Lector universitar în cadrul aceleiaşi catedre şi participant la şedinţa respectivã, senatorul PRM a contestat rezultatul votului la Decanatul Facultãţii de Horticulturã şi a anunţat cã astãzi va depune o plângere penalã la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Cluj-Napoca împotriva lui Arion, acuzându-l de plagiat, fals şi uz de fals.
Potrivit lui Funar, Arion ar fi plagiat din mai multe surse aproape întregul plan managerial pe baza cãruia şi-a depus candidatura pentru funcţia de şef de catedrã. Printre documentele plagiate de Arion, potrivit lui Funar, s-ar afla inclusiv Raportul fostului şef de catedrã, prof. univ. dr. Emilian Merce, despre care Funar afirmã cã ar fi fãcut lobby pentru alegerea lui Arion.
“S-a pus la cale sã-mi ajungã şef de catedrã un plagiator, cum sã ne fie şef un puşcãriabil? Niciodatã nu voi accepta sã am şef un plagiator”, a declarat Funar. El susţine cã deţine dovezile plagiatului încã din decembrie, dar a preferat sã nu le facã publice pentru a proteja prestigiul USAMV.
“Am vrut sã discutãm «în familie», în şedinţa catedrei. în şedinţa de marţi i-am solicitat domnului Arion demisia în 24 de ore, altfel voi mediatiza totul şi voi sesiza Parchetul. Pânã azi (ieri – n. red.) Arion nu şi-a depus demisia, aşa cã mâine (azi – n. red.) voi depune plângere la Parchet”, a spus Funar.
El susţine cã demersul sãu n-are legãturã cu soţia. “întâmplãtor e implicatã şi soţia, dar eu nu pe ea o apãr, ci un principiu. Soţia nici nu dorea sã candideze, a decis s-o facã doar pentru a nu ajunge sã avem şef de catedrã un plagiator”, a afirmat Funar.
Merce: “Funar nici n-avea dreptul sã participe la şedinţã”
în schimb, Merce susţine cã Funar nu urmãreşte decât sã-şi impunã soţia şef de catedrã.
“Nimeni n-a ştiut nimic înainte de şedinţa de marţi, totul a fost pregãtit ca o intervenţie-şoc pentru intimidarea adversarului doamnei Sabina Funar. A vrut sã-şi impunã soţia în funcţie. Acuzaţia de plagiat se bazeazã pe argumente irelevante şi nu e dovedit plagiatul. Funar a spus cã a plagiat inclusiv dintr-o lucrare de-a mea. Neadevãrat, fireşte, am conlucrat în catedrã, iar sursele de date folosite nu aveau cum sã nu fie comune.
M-am consultat cu domnul Arion cum m-aş fi consultat cu orice coleg, inclusiv cu Sabina Funar, dacã mi s-ar fi cerut”, a declarat Merce. în opinia sa, nici acuzaţiile privind plagiatul din alte surse nu se susţin. “Sigur cã fiecare dintre cei care întocmesc un asemenea plan managerial e dator sã se documenteze, sã inventarieze toate ideile bune şi sã le adapteze Universitãţii, la fel a fãcut şi Sabina Funar.
în plus, documentele citate de domnul Funar nu erau cu interdicţie de copyright, erau documente publice, accesibile oricui”, a afirmat Merce. El susţine cã Funar nici n-ar fi avut dreptul sã participe la şedinţa catedrei. “Am discutat şi cu domnul decan şi mi-a spus cã am încãlcat legea când l-am acceptat pe Funar la şedinţã.
El este membru, ca post, al catedrei, dar fiind fãrã activitate, practic în concediu fãrã salariu, n-are dreptul sã participe la şedinţele catedrei. L-am chemat din spirit de colegialitate, dar, cum se spune, nici o faptã bunã nu rãmâne nepedepsitã”, a spus Merce.
“Trãim în democraţie, e dreptul dânsului sã conteste rezultatul alegerilor (care, la scorul 17-3 pentru Arion, mi se pare grãitor), sã facã plângere la Parchet, dar nu vãd rostul şi temeiul acestor acţiuni”, a conchis Merce.