Dacă intenţiile sindicaliştilor se vor concretiza, vom avea parte de o toamnă agitată, în care sute sau mii de oameni vor lua cu asalt centrul Clujului.
Nu va fi un act cultural, precum Toamna Muzicală Clujeană, nici un festival al berii, ci unul al nemulţumirii cadrelor didactice, medicilor sau funcţionarilor publici.Sunetul viorilor va fi înlocuit de corul protestatarilor care va interpreta celebrele arii „Jos!” şi „Huooo!”, iar pancartele se vor undui pe muzica străzii, într-un balet cu o coregrafie postmodernă. Pentru că, indiferent de modul în care va fi adoptată grila unică, aceasta va genera nemulţumiri, iar majoritatea categoriilor socio-profesionale vor încerca să ajungă cât mai sus în lanţul trofic al salarizării. Întrebarea care se pune este dacă aceste manifestări sindicale vor avea o finalitate, dacă presiunea străzii va reuşi să îi determine pe guvernanţi să ia în calcul doleanţele sindicaliştilor. Răspunsul cel mai probabil este nu, iar sindicaliştii vor reuşi cel mult să împingă adoptarea Legii unice a salarizării până după alegerile prezidenţiale. În cadrul negocierilor cu sindicaliştii, guvernanţii vor flutura, fără îndoială, profeţia lui Emil Boc, potrivit căreia, din ultimul trimestru al acestui an, economia va trece din nou pe plus, asigurându-i pe protestatari că, începând de anul viitor, în sectorul bugetar va curge din nou lapte şi miere.Astfel, la fel ca şi în cazul altor proteste similare, sindicaliştii se vor mai răcori înjurându-i cu voce tare pe cei care ne conduc, liderii organizaţiilor vor spune că au făcut tot ce le-a stat în puteri, iar lucrurile vor reintra în normalitate, dacă ceea ce se întâmplă în prezent în România poate fi considerat normal.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"