Participanti: Marius Nicoara, senator PNL Cluj, Horea Uioreanu, deputat PNL Cluj
Marius Nicoara: `Banii publici sunt risipiti si la nivel local`Senatorul PNL Cluj, Marius Nicoara, a lansat in cadrul unei conferinte de presa un semnal de alarma referitor la cheltuirea banilor publici de catre Primaria Cluj-Napoca. Astfel, potrivit senatorului liberal, desi termenul normal de garantie a unui drum asfaltat sau reabilitat este de opt ani, municipalitatea a decis sa reasfalteze Calea Dorobantilor, desi strada a fost refacuta in perioada 2003-2004. Motivul care a stat la baza acestei noi lucrari, afirma Nicoara, tine colectarea de bani pentru campania electorala, in conditiile in care executarea acestui tip de lucrare nu este stringenta.`Am primit o sesizare de la specialistii de la drumurile nationale, care au atras atentia asupra faptului ca, in cazul strazii Dorobantilor, nu era nevoie de o reasfaltare totala, ci doar de cateva reparatii, intrucat strada a fost refacuta in perioada 2003-2004. Iata ca, si la nivel local, asistam la risipirea inutila a banului public, prin contractarea unor lucrari care ar putea suferi amanare`, a afirmat senatorul liberal.Nicoara a mai precizat ca, prin aceasta lucrare, banii publici au ajuns la Kiat, o firma de casa a PD-L, a carei actionar este Liliana Calin, o apropiata a premierului Emil Boc, dupa cum reiese din relatarile media. Kiat nu este la prima colaborare cu Primaria Cluj-Napoca, aceasta firma fiind responsabila si pentru dotarea locurilor de joaca din oras.PNL va redepune in Parlament pachetul de legi privind educatiaDeputatul Horea Uioreanu, vicelider al parlamentarilor liberali din Camera Deputatilor, a anuntat ca Partidul National Liberal va redepune la inceputul lunii septembrie pachetul de legi vizand educatia, acte normative ce au fost respinse, in sesiunea parlamentara precedenta, in Parlament. `PNL va redepune pachetul de legi vizand educatia la inceputul sesiunii parlamentare din toamna. E un pachet de legi modificat, care va fi supus dezbaterii publice cu participarea tuturor celor implicati in aplicarea acestor legi de maxima importanta pentru sistemul de invatamant din Romania`, a afirmat Uioreanu. Deputatul liberal a mai precizat ca pachetul de legi inaintat de PNL in sesiunea parlamentara precedenta a fost respins fara sa fi existat discutii sau dezbateri in Parlament pe marginea acestor propuneri. `Cand PNL a inaintat pachetul de legi privind educatia, cei din PSD si PD-L nici nu s-au sinchisit sa isi arunce privirea pe acest proiect; inteleg ca, pentru ei, educatia nu era un domeniu deosebit de important pentru tara, la acea data `, a mai spus Uioreanu.Totodata, deputatul liberal a mai precizat ca, daca Executivul va recurge la metoda asumarii guvernamentale pentru acest pachet de legi, PNL va depune o motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc, deoarece liberalii considera ca aceste legi trebuie in mod obligatoriu supuse dezbaterii publice. `Boc a uitat sau nu stie ca are o majoritate de 70% in Parlament. Nu inteleg, atunci, de ce se ascunde de dezbaterea publica`, a conchis Uioreanu.Uioreanu critica masurile Guvernului BocDeputatul liberal Horea Uioreanu a criticat in termeni duri noile masuri guvernamentale anuntate de premierul Emil Boc. Astfel, referindu-se la restrangerea impozitului forfetar la anumite domenii si activitati, incepand din 1 ianuarie 2010, Uioreanu a aratat ca, deocamdata, aceste domenii nu sunt nominalizate si ca pentru desemnarea activitatilor exceptate de impozitul forfetar este nevoie cel putin de un studiu de impact amplu. Totodata, in ceea ce priveste majorarea cu doua procente a pensiei minime, deputatul liberal a precizat ca aceasta marire nu acopera inflatia si ca erodarea puterii de cumparare a pensionarilor se va adanci, in conditiile in care acestia fac parte din segmentul demografic cel mai afectat de criza economica. In privinta imprumutului FMI, deputatul liberal a precizat ca Fondul Monetar International a fost prea bland si indulgent cu un Guvern care nu a fost capabil sa anticipeze scaderea dramatica a economiei romanesti. Totodata, Uioreanu a mai spus ca Executivul nu va reusi sa respecte conditiile economice impuse de FMI, pentru ca, nici pana in prezent, Guvernul Boc nu a livrat un program anticriza coerent si functional.Totodata, Uioreanu a prezentat cateva din masurile anticriza propuse de PNL, printre care se numara anularea impozitului forfetar, acordarea de bonificatii de 5% din valoarea obligatiilor fiscale pentru contribuabilii ce isi platesc taxele la termen sau reducerea cu 50% a cotelor de contributii sociale pentru angajatorii ce creeaza noi locuri de munca inclusiv pentru somerii aflati in sistem de peste trei luni.
Biroul de presa al PNL Cluj
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"