăţii civile, a cetăţenilor din întreaga ţară. A avut timp în schimb pentru certuri, pentru scandal, pentru aşezarea clientelei politice în structurile guvernamentale, toate pe spinarea oamenilor şi în văzul tuturor!
Niciodată ca în acest interval de timp, spaţiul public nu a fost invadat din partea guvernaţilor şi a actualei Coaliţii de atâta minciună, incompetenţă, imoralitate şi neprofesionalism. În lipsa soluţiilor de relansare economică, a măsurilor menite să contribuie la diminuarea efectelor crizei financiare, Guvernul PDL-PSD şi liderii celor două partide au avut grijă să furnizeze românilor un simulacru de democraţie, de guvernare, un spectacol de prost gust, cu declaraţii belicoase şi atacuri sub centură, fără precedent în România postdecembristă.
Dacă privim în jurul nostru, la realitatea economică din România, la situaţia în care se află românii, la protestele tuturor categoriilor socio-profesionale aflate în stradă aproape zilnic, la sistemul public şi la nemulţumirile magistraţilor, la bătaia de joc la care sunt supuşi profesorii şi cadrele didactice - când ieri li se promitea luna de pe cer, pentru ca astăzi să ajungă disputa dintre PDL şi PSD în Parlament, e clar că nu avem de-a face cu un guvern competent, dedicat interesului legitim al cetăţenilor, nici măcar Constituţiei sau democraţiei româneşti.
Stimaţi guvernanţi, când vocea naţiunii vă spune foarte clar că sunteţi pe un drum greşit, când oamenii împărţiţi şi învrăjbiţi, profesori, cadre medicale, magistraţi, funcţionari publici, oameni de afaceri vă spun acelaşi lucru – că nu le mai apăraţi interesele –, când e limpede că nu mai aveţi susţinerea celor pentru care chipurile vă întruniţi la Palatele Cotroceni şi Victoria si în numele cărora vă ridicaţi salariile, atunci aveţi o singură soluţie: să vă daţi demisia şi să plecaţi acasă ! Aşteptăm acest gest care ar trebui să izvorască din bun simţ şi din onoare, din respectul faţă de cetăţeni!
Nu aţi făcut acest lucru până acum pentru că nu aveţi aceste valori, ciolanul puterii este mult prea mare şi prea important pentru partidele dumneavoastră şi mai ales pentru că sunteţi prizonierii unei persoane şi al proiectului său politic: Traian Băsescu şi cel de-al doilea mandat al său.

Stimaţi colegi de la PDL şi PSD, astăzi aveţi posibilitatea legală, democratică de a dovedi contrariul: de a tăia nodul gordian al acestei Coaliţii care scârţâie din temelii, aveţi şansa de a vota pentru o moţiune de cenzură îndreptată împotriva unei salarizări proaste, care sade veniturile oamenilor şi nu le uniformizează, de a vota împotriva unui Guvern incompetent care nu-i mai reprezintă pe români.
Aveţi şansa de a abandona tipul de politică conflictuală şi machiavelismul impus de la Cotroceni, slujirea unui singur om şi a proiectelor sale personale.
Astăzi avem şansa de a respecta Parlamentul, democraţia românească pentru ca şi Guvernul să facă acest lucru.
Avem şansa cu toţii de a ne pune în slujba oamenilor care ne-au votat şi ne-au desemnat uninominal să le reprezentăm interesele în Parlament.