Sorin Paveliu i-a trimis preşedintelui PDL, Emil Boc, o contestaţie - intitulată "Contestaţie privind refuzul de a mi se permite sa candidez în colegiul în care locuiesc" - pe care liderii partidului au respins-o, luni seara, în cadrul unei întâlniri cu deputatul democrat-liberal.
Liderii partidului i-au spus lui Paveliu că preşedintele filialei este singura autoritate care aprobă listele de candidaţi, acestea urmând să fie validate apoi de către Colegiul Director Naţional. Cum Paveliu nu figurează pe lista de candidaţi a Sectorului 6, liderii PDL i-au respins contestaţia şi solicitarea de a candida din partea partidului în colegiul în care locuieşte.
În urma acestui refuz categoric, deputatul PDL a anunţat conducerea democrat-liberală că va demisiona din partid, el urmând, cel mai probabil, să candideze independent în colegiul 24 din Drumul Taberei.
"Refuzul nejustificat de a mi se permite candidatura în colegiul în care locuiesc echivalează cu o drastică sancţiune morală la adresa mea, nejustificată de niciunul din criteriile care au fundamentat selectarea candidaţilor", a arătat Paveliu în contestaţie.
Deputatul PDL explică în contestaţie şi paşii prin care susţine că s-a ajuns la respingerea candidaturii sale.
Astfel, iniţial, liderul filialei Sector 6, Cristian Poteraş, a acceptat opţiunea lui Paveliu pentru un colegiu în Drumul Taberei, incluzându-l pe lista de candidaturi. Potrivit deputatului PDL, la prima alocare a colegiilor în Sectorul 6 s-a luat în calcul "opţiunea considerată prioritară a doamnei Elena Udrea, membru al BPN, pentru colegiul 24", iar numele lui Paveliu apărea şi el, dar în calitate de candidat pentru Senat.
Ulterior a apărut un alt candidat la Senat, Gabriel Mutu, alături de Paveliu. Apoi, s-a retras un candidat, Bogdan Dimitrie Nicolae, după care Elena Udrea şi-a modificat opţiunea iniţială, de la colegiul 24 la colegiul 25, ca urmare a unei prime contestaţii a lui Paveliu, care solicita să candideze la Camera Deputaţilor în colegiul în care locuieşte.
Paveliu arată că, deşi Elena Udrea şi-a modificat opţiunea, pe colegiul 24, "astfel eliberat", nu a fost desemnat el drept candidat, deşi locuieşte în această zonă, ci "a fost mutat directorul sucursalei locale a firmei de salubritate, Daniel Geantă (iniţial pe colegiul 26)".
În contestaţie, Paveliu le-a spus liderilor PDL că este "unul din puţinii membri PDL Bucureşti care doresc să candideze în colegiul în care locuiesc", a desfăşurat o activitate "exemplară" în plan politic şi parlamentar, este coordonator al comisiei de sănătate a PDL şi este coautor al programului de guvernare al PDL în domeniul sănătăţii.
Sorin Paveliu este viceliderul grupului PDL din Camera Deputaţilor. El a fost membru PNL, după care s-a înscris în PLD, partid care a fuzionat cu PD, pentru a forma actualul PDL.
Inca un traseist politic demisioneaza cu o luna inainte de alegeri,poate toate prinde un ciolan mai gros.