UNGUR LIVIU ALIN

"NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE"

miercuri, 12 martie 2008

Boc a luat ţeapa vieţii lui

Gândită ca eveniment mediatic, acţiunea de punere în posesie a unor ţărani din comuna Feleacu, judeţul Cluj, care aşteaptă din 1991 să-şi primească terenurile înapoi, a fost un eşec răsunător. Sosit la fostele livezi Palacsay, locul numit „Trupul Stânii”, pentru a înmâna „cheile” terenurilor către 13 cetăţeni, însoţit de cameramanul şi fotograful primăriei, Emil Boc nu a putut să-şi adjudece momentul, deoarece câţiva dintre cetăţeni s-au arătat nemulţumiţi de repartizarea loturilor (suprapuneri, alte amplasamente decât cele din momentul exproprierii).
„Anexa e aiurea, nu reprezintă vechile amplasamente. Acuma, dacă ocupăm terenul aici, când se vor descoperi vechii proprietari, ce facem? Mergem în instanţă? Nu-i drept!”, a spus Vasile Pop, reprezentantul oamenilor. Încur­cat, primarul a propus o amânare a reparării nedreptăţii istorice, pentru reglementarea situaţiei. El a mutat vina în curtea Comisiei judeţene de fond funciar, le-a spus oamenilor că aceasta a validat suprafeţele, dar că, din cauza succesiunii de legi ale pământului, lucrurile sunt încurcate şi a propus o întâlnire între felecani, prefectură şi primărie.