UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

miercuri, 19 martie 2008

Tăriceanu: Democraţii au uitat ajutorul PNL din 2004


Liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu a cerut candidaţilor liberali din Bacău la locale să răspundă atacurilor lansate de PSD, care poate oferi doar o Românie ancorată în trecut, şi democrat-liberalilor care, influenţaţi de mentorul Băsescu, au uitat ajutorul acordat în 2004, "când erau în disoluţie".
Într-un discurs susţinut, marţi, în faţa candidaţilor PNL din Bacău la alegerile locale, Tăriceanu a cerut acestora să facă faţă atacurilor lansate în perioada campaniei de către reprezentanţii PSD, care nu pot oferi electoratului decât "o Românie ancorată în trecut sau viciile prezentului", şi celor ale foştilor parteneri de la PD, care în ultimii patru ani "au demonstrat că nu cunosc decât scandaluri politice".
El a caracterizat PDL drept un partid al cărui "mentor spiritual", Traian Băsescu, doreşte doar să atace şi să distrugă PNL.
"Aceasta este maniera în care democraţii ştiu să răsplătească mâna întinsă în 2004, când erau în stare de disoluţie de pe scena politică. Cred însă că românii nu sunt naivi şi nu doresc o Românie condusă de o singură persoană, ca Băsescu, în care ceilalţi din jurul său sunt trataţi ca lachei", a spus Tăriceanu.
Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, se află, marţi, în vizită în judeţul Bacău.