Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, întrebat despre întâlnirea de vineri seară dintre liderii social-democraţi şi cei ai PNL, că nu îşi mai aduce aminte.
Întrebat de jurnalişti, după Biroul Permanent, despre întâlnirea de vineri seară dintre conducerea PSD şi cea a PNL, Năstase a răspuns ironic: "Nu îmi mai aduc aminte".
istat nicio informare din partea liderului Călin Popescu Tăriceanu cu privire la întâlnirea pe care acesta ar fi avut-o, vineri seară, cu liderii PSD, precizând că o astfel de întâlnire nu a avut caracter oficial.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a informat, luni, pe membrii Biroului Permanent Naţional al partidului, despre întâlnirea pe care liderii social-democraţi au avut-o, vineri, cu conducerea PNL, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PSD. Geoană a informat BPN despre întâlnirea pe care a avut-o, alături de alţi lideri ai PSD, cu conducerea PNL.
UNGUR LIVIU ALIN
"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"